înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„Avram s-a căsătorit cu nepoata lui, Sarai, fiica lui Haran. Ea era cu zece ani mai tânără decât Avram, dar nu mai puţin merituoasă, iar mai târziu chiar și-a depășit soțul în darul profeției.”
Ori de câte ori Midraș menționează o femeie, se referă la „femeia din interiorul tău”(fie că eşti bărbat sau femeie). Prin urmare, Sarai, care mai târziu a devenit Sara, simbolizează dorința de a primi din tine, care este femeia din interiorul tău.
Atâta timp cât femeia din interiorul tău există fără intenția corectă, ea slujește egoismului distructiv. De îndată, însă, ce intenția corectă îi este atașată, femeia devine o forță constructivă.
Deci, este aici. „Avram” intenția de a dărui, se căsătorește cu Sarai, dorința de a primi și, astfel, o transformă într-o femeie merituoasă. Prin unirea cu Avram, Sarai, dorința de a primi, dobândește intenția de a dărui și devine o stare pură și înălțătoare și astfel începi să înțelegi semnificația fericirii adevărate, ce înseamnă să te gândești la alții în locul tău și cum arată iubirea adevărată.
Ulterior, Sarai devine mai dedicată decât Avram, pentru că ea conține un egoism care îi este absent lui Avram, deoarece el este în mod inerent pur, este calitatea Bina din interiorul tău. Apoi, Sarai devine mama tuturor.
Avram începe să-şi atașeze dorințele egoiste și să le purifice. Prima dorință și cea mai apropiată lui, este Sarai, urmată de studenții săi, despre care vom discuta imediat, apoi de fiii lui – Isaac şi Iacov – până când vei dobândi purificarea completă. După cum am tot învățat, vorbim întotdeauna despre ceea ce se întâmplă în interiorul tău.
Stă scris despre Sarai faptul că, „Ea l-a depășit mai târziu chiar și pe soțul ei în darul profeției.“ Nu există nici o îndoială în legătură cu asta pentru că, Avram cel din tine este dăruirea absolută şi, prin urmare, este detașat de egoism. Sarai, însă, cuprinde și dorința egoistă. De aceea, în unirea cu Avram, ea devine un personaj foarte important (dorința de a primi cu intenția de a dărui, din interiorul tău).
Sarai este mai aproape de pământ. Este scris că ea (ca și orice femeie din lumea noastră) nu este „detașată de viață”, este mai aproape de pământ, dar în același timp este legată și de Avram. De aceea, ea poate profeți, în timp ce este înțeleasă și admirată.
Să ne întoarcem însă la Midraș. Este scris: „În acea vreme, Avram trecuse de șaptezeci de ani …” Aceasta înseamnă că toate cele șapte Sfirot (Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut), întregul Avram, această întreagă dorinţă din tine, a fost corectată (prin atașarea nivelului anterior, Terah, care credea în fiul său). Și din moment ce fiecare Sfira cuprinde 10 Sfirot, sunt în total șaptezeci.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)