înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor; vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.» Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.”
Creatorul a creat doar o singură dorință: aceea de a te bucura. Deși această dorință este atotcuprinzătoare, să ne aducă imediat pe toţi la scopul final este imposibil. La urma urmei, vorbim despre fericirea infinită, care este chiar scopul creării omului. Aşadar, totul se petrece în etape, deoarece dorința de a ne bucura din interiorul nostru se împarte în nenumărate dorințe mai mici. Corectându-le una câte una, avansând de la „ușor” la „greu”, vom dobândi fericirea infinită, împlinirea absolută și veșnică, ce ne-au fost pregătite de către Creator.
Pentru cei înăuntrul cărora s-a deşteptat punctul din inimă (străduinţa pentru plăcerea spirituală), lucrul cu dorințele devine o călătorie fascinantă spre Lumea Superioară.
Geneza continuă să descrie modul în care depășim faza de corectare a dorințelor „ușoare”, după care trebuie să le corectăm pe cele „dificile” care au „ieșit din pământ”.
„Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor.” După cum știi deja, „ființa umană” din tine a fost pregătită cu multă vigoare pentru a se naște. În acest proces apar mereu dorințe noi, dar deocamdată nu sunt folosite pentru plăcerea ta personală.
„Dumnezeu a văzut că erau bune.” Cuvântul „bun” înseamnă că dorințele sunt cu adevărat pure.
Dar cine poate face uz de aceste dorințe? Doar omul. Deci, vine vremea lui, când în tine ia naştere un „om”.
„Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.» Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”
Cu alte cuvinte, înăuntrul tău se naște un „om” care să domnească asupra tuturor celorlalte dorințe: „să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Toate aceste dorințe au fost create exclusiv pentru om.
„Omul” din interiorul tău este destinat să meargă pe un drum dificil înainte să îşi dea seama că a le stăpâni nu înseamnă a le folosi în beneficiul său, pentru că astfel nu face decât rău, lui şi întregii lumi. Dimpotrivă, aceste dorințe trebuie folosite exclusiv pentru a face plăcere altora, pentru că în ceea ce privește dorințele celorlalţi, noi toți suntem întotdeauna liberi, capabili să ne distingem în mod clar unul de celălalt.
Vom mai vorbi despre asta mai târziu. Dar pentru moment este esențial să înțelegi că atunci când începi să simți alte suflete în jurul tău, începi să te simți precum Creatorul față de ele. Aici găseşti oportunitatea de a fi liber, adică de a fi precum Creatorul. Împreună vom ajunge cu siguranță acolo și vom înțelege ce avem de făcut pentru a-I fi pe plac Celui care dăruieşte.
Să ne întoarcem la situația descrisă în Geneza. Înainte de „nașterea umanului în tine” ai fost plin numai cu dorințe minerale, vegetale și animale. Ce înseamnă asta? O dorință este minerală atunci când vrei doar un lucru: să rămâi liniștit și să nu te gândești la nimic, ca o piatră de pe marginea drumului, cu totul pasiv, având doar un singur gând: „Lasă-mă în pace.” Adu-ţi aminte de toate momentele în care ai fost într-o astfel de stare!
O dorință este vegetală atunci când reacționezi la stimuli externi, dar încă nu poți să te miști de la locul tău, ca și cum ai fi legat de pământ (prin egoism). Cauți soare asemenea unei flori, adică ai acum un impuls de a te mișca, în sus și în jos, ca o floare care se deschide în timpul zilei și se ofileşte noaptea. Începi să-ţi pui întrebări de felul: „De ce sufăr?” Aspiri la Lumină, dorind să fii „udat”. Eşti îngrijorat numai de propria ta creștere, consumi, nu mai eşti o piatră, iar asta este o avansare.
O dorință animală implică mișcarea și lupta pentru subzistență. În această stare poţi să te conectezi cu alții ca tine și să vă uniți strâns într-un grup, deoarece împreună va fi mai ușor să vă procuraţi de-ale gurii. Eşti preocupat de reproducere și de creşterea urmașilor tăi.
Apoi, dintr-o dată, înăuntrul tău îşi face apariţia cea mai complexă și înălţătoare dorinţă, care le cuprinde pe toate celelalte, numită „Omul din tine”.
