Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Ce înseamnă în muncă “I-ai dat celui puternic braţele unuia slab”
Articolul Nr. 13, 1990-91
Aici este ordinea muncii: Când o persoană doreşte să facă totul pentru Creator, aceea că acţiunile sale vor fi cum trebuie pentru a darui şi nu ca să primească recomepensa, este împotriva naturii pentru că omul a fost creat cu o dorinţă de a primi pentru propriul său beneficiu. Din acest motiv ne-a fost dată munca ieşirii din dragostea de sine şi de a lucra cum trebuie pentru a dărui de dragul Creatorului.
Pentru a fi capabili de a realiza această sarcină de a ieşi din dominaţia dragostei de sine, ne-a fost dată porunca, “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” care dupa cum Rabbi Akiva spune, “Este o regulă măreaţă în Tora.” Aşa cum explică în cartea, Dăruirea Torei, prin aceasta vom ieşi din dominaţia voinţei de a primi pentru noi înşine şi vom fi capabili să lucrăm de dragul Creatorului.
Şi referitor la “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” ar trebui să facem două interpretări:
- Literar, între un om şi prietenul său.
- Între om şi Creator, aşa cum înţelepţii noştri au spus (Midrash Rabbah, Yitro, 27:1), “Nu-l lăsa pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău.” “Prietenul tău” este Creatorul, aşa cum este scris, “De dragul fraţilor mei şi a prietenilor mei”, “care este interpretat ca fiind Creatorul, care îi numeşte “fraţi” şi “prieteni.” Urmează că “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” se referă la dobândirea dragostei pentru Creator aşa cum este pentru tine.
De aceea, sunt două discernăminte în “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”:
- Ar trebui să spunem, un fel de remediu. Cu alte cuvinte, motivul pentru care cineva ar trebui să îşi iubească prietenul este pentru că doar prin el, va fi capabil să vină la dragostea pentru Creator, de asemnea, aşa cum este prezentat în cartea Dăruirea Torei. De aceea, cu dragostea de prieteni, când o persoană doreşte să adere la prieteni, el va alege cu cine se va conecta. În alte cuvinte când o persoană îşi alege prietenii ea însăşi, caută pe aceia care vor avea calităţi bune.
În aceelaşi fel, când cineva doreşte să îl iubească pe Creator, ar trebui să încerce să vadă măreţia şi importanţa Creatorului. Aceasta evocă dragostea Creatorului într-o persoană. Dacă ea nu poate vedea măreţia şi importanţa Creatorului pentru ca răul din om îi dictează să calomnieze pe Creator, trebuie să se roage pentru ajutorul Creatorului, că El îl va ajuta să aibă puterea să se ridice deasupra şi să spună deasupra raţiunii, “Eu doresc să cred în mareţia şi importanţa Creatorului aşa încât să fiu capabil să-L iubesc,” după cum e scris “Şi tu Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeu cu toată inima şi cu tot sufletul.” Cu alte cuvinte, dragostea prietenilor este un mijloc prin care să atingi scopul, care este iubirea de Creator.
Prin aceasta putem interpreta ce au spus întelepţii noştri, “Este bine să dai Tora cu dirijarea corectă, deoarece muncind anevoios în ambele, face ca nedreptăţile să fie uitate.” Aceasta înseamnă că trudind în maniera corectă, care este munca dintre un om şi prietenul său, este un leac prin care unul poate ajunge să Îl iubească pe Creator, care este numit “Tora.” Esenţa învăţăturilor este aceea că prin Tora cineva se alipeşte cu dăruitorul Torei. Înţelepţii noştri au spus despre aceasta, “Creatorul a spus, ‘Am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.’” Cu alte cuvinte, prin Tora, care este condimentul, cineva este recompensat cu adeziunea cu Creatorul, care este privită ca “reformându-l.”
Acesta este întelesul la “Trudind în amândouă face ca nedreptăţile să fie uitate.” Cu alte cuvinte prin munca între om şi prietenul său şi între om şi Creator, însemnând că străduindu-te în Tora, face ca nedreptăţile să fie uitate. De aceea, păcatul copacului cunoaşterii, de la care greşelile se extind, este corectat de amândouă.
