Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1
Articolul Nr. 1, 1984-85
În Mishnah (Avot, 1), Yehoshua Ben Perachia spune “Fă-ţi un Rav (învăţător), cumpără-ţi un prieten, şi judecă fiecare om după o scală de merit”. Vedem că sunt aici trei lucruri:
- Fă-ţi un Rav;
- cumpără-ţi un prieten;
- judecă fiecare om după o scală de merit.
Asta înseamnă că în afară de a-şi face lui un Rav, este încă ceva în plus ce trebuie să facă el în relaţia cu colectivul. Cu alte cuvinte, angajarea în iubirea prietenilor nu este de ajuns. În plus, el va trebui să fie atent cu fiecare om şi să-l judece după o scală de merit.
Trebuie să întelegem diferenţa de exprimare dintre “a face”, “a cumpăra”, şi „după o scală de merit”. „A face” este un lucru practic. Asta înseamnă că mintea nu e deloc implicată aici, doar acţiunea. Cu alte cuvinte, chiar dacă omul nu este de acord cu lucrurile pe care doreşte să le facă, ci din contră, mintea îl face să vadă că nu este o acţiune care să merite, asta se numeşte a face, adică forţă pură, fară niciun pic de creier, fiindcă este împotriva raţiunii omului.
În consecinţă, noi va trebui să interpretăm relaţia cu munca prin faptul că omul are nevoie să-şi asume împărăţia cerului, şi aceasta se numeşte “acţiune”. Este ca punerea jugului pe un bou ca să are pământul. Deşi boul însuşi nu vrea să facă această muncă, noi totuşi îl forţăm.
La fel şi cu împărăţia cerului, şi noi va trebui să ne forţăm şi să ne înrobim pe noi înşine pentru că este porunca Creatorului, fară nicio potrivire sau motiv. Este aşa fiindcă omul trebuie să accepte împărăţia cerului nu pentru că corpul simte că îi va veni ca rezultat vreun profit, ci cu scopul de a da mulţumire Creatorului.
Dar cum poate fi corpul de acord cu asta? Din acest motiv munca trebuie să fie deasupra raţiunii. Este numită „Fă-ţi un Rav”, deoarece acolo va trebui să fie împărăţia cerului pentru că “El este mare si conduce”.
Este scris în Zohar (“Introducere la Cartea Zohar” ), ‘“Frica este cea mai importantă, omului să-i fie frică de Cel de Sus pentru că El este mare şi conduce, este Esenţa şi Rădăcina tuturor lumilor, şi toate sunt fără nicio urmare faţă de El’. De aceea, omul va trebui să se teamă de Creator, pentru că el este mare şi conduce peste tot. El este mare pentru că El este rădăcina din care provin toate lumile, iar măreţia Lui este văzută din acţiunile Sale. Şi El conduce peste tot fiindcă toate lumile pe care Le-a creat, amândouă, şi cea de sus şi cea de jos, sunt considerate ca fiind nimic faţă de El, pentru că ele nu au adăugat nimic la esenţa Lui”.
De aceea, ordinea pentru om în muncă este să înceapă cu “Fă-ţi Rav,” şi să ia asupra lui povara împărăţiei cerului, deasupra logicii şi deasupra raţiunii. Asta se numeste „a face”, adică doar acţiunea, în ciuda dezaprobării corpului. Apoi, “cumpără-ţi un prieten”. Cumpărarea este doar atunci când omul doreşte să cumpere ceva; el trebuie să dea ceva ce deja a obţinut. El dă ceea ce a avut de ceva timp şi în schimb cumpără un obiect nou.
Este asemenea muncii lui Dumnezeu. Pentru ca omul să obţină Dvekut (adeziune) cu Creatorul, ceea ce înseamnă echivalenţa de formă, ca în “Aşa cum El este milostiv, fii şi tu la fel milostiv” el trebuie să renunţe la multe lucruri pe care le are pentru a cumpăra unirea cu Creatorul. Asta înseamnă “Cumpără-ţi un prieten”.
Înainte ca omul să-şi facă Rav, adică împărăţia cerului, cum poate el să-şi cumpere prieten, adică legătura cu Ravul? La urma urmei, el nu are încă Rav. Doar după ce şi-a făcut Rav există acolo un punct în cererea corpului să facă concesii şi astfel să cumpere alipirea, fiindcă doreşte să aducă mulţumire Creatorului.
Mai mult de atât, noi va trebui să înţelegem că el are puterea să urmărească “cumpără-ţi prieten” exact în aceeaşi măsură cu măreţia Ravului. Asta fiindcă el este dispus să facă concesii astfel încât să se lege cu Ravul exact în aceeaşi măsura în care simte importanţa Ravului, fiindcă atunci el înţelege că obţinerea Dvekut (alipirii) cu Creatorul merită orice efort.
