înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.”
Interpretarea acestor cuvinte poate literalmente influența mintea să-și imagineze cum ar putea arăta Creatorul, cum Se „mișcă”, „vorbește”, „vede”… Fantezia nu cunoaşte limite: ape, întuneric, fața adâncului …
Dar cine are nevoie de astfel de fantezii? Cei care sunt prinși de dorințele lumii noastre fizice, care doresc să învețe, dar care nu reușesc, cărora le place să contemple și să comenteze, mai ales dacă există cineva în apropiere care să-i asculte.
Dacă eşti încă mulțumit de plăcerile acestei lumi, continuă să te bucuri de muzică, de artă și orice alte încântări pe care această lume ţi le poate oferi. Dar dacă doreşti să atingi lumea spirituală, ar trebui să te preocupe ceva cu totul diferit – nevoia de Creator.
Dacă simţi nevoia unor răspunsuri la întrebările care nu te vor lăsa în pace, dacă doreşti să știi de ce te-ai născut, care este scopul acestui vast univers în care trăim, asta înseamnă doar un singur lucru: că nu te vei odihni până nu vei ajunge în profunzimea tainei, care este sufletul tău.
Iar dacă așa stau lucrurile, atunci este vorba despre o poveste cu totul diferită. Aceasta înseamnă că ai început deja să urci scara spirituală.
Înainte de a ajunge la cel mai înalt nivel, trebuie să începi cu primul. Iar acesta este Bereșit – capitolul introductiv din Cartea Geneza. Cel mai înalt nivel descris aici poate fi atins numai la sfârșitul corectării.
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Acest pasaj vorbește despre crearea Lumii Superioare – un spațiu în care sufletul tău va exista. „Eul” nu este încă treaz; încă nu-ți percepi propria existență. Se creează numai habitatul – Mama Celestă în al cărei pântec vei fi conceput.
Deci, ce este acest habitat? Poți anticipa puțin şi vei spune că aceste cuvinte: „făcut” și „la început”, fac aluzie la naşterea a două calități, egoismul și altruismul, între care sufletul tău se va înălța.
„… Pământul era pustiu și gol”. Aici îşi fac apariţia primii termeni spirituali. Cuvântul „pământ” în ebraică este Ereț, de la cuvântul Rațon – dorință. Prin urmare, pământul înseamnă dorință. De aici încolo vom vorbi doar de dorință, pentru că dorința determină totul.
„… Pământul (dorința) era pustiu și gol”. Rezultă că dorința nu era încă formată (neconturată și goală de conţinut), adică nu exista dorința de a revela lumea spirituală.
Deci, ce era acolo? Doar o coală albă de hârtie, gata să înregistreze istoria omenirii, istoria sufletului. La asta se face aluzie în acest pasaj, la începutul începutului, când lumea spirituală a fost concepută înăuntrul tău. Cu alte cuvinte, în acest capitol începem să examinăm combinația forțelor, care au apărut primele. Ele au format lumea în care apare mai târziu omul (Adam, eul tău spiritual). Ele au creat habitatul pe care îl va locui omul. „Omul” este dorința spirituală care izvorăște din interior.
Te poţi întreba: „Dacă aceste forţe sunt înăuntrul meu, de ce nu le pot simţi?”
Ei bine, mai întâi de toate poţi tu să simți cum funcţionează organele tale, cum arată stomacul tău şi cum digeră mâncarea, cum respiră plămânii? Nu, nu poți.
Aceste procese îţi determină complet existenţa din punct de vedere fizic, dar nu le simți.
Același principiu se aplică şi în cazul nostru. Viața ta spirituală este formată din procese tumultuoase pe care nu le simți până când nu începi să trăiești dorința copleșitoare de a deveni un participant sau, mai bine zis, protagonistul acestui joc minunat.
Acesta este modul în care se formează sufletul tău. În tine lucrează acum străbunicii tăi: forțele lumii Ațilut. Ţi-a venit timpul, timpul să te naști. Mai devreme sau mai târziu, când vei parcurge toate nivelurile corectării, vei veni să te întâlneşti cu „rudele” tale. Dar până atunci, trebuie să ai răbdare.
Un ecran negru, impenetrabil, te separă de tot ceea ce se manifestă în interior; nu poți să vezi sau să simţi în nici un fel ceva prin el. Cu timpul a devenit mai gros (ca să folosesc o formulare pământească), făcându-te din ce în ce mai egoist și interesat mai degrabă de problemele exterioare, decât de cele interioare. Din ce în ce mai mult ai fost preocupat, mai curând, de corpul tău, decât de sufletul tău. Gândeşte-te numai la toate dorințele care s-au născut în tine în viața ta și cât de departe de spiritualitate erau aceste dorinţe.