Scrierile spun (Psalm 33, Bucuraţi-vă….voi drepţilor), “Iată, ochiul Domnului priveşte pe cei ce se tem de El, pe aceia care aşteaptă mila Sa; să izbăvească sufletele lor de la moarte, şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.” Trebuie să înţelegem ce este sugerat prin, ‘Ochiul Domnului priveşte pe cei care se tem de El. La urma urmei, ochii Creatorului străbat tot. Trebuie să credem că Creatorul priveşte peste întreaga lume în Providenţa proprie, în benevolenţă, şi nu neapărat pe aceia care se tem de El.
Trebuie să interpretăm aceea că vorbim de Creator doar din perspectiva a “Prin acţiunile Tale, Te vom cunoaşte.” Asta înseamnă că sunt în mod special aceia care se tem de El cei care simt că ochiul Creatorului priveşte peste întreaga lume. Cu alte cuvinte, doar aceia care se tem de Creator ating faptul că Creatorul priveşte peste întreaga lume în Providenţă proprie, în benevolenţă. Cât despre restul lumii, pentru ei este o ascundere a feţei, deoarece ei nu pot atinge Providenţa Sa, că este mărinimos.
Este scris în “Introducere la Cartea Zohar”(p 138), “Atâta timp cât primitorii nu au ajuns la desăvârşire, fiind capabili să primească completa Sa mărinimie, pe care El a plănuit-o pentru noi în gândul creaţiei, ghidarea trebuie să fie prin calea binelui şi a răului.”
Cu alte cuvinte, atâta timp cât vasele noastre de recepţie sunt pline cu recepţia pentru sine, este imposibil să simţim Providenţa ca benevolentă. Mai degraba aceeia care pot vedea ochiul Creatorului, şi anume că ghidarea Sa este binevoitoare, sunt doar aceia care “Aşteaptă mila Sa.” Aceasta este aşa pentru că “mila Sa” înseamnă că ei tânjesc să primească calitatea Hesed [milă/graţie] de la Creator – calitatea dăruirii- care este numită “echivalenţa de formă,” cunoscută ca Dvekut [adeziune] cu Creatorul.”
De aceea, când ei sunt recompensaţi cu calitatea dăruirii, vasele lor de recepţie nu mai sunt impure. La acel timp ei sunt recompensaţi cu “Ochiul Domnului,” să simtă că Providenţa Sa este una a mărinimiei. Dar aceia care nu doresc să obţină calitatea Hesed, însemnând vasele de dăruire, sunt sub influenţa binelui şi răului.
Dar cui dă Creatorul Hesed, numită “vase de dăruire,” care este o a doua natură? Nu tuturor. Sunt mulţi oamenii care aşteaptă mila Sa- pentru ca Creatorul să le dea calitatea Hesed. Oricum Creatorul nu dă Hesed, numită “ vase de dăruire,” acelor oameni care cred că Hesed este doar o adăugare, însemnând aceia care se consideră pe sine întregi şi au nevoie de Creator să le dea calitatea Hesed ca un supliment corect.
Aceasta este aşa pentru că doar acelora cu Kelim [vasele] pentru umplere le este dat de sus. Cu alte cuvinte, dacă nu există o deficienţă reală, este imposibil de împlinit. Atunci, când mai precis este posibil să satisfaci o nevoie? Când persoana nu cere lux ci numai ceea ce este pentru necesitate. Atunci persoana primeşte, pentru că luxurile nu sunt considerate o deficienţă.
Când este scris, “Ochiul Domnului priveşte peste cei care se tem de El, spre aceia care aşteaptă mila Sa,” cine sunt aceşti mai sus menţionaţi oameni care aşteaptă mila Sa? Adică, pentru ce scop tânjesc ei ca Creatorul să le dea calitatea Hesed? Este vorba în mod special despre acei oameni care simt că au nevoie de calitatea Hesed, “Să le izbăvească sufletele de moarte.”
