Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 5 Av, 25 iulie 1944, la terminarea Zohar-ului
Este scris: „Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi“. (Psalmi 97:10) El a întrebat: „Care este legătura dintre «urâţi răul» şi «îi izbăveşte din mâna celor răi»?“
Pentru a înţelege aceasta, trebuie mai întâi să amintim cuvintele înţelepţilor noştri: „Lumea a fost creată doar pentru cei drepţi desăvârşiţi, sau pentru cei în întregime răi“. El a întrebat: „Merită să creezi lumea pentru cei în întregime păcătoşi, iar pentru cei drepţi nedesăvârşiţi nu merită?“
El a răspuns că din perspectiva Creatorului nimic din ce este în lume nu are două înţelesuri. Lucrurile stau astfel doar din perspectiva celor care primesc, adică în concordanţă cu senzaţia celor care primesc.
Asta înseamnă că ei simt fie un gust bun, fie un gust teribil de amar în lume.
Acest lucru se datorează faptului că pentru fiecare acţiune pe care o fac, ei calculează în avans când să o facă, deoarece nicio acţiune nu este făcută fără rost. Fie vor să-şi îmbunătăţească starea lor actuală, fie vor să facă rău cuiva. Însă lucrurile mărunte nu au valoare pentru cel care are un scop în viaţă.
Prin urmare, cei care acceptă modalităţile în care Creatorul conduce lumea, determină binele sau răul în funcţie de ceea ce simt ei: fie bine, fie rău. Din această cauză, „cei ce iubiţi pe Domnul“, care înţelegeţi că scopul creaţiei a fost acela de a face bine creaturilor Lui pentru ca ele să ajungă să simtă asta, înţelegeţi, de asemenea, că această stare se obţine numai prin Dvekut (contopire) şi apropiere de Creator.
În consecinţă, dacă simte o oarecare îndepărtare de Creator, el numeşte asta „rău“. Într-o astfel de stare, omul se consideră a fi păcătos, deoarece o stare intermediară nu există. Cu alte cuvinte, fie simte existenţa Creatorului şi Providenţa Lui, fie îşi imaginează că „Pământul este dat pe mâna celor răi“.
Din moment ce omul crede despre sine că este sincer, adică nu se poate amăgi singur spunând că simte atunci când nu simte, imediat începe să strige la Creator, cerându-i să aibă milă de el şi să-l scoată de sub puterea Sitra Achra şi a tuturor gândurilor străine. Pentru că strigătul omului este sincer, Creatorul îi aude rugăciunea. Probabil că acesta este înţelesul versetului: „Domnul este alături de toţi cei care Îl cheamă întru adevăr“. În acel moment „îi izbăveşte din mâna celor răi“.
Atâta timp cât omul nu-şi simte adevăratul sine, adică nu simte măsura răului din el într-o cantitate suficientă pentru a se plânge Creatorului de suferinţa pe care o simte prin recunoaşterea răului, încă nu este demn de mântuirea de rău. Acest lucru se datorează faptului că omul nu a găsit Kli-ul (vasul) pentru răspunsul la rugăciunea numită „din adâncul inimii“.
Se întâmplă în acest fel, deoarece omul încă mai crede că există ceva bun în el, adică nu coboară în adâncul inimii. În adâncul inimii lui, omul crede că mai are o fărâmă de bine şi nu îşi dă seama de măsura iubirii şi a temerii faţă de Tora şi Miţvot, aceasta fiind cauza pentru care nu vede adevărul.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)