Ecranul a devenit mai gros, strat peste strat, sufocând dorințele spirituale din tine, până când ai ajuns într-un punct mort. „Ce este în jurul meu? Trupuri și iar trupuri. Acestea mănâncă, fac bani, se înmulţesc … Ce se va întâmpla mai departe? Moartea? Iar dacă este așa, atunci care este scopul existenței mele?”
Acestea sunt întrebările care te fac să pornești pe calea „înapoi la surse”, la Bereșit,„La început”. În realitate, această cale duce către Lumină. Urci către forțele care guvernează lumea. Fiecare nivel spiritual de-a lungul acestei căi este o taină: „Ce alte surprize are Creatorul pregătite pentru mine?”
În modul acesta începem treptat să ne curățăm de acest înveliş întunecat numit „egoism”, care ne împiedică să trăim, să respirăm, să înţelegem. Începem din ce în ce mai mult să ne descoperim sufletul – un mecanism complicat pentru atingerea lumii spirituale.
Plăcerea pe care suntem meniți să o trăim este absolută. Exact asta a pregătit Creatorul pentru noi. În asta constă scopul creației: să ne împlinească pe noi, creațiile Sale, cu sentimentul eternității și perfecțiunii. Deoarece Creatorul însuși este etern și perfect, El dorește să împărtășească starea Lui creațiilor Sale.
Ei bine, atunci să nu-L lăsăm să aștepte.
„Și Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» și a fost lumină”. Astfel este creată lumea spirituală. Astfel forțele despre care am vorbit mai devreme s-au adunat și au determinat reședința exactă a viitorului suflet. El va locui în Lumină și va fi umplut de ea.
Ce este Lumina? Fă orice, dar nu încerca să ţi-o imaginezi.
Este o încercare inutilă, mai ales pentru că noțiunile noastre corporale sunt prea limitate pentru a o defini în mod corespunzător. Comparăm Lumina cu lumina soarelui sau cu un sentiment de armonie interioară.
Lumina este singurul lucru care există. Ea înconjoară sufletele noastre, întreaga lume și întregul univers. Ea este calitatea Creatorului, calitatea dăruirii complete și absolute. Este legea iubirii și a binelui. Lumina înseamnă toate aceste lucruri.
Și cu cât ne dăm seama mai repede de acest lucru, cu atât mai repede vom depăși toate suferințele acestei lumi, care ni se dau numai dintr-un un singur motiv: să ne ajute să realizăm ceea ce trebuie pentru a ne „întoarce” la aceeași Lumină a Iubirii.
„Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.” Dacă Lumina – dăruirea absolută, legea cea mare a Creatorului, legea altruismului – a căpătat existență, este de la sine înțeles că trebuie să existe și cineva pe care Creatorul vrea să-l încânte, căruia El dorește să-i dăruiască tot ce are.
Rolul acestui „cineva” este asumat de Creație.
Creația suntem noi. Sunt eu, întreaga lume, lumea din interiorul meu. Noi suntem cei care primim.
Şi astfel sunt conturate două stări inexistente anterior: dăruirea, calitatea Creatorului (sau Lumina) și primirea, calitatea Creației.
Pasajul „Și Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric” face aluzie la acest proces, și anume la formarea a două stări: Lumina și Întunericul, calitatea Creatorului și calitatea Creaţiei, dăruirea și primirea.
Acest proces a fost inclus în primul cuvânt al Cărţii Geneza – Bereșit, care provine din cuvântul Bar (din arameică –„în afară”), semnificând naşterea Creaţiei din Creator, ieșirea acesteia din „sânul” Creatorului.
Cuvântul Bereșit cuprinde întregul drum parcurs de omenire precum şi semnificația completă a Bibliei. Inclusiv înțelegerea faptului că ai ieșit din sânul Creatorului și trebuie să te întorci la El, urmând o cale lungă de exacerbare a egoismului, la care întreaga omenire trebuie să se supună. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să realizezi că ai ajuns să fii cu adevărat îndepărtat de Creator și te-ai scufundat în egoism, că eşti suferind, iar egoismul este cauza suferinţei tale.
Mai mult, boala egoismului afectează întreaga lume, spărgând-o în bucăți. Numai după ce ai înțeles acest lucru poţi porni pe calea de întoarcere spre Creator. Pe măsură ce avansezi pe această cale de corectare a egoismului, câștigi o recompensă infinit mai mare decât orice ţi-ai putea imagina: dobândeşti eternitatea. Vei căpăta fericirea veșnică și neîngrădită. Te vei reuni cu Creatorul la un nivel superior, deoarece această unificare este dobândită conștient.
„Dumnezeu a numit lumina Zi, iar întunericul l-a numit Noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Două stări s-au format înăuntrul tău: Lumina – urcarea, dăruirea, o calitate altruistă, şi întunericul – coborârea, primirea, o calitate egoistă. Separarea lor, distincţia între ele constituie primul pas spre corectare.
Această stare este numită „Ziua Întâi a Creației”.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)