Rezultă că, dacă omul vede că nu poate birui corpul fiindcă el crede că nu este deajuns de puternic, fiindcă a fost născut cu o natură slabă, nu este aşa. Motivul este că el nu simte măreţia ravului. Cu alte cuvinte, el nu are încă importanţa împărăţiei cerului, aşa că el nu are putere să se ridice deasupra pentru ceva care nu este foarte important. Dar pentru un lucru important, oricine poate ceda lucruri importante pe care le iubeşte ca să primească ce are nevoie.
De exemplu, daca un om este foarte obosit şi se duce la culcare în jur de ora 11, dacă se trezeşte la 3 dimineața, desigur că va spune că nu are energie să se scoale să studieze pentru că este foarte obosit. Şi dacă se simte puţin slăbit şi are un pic de temperatură, corpul cu siguranţa nu va avea nicio putere să se ridice la timpul la care a fost programat să se scoale.
Dar dacă omul este foarte obosit, se simte bolnav, şi dacă se duce să se culce la miezul nopţii, dar este trezit la ora 1 am şi i se spune că, “Este un incendiu în curte; şi e gata să cuprindă şi camera ta! Se trezește imediat şi în schimbul efortului său își salvează viaţa”, el nu va căuta nicio scuză că e fără sens, obosit, sau bolnav. Din contră, chiar dacă este foarte bolnav, el va face orice efort să-şi salveze viaţa. Evident, corpul are energia să facă tot ceea ce poate ca să obţină ceea ce doreste, pentru că va obţine un lucru important.
De aceea, în timp ce lucrează la “Fă-ţi Rav” omul crede că asta e “Pentru ei sunt vieţile noastre şi durata zilelor noastre”. În măsura în care el simte că aceasta este viaţa lui, corpul are destulă putere să se ridice deasupra tuturor obstacolelor, aşa cum scrie în alegorie. Pentru acest motiv, în toate muncile omului, în studiu sau în rugăciune, el va trebui să concentreze toată munca lui pentru a obţine măreţia şi importanţa Ravului. Multă muncă şi multe rugăciuni vor trebui facute numai pentru acest lucru.
În cuvintele Zohar-ului asta se numeşte “ridicarea Divinităţii din praf”, ceea ce înseamnă ridicarea împărăţiei cerului, care este coborâtă în praf. Cu alte cuvinte, omul nu pune un lucru important în ţărână, pe când ceva care este neimportant este aruncat în ţărână. Şi fiindcă împărăţia cerului, numită “Divinitate”, este “coborâtă în partea cea mai de jos” s-a spus în cărţi că, înainte de fiecare acţiune spirituală, omul trebuie să se roage pentru a “ridica Divinitatea din praf”. Asta înseamnă rugăciunea prin care noi vom considera împărăţia cerului ca fiind importantă şi asta va fi folositor pentru Ea în acţiune, şi o va ridica la importanţa Sa.
Acum putem înţelege ce spunem de rugăciunea de Roş Haşanah (Anul Nou), “Dă glorie poporului Tău”. Asta pare destul de curios. Cum este permis să te rogi pentru onoare? Înţelepţii noştri au spus, “Fii foarte, foate umil”, deci, cum ne putem ruga Creatorului să ne dea glorie?
Ar trebui să interpretăm că ne rugăm ca Creatorul să dea gloria lui Dumnezeu „poporului Tău”. Noi nu avem nicio glorie dumnezeiască, dar “Oraşul lui Dumnezeu este coborât jos de tot”, numit “Divinitatea în praf”. De asemenea noi nu avem importanța reală a noţiunii “Fă-ţi Rav.” De aceea, de Roş Haşana, în momentul când luăm asupra noastră Împărăţia Cerului, noi cerem Creatorului să dea gloria lui Dumnezeu „poporului Tău”, pentru ca poporul lui Israel să simtă gloria Creatorului. Și atunci, vom fi capabili să ţinem Tora şi Miţvot în totalitate.
De aceea, ar trebui să spunem, “Dă gloria lui Dumnezeu poporului Tău,” adică El va da gloria lui Dumnezeu poporului lui Israel. Asta nu înseamnă că El va da gloria Israelului poporului lui Israel, ci că Creatorul va da gloria lui Dumnezeu poporului lui Israel, fiindcă asta este tot ceea ce avem nevoie ca să simţim importanţa şi măreţia Dvekut-ului cu Creatorul. Dacă noi avem această importanţă, fiecare om va fi capabil să facă eforturi şi nu va mai fi nimeni în lume să spună că nu are putere să-şi salveze viața şi că vrea să rămână un animal, dacă el simte că acea viaţă este un lucru foarte important fiindcă el se poate bucura de viaţă.