Cu alte cuvinte, este precis în acei oameni care doresc să atingă Dvekut cu Creatorul, să adere la Viaţa Vieţilor. Altfel, dacă nu au Dvekut , ei simt că sunt echivalenţi morţii, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi ‘morţi.’” Pentru acest motiv, ei cer Creatorului să izbăvească sufletele lor de moarte pentru că diferenţa formei îi separă de Viaţa Vieţilor.
Dvekut cu Creatorul este considerat viaţă, aşa cum este scris, “Dar voi care v-aţi alipit Domnului Dumnezeului vostru sunteţi vii fiecare dintre voi în această zi.” Urmează că motivul pentru care ei cer calitatea Hesed este pentru că ei nu doresc să fie precum “Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi ‘morţi,’” şi ei sunt cei cărora Creatorul le dă calitatea Hesed, însemnând vasele de dăruire.
Când este scris, “Să salveze sufletele lor de la moarte,” însemnând cererea lui de la Creator să îi dea calitatea Hesed este pentru a “Salva sufletele lor de la moarte,” aceasta este numită “o deficienţa,” care este un Kli [vas]care poate primi umplerea. Dar acei oameni care au nevoie de ajutorul Creatorului precum un lux, nu au Kelim reale [plural de la Kli], nu au o nevoie adevărată pentru ca Creatorul să le de Kelim, “Să salveze suflete lor de la moarte,” ci ca un lux.
De aceea, ei rămân cu vasele de recepţie, păsându-le numai de propriul beneficiu. Ei nu simt că au Kelim murdare, că este imposibil să introducă Kedusha [sfinţenie] în aceste Kelim, deoarece Kedusha şi beneficiul propriu sunt opuse.
Urmează că doar cei care înteleg că nu pot face acte de dăruire, şi vor deveni separaţi de Viaţa Vieţilor, îl vor ruga pe Creator să le dea puterea să dăruiască. Aceasta este o a doua natură, precum Baal HaSulam a spus aceea că aşa cum Creatorul a dat prima natură, dorinţa de a primi, este imposibil să schimbi prima natură cu o a doua. De fapt, doar Creatorul o poate face.
Aşa cum în exodul din Egipt, Creatorul Însuşi i-a scăpat de sub dominaţia Faraonului, regele Egiptului, întelepţii noştri au spus în Povestea Paştelui [naraţiunea Paştelui ], “Domnul ne-a scos afară din Egipt, nu printr-un înger, nu printr-un serafim, şi nici printr-un mesager ci Creatorul Însuşi.”
Dar când primeşte cineva ajutorul ca Creatorul să îl salveze de dominaţia Egiptului, care este dorinţa să primească pentru sine? Este în mod special atunci când o persoană are o nevoie adevărată şi nu un surplus. De aceea, dacă unul doreşte să atingă Dvekut cu Creatorul, unul primeşte ajutor pentru necesitate. Cu alte cuvinte, el trebuie să simtă că are o lipsă, însemnând că nu îi lipseşte întregirea, ci îi lipseşte viaţa, deoarece răul din el este aşa imens. De aceea este informat de sus că este un păcătos, aşa cum este scris în Zohar despre ce e spus “Dacă păcatul său, pe care l-a înfăptuit, îi este făcut cunoscut.” Este întrebat, “De cine i-a fost adus la cunoştintă”? Şi este replicat, “Creatorul i-a făcut lui cunoscut că este un păcătos.”
Aceasta înseamnă că Creatorul îi arată lui adevărul despre cât de separat este el de Creator şi că este într-o nevoie reală de o viaţa a Sfinţeniei. De aceea, atunci unul îi cere Creatoului să îl ajute şi să îi dea dorinta să dăruiască pentru că este insuficient în viata. Şi apoi, deoarece el deja are o reală nevoie, Creatorul îi dă dorinţa de a dărui care este a doua natură.
În raport cu ce este mai sus, ar trebui să interpretăm ce este scris (în “Şi Miracolele”),” Şi Tu, în marea Ta milă, ai plasat pe cel puternic în mâinile celui slab, pe cei mulţi în mâinile celor puţini, şi pe cel impur în mâinile celui pur.” Aceasta vine să ne spună că înainte ca o persoană să ajungă la o stare în care vede cât de slabă este, cum răul din el este atât de exagerat încât nu îl poate depăşi, şi cât de impur este, este imposibil să primească desăvârşirea de sus. Aceasta este aşa pentru că el nu are un vas complet care poate primi umplerea, care se raportează la deficienţa Kli-ului.
