Inapoi la pagina 1984 (ŞLAVEY HASULAM (TREPTELE SCĂRII) – link
Articolul Nr. 18, Tav-Shin-Mem-Dalet, 1984
Interpreții se întreabă referitor la versetul: „Și se va întâmpla ca atunci când vii în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ţie drept moștenire, o vei moșteni și o vei locui.” Ei şi-au pus problema privind acurateţea formulării „pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ţie”? După ce tot poporul lui Israel a cucerit-o prin război. Ei au explicat că trebuie să simţi în inima ta că nu prin puterea și forţele tale ai ajuns să moșteneşti țara. Mai curând, este darul Creatorului, așa cum au spus ei, „că Domnul Dumnezeul tău ți-o dă drept moștenire și nu puterea ta și forţa mâinilor tale.”
Pentru a înțelege în muncă cele de mai sus, trebuie să știm că Ereţ (țară) înseamnă Raţon (dorință), ceea ce înseamnă că dorința din inima omului este numită țară. Națiunile lumii trăiesc în țara respectivă, care se numește inima omului, iar poporul lui Israel trăieşte în ea. Cu toate acestea, ar trebui să știm că nu pot trăi împreună. Poporul lui Israel și națiunile lumii nu pot stăpâni împreună. Fie există o guvernare a națiunilor lumii, fie guvernarea lui Israel.
Pentru a înțelege adevăratul motiv pentru care amândoi nu pot fi într-un singur loc, se știe că creația lumii a fost urmare a dorinței Lui de a face bine creaturilor Lui. Din acest motiv, El a creat dorinţa de a primi încântare și plăcere. Adică El a creat în creaturi o nevoie de a râvni mereu la plăceri, căci vedem cum creatura simte plăcerea în funcție de dorința sa.
Acesta este Kli-ul (vasul) care a fost creat de Creator și este primul discernământ pe care îl găsim în creaturi. Dacă creaturile nu au această dorință, ele nu sunt încă considerate ființe create. Rezultă că nu putem vorbi de discernământ dacă nu există acolo dorinţa de a primi. Iar aceasta este întreaga creație despre care vorbim, care este Kli-ul pentru primirea plăcerii.
Dar din cauza rușinii, pe care înțelepții noștri o numesc „pâinea rușinii”, a existat o restricție de a nu primi, cu scopul de a primi, decât dacă este cu intenţia de a dărui, considerată echivalență de formă. Adică, dacă cineva poate primi plăcerile cu intenția de a dărui încântare Creatorului, atunci acela primește. Altminteri el nu nu vrea să primească. Acesta se numește Israel, adică Yaşar El (direct către Creator), ceea ce înseamnă că tot ce gândeşte el este numai în idea că totul este pentru Creator, fără să se ia în considerare pe sine, întrucât nu se gândeşte deloc la el însuşi. Mai curând toate gândurile sale sunt numai pentru Creator.
Aceasta poartă numele de „țara lui Israel”, ceea ce înseamnă că el are o dorință direct către Creator. Adică nu are dorințe de iubire de sine, ci de iubire pentru ceilalți, iar pentru sine însuşi, în sensul de a se va bucura de viață, nu are nicio dorință. Tot ce-și dorește el, este să aibă mijloacele de a-i dărui Creatorului iar tot ceea ce dă trupului său ca hrană este numai pentru a avea puterea să muncească cu intenţia de a dărui.
Acest lucru este similar cu cel care are un cal căruia îi dă mâncare și apă. Adică tot ceea ce-i dă el calului nu este pentru că îl iubește, ci pentru că trebuie să lucreze cu el. Prin urmare, toate gândurile sale de a-i face pe plac calului nu sunt din dragoste, ci doar pentru că vrea să-l folosească în beneficiul său și nu se gândește deloc la a-i face o favoare calului. Aceasta este numită „țara lui Israel”, ceea ce înseamnă că toate gândurile sale sunt doar Ereţ (țară), dorința (Raţon) ca totul să fie direct către Creator.
Nu este tot așa cu ţara națiunilor. Aceasta este un pământ, o dorință de iubire de sine, care se numește „popoarele țării”. Asta înseamnă că toate dorințele lor sunt doar dorințele oamenilor, a căror intenție nu este voința Creatorului, ci voința oamenilor, adică voința creaturii care se numește „națiuni”, în timp ce Creatorul este Cel care a creat națiunea. De asemenea (Ki Tavo) „și toate națiunile pământului vor vedea că numele Domnului este chemat asupra ta și se vor teme de tine”. De asemenea, este scris (Heyei Sarah) „Avraam s-a ridicat și s-a plecat în fața oamenilor din țară, fiii lui Heth”. Adică ei nu știu sau nu simt nimic altceva decât oamenii, ceea ce înseamnă iubire de sine și numai aceştia sunt consideraţi a fi creaturi.
