PĂCĂTOS DESĂVÂRŞIT ŞI DREPT DESĂVÂRŞIT

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Lumea nu a fost creată decât, fie pentru oameni drepţi desăvârşiţi (ţadikim), ori pentru păcătoşi desăvârşiţi – cam greu de înţeles, mai ales a doua parte a acestei expresii „lumea creată pentru cei păcătoşi desăvârşiţi!”.Omul nu acceptă Providenţa divină de bună voie. El o judecă în funcţie de sentimentele lui. Cand se simte bine o acceptă ca o Providenţă bună. Pe măsură ce începe să sufere, o priveşte ca pe o Providenţă rea, de proastă calitate. Raţiunea nu joacă aici nici un rol.

Numai două situaţii sunt posibile în perceperea divinităţii: fie omul o sesizează ca bună şi favorabilă, fie că nu-i simte de loc existenţa, simţind că totul se petrece conform unor legi oarbe ale naturii. Deşi omul înţelege cu mintea că de fapt lucrurile nu sunt astfel, totuşi atitudinea sa este determinată de sentimente, nu de raţiune. Atunci când sesizează deosebirea dintre ceea ce simte şi raţiune, o prăpastie de netrecut, omul se priveşte pe sine ca un adevărat păcătos – Raşah Gamur. Omul ştie că Divinitatea este generoasă cu noi dar şi că, totuşi, noi suntem cei obligaţi să-L căutăm pe El, iar dacă ne aflăm în exil, adică opuşi Lui, percepem şi generozitatea Creatorului invers, ca răutate faţă de noi, noi fiind tot atât de răi. Când ajunge la limita extremă a capacităţii de a suferi, omul se simte atât de epuizat, de slab, de neînsemnat, încât din acest loc este gata să-şi înalţe suspinul din adâncul inimii, înspre Creator, strigându-I: ”scapă-mă de mine însumi!!!”. Strigă pentru a fi eliberat din închisoarea egoismului şi pentru a fi ridicat către lumea spiritualităţii, lumea altruismului. Iar atunci, Creatorul îi sare în ajutor.

Lumile superioare şi lumea noastră au fost emanate anume pentru astfel de stări speciale pentru om care, recunoscându-se ca Raşah Gamur, să aibă puteri să strige după ajutorul Divinităţii şi, prin Creator să se ridice la gradul numit Drept desăvârşit, „Ţadik Gamur”.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!