Profeţia

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Midraș continuă spunând: „Într-o zi, astrologii lui Nimrod     s-au apropiat de tron ​​cu reverență și s-au prosternat în fața regelui. «Oh, mare stăpân», au proclamat ei: «Îţi aducem vestea că un mare pericol îţi amenință domnia. Stelele prevăd că un băiat se va naște în curând în împărăția ta, care-ţi va nega divinitatea și te va birui.»”

Astrologii lui Nimrod nu sunt altceva decât propria ta frică, dragă cititorule, cea care există în egoismul însuşi; teama că ceva poate să-i zdruncine fundația acestui Nimrod al tău. Această teamă face ca egoismul tău să fie mereu îngrijorat în legătură cu împlinirea și prosperitatea, căutând să aibă mai multe lucruri, mai grozave, mai noi. Și totuși, această încercare perpetuă de împlinire te aduce în cele din urmă într-un punct în care „se naște un băiat” în interiorul tău, care-l va birui într-o zi pe Nimrod.

Cine este acest băiat care se va naște în tine? Sunt mugurii nivelului următor. Se ridică din același Nimrod, care deodată începe să înțeleagă că a fi un Nimrod nu este altceva decât nefericire. Dintr-o dată, îți dai seama că viața ta este departe de a fi lipsită de înnorare, pentru că ești întotdeauna preocupat de a te ridica pe prăbuşirea celorlalți, de a-ți proteja egoismul de atacuri și de a te aşeza deasupra, pe tronul tău.

În același timp, nu-i poţi distruge pe toți cei care te amenință. Altfel, pe cine ai mai stăpâni?

Rezultă că egoismul tău este complet și absolut dependent de cei din anturajul tău și vedem multe exemple de acest fel. De exemplu, luați stelele cinematografiei sau alte celebrități, care își afişează zâmbetul perfect – dovada fericirii lor absolute. Dar este chiar așa? Pentru că toate veniturile lor considerabile depind foarte mult de presă, de producătorii și directorii lor, de public – pe scurt, de toată lumea din jurul lor. Ei cedează adesea acestei presiuni şi devin dependenţi de droguri sau alcool, într-o încercare disperată de a găsi o cale de a scăpa din cușca în care propriul egoism i-a închis.

Nimrod este la putere, cerând întotdeauna să fie venerat. „Fă tot ce trebuie pentru a-i face pe alții să te respecte”, continuă să murmure egoismul tău.

Nu poţi să-ţi distrugi anturajul. Nu poţi să le ștergi „Eul”. Și chiar dacă ai putea, nu ai face-o, pentru că atunci nu ai mai avea pe cine să supui. La urma urmei, nici tu nu poți sau nu vrei să-ţi demonstrezi superioritatea față de o turmă de bovine. Nu, tu trebuie să fii înconjurat de intelectuali; aceştia sunt cei pe care      ţi-i doreşti, nu o turmă de bovine, să se ploconească în faţa ta. Numai atunci egoismul prosperă. Rezultă că Nimrod al tău este incredibil de dependent de alte persoane. El trebuie să-i sprijine, să-i plătească, să-i îngrijească și, în același timp, să-i asuprească.

Într-adevăr, egoismul se ridică exact atunci când îi oprimă pe alții. Deci, nivelul următor al dezvoltării egoismului (Nimrod) din tine, este atunci când începe să-și recunoască propria dependență, vulnerabilitate și fragilitate.

Acest proces este numit „recunoașterea răului în Nimrod”. Este atunci când ai, în sfârșit, sentimentul că libertatea ta îţi este într-un fel limitată.

Ești dependent de toți ceilalți. Aceasta este problema regilor, a președinților și a oricui altcuiva, care ar putea fi la putere. În realitate, însă, este problema tuturor. Trebuie să creezi mereu o piramidă în jurul tău, dar într-o manieră în care tu să fii întotdeauna în vârf. Trebuie să fii respectat de copiii tăi, de soție, de rude, colegi, pasagerii din autobuz sau din alte mijloace de transport în comun, chiar și de câinele vecinului care latră la tine. Cât timp poți ține însă pasul cu acest joc?!

Deci, următorul tău nivel este Avram. El este libertatea, ascensiunea, el este ideea revoluționară care-ţi vine după toate suferințele și descoperirea faptului că dăruirea, şi nu primirea, trebuie să fie singurul scop al existenței tale. El vrea să nege și să îndepărteze toate minciunile și excesele! Acesta este noul nivel ce apare în tine, în Nimrod din interiorul tău.

Rezultă că Avram nu poate exista fără Nimrod. Nimrod este nivelul care-l precede pe Avram. Nimrod este egoismul    exacerbat, care realizează că destinul său final este distrugerea de sine, dacă nu-şi poate găsi un nou sistem de împlinire, adică dacă nu se poate ridica deasupra lui.

Acum, să continuăm povestea noastră. „Într-o zi, astrologii lui Nimrod s-au apropiat de tron ​​cu reverență și s-au prosternat în fața regelui.” Cine sunt astrologii lui Nimrod? Sunt forțe din egoismul tău care te asigură că nu poți continua să trăiești ca până acum. Acestea sunt stări intermediare care prezic, întrevăd şi anticipează nivelul următor, ce ar trebui să devină Avram.

Deci astrologii din tine sunt starea intermediară dintre Nimrod și Avram.

„Stelele prevăd că un băiat se va naște în curând în împărăția ta, care-ţi va nega divinitatea și te va birui.” Ce simbolizează „stelele”? Ele sunt forțele avansării tale interioare. Este inutil să le opunem rezistenţă. Va fi așa cum spun ele, chiar dacă ești însuși regele Nimrod. Nu le poţi ocoli. Mai devreme sau mai târziu,  într-un fel sau altul, egoismul va face loc altruismului și vei fi fericit. Vei descoperi lumea spirituală și vei accepta legile ei. Aceasta este singura Țintă către care eşti îndrumat, orice ai face – ele te vor duce acolo!