De aceea este scris, “ Pentru că voi aţi fost cei puţini dintre toţi oamenii.” Cu alte cuvinte, “Domnul nu şi-a asezat dragostea Sa asupra voastră, şi nu v-a ales pentru că eraţi mai mulţi la număr decât orice alţi oameni, ci pentru că voi eraţi cei mai puţini dintre toţi oamenii.” De aceea când o persoană vede că este mai rea decât întreaga lume, specific în starea de josnicie Creatorul te alege şi te scoate de sub dominaţia Egiptului, aşa cum este scris, “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos afară din ţara Egiptului,… ca să fiu Dumnezeul tău.”
Este scris (în psalmul, Cântecul de Hanuka), “Am să Te preamăresc, O Doamne, pentru că Tu m-ai ridicat, şi nu i-ai lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Trebuie să întelegem cine sunt duşmanii lui David, despre care David a spus, “Şi nu a lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Trebuie să interpretăm aceea că este ştiut că David este considerat Malchut, însemnând împărăţia cerului. Asta este aceea că creaturile ar trebui să ia asupra lor povara împărăţiei cerurilor cu scopul de a nu primi recompensa, ci pentru că “El este măreţ şi conduce,” şi nu pentru propria mulţumire.
Dar întreaga lume se împotriveşte la aceasta şi urăşte să facă totul pentru Creator şi nu pentru propria mulţumire. De aceea, Kedusha este în întregime pentru dăruire, însemnând să mulţumească pe Creator, aşa cum este scris, “Tu vei fi sfânt pentru că Eu Domnul sunt sfânt.” De aceea , aşa cum Creatorul doar dăruieşte creaturilor, creaturile ar trebui să dăruiască Creatorului, pentru că aceasta este numită, “echivalenţă de forma,” care este considerată Dvekut [adeziune] cu Creatorul.
Se dovedeşte că toţi aceia care doresc să lucreze numai pentru ei şi nu pentru Creator sunt numiţi “duşmanii Creatorului,” însemnând duşmanii îmăarăţiei cerurilor. Prin aceasta, ei sunt numiţi “inamicii lui David,” şi acesta este înţelesul cuvintelor lui David, “Şi nu a lăsat duşmanii mei să se bucure de mine.”
General vorbind, sunt doar două discernăminte despre care să vorbim: 1) Creatorul; 2) creaturile. Cu alte cuvinte, Creatorul a creat creaturile pentru a le împărţi încântare şi plăcere, aşa cum este scris, “Dorinţa Sa de a face bine creaţiei Sale.” Anterior păcatului, Adam ha Rishon a avut desăvârşire în Neshama, pentru că la acel timp, el a avut NRN de BYA şi NRN de Atzilut. Numai după păcat a fost separat de NRN şi a rămas doar cu Nefesh.
Apoi a trebuit să se căiască, să îşi ridice Kelim care au căzut la Klipot, şi să le reunească cu Kedusha, însemnând să adere la El încă o dată aşa cum trebuie pentru a dărui, şi aceasta se numeşte “căinţă” [în Ebraică- “a se întoarce”] , aşa cum este scris în Zohar, “ Hey se va întoarce la Vav.”
Hey înseamnă Malchut, care primeşte pentru a primi şi toate sufletele se extind de la ea. De aceea Malchut este numită “adunarea lui Israel,” care conţine toate sufletele. O corecţie a fost plasată peste acestă Malchut, pentru a o corecta, pentru a fi în ordinea dăruirii, şi această muncă a fost dată creaturilor, care angajându-se în Tora şi Mitzvot [porunci] pentru a dărui, ele se influenţează una pe cealaltă pentru a fi în ordinea dăruirii la rădăcina sufletului său în Malchut de Atzilut. Procedând astfel, ei produc unificare deasupra, care este numită “unificarea Creatorului şi a Divinităţii Sale,” însemnând Malchut, care este numită “Divinitate,” cu ZA care este numit “Vav al HaVaYaH.” Acesta este sensul “căinţei” când Zohar spune, “Hey se va întoarce la Vav.”
