198. Libertate

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în anul 1938

       Harut (gravat) nu se pronunţă harut, ci herut (libertate). Aceasta înseamnă ceea ce este scris, adică: „scrie-le pe tăbliţa inimii tale“. Scrierea se face cu cerneală, considerată întuneric. De fiecare dată când omul scrie, înseamnă că el decide cum să se comporte, dar apoi revine la căile lui rele, din moment ce scrisul a fost şters. Astfel, ar trebui ca omul să scrie în mod constant, dar sub formă de Harut, astfel încât să fie Harut în inima lui şi să nu se poată şterge.

       Apoi, el imediat primeşte Herut. Astfel, Kli-ul pentru libertate reprezintă măsura în care este scris în inima lui. Mântuirea lui este în conformitate cu măsura gravurii, deoarece esenţa Kli-ului este spaţiul gol din interior, aşa după cum este scris „inima mea este halal în mine“.(40) Apoi, este eliberat de îngerul morţii, din moment ce starea de micime este însuşi SAM; şi omul trebuie să fie pe deplin conştient de acest lucru şi să încerce să îl depăşească, până când Creatorul îl va ajuta.

_______________

(40) În ebraică halal înseamnă atât spaţiu, cât şi ucis.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!