Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
20 octombrie 1955 Londra
Pentru toți studenții, Domnul fie cu voi.
Am primit scrisoarea de la Rabi…. și…și voi răspunde în general la toate întrebările, inclusiv la întrebările lui Rabi… Este scris în Gmara „Un înțelept stătea în fața lui Rabi Yohanan „Toți care se angajează în Tora și fapte bune și își îngroapă fiii, toate fărădelegile lui sunt iertate”” (Brahot 5b) Asta înseamnă că dacă omul este obligat să se angajeze în Tora și fapte bune, el este obligat să-și îngroape fiii. Altfel, nu îi sunt iertate toate fărădelegile. Mă întreb, poate să fie așa?
Noi ar trebui să interpretăm aceasta după calea noastră. Toată munca pe care o avem este numai pentru a schimba primirea în a fi de dragul dăruirii. Asta este împotriva naturii și dorinței noastre. Dar, ne-a fost dat remediul Torei și al Mițvot (poruncilor) prin care obținem puterea și forța de a supune corpurile noastre astfel ca, toate intențiile noastre să fie pentru Creator. Asta înseamnă angajarea în Tora prin Lumina din ea, ca și angajarea în fapte bune, care înseamnă iubire pentru ceilalți. Prin acestea două putem ieși din primire și putem să fim recompensați cu dăruirea.
În acest sens, acuzatorul argumentează „Du-te și vezi ce fac oamenii”. Din ziua aceea am înțeles că toți cei mari și faimoși din generația noastră nu sunt de acord că ar trebui să facem aceste munci, și, de asemenea, nici că ceea ce am învățat ne învață că omul trebuie să fie un adevărat servitor al Creatorului în ascundere. Deci, că faptele bune pe care ei le fac, sunt ascunse oamenilor. Adică, chiar dacă omul face fapte bune și se angajează în Tora și Mițvot (fiindcă ei nu văd), oamenii spun că nu acesta este munca și aceasta nu este Tora și nu acesta e drumul. Rezultă că, cu cât oamenii muncesc mai mult în Tora și Mițvot, ei nu văd nimic fiindcă asta nu le place. Deci asta se numește „ascundere”.
S-a spus despre asta că „își îngroapă fiii”. Deci, el trebuie să-și îngroape toate conceptele și percepțiile primite și văzute din mediul său, care contrazic adevărata cale a Creatorului. Cu alte cuvinte, el va trebui să plaseze toate aceste percepții în pământ. Dar și acele percepții vor fi de asemenea reînviate la sfârșitul corectării. Asta înseamnă că în ele va fi viață când el va fi recompensat cu Lișma (de dragul ei) și își va subjuga înclinația.
Cu alte cuvinte, în măsura în care ele i-au cauzat muncă și lucru și, în funcție de efort, ele merită viață și mulțumire fiindcă i-au obstrucționat munca pentru Creator. Dar, pentru moment, cu ele nu se poate lucra, adică cu conceptele și percepțiile care îl întrerup de la adevărata muncă pentru Creator. De aceea, ele trebuie îngropate. Atunci, toate păcatele lui sunt iertate. Prin „păcat” înțelegând secretul primului păcat, adică despre credința deasupra rațiunii.
Ar trebui să încercăm totdeauna să facem astfel încât căderea datorată obstrucționărilor să nu dureze prea mult ci, imediat să crească mai puternică încrederea în Creator și, să ne rugăm din adâncul inimii. Adică, când omul cade într-o groapă adâncă „Te strig, Doamne”.
Prin asta înțelegem cuvintele înțelepților noștri din Brahot (binecuvântări) „Aba Beniamin spune: „două lucruri regret toată viața: rugăciunea mea și, că va fi în fața patului meu””. Ei au interpretat în Gmara ce înseamnă „în fața patului meu”. „…și pentru ca patul meu să fie pus între nord și sud”. Va trebui să înțelegem de ce este atât de dificil să facem asta, pentru ca el să fi regretat-o.
În conformitate cu cele de mai sus înțelegem că pat (mita) înseamnă jos (mata), cădere. De aceea, el nu regretă căderea, deoarece calea Creatorului este cu căderi și urcări. Și atunci, ce regretă? Că nu se află lângă patul lui. Adică, atunci când cade, el vrea să crească imediat mai puternic și se roagă la Creator să-l ajute.
De asemenea, dacă el trebuie să cadă, adică să fie jos, nu va trebui să fie între est și vest, ceea ce înseamnă între față și spate, s-a spus că este Hohma, ci patul lui să fie între nord și sud, ceea ce înseamnă între stânga și dreapta, adică Hasadim. Deci, căderea trebuie să fie pe dorința de primire în inimă și nu în minte, care este considerată Hohma (înțelepciune), fiindcă coaja (Klipa) împotriva minții este numită „gândind începutul”, iar inima păcătuiește numai în „ce”.
Și voi încheia cu Gmara „Locuitorii din Yehuda erau meticuloși cu cuvintele lor și Tora lor era adevărată. Locuitorii Galileii nu erau meticuloși cu cuvintele lor și Tora lor era neadevărată” (Iruvin 4:53). Cu alte cuvinte, ei s-au asigurat că tot ce au spus în Tora și Mițvot va fi în limba sfântă, adică, în cuvintele dăruirii. În timp ce locuitorii din Galileea nu au fost meticuloși și au spus că ei se pot angaja în Tora și Mițvot pentru a primi, pentru a fi competenți în Mișna.
Putem spune de asemenea că Tora locuitorilor din Yehuda (Iudeea) care au învățat de la un profesor a fost adevărată și, Tora locuitorilor din Galileea, care nu au învățat de la un profesor, era neadevărată. Noi va trebui să explicăm că nu este nicio diferență între prima explicație și a doua. Adică, între omul care a avut un profesor, înseamnă că este meticulos cu limba sfântă, însemnând cuvinte de dăruire și ascundere și, omul care vrea să învețe în restul limbilor, adică în limbajul primirii. Rezultă că el are doi profesori – unul din primire și unul care este Baal HaSulam, care înseamnă limbajul dăruirii.
Este speranța mea că Creatorul ne va ajuta să fim în stare să ne încredem în Domnul și El ne va elibera din tot întunericul și vom fi răsplătiți cu croirea drumului spre El o dată pentru totdeauna.
Salutări tuturor,
Baruh Șalom HaLevi Așlag, fiul lui Baal HaSulam
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)