În general, ar trebui să facem trei distincţii: “unu,” “unic,” şi “unificat.” Este scris în Studiul celor Zece Sefirot (Partea 1, Alineatul 1), “Unu indică că El este în echivalenţă uniformă. Unic indică ce se extinde de la El, că în El toate acele multiplicităţi sunt uniforme, precum esenţa Sa. Şi Unificat indică, că deşi El afectează nenumăratele acţiuni, o singură forţă le operează pe toate şi ei toţi se reîntorc şi se unesc într-o formă unică.”
Întelesul a Unu este că El e în echivalenţa uniformă, însemnând că El a creat creaţia cu o singură dorinţă- să facă bine creaţiilor Sale. Unic înseamnă că deşi noi vedem că sunt multe acţiuni, însemnând bine şi rău, aceasta este că, El apare ca făcând bine si rau, El este numit “Unic” pentru că variatele Sale acţiuni au un singur rezultat- să facă bine. Urmează că El este unic în fiecare acţiune şi nu se schimbă prin toate acţiunile Sale variate. Peste fiecare act, se ridică o singură formă- facerea binelui.
Cineva trebuie să creadă aceasta. Cu alte cuvinte, deşi o persoană simte că această acţiune vine de la Creator şi nu este o acţiune favorabilă, ea ar trebui încă să creadă că această acţiune îi va permite să atingă binele. Aceasta este munca omului, să creadă că este aşa, chiar dacă nu întelege, şi să de-a mulţumire Creatorului pentru aceasta.
Înţelepţii noştri spun, “Cineva trebuie să binecuvânteze pentru rău aşa cum binecuvântează pentru bine.” Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să creadă că este pentru binele său, sau că, Creatorul nu îl va lăsa să simtă acele stări, deoarece dorinţa Sa este să facă bine creaturilor, pentru că acesta a fost gândul creaţiei.
“Unificat” înseamnă că o persoană a fost deja recompensată cu a vedea cum toţi în parte au adoptat forma Unicului, însemnând că a fost recompensat cu a vedea cum pentru fiecare rău, el deja a primit binele care îi aparţine. Cineva este recompensat cu a fi unificat doar după ce el şi-a corectat Kelim pentru a fi în ordinea dăruirii. La acel timp, o persoană este recompensată cu scopul creaţiei, care este în totalitate binele.
Acesta este întelesul a ce e scris în psalm, Deschiderea Casei pentru David. “Deschiderea casei” se referă la Templu, aceea că în muncă, inima omului ar trebui să fie un Templu pentru Creator, aşa cum este scris, “Şi lasă-i să îmi facă un sanctuar, ca să pot să locuiesc printre ei.” Cineva ar trebui să fie recompensat cu prezenţa Divinităţii, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Cel Milostiv are nevoie de inimă,” însemnând că tot ce are nevoie Creatorul este inima omului, aşa încât să îi dăruiască ceea ce El a vrut să îi dea.
Şi când o persoană este răsplătită cu a fi Unificat, ea vede că a fost recompensată cu construirea Templului. David a spus despre asta, “Am să Te preamăresc, O Doamne, pentru că Tu m-ai ridicat, şi nu ai lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Aceasta înseamnă că toţi duşmanii -care sunt dorinţe pentru propria plăcere- care împiedicau Kedusha, Creatorul l-a salvat de toţi duşmanii şi a fost recompensat cu admiterea în Kedusha. Acesta este înţelesul cuvintelor, “O Doamne, mi-ai ridicat sufletul din lumea de jos; M-ai ţinut în viaţă, aşa încât să nu mă duc jos în abis.”