Dar poporul lui Israel nu este astfel. Ei vor să se anuleze pe ei înşişi şi ființa lor, care este dorinţa de a primi ce a fost creată ca existență din absență. De aceea şi ne referim la sfințirea (Kiduş) unei zile bune „care ne-a ales dintre toate celelalte națiuni”.
Cele două guvernări nu pot fi împreună. Fie guvernează dorinţa de dăruire, fie este dorinţa de a primi cea care guvernează. Ambele nu pot exista împreună, deoarece fiecare se contrazice cu cealălaltă iar două contrarii nu pot exista în același obiect.
De aici provine conflictul cu propria înclinație, prin care ne luptăm cu noi înşine în a ne supune inima, cea care îmbracă aceste dorinţe, pentru a elimina dominația dorinţei de a primi şi a ceda întreaga guvernanţă dorinţei de dăruire de dragul Creatorului. Când începe să muncească la sfânta lucrare, ceea ce înseamnă să îndrepte întreaga sa muncă în slujba Creatorului, în om încep conflictele între cele două dorințe. Atunci, prin muncă susţinută, el este răsplătit cu depăşirea conflictului şi câștigă lupta. În acel moment, dorinţa de a-I dărui Creatorului devine predominantă în inima omului şi el poate spune: „Puterea mea și forţa mâinilor mele mi-au dobândit aceste bogății” și numai prin munca sa, el a moștenit inima, care este numită acum „țara lui Israel”, deoarece dorința lui este direct către Creator.
În această privință, versetul vine și ne spune: „Când vii în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău ți-o dă”. Adică nu ai cucerit-o prin puterea ta, ci mai degrabă „Domnul Dumnezeul tău ți-o dă”, ceea ce înseamnă că, odată ce o omul a făcut suficiente eforturi pentru a cuceri inima prin luptele pe care le-a dus cu națiunile lumii, învingându-le a moștenit inima, care acum este numită „țara lui Israel”, și nu „țara națiunilor”. Totuși, el ar trebui să creadă că nu a cucerit țara, ci „Domnul Dumnezeul vostru ți-o dă” și „nu puterea mea și forţa mâinilor mele mi-au obținut aceste bogății”.
Prin aceasta, ar trebui să înțelegem ce este dificil aici, anume că Creatorul i-a promis lui Avraam, așa cum este scris (Lech Lecha), „și El i-a spus: Eu sunt Domnul care te-a scos din Ur-ul Caldeenilor pentru a-ți da această țară s-o moșteneşti. ”
Așadar, de ce a dat mai întâi țara națiunilor lumii și apoi poporul lui Israel a venit și a trebuit să lupte și să-i alunge din țara lor, iar întreaga lume se plânge: „De ce ai cucerit un pământ care a nu fost niciodată al tău și doar cucerindu-l prin război, spui că aceasta este ţara ta?” Toată lumea înțelege că ar fi fost, cu diguranţă, mai bine dacă El nu ar fi dat acest pământ națiunilor lumii, întrucât atunci nu ar fi lipsit niciun loc unde să locuiască națiunile lumii. La urma urmei, ulterior s-au creat noi țări și Creatorul ar fi putut face ca acestea să nu locuiască în acest loc.
Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat. Mai curând, la început cele șapte națiuni s-au așezat aici, precum și restul regilor, iar poporul lui Israel a trebuit să se lupte cu ei și să-i alunge, iar toate națiunile lumii strigă poporului lui Israel: „Sunteţi nişte tâlhari! Ați cucerit țările celor șapte națiuni! ” De ce am nevoie de această problemă? RASHI prezintă interpretarea înţelepţilor noştri (Bereşit, Capitolul 1): „Care este motivul pentru care începe cu Bereşit (la început)? Din cauza puterii făptuirilor Sale, El le-a spus poporului Său să le dea o moștenire a națiunilor, întrucât dacă închinătorii la idoli ar fi să le spună lui Israel: «Sunteți nişte tâlhari! Ați cucerit pământurile celor celor șapte națiuni», ei să le spună «Pământul întreg aparține Creatorului. El l-a creat și l-a dat după cum I-a plăcut Lui. După voia Lui, el l-a dat lor, şi tot după voia Lui, l-a luat de la ei și ni l-a dat nouă.»”
Acest lucru este tulburător. De ce a trebuit să se fi întâmplat aşa, în sensul că, înainte ca El să ni-l dea nouă, El l-a dat mai întâi națiunilor lumii și, numai după ce ele s-au așezat, El ne-a spus să mergem: „Scoateţi-i din țara asta întrucât i-am promis lui Avraam.”
Putem interpreta întreagă această problemă prin relaţia dintre rădăcină și ramură. Se știe că Ereţ (țara) se numește Malhut, ce constituie rădăcinile creaturilor, care poartă numele de „primire cu intenţia de a primi”. Aceasta este rădăcina, adică primul primitor, numit lumea Ein Sof (infinit). Ulterior, au fost făcute corecții pentru a nu primi cu intenţia primirii pentru sine, ci pentru că cel inferior dorește să dăruiască de dragul Creatorului. Asta însemnând că el vrea ca dorinţa de a primi pentru el însuși să fie anulată, adică să nu o folosească și toată munca sa să fie numai pentru a da încântare Creatorului.
Conform celor de mai sus, rezultă că şi în ordinea creației lumii corporale, ar trebui să existe aceeași ordine ca în spiritualitate. Adică, mai întâi acest pământ este dat națiunilor lumii și apoi, prin depășirea conflictelor încheiate, națiunile lumii sunt alungate din acestă țară, iar poporul lui Israel o cuceresc și o moștenesc în locul națiunilor lumii.
Este așa întrucât rădăcina națiunilor lumii este punctul central pe care a fost făcută restricția. Adică, pentru că primul discernământ apărut în lume trebuia să fie un primitor care să primească, întrucât altfel nu poți spune că se restricţionează de la a primi, atâta timp cât depășirea se referă la un loc unde există dorință și poftă de a primi iar el își depășește pofta și dorește echivalarea formei.
Prin urmare, națiunile lumii au trebuit să primească mai întâi acest pământ, ca rădăcină, unde a apărut mai întâi dorinţa de a primi, care este esența creației după care se poate spune că trebuie să facem acolo corecții. Prin urmare, odată ce națiunile lumii au primit acest pământ, poporul lui Israel a venit și a corectat țara pentru a fi în întregime pentru Creator. Aceasta este numită „țara lui Israel”, așa cum este scris (Ekev) „O țară pe care Domnul Dumnezeul tău o cere întotdeauna; ochii Domnului, Dumnezeului tău, sunt asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului.”
Ar trebui să înțelegem despre ceea ce este scris că țara lui Israel este numită „o țară pe care ochii Domnului Dumnezeul tău sunt asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului”. Înseamnă că îndrumarea Creatorului este asupra ei, adică în mod special asupra țării lui Israel. Dar îndrumarea Creatorului este peste tot în lume, după cum spune poetul „ochii Domnului cutreieră peste tot”. Aşadar, cum putem spune că îndrumarea Lui este numai asupra ţării lui Israel?
Ar trebui să interpretăm ce înseamnă țara lui Israel. Înseamnă că țara a ieșit deja din autoritatea națiunilor lumii și a intrat deja în autoritatea lui Israel. Asta încearcă să ne spună versetul și să ne atragă atenţia să ştim dacă ne aflăm în țara lui Israel sau suntem încă în țara națiunilor.
Semnul pentru asta este precum s-a scris, „o ţară pe care Domnul Dumnezeul tău o cere întotdeauna”. Versetul ne spune care este țara lui Israel. Se spune că trebuie să știm că Creatorul o cere întotdeauna. Și care anume este cererea Lui? Versetul spune mai departe: „Ochii Domnului, Dumnezeului tău, sunt asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului”, pentru că îndrumarea Creatorului este numită „ochii Domnului”. Prin urmare, dacă o persoană vede îndrumarea Lui de la începutul timpului, care se numește „începutul anului”, până la sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că vede îndrumarea neîntreruptă a Creatorului, aceasta poartă numele de „țara lui Israel.”
Dar țara națiunilor înseamnă că numai Creatorul știe că El veghează asupra întregii lumi, dar națiunile lumii nu văd asta. De aceea El ne-a dat un semn, astfel încât să știm dacă suntem în țara lui Israel sau dacă pământul în care locuim este încă țara națiunilor lumii.
Din toate cele de mai sus rezultă că, mai întâi, națiunile lumii ar trebui să intre în această ţară, care implică dorinţa de a primi, anume faptul că aici este locul unde se naște ea mai întâi, pentru ca apoi să intre în conflict cu dorinţa de a primi supunând-o autorităţii sfințeniei, în sensul că tot ceea ce face va fi în conformitate cu cererea Creatorului.
Prin ceea ce au explicat interpreții referitor la cuvintele: „Și se va întâmpla asta atunci când vii în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă”, rezultă că omul nu ar trebui să spună după toate luptele cu înclinația sa, că a trebuit să o depășească, mereu, zi de zi, şi nu ar trebui să creadă că a dobândit ceea ce a dobândit prin propria sa putere. Mai degrabă, Creatorul l-a lăsat să câștige acestă luptă.
Acesta este sensul lui „El îţi dă”. Trebuie să facem două discernăminte în „El îţi dă”:
1) Miţva (porunca), care este credința. Aceasta se numește „Tefilin-ul braţului”. Referitor la Tefilin-ul braţului, înțelepții noștri au spus „și să fie pentru voi ca un simbol și nu ca un simbol pentru alții.” De aceea, Tefilin-ul braţului ar trebui să fie acoperit, ceea ce înseamnă că credința este numită „fii smerit cu Domnul Dumnezeul tău”, care este mai presus de rațiune.
2) Tora, care este Tefilin-ul frunţii. În ceea ce privește Tefilin-ul frunţii, înțelepții noștri au spus în versetul din Ki Tavo: „Și toate națiunile pământului vor vedea că numele Domnului este chemat asupra ta și se vor teme de tine.” Acesta este Tefilin-ul frunţii, ceea ce înseamnă că este scris acolo, „și toate națiunile pământului vor vedea”, căci Tefilin-ul frunţii ar trebui dezvăluit tuturor. Acesta este perceput sub numele de „Tora”, iar Tora este numită atât de precis încât este revelată.
Dar Tefilin-ul braţului ar trebui să fie acoperit, ceea ce înseamnă mai presus de rațiune. Prin urmare, nu putem spune altuia cuvinte, deoarece tot ceea ce se poate spune altuia este doar prin rațiune iar referitor la ceva care este mai presus de rațiune, nu există cuvinte. De aceea se spune: „pentru tine ca simbol, și nu pentru alții”. Prin urmare, rezultă că această dăruire, prin care Creatorul a dat pământul poporului lui Israel, are scopul de a produce fructe din el.
Așa cum am explicat mai sus, atunci când vorbim despre muncă, pământ înseamnă „inima”, iar creatorul a dat două discernăminte în inimă:
- Credința, şi
- Tora.
Prin acestea amândouă, omul dobândeşte completitudinea. Și deși amândouă ajung prin mine, ar trebui totuşi să știm că ambele provin de la Creator și nu ar trebui să spunem „Puterea mea și forţa mâinilor mele au făcut aceste bogății”.
Prin aceasta vom înțelege ceea ce s-au întrebat interpreții: „De ce este scris despre primii născuți «și vei răspunde și o vei spune cu voce tare,» dar citind o confesiune privind zeciuiala, este scris «și ai spus», și nu este scris, «şi tu ai răspuns», așa cum este scris la primul născut?” Asadar, confesiunea privind zeciuiala este spusă şoptit.
Zeciuiala este considerată o poruncă (Miţva), care este împărăția cerurilor și în asta constă faptul de a fi smerit, care este Tefilin-ul braţului, despre care înțelepții noștri au spus „pentru tine ca un simbol și nu ca un simbol pentru alții.” Prin urmare, când e vorba de zeciuială, care implică o Miţva, este scris doar „și ai spus”, ceea ce este şoptit pentru a nu fi auzit afară, întrucât asta este considerat a fi umil.
Dar primul născut implică Tefilin-ul frunţii, care este Tora, despre care este scris: „și toate națiunile pământului vor vedea că numele Domnului este chemat asupra ta și se vor teme de tine”. De aceea este scris despre primul născut, „și vei răspunde și vei spune”. Adică, ar trebui să fie cu o voce tare, care este Tora, care ar trebui să fie dezvăluită tuturor, ceea ce înseamnă că a face bine creațiilor Sale ar trebui să fie dezvăluit întregii lumi.
Inapoi la pagina 1984 (ŞLAVEY HASULAM (TREPTELE SCĂRII) – link