Dar dacă omul nu simte că acea viaţă are sens, multă lume alege să moară. Este așa fiindcă niciun om nu poate experimenta suferinţa în viața sa fiindcă este împotriva scopului creaţiei, deoarece scopul creației a fost „Să facă bine creaturilor Sale”, adică ele să se bucure de viață. De aceea, când cineva vede că nu poate fi fericit acum, sau cel puțin mai târziu, el comite suicid pentru că el nu are scopul vieţii.
Rezultă că tot ceea ce ne lipseşte pentru a simți măreția Creatorului este, “Fă-ţi Rav”. Atunci, oricine va fi capabil să ajungă la scop, adică să adere la El.
Și noi va trebui de asemenea să interpretăm cuvintele lui Rabi Yoşua Ben Perahia- care spune trei lucruri : 1) Fă-ţi Rav. 2) Cumpără-ţi prieten. 3) Judecă fiecare om după o scală de merit – în scopul iubirii prietenilor.
Ar avea sens să crezi că prietenia se referă la doi oameni de acelaşi nivel în aptitudini și calităţi, deoarece atunci, li se pare mai ușor să comunice şi se unesc ca unul. Şi atunci, “Ei şi-au ajutat fiecare prietenul” ca doi oameni care fac un parteneriat şi fiecare investeşte energie egală, resurse și muncă. Apoi, profiturile sunt de asemenea împărţite egal între ei.
Dar, dacă unul este superior celuilalt, adică el investește mai mulți bani sau mai multă competenţă, sau mai multă energie decât celălalt, împărțirea profiturilor este de asemenea inegală. Acesta este numit “o treime de parteneriat” sau “un sfert de parteneriat”. De aceea, nu este considerat un parteneriat real pentru că unul este de un statut mai mare decât celălalt.
Rezultă că, parteneriatul real este când fiecare face plata necesară cumpărării prietenului său – adică exact atunci când amândoi au un statut egal, și amândoi plătesc egal. Este ca o afacere din lumea corporală, când amândoi dau totul în mod egal ori nu poate fi un parteneriat real. De aceea “Cumpără-ţi prieten” este când poate exista unire – când fiecare îşi cumpără prietenul său – doar când ei sunt egali.
Dar, pe de altă parte, este imposibil să învețe unul de la altul dacă nu vede că celălalt este mai mare decât el. Dar dacă celălalt este mai mare, el nu poate fi prietenul său, ci Ravul său, în timp ce el este considerat student. Atunci poate învăța cunoștințe sau virtuți de la celălalt.
De aceea este spus, “Fă-ţi Rav și cumpără-ţi prieten”; amândoi trebuie să existe. Cu alte cuvinte, fiecare ar trebui să-l privească pe celălalt ca prieten, și atunci este loc pentru cumpărare. Asta înseamnă că fiecare trebuie să îi plătească prin cedare celuilalt, precum un tată care renunţă la odihna lui, muncește pentru fiul său, cheltuieşte banii pentru fiul său, şi face totul din cauza iubirii.
Dar aceasta este iubirea naturală. Creatorul dă iubirea naturală pentru ridicarea copiilor şi astfel să fie continuitate în lume. Dacă de exemplu, tatăl ar ridica copiii pentru că este o Miţva (poruncă), copiii săi ar avea hrană, îmbrăcăminte, și alte lucruri care sunt necesare pentru copii ca urmare a faptului că omul este obligat să ţină toate Miţvot. O dată el va ţine Miţvot, iar altădată va face doar minimul, şi copiii lui vor muri de foame.
De aceea Creatorul dă părinţilor iubirea naturală pentru copiii lor, pentru a exista continuitatea lumii. Asta nu este tot una cu iubirea prietenilor. Aici fiecare trebuie să facă el însuşi eforturi mari pentru a crea în inima lui iubirea pentru prieteni.
Este tot una cu “Şi cumpără-ţi prieten”. Odată ce înțelege, cel puţin intelectual, că are nevoie de ajutor și că nu poate face munca sfântă, ca urmare a faptului că înțelege cu mintea lui, el începe să cumpere, să facă concesii de dragul prietenului.
Este aşa, fiindcă înțelege că munca este întâi de dăruire pentru Creator. Dar, este împotriva naturii lui, pentru că omul este născut cu dorinţă de primire doar pentru propriul său beneficiu. De aceea ne-a fost dat remediul prin care să mergem de la iubirea de sine, la iubirea pentru ceilalți, și prin asta el poate ajunge la iubirea pentru Creator.