Cuvântul „om” se traduce în ebraică prin „Adam”.
„Adam” derivă din cuvântul domeh – asemenea, similar.
Asemenea cu cine?
Cu Creatorul.
Asemenea cu ce?
Asemenea calităților Sale.
Calitățile Creatorului sunt dăruirea pură, iubirea absolută și necondiționată. Acestea sunt exact calitațile la care aspiră Adam, cel care îl percepe pe Creator şi, în cele din urmă, ceea ce trebuie să devină. (Vom continua să le repetăm, până când aceste calități ne vor deveni familiare, apoi înțelese și, în cele din urmă, resimțite.)
Aceasta este ceea ce trebuie să devii. Numai atunci te vei afla în Paradis, adică vei simți Paradisul și pe Stăpânul său. Vom continua să abordăm mai profund acest subiect captivant, căutând existența Paradisul în tine și existența lui Adam în acest Paradis.
Rezultă că numai cineva care aspiră să fie precum Creatorul și să se nască spiritual poate fi numit Adam („om”, asemănător cu Creatorul). La această persoană se face referire în întreaga carte. Doar cei care aspiră la această stare vor învăța să o citească corect. Ceilalți vor privi doar partea narativă și vor vedea în ea tot felul de pilde și de sfaturi, care să le facă viața confortabilă și încununată de succes.
Adam este dorința care a apărut în tine, motivul pentru care continui să citeşti acest text. Toate dorințele anterioare nu te mai satisfac. Zilele tale pe care le-ai petrecute tolănit pe canapea mâncând chipsuri s-au sfârşit; nu mai eşti atras de bogăție și nu mai eşti dispus să lucrezi neobosit pentru a te bucura de respect sau de faimă.
Ce înseamnă toate acestea? Un anumit punct, numit „Adam” sau „punctul din inimă”, s-a trezit înăuntrul tău. Acest punct este una cu Creatorul și vrea să fie ca El, pentru că El este rădăcina lui.
Acesta este înțelesul expresiei: „Să facem omul după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza, 1:26). În originalul în limba ebraică este scris Be Țelem. Țelem (imaginea Celui de Sus) este partea Creatorului (Nivelul Superior), care coboară în sufletul omului și aduce în el calitățile Creatorului.
Cu alte cuvinte, sistemul Guvernării Superioare este cel responsabil de toate sufletele, de calea pe care o au ele de parcurs şi de ordinea corectării. Acest sistem de guvernare este conectat direct la punctul din inimă al omului, adică la acel Adam din tine.
Așa cum am mai spus, inima reprezintă toate dorințele noastre egoiste, pământeşti, iar punctul din inimă reprezintă dorințele care aspiră la atingerea lumii spirituale.
Acest punct nu are nimic de-a face cu inima. El ne este dat de către Creator și este prezent în noi toți, doar că este nevoie de timp pentru a fi trezit.
De ce este doar un punct? Deoarece dorințele spirituale nu sunt încă dezvoltate în tine. Ele sunt ca un copil aflat la primii săi pași. De aceea ele sunt considerate un „punct”.
Acel „Adam” din tine face primii pași. El este conectat direct la „părinți” (Creatorul) și nu poate supraviețui fără această conexiune. Vrea să crească precum părinții lui.
Prin acest punct Creatorul se conectează la noi și începe să-și construiască chipul în noi, conectându-ne la sistemul său de guvernare.
Care este scopul acestui sistem? El îţi va oferi informații despre programul Creaţiei, calea pe care trebuie să o parcurgi. Fără perceperea lumilor spirituale nu poţi ști ce ai de făcut, care va fi următorul pas sau ce se cere de la tine. Acesta este motivul pentru care continui să faci greșeli și să suferi din această cauză.
Eşti ca un pisoi orb într-o lume vastă. Pentru ca tu să dobândești calitățile necesare avansării, Nivelul Superior trebuie să te învețe exact ce și cum trebuie să faci. Din acest motiv este generat acest dispozitiv auxiliar numit Țelem.
El este implantat în sufletul tău, unde activează toate corectările necesare. De aceea este scris că omul (Adam) este făcut după chipul Creatorului. Omul devine creatura predominantă, bijuteria coroanei întregii Creaţii.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)