Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Semnificaţia Interzicerii stricte de a învăţa Tora pe cei ce se închină la idoli
Articol Nr. 17, 1986-87
Înţelepţii noştri au spus (Hagigah 13), „Rav Ami a spus, ‘Cuvintele Torei nu trebuie date celor ce se închină la idoli, aşa cum este scris ‘nu a făcut astfel cu nicio naţiune; şi decretele sale, ei nu le-au ştiut.’ În Sanhedrin (59), Rabbi Yohanan a spus, ‘Un închinător la idoli ce se angajează în Tora trebuie să moară, aşa cum este scris ‘Moise ne-a poruncit o lege, o moştenire.’ Noi suntem moştenitorii, nu ei’’”
Gemarah întreabă, “Rabbi Meir spune, ‘Cum aşa? În definitiv şi un închinător la idoli ce se angajează în Tora este precum un mare preot, aşa cum este scris, ‘dacă omul le va face, va trăi după ele.’ Nu spune preoţi, Leviţi sau Israel ci un om. Asta înseamnă că şi un închinător la idoli ce se angajează în Tora este precum un mare preot.”
Trebuie să o înţelegem în muncă, conform regulii că în muncă învăţăm toată Tora într-o singură persoană. Zohar spune că fiecare persoană, însăşi, este o mică lume. Asta înseamnă că este alcătuită din toate cele şaptezeci de naţiuni ale lumii. Atunci ce este “Israel” şi ce sunt “cei ce venerează idolii” într-o singură persoană?
O altă întrebare referitoare la cuvintele lui Rabbi Meir este că el aduce exemplu din versul, “Dacă un om le ţine, va trăi după ele.” Cu toate acestea, Rabbi Shimon spune, “un om se referă la Israel,” şi aduce ca probă versul, “Sunteţi numiţi oameni, şi naţiunile lumii, nu.” Atunci cum de susţine Rabbi Meir că cuvântul “om” se referă la cei ce venerează idolii? Tosfot vrea să explice în Sanhedrin că este o diferenţă între “om” şi “omul.”
RASHI interpretează că nu ar trebui să se înţeleagă greşit despre ce a spus Rabi Shimon, adică “Om înseamnă Israel.” Este simplu, nu îl contrazice pe Rabi Shimon – că un om se referă în mod specific la Israel. De asemenea, trebuie să înţelegem marea diferenţă dintre Rabbi Yohanan şi Rabbi Meir, când Rabbi Yohanan spune “Un închinător la idoli ce se angajează în Tora trebuie să moară,” şi conform lui Rabbi Mair, nu este ca unul obişnuit al lui Israel ci precum un mare preot. Se poate ca acesta să fie mai mare decât un om de rând din Israel?
Zohar spune (Aharei, p 103, şi în Comentariul Sulam, paragraf 289), “Rabbi Elazar l-a întrebat pe Rabbi Shimon, tatăl său. Este scris, ‘Nu a făcut astfel cu nicio naţiune.’ Totuşi, trebuie să întrebăm aceasta din moment ce este scris ‘El şi-a dat cuvântul în faţa lui Iacob,’ de ce spune el, ‘legile Lui şi decretele Lui către Israel’?”
Aceasta are un dublu înţeles. Şi de vreme ce Tora este ascunsă, sublimă şi preţioasă, chiar Numele Său, întreaga Tora este ascunsă şi revelată, adică, în aceasta este un înţeles ascuns şi unul literar în Numele Lui.
De aceea, Israel este în două grade, ascuns şi revelat. Am învăţat că nivelele se leagă unu de celălalt: 1) Creatorul, 2) Tora, 3) Israel. De aceea este scris, “şi-a dat cuvântul faţă de Iacob, legile şi decretele Sale către Israel.” Sunt două nivele. Unul este revelat: nivelul lui Iacob, şi unul este ascuns, nivelul lui Israel. Şi ce implică textul prin asta? El răspunde, “oricui este circumcis şi înscris în Numele Sfânt îi sunt date lucrurile revelate ale Torei.” Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, “şi-a dat cuvântul faţă de Iacob.”
Totuşi, “legile şi decretele Sale către Israel,” este un nivel înalt. De aceea, “legile şi decretele Sale către Israel” sunt secretele Torei. Legile Torei, şi secretele Torei, nu trebuie să fie descoperite cu excepţia celor ce sunt la un nivel suficient de înalt. Şi doarece Israel este astfel, adică ei dezvăluie Tora numai celui ce este la un nivel superior, cu atât mai puţin Naţiunilor ce venerează idoli.
