Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în seara zilei următoare sărbătorii de Pesah, 29 Martie 1945
Este scris: „şi ei au crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“. Trebuie să ştim că Luminile din Pesah (Paşte) au puterea de a conferi Lumina credinţei. Totuşi, nu vă gândiţi că Lumina credinţei este un lucru mic, deoarece măreţia şi micimea depind doar de cei care primesc.
Când omul nu lucrează conform căii adevărului, el crede că are atât de multă credinţă, încât poate da şi altor oameni, şi atunci ei vor fi corecţi şi împliniţi.
Cu toate acestea, cel care vrea cu adevărat să îl slujească pe Creator şi se verifică pe sine în mod constant pentru a vedea dacă este gata să lucreze cu devotament „şi din toată inima“ simte că, în mod constant, îi lipseşte credinţa, adică niciodată nu are suficientă credinţă.
Numai atunci când omul are credinţă poate să simtă că stă în faţa Regelui. Când omul simte măreţia Regelui poate descoperi iubirea în două moduri: într-un mod plăcut şi prin intermediul judecăţilor aspre. Prin urmare, cel care caută adevărul este cel care are nevoie de Lumina credinţei. Dacă o asemenea persoană aude sau vede o cale de a obţine Lumina credinţei, atunci este fericită ca şi cum ar fi găsit o mare comoară.
Prin urmare, despre acei oameni care căută adevărul de sărbătoarea Pesah, sărbătoare care dezvăluie Lumina credinţei, citim în Parașa (porţiune din Tora): „şi ei au crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“, deoarece atunci este momentul favoRavl realizării acestui lucru.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)