De aceea, el poate găsi un prieten la nivelul său. Dar după aceea, să-şi facă prietenul Rav, adică să simtă în el, că prietenul său este la un grad mai ridicat decât el, însă asta este ceva ce omul nu poate vedea, anume că prietenul său este ca un Rav şi el este ca un student. Dar dacă nu-şi priveşte prietenul ca pe un Rav, cum va învăţa de la el? Asta se numeşte “A face” adică este o acţiune fără minte. Cu alte cuvinte, el trebuie să accepte, peste raţiune, că prietenul său este mai mare decât el, și asta înseamnă „A face,” adică, acțiune deasupra rațiunii.
În eseul, “Un discurs pentru Completarea Zohar-ului,” este scris, “Pentru a primi prima condiţie, fiecare student trebuie să se simtă cel mai mic dintre prieteni. În acea stare el poate primi aprecierea măreţiei celui mare”. De aceea, el este explicit afirmând că fiecare va trebui să se vadă pe sine ca cel mai mic dintre studenţi.
Şi totuşi, cum poate omul să se vadă pe sine ca cel mai mic dintre studenţi? Aici se potriveşte doar deasupra raţiunii. Asta se numeşte “ Fă-ţi Rav,” adică fiecare dintre ei este considerat faţă de el Rav, iar el este privit numai ca student.
Acesta este un mare efort, fiindcă este lege că defectele celorlalți sunt mereu vizibile în timp ce propriile noastre defecte sunt întotdeauna ascunse. Și totusi, el trebuie să-i considere pe ceilalți ca fiind virtuoşi, și asta este util pentru el ca să accepte ceea ce a spus sau a făcut celălalt şi să învețe din acţiunile celorlalți.
Dar corpul nu este de acord cu asta pentru că de câte ori cineva trebuie să învețe de la altul, adică de la unul situat mai sus decât el, acela îl obligă la muncă, iar corpul refuză părerile şi acţiunile altuia. Deoarece corpul vrea să se odihnească, este mai bine şi mai convenabil pentru el să omită opiniile şi acţiunile prietenului şi astfel nu va trebui să facă efort.
De aceea, acest lucru se numeşte, “Fă-ţi Rav.” Deci, ca prietenul să-ţi fie Rav, tu trebuie să îl faci. Cu alte cuvinte, nu este după raţiune, fiindcă raţiunea afirmă altfel, şi uneori îi arată lui chiar opusul, cum că el poate fi ravul și celălalt studentul. De aceea este numit “ Fă-ţi” adică fă şi nu gândi.
3) “Şi judecă fiecare om după o scală de merit”.
După ce am spus, “ Cumpără-ţi prieten”, rămâne întrebarea, “Dar cum este cu restul oamenilor?” De exemplu, dacă un om alege câțiva prieteni din comunitatea lui şi îi lasă pe ceilalți și nu se unește cu ei, întrebarea este, “Cum ar trebui el să-i trateze?” Până la urmă, ei nu sunt prietenii lui şi, de ce nu i-a ales el? Ar trebui poate să spunem că el nu a găsit virtuți în ei care să merite să-l facă să se unească cu ei, adică, el nu îi apreciază.
Deci, cum ar trebui el să-i trateze pe restul oamenilor din comunitatea sa? Şi, se aplică la fel și pentru restul oamenilor care nu sunt din acea comunitate, cum ar trebui el să-i trateze? Rabi Yoşua Ben Perahia spune despre asta, “Şi judecă pe fiecare om după o scală de merit” adică omul trebuie să îi judece pe fiecare după o scală de merit.
Faptul că el nu găseşte calități în ei, aceasta înseamnă că nu este vina lor. Din contră, nu este în puterea lui să fie capabil să vadă meritele publice generale.
Din acest motiv, el vede în funcţie de calităţile sufletului său. Asta este adevărat în funcţie de obţinerea sa, şi nu în funcţie de adevăr. Cu alte cuvinte, există un astfel de lucru ca adevărul însusi, independent de ceea ce obţine omul în cauză.
Există adevărul pe care fiecare îl obţine în funcţie de ajungerea sa, adică adevărul se schimbă în funcţie de cel care îl obţine. Înseamnă că este un subiect care se schimbă în funcţie de schimbarea stărilor din cel care obţine.
Dar adevărul real nu s-a schimbat în esenţa lui. Acesta este motivul pentru care fiecare om poate obţine acelaşi lucru în mod diferit. De aceea, în ochii mulţimii, poate fi aceea că mulţimea este în regulă, dar el vede diferit, în funcţie de propriile lui calităţi.
De aceea, el spune, “Şi judecă pe fiecare om după o scală de merit”, însemnând că el va trebui să-i judece şi pe toți ceilalți, pe lângă prietenii lui, în mod favorabil- că ei sunt toţi merituoși, iar el nu are nicio plângere în ceea ce privește purtarea lor, dar, pentru el însuși, el nu poate învăţa nimic de la ei pentru că el nu are nicio echivalenţă cu ei.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)