În paragraful 303, este scris, “vino şi vezi că primul lucru din Tora ce le este dat bebeluşilor este alfabetul. Aceasta este ceva ce oamenii lumii nu ajung să-şi dorească şi nici nu pot să-şi imagineze în înţelegerea lor.” Pentru a înţelege cele de mai sus, trebuie mai întâi să ştim ce este Israel şi ce este unul care venerează idolii în muncă.
Înţelepţii noştri au spus despre versul (Shabat 105b), “Nu va fi un Dumnezeu străin în tine, nici nu te vei pleca în faţa Dumnezeu străin.” Ce este un Dumnezeu străin în corpul omului? Este “înclinaţia rea.” Asta înseamnă că unul ce venerează idolii este denumit “înclinaţia rea”. Urmează că atunci când se vorbeşte de un singur corp, atunci venerarea idolilor denumită “un alt Dumnezeu” sau “un Dumnezeu străin,” este în întregime în interiorul omului. În consecinţă trebuie să discernem între unul ce slujeşte idolilor într-o persoană, ceea ce este înclinaţia rea, şi discernământul lui Israel care este înclinaţia bună.
Totuşi, trebuie să înţelegem de ce această tendinţă, ce îl tentează pe cineva să se distreze şi să se bucure de viaţă este numit “rău.” În definitiv îi spune unei persoane “dacă mă asculţi pe mine te vei bucura de viaţă.” Aşadar, de ce i se spune “înclinaţia rea” sau “un Dumnezeu străin”? De asemenea, care este legătura între idolatrie şi înclinaţia rea şi de ce este denumită “Dumnezeire” şi este preţuită şi venerată atunci când cineva serveşte idolilor?
Este ştiut că sunt doi regi în lume: 1) Regele regilor, 2) un rege bătrân şi prost, adică înclinaţia rea. Sunt denumite de asemenea “două autorităţi”: 1) autoritatea Creatorului, 2) autoritatea omului.
Înţelepţii noştrii au spus că atunci când se naşte o persoană, se naşte imediat cu înclinaţia rea, aşa cum este scris, “păcatul se ghemuieşte la uşă.” În Zohar, asta înseamnă că imediat ce iese din pântec, înclinaţia rea vine la el. Cu alte cuvinte, trebuie interpretat că imediat, din ziua în care cineva este născut, serveşte înclinaţiei rele dinăuntrul său cu inima şi sufletul său.
Totuşi, este ştiut că înclinaţia rea este numai dorinţa de a primi din interiorul nostru, aşa cum a fost explicat în “introducerea la cartea Zohar.” Şi imediat ce se naşte cineva, singurul să scop este să servească dorinţa de a primi. Asta înseamnă că toate simţurile sale se concentrează pe cum să servească regele nebun şi prost. De asemenea, cineva se pleacă înaintea sa şi a se pleca înseamnă că îşi subjugă mintea şi raţiunea în faţa lui.
Asta înseamnă că uneori aude că ar trebui să-l slujească pe Regele tuturor regilor, şi, în anumite momente, mintea şi inima conclud că motivul pentru care ne naştem nu este acela de a servi dorinţei de a primi. Şi totuşi, îşi subjugă opinia şi spune, “deşi raţiunea mea îmi spune că nu merită să mă ostenesc şi să servesc dorinţa de a primi toată viaţa, ci, din contră merită să îl servesc pe Creator, merg deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, corpul îmi spune “aruncă tot ce ai primit de la cărţi şi autori că trebuie să îl serveşti pe Creator.” Dimpotrivă, precum atunci la fel acum, să nu dispreţuieşti dorinţa de a primi, ci serveşte-i cu inima şi sufletul.”
Rezultă că cineva se pleacă în faţa dorinţei de a primi deoarece subjugarea rațiunii înseamnă a te “pleca.” Şi se consideră că astfel o persoană slujeşte unui Dumnezeu străin care este un străin pentru Kedusha (divinitate). El este de asemenea, numit “Dumnezeu străin”, deoarece este un străin pentru Kedusha.