Nimrod s-a întors spre miniștrii săi. „Ce măsuri de protecție sugeraţi?” Răspunsul a venit repede: „Emiteţi un ordin ca toţi băieţii nou-născuţi să fie omorâți!” „O sugestie minunată! Organizaţi o întâlnire cu arhitecții. Voi emite un ordin pentru construirea unor case speciale în care să fie ținute toate femeile însărcinate. Trebuie să ne asigurăm că doar fetele vor fi lăsate în viață.”

Nu-ţi fie teamă, dragă cititorule, ci continuă să încerci să înțelegi ce se întâmplă aici. În primul rând, să clarificăm faptul că „fiu” sau „băiat” în ebraică este ben. Cuvântul ben vine de la cuvântul mevin – „înțelegere” sau „dobândire”. Dobândirea a ce? A noului nivel (treaptă). Și de asta se teme atât de mult Nimrod. Aceasta reprezintă o amenințare la adresa puterii sale. Pentru a se proteja, egoismul trebuie să înlăture dobândirea noului nivel, a ceea ce, exprimat în mod alegoric, înseamnă uciderea băieților nou-născuți.

„Trebuie să ne asigurăm că numai fetele sunt lăsate în viață”. Fetele, fiicele, partea feminină din tine, sunt personificarea dorinței de a primi. Acesta este motivul pentru care Nimrod al tău este atât de îndrăgostit de noțiunea de femeie care naște fete. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe dorințe apar în tine, cu atât mai mult se va mări gloria lui Nimrod, precum și autoritatea și domnia sa, iar asta este pentru Nimrod ceva ce nu prezintă nici o problemă.

Ceea ce constituie pentru el o problemă este, însă, o altă modalitate de a-și împlini dorințele, o nouă metodă de primire a plăcerii, care ia naştere sub forma lui Avram.

Să încercăm să ieșim în afara noastră pentru o clipă și să ne examinăm singuri. Dorințele noastre cresc, ceea ce înseamnă că ni se nasc fete. Observăm însă într-o zi că, dorințele se schimbă calitativ. Nu mai suntem mulțumiți de împlinirile anterioare. Nu mai este suficient să stai pe o canapea cu o bere și să urmăreşti programele TV. A fi bogat nu mai produce aceeași satisfacție. Plăcerea de a fi un mare șef este deja perimată, iar realizările și achizițiile de până acum nu ne mai satisfac dorințele!

Aceasta înseamnă că dorințele noastre nu numai că au sporit, ci s-au schimbat calitativ, iar acum ne dorim un alt fel de împlinire. O vrem, dar ne este totodată teamă de asta pentru că, înțelegem că ne va întoarce toată viaţa cu capul în jos. Nimrod se răzvrătește în noi! Aşa ajunge el la concluzia că toate gândurile de acest fel trebuie distruse. 

Dar poate oare să le distrugă? Din Nimrod al nostru, din propriul nostru egoism neîmplinit se ridică o nouă generație, iar acest proces nu poate fi oprit!

Fetele (dorințele) și băieții (modalitățile de a le împlini), ce se nasc în noi, aparțin unui nou nivel. În Cabala, se numește nivelul Bina din noi. Bina este nivelul dăruirii, iubirii și al milei. Prin acest proces aflăm că, la acest nivel putem simți o plăcere mult mai mare, infinită. De fapt, putem trăi infinitul în sine. 

Ascultă-l pe Nimrod al tău interior. El îţi spune: „Bine, sunt dispus să dăruiesc. O voi face, dar numai pentru că îmi va da plăcere.” „Mă voi simți bine”, spune Nimrod. „Voi folosi această parte a lui Bina care este în mine, acest nivel al dăruirii și al infinitei plăceri, dar o voi folosi pentru binele meu. Voi dărui, desigur, dar numai pentru că îmi servește intereselor mele!”

Aceasta înseamnă că „folosim scânteia iubirii”, scânteia Creatorului care există în noi toți, dar în beneficiul nostru. Asta semnifică „uciderea fiilor”, primirea întregii Lumini – toată energia extraordinară a ascensiunii – de dragul propriei noastre satisfacții.

Dar după cum se pare este o încercare nefericită, iar Nimrod cel din tine este pe punctul de a-și realiza nebunia. El încă nu și-a dat seama și de aceea salută nașterea fetelor (dorințele noului nivel), dar se luptă cu dinţii pentru a preveni nașterea lui Avram: o nouă modalitate de împlinire a acestora. Pentru moment, el încă mai crede că planul său va funcționa.

Terah, unul dintre cei mai apreciați nobili ai lui Nimrod, l-a întrebat în glumă: „Nu intenționezi să-mi pui propria soție       într-una din aceste clădiri, nu-i așa? Ea este însărcinată.”

„Nu am vorbit despre casa ta, Terah, l-a asigurat regele, pentru că tu ești cel mai de încredere dintre toți slujitorii mei.”

Terah este „unul dintre cei mai apreciați nobili”, mâna dreaptă a lui Nimrod, ideologul lui Nimrod, ideologul egoismului. Deci, egoismul din tine crește, iar Terah cel din interior trebuie să găsească un nou mod de a gestiona acest egoism aflat în creștere, astfel încât să poţi continua să simți plăcere.

Terah reprezintă modalitatea de a împlini o dorință. De aceea, trebuie să petrecem puțin timp cu omul pe nume Terah, ideologul egoismului, pentru a înțelege cum ar putea să-i dea naştere lui Avram din tine.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

error: Content is protected !!