inapoi la CUPRINS link
Dragostea de libertate este dragostea pentru ceilalţi; dragostea pentru putere este dragostea pentru noi înşine.
William Hazlitt ( 1778- 1830)
Haideţi să abordăm o altă imagine asupra bazelor Creaţiei. Singurul lucru pe care l-a creat Creatorul este dorinţa noastră de a primi, egoismul nostru. Aceasta este esenţa noastră. Dacă învăţăm cum să ne “dezactivăm” egoismul, vom reface legătura noastră cu Creatorul. Când acţionăm într-un mod altruist, vom redobândi echivalenţa de formă cu El, aşa cum există în lumea spirituală. Dezactivarea egoismului reprezintă începutul urcuşului nostru pe scara spirituală, începutul procesului de corecţie.
Una din ironiile Naturii este că oamenii care se complac în plăceri egoiste nu pot fi fericiţi. Sunt două motive pentru aceasta:
1. Egoismul reprezintă un cerc vicios: dacă ai ceea ce îţi doreşti, nici nu o să-l mai vrei. Pentru a înţelege de ce, gândeşte-te la mâncarea ta favorită. Acum, imaginează-te într-un restaurant luxos, aşezat confortabil la masă, în timp ce un chelner zâmbitor îţi aduce un platou acoperit, îl aşează în faţa ta şi îi îndepărtează capacul. Hmmm…ce miresme delicioase! Dar, din minutul în care începi să mănânci, plăcerea scade. Pe măsură ce te saturi, savurezi tot mai puţin mâncarea. La final, când eşti sătul, nu mai poţi savura mâncarea şi nu mai mănânci. Nu te opreşti pentru că eşti sătul, ci pentru că, a mânca, atunci când ai stomacul plin, nu mai este distractiv. Satisfacerea dorinţei pentru mâncare a stins plăcerea de a o mânca.
2. Unei dorinţe egoiste nu îi place numai să-şi satisfacă propriile capricii, ci să-i şi nemulţumească pe alţii. Pentru a înţelege mai bine această cauză, trebuie să ne reîntoarcem la fundamente. Faza Unu, în cele Patru Faze de Bază, vrea numai să primească plăcere. Faza Doi este deja mai sofisticată şi vrea să primească plăcere din a dărui, din moment ce a dărui este starea de a fi a Creatorului. Dacă dezvoltarea noastră s-ar fi oprit în Faza Unu, am putea fi satisfăcuţi din momentul în care dorinţa noastră a fost îndeplinită şi nu ne-ar mai păsa de ce ar mai dobândi alţii.
Cu toate acestea, Faza a Doua – dorinţa de a dărui – ne obligă să-i avertizăm pe ceilalţi, astfel încât să le putem dărui. Dar, pentru că dorinţa noastră de bază este aceea de a primi, tot ceea ce vedem când ne uităm la alţii este că “ei au tot felul de gânduri, pe care eu nu le am”. Datorită Fazei a Doua, ne vom compara mereu cu alţii şi, datorită dorinţei Fazei Unu de a primi, întotdeauna vom dori să fim mai buni decât ei. De aceea, ne vom extrage plăcerea din lipsurile altora.
Al doilea motiv, nivelul sărăciei care diferă de la ţară, la ţară. Conform Dicţionarului Webster, nivelul de sărăcie este ”nivelul venitului personal, sau al familiei, sub care cineva este considerat sărac, conform cu standardele guvernamentale”. De aceea, prin definiţie, sărăcia, sau neajunsurile, sunt relative, nu absolute.
Dacă toţi cei din jurul meu ar fi la fel de săraci ca mine, eu nu m-aş mai simţi sărac. Dar, dacă toţi cei din jurul meu ar fi bogaţi şi numai eu aş avea un venit mediu, care în ţările din vest ar fi mai mult decât suficient pentru a trăi, eu tot m-aş simţi ca fiind cel mai sărac om de pe Pământ. Cu alte cuvinte, standardele noastre sunt dictate de combinaţia dintre Faza Unu (ceea ce vrem să avem) şi Faza a Doua (asemuirea noastră cu alţii).
Aşa cum se întâmplă, Faza a Doua, dorinţa noastră de a dărui, care ar trebui să fie garanţia că lumea aceasta ar putea fi un loc bun pentru a trăi este, de fapt, cauza pentru tot răul din lume.
Aceasta este esenţa descompunerii noastre. Dorinţa de a dărui nu este suficientă, înlocuirea intenţiei de a primi, cu intenţia de a dărui este ceea ce trebuie să corectăm. Asta ne va face similari cu
Creatorul.
inapoi la CUPRINS link