În acel moment, o persoană care îi slujeşte este denumit străin sau “slujitor al idolilor,” şi acesta este Dumnezeul străin în corpul unui om. Cu alte cuvinte, Dumnezeul străin nu este ceva în afară, că serveşte ceva în afara propriului corp. Este un gând, că asta este defapt considerată că ar comite idolatrie. Dimpotrivă, servind şi lucrând pentru corpul său, denumit “dorința de a primi,” înăuntrul corpului omului, se consideră că persoana comite idolatrie și este numită “străin” sau „inchinătoare la idoli.”
Aceasta este aşa deoarece ea nu are nicio conexiune cu Kedusha, deoarece Creatorul este denumit Kadosh (sfânt), aşa cum este scris “vei fi sfânt aşa cum eu, Domnul sunt sfânt.” Înseamnă că trebuie să “fii dedicat.” (este scris în Article No. 16, 1986/87). Din moment ce Creatorul este cel ce dăruieşte, pentru a avea Dvekut (adeziune) cu El, denumită “echivalenţa formei,” o persoană trebui să dăruiască de asemenea, şi asta este denumită Kedusha (divinitate).
Prin urmare rezultă că unul ce serveşte şi lucrează pentru dorinţa de a primi crează un obiect, însemnând că acesta este Dumnezeul lui. Vrea să îi slujească numai lui cu inima şi sufletul, şi în tot ceea ce face, chiar şi un act de dăruire, nici nu consideră actul de dăruire decât conform beneficiului pe care dorinţa sa de a primi îl va avea din acesta. Nu îşi deviază atenţia de la aceasta, Doamne fereşte, dar aderă la credinţa sa că aceasta este tot ce trebuie servit.
Chiar dacă mintea lui găseşte că nu merită să îl servească, tot nu are puterea să-şi învingă Dumnezeul, pe care l-a servit din ziua când s-a născut. De aceea este numită “credinţă,” deoarece îşi serveşte dorinţa de a primi deasupra raţiunii. Şi nu este nici un motiv în lume care să-l poată separa de adeziunea de care este ataşat din ziua în care s-a născut. Acesta este denumit un păgân sau un străin.
Israel înseamnă opusul unui Dumnezeu străin, însemnând Yashar El (direct către Dumnezeu). Asta înseamnă că singura sa intenţie este ca totul să fie direct către Creator. Cu alte cuvinte, singurul său gând şi dorinţă este să vină direct la adeziune cu Creatorul, şi nu vrea să asculte vocea dorinţei de a primi. El spune că numele ce i s-a dat dorinţei de a primi, “înclinaţia rea,” i se potriveşte deoarece îi aduce numai rău.
Cu alte cuvinte, cu cât încearcă mai mult să-şi satisfacă dorinţa astfel încât să nu-l obstrucţioneze în munca sa de a fi un slujitor al Creatorului, este din contră. El constant se asigură că îi dă ce are nevoie, şi îi dă deoarece crede că făcând asta, se va opri din a-l deranja. Dar apoi vedem este exact opusul – cel ce primeşte creşte defapt mai puternic satisfăcându-şi nevoile, adică devine şi mai rău.
Şi acum vede câtă dreptate au avut înţelepţii noştri când au spus (Beresheet Rabbah 25, 8), “nu îi face bine celui rău,” adică nu-i face bine persoanei rele. Este la fel şi pentru noi care învăţăm totul la persoana întâi. Înţelesul este că este interzis să îi faci bine dorinţei de a primi, care este înclinaţia rea, deoarece din fiecare bine pe care i-l face o persoană, are mai multă putere de a-i face rău mai târziu. Şi asta este denumită “întoarcerea unui favor cu un rău.” Sunt precum două picături la un loc; în funcţie de cât îi slujeşte, asemenea este şi puterea de a-i face rău.
Totuşi, el trebuie mereu să-şi amintească ce este răul pe care i-l pricinuieşte cel ce primeşte. De aceea el trebuie să-şi amintească mereu scopul creaţiei – de a face bine creaturilor Sale – şi să crezi în Creator că poate oferi mulţumire şi fericire nesfârşită. Este scris despre asta, (Malachi 3:10), “‘Şi testează-mă acum în asta,’ spune Domnul oștirilor, ‘dacă nu voi deschide pentru voi ferestrele raiului, şi voi scoate afară binecuvântare până se va revărsa. ’”
Motivul pentru care o persoană nu simte încântarea şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să o dea, este datorită diferenţei de formă între Creator, care este cel ce dăruieşte, şi cel ce primeşte. Asta cauzează ruşine când se primeşte încântarea şi plăcerea. Pentru a evita teama ruşinii, a fost o corecţie denumită Tzimtzum (restricţie) să nu se primească decât dacă este pentru a dărui plăcere Celui ce l-a făcut. Aceasta este denumită “echivalenţă de formă” aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Aşa cum El este milostiv, tu eşti milostiv.”