Noi spunem (în “Ajutorul Părinţilor Noştri”), “Tu eşti primul; Tu eşti ultimul; şi în afară de Tine, nu avem niciun Rege care să ne răscumpere şi să ne salveze.” Spunem de asemenea, “Tu eşti înainte ca lumea să fie creată; Tu eşti după ce lumea a fost creată; Tu eşti în lumea asta; şi Tu eşti pentru lumea viitoare.” Noi întelegem literar aşa cum ne raportăm măreţiei Creatorului. Oricum ar fi, ce vine aceasta să ne spună în muncă?
Este cunoscut că ordinea muncii este că cineva trebuie să corecteze vasele sale de recepţie aşa încât să aibă puterea să facă totul pentru a dărui. Şi cineva ar trebui să se străduiască şi să facă tot ce poate. La acel timp, el ajunge la concluzia că fără ajutorul Creatorului, nu este nicio modalitate ca să iasă de sub dominaţia de a primi pentru sine. Aceasta se numeşte “căinţă,” când el iese de sub exilul din Egipt, asta este, dominaţia voinţei de a primi.
Oricine întelege că izbăvirea este o chestiune pentru Creator, din moment ce o persoană vede că este imposibil să iasă din exil prin ea însăşi. Şi totuşi noi ar trebui să întrebăm, “Cum ştie unul că ieşind din exilul voinţei de a primi depinde doar de Creator şi este dincolo de capabilităţile sale?
Răspunsul este că în concepţia sa, el deja a făcut tot ce putea face dar nu a mişcat deloc voinţa sa de a primi. Din contră, el observă că de când a început să muncească, pentru a obţine gradul în care toate acţiunile sale să fie pentru Creator, acum el vede foarte diferit – că el regresează!
Cu alte cuvinte, el vede că acum el este mai scufundat ca niciodată în dragostea de sine. Pentru acest motiv, când o persoană este răsplătită cu mântuire, cu ieşirea din acest exil, el spune că doar Creatorul poate scăpa poporul lui Isralel din Egipt, însemnând că izbăvirea aparţine Creatorului.
Oricum ar fi, intrând în exil, însemnând supunerea sub dominaţia de a primi, aceasta cu siguranţă aparţine omului. Cu alte cuvinte, este vina omului că nu se poate ridica deasupra dorinţei de a primi pentru el însuşi. De aceea, o persoană intră în exil prin el însuşi.
Despre aceasta, scrierile ne spun că aceasta nu este aşa cum o întelegem noi. Deşi cineva ar spune, “Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” însemnând că totul depinde de decizia omului, cineva ar trebui totuşi să creadă că totul este sub Providenţă, însemnând că totul depinde de Creator. Este spus despre aceasta, “Tu erai înainte ca lumea să fie creată.” Este ştiut ca Olam [lume] vine de la cuvântul He’élem [dispariţie] şi ascundere. Şi ar trebui să ştim că referitor la exil, sunt două discernăminte de făcut: 1) Când o persoană nu simte că există dispariţie şi ascundere, si 2 ) când o persoană simte că este într-o stare de dispariţie şi ascundere.
Acesta este întelesul cuvintelor, “Tu eşti dinainte ca lumea să fi fost creată.” Cu alte cuvinte, faptul că o persoană nu simte că este într-o stare de ascundere, Creatorul este cel care o face. Dar aceasta este pentru beneficiul omului, deoarece înainte ca o persoană să poată corecta răul din ea, există o corecţie de a nu vedea răul. De aceea, Creatorul a creat situaţia care precede intrarea omului în dispariţie şi ascundere.
Acesta este întelesul, “Tu eşti dinainte ca lumea să fi fost creată,” însemnând ca ascunderea să fie creată. La urma urmei o persoană ajunge la o stare de dispariţie şi ascundere. Cineva vine în această stare în acord precis cu efortul în Tora şi Mitzvot pentru a atinge un grad unde toate acţiunile sale sunt pentru a dărui.
Acesta este înţelesul cuvintelor, “Tu eşti după ce lumea a fost creată.” De aceea, faptul că o persoană vine în dispariţie şi ascundere a fost de la Tine. Acesta este înţelesul a, “Tu eşti după ce lumea a fost creată.” Şi după ce el e deja în exil, vine izbăvirea, şi aceasta este, “Tu eşti primul; Tu eşti ultimul.”
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)