Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
3 decembrie 1955
Cum s-a putut să o iubească Iacov pe Rahela mai mult decât pe Lea fiindcă aceasta era frumoasă? Noi știm vorbele înțelepților noștri „Cine se însoară cu o femeie pentru frumusețe?”
Răspuns: Tora ne învață căile Creatorului. În muncă există două judecăți:
1) Hochma
2) Hasadim
Hochma înseamnă a vedea și a ști (a cunoaște) și este numită „lumea revelată”. Și, este o lume ascunsă, numită „Lea”. Asta înseamnă „Ochii lui Lea erau moi”, adică Hasadim și credință deasupra rațiunii.
Acesta este de asemenea și înțelesul chestiunii lui Iacov și Lavan (Laban). Iacov este numit „servitorul Creatorului” și Lavan este numit „Creator”, cel care este Emanatorul (Sfântul ARI, în „Pomul vieții”, Poarta Akudim (Poarta legăturilor) interpretează că Lavan (alb în ebraică) este numit „Albul Superior”, adică Emanator). Lavan are două fete, adică două grade: Lea, numită „lumea ascunsă” și Rahela, numită „lumea revelată”.
Scopul Creației este de a face bine creaturilor Sale. Este în lumea revelată. Iar lumea ascunsă, numită Lea, este numită „Lumina alipirii (Dvekut)”.
„Și Iacov a iubit-o pe Rahela” înseamnă că el a vrut să extindă Lumina scopului Creației. Dar Lavan a spus că, mai întâi trebuie să o primească pe Lea, care este Lumina de Dvekut, numită „Lumina de Hasadim”.
„Și Domnul a văzut că Lea a fost urâtă/neplăcută”. Adică Iacov nu a fost mulțumit cu Lea așa că, Creatorul i-a dat să se înmulțească anume cu Lea. Deci, El i-a arătat că în Tora și în muncă, tocmai prin Lumina de Dvekut (alipire) suntem răsplătiți cu înmulțirea.
Dar, în același timp, avem nevoie de corectarea cu Rahela, înțelegând extinderea Luminii scopului Creației, considerată ca fiind Hochma. De aceea i-a spus Rahela: „Dă-mi fii că dacă nu, voi muri”. Asta înseamnă că Iacov a trebuit să pregătească toate corectările necesare pentru Rahela, astfel ca să aibă înmulțire și la gradul de lume revelată. Este așa fiindcă dacă el nu are urmași, nu va avea nicio vitalitate în această muncă și, va trebui să părăsească acel grad. Astfel se consideră „Și dacă nu, voi muri” adică, el a trebuit să extindă Hasadim în Hochma.
Asta înseamnă „Și Dumnezeu și-a amintit de acea Rahela”. Înțelepții noștri au spus „acea” (considerând „acea” ca fiind articol hotărât pentru numele Rahela-întâlnit numai în ebraică HaRahela), adică mulțumită lui Lea, însemnând prin extinderea de Hasadim în Hochma. Deci, noi putem extinde lumea revelată bazându-ne pe Hasadim.
Fie ca Domnul să ne ajute să mergem pe căile Domnului cu credință.
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)