Asta înseamnă că aşa cum Creatorul este cel ce dăruieşte şi nu este nicio recepţie în El – căci de la cine să primească El? – omul, de asemenea, ar trebui să ajungă la nivelul de a nu dori să lucreze pentru sine, ci să-şi ţină toate gândurile şi dorinţele pentru a face plăcere Creatorului său. Şi atunci primeşte Kelim (vase) potrivite pentru a primi abundenţa superioară, care este numele general al împlinirii şi fericirii pe care Creatorul a dorit să o ofere creaturilor sale.
În general, abundenţa se împarte în cinci discernăminte denumite NRNHY. Uneori sunt denumite NRN. De asemenea, abundenţa superioară este denumită Neshama (suflet), şi cel ce primeşte Neshama este denumit Guf (corp), dar acestea nu sunt nume fixe, ci depind de context.
Deci cine este cel ce obstrucţionează primirea încântării şi plăcerii mai sus menţionate? Aceasta este dorinţa de a primi. Obstrucţionează şi nu ne lasa să ieşim în afara autorităţii sale, denumită “a primi pentru a primi.” La nivelul acestui discernământ a avut loc restricţia – pentru a corecta vasele de primire pentru ca ele să fie pentru dăruire, la acel moment el fiind similar cu Cel ce dăruieşte.
Şi este echivalenţă de formă aici, denumită Dvekut. La acel moment, prin Dvekut cu Creatorul, o persoană este considerată vie, deoarece este ataşată de Viaţa Vieţilor. De aceea înţelepţii noştri au spus, “cei ticăloşi – în timpul vieţilor lor sunt numiţi morţi.”
Astfel, ne este clar cine ne obstrucţionează din a primi viaţă: este numai recepţia din noi, şi ar trebui să determinăm aceasta prin calculul de mai sus. Reiese că este asemenea cu toate problemele şi chinurile pe care le suferim în viaţă. Clar, numele, “înclinaţia rea,” i se potriveşte, deoarece ne cauzează toate problemele.
Să ne imaginăm o persoană bolnavă care vrea să trăiască. Există numai un singur remediu ce i-ar salva viaţa, prin care ar fi răsplătit cu viaţă, altfel ar trebui să dispară. Şi este o persoană care îl opreşte să-şi ia medicamentul. Evident această persoană este denumită “un om rău.” Este asemenea şi pentru noi. Când cineva învaţă că numai prin dorinţa de a dărui este posibil să fii răsplătit cu viaţă spirituală, că acolo este locul unde adevărata plăcere şi mulţumire se găseşte, şi că această dorinţă de a primi îl opreşte de fapt din a primi, cum am privi-o noi pe aceasta? Bineînţeles că o să o vedem ca fiind îngerul morţii. Adică ne împiedică să fim răsplătiţi cu viaţă!
Când o persoană ajunge să realizeze aceasta – că a primi este răul din noi – şi doreşte să fie “Israel,” adică nu vrea să comită idolatrie, ceea ce înseamnă înclinaţia rea din corpul omului, şi vrea să se mântuiască din idolatrie tot timpul, să fie un servitor al Creatorului într-o stare în care îşi doreşte să iasă din înclinaţia rea, ce ar trebui să facă pentru aceasta?
La aceasta este un răspuns pe care l-au spus înţelepţii noştri (Kidushin 30b), “Aşa spune Creatorul către Israel: ‘Fiul meu, am creat înclinaţia rea, şi pentru ea am creat mirodenia Torei. Dacă te angajezi în Tora, nu vei fi dat în mâinile ei, aşa cum este scris ‘Dacă faci bine, nu va fi oare ridicat?’ Şi dacă nu te vei angaja în Tora, vei fi dat în mâinile ei, aşa cum este scris ‘Păcatul se ghemuieşte la uşă.’’” Cu alte cuvinte, numai angajându-te în Tora ai puterea de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele şi şă intri în Kedusha.
Prin urmare rezultă că cineva care se angajează în Tora – vorbind despre muncă – scopul studiului trebuie să fie clar pentru o persoană, adică motivul care îl determină să se angajeze în Tora. Aceasta este aşa deoarece sunt două contrarii în Tora, aşa cum înţelepţii noştri au spus (Yoma 72b), “Rabbi Zehosha Ben Levi a spus, ‘ de ce este scris: ‘Aceasta este legea pe care a pus-o Moise’? dacă este răsplătit, devine o poţiune a vieţii pentru el. Dacă nu este răsplătit, devine o poţiune a morţii pentru el.’ Din acest motiv, când o persoană se angajează în Tora, ar trebui să vadă că Tora nu îl aduce pe el la moarte.”
Totuşi, este dificil să înţelegem cum poate fi o asemenea distanţă între a fi răsplătit şi a nu fi răsplătit, până la punctul în care ei spun că dacă nu este răsplătit de angajarea în Tora, aceasta devine poţiunea morţii pentru el. Nu ar fi suficient dacă nu ar fi fost răsplătit? De ce este chiar mai rău decât unul care nu s-a angajat deloc în Tora? Unul care nu s-a angajat în Tora, nu are poţiunea morţii, în schimb, unul care s-a angajat în Tora, a obţinut moartea în schimbul muncii sale. Poate exista asemenea lucru?
Această întrebare este prezentată în „Introducerea la studiul celor zece Sefirot” (p 20, aliniat 39), „Totuşi cuvintele lor necesită explicaţii pentru a înţelege cum şi prin ce devine Tora Sfântă o poţiune a morţii pentru el. Nu numai că munca sa este în zadar, şi că nu primeşte beneficiu din muncă şi efort, dar Tora şi munca devin o poţiune a morţii pentru el. Aceasta este cu adevărat surprinzător.
În „Introducerea la studiul celor zece Sefirot” (Aliniat 101), „Deoarece Creatorul Se ascunde în Tora, din moment ce chestiunea durerilor şi suferinţelor pe care cineva le simte în timpul ascunderii feţei nu sunt asemănătoare pentru unul care are puţine păcate şi a făcut puţină Tora şi Mitzvot şi unul care s-a angajat intensiv în Tora şi în faptele bune. Primul este destul de calificat pentru a-l judeca pe Creator favorabil, să creadă că suferinţele vin din cauza păcatelor şi a insuficienţei sale în Tora. Pentru celălalt, totuşi, este mult mai greu să îşi judece Creatorul favorabil.”
Este asemenea şi cu noi. Când aşează scopul înaintea ochilor săi, adică Cel de sus doreşte să încânte creturile Sale, dar pentru a evita ruşinea, trebuie să avem vase de dăruire. Şi din moment ce ne naştem cu dorinţa de a primi, care este considerată un Dumnezeu străin, pe care îl servim chiar deasupra raţiunii şi care ne face sclavi, nu putem ieşi din puterea lui, credem în înţelepţii noştri care au spus, „Creatorul a spus, ‘Am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.’”
Acesta este motivul care îl face pe cineva să se angajeze în Tora, şi apoi Tora îi aduce viaţă. Cu alte cuvinte, prin Tora el iese din dominaţia înclinţiei rele şi devine un servitor al Creatorului, adică intenţiile lui sunt numai să aducă mulţumire Creatorului său. Şi va fi răsplătit cu Dvekut cu Creatorul, adică la acel moment va adera la Viaţa Vieţilor. Într-adevăr, numai în starea în care cineva studiază despre acest scop, Tora este considerată pentru el ca fiind poţiunea vieţii, deoarece prin Tora el va fi răsplătit cu viaţă.
Şi totuşi, dacă nu se angajează în Tora pentru acest scop, prin Tora pe care el o studiază, dorinţa de a primi va creşte mai puternică şi va obţine mai multă putere de a-l ţine sub control. Aceasta este aşa deorece receptorul îl lasă să înţeleagă că el nu este precum alţi oameni, deoarece, slavă Domnului, el este un om care a obţinut fapte bune şi Tora, şi, cu siguranţă Creatorul nu ar trebui să îl trateze precum îi tratează pe oamenii de rând. Dimpotrivă, Creatorul ar trebui să-l recunoască drept cine este el.
Şi dacă lucrează în ascundere, este sigur că va avea plângeri faţă de Creator, deoarece dacă suferă de ceva, el îi spune Creatorului, „Este aceasta recompensa pentru Tora?” Aşadar el are mereu nemulţumiri faţă de Creator, ceea ce se numeşte „se îndoieşte de Divinitate.” Prin aceasta ei sunt separaţi de Viaţa Vieţilor.
Asta înseamnă că atunci când ar fi trebuit să tânjească să fie anulaţi în faţa Creatorului, şi că tot ceea ce au să fie numai pentru a-l sluji pe Creator, cei ce lucrează pentru primire doresc ca pe ei Creatorul să îi slujească: tot ce are nevoie receptorul, Creatorul trebuie să satisfacă. Rezultă că ei lucrează opus faţă de cei ce doresc să fie răsplătiţi cu viaţă prin angajarea lor în Tora.
De aceea putem înţelege ce am întrebat de ce Rabbi Ami spunea: „Tora nu trebuie dată idolatrilor.” Dacă aceasta este munca, adică în interiorul persoanei, adică ea este într-o stare de idolatrie, motivul pentru care este interzis să înveţe este deoarece nu are rost. Aceasta este așa, deoarece prin muncă învăţăm că noi ar trebui să studiem Tora cu scopul de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele. Dar dacă acela nu vrea să se elibereze din sclavia înclinaţiei rele, atunci de ce are nevoie de Tora? Rezultă că dacă i s-ar fi dat Tora, ar fi fost fără rost. Ar fi fost un efort de prisos pentru cel ce l-ar fi învăţat.
Totuşi, Rabbi Yohanan îl completează pe Rabbi Ami spunând: „Nu numai că este fără rost, dar dacă un idolatru se angajează în Tora, aceasta îi va face rău.” El îşi riscă sufletul deoarece pentru idolatri, adică cei care studiază Tora fără scopul de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele, ci doresc să stea sub aceasta şi să o servească de bunăvoie, aceasta este denumită „idolatrie.”
Este scris despre aceasta, „Un Dumnezeu străin în corpul omului.” Astfel, el ia pentru sine poţiunea morţii. De aceea Rabbi Yohanan a spus, „Un idolatru care se angajează în Tora trebuie să moară.” Asta înseamnă că îşi riscă sufletul deoarece Tora este poţiunea morţii pentru el. Totuşi ce ar fi spus Rabbi Meir este: „Unde este aceasta din care un idolatru ce se angajează în Tora trebuie să moară? Dimpotrivă el este precum un mare preot, aşa cum s-a spus, ‘dacă un om le face, va trăi după ele.’”
Şi întrebăm despre aceasta, A) De ce spune că este precum un mare preot? Nu este un preot de rând un grad înalt? Aceasta este atât de departe de cuvintele lui Rabbi Yohanan care crede că trebuie să moară. Deci care este motivul acestei exagerări că este un mare preot? B) Interpreţii pretind că dovada adusă de Rabbi Meir spunând „Omul,” Rabbi Shimon spune că „omul” defapt se referă la Israel şi nu la idolatori.
Ar trebui să interpretăm că Rabbi Meir spune, „un idolatru ce se angajază în Tora,” se referă la ce am explicat mai sus. Intenţia lui Rabbi Meir este că o persoană a ajuns să realizeze că este un idolatru, că vede că din ziua în care s-a născut până acum a servit idolilor, un Dumnezeu străin, adică înclinaţia rea, care este în interiorul corpului omului. El vede cum este înrobit de aceasta, că este sub controlul ei şi că nu are nicio putere să-i înfrunte cuvântul. Şi deşi înţelege adesea cu mintea şi raţiunea sa că nu se merită să îi servească, ci din contră, înclinaţia rea ar trebui să-i servească Kedusha (divinităţii), el încă îşi subjugă raţiunea şi îi serveşte ca şi cum a realizat că a meritat să-i servească.
Când o persoană ajunge să realizeze aceasta, când vede că nu este nicio putere în lume care să-l poată ajuta, şi vede că este pierdut şi că va fi tăiat de la viaţă pentru totdeauna, pentru ca să scape de moarte, fiindcă „Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi morţi”, în acea stare ajunge să creadă cuvintele înţelepţilor noştri. Aceştia spun „Asta a spus Creatorul lui Israel, ‘Am creat înclinaţia rea şi am creat pentru aceasta Tora ca o mirodenie. Dacă te angajezi în Tora, nu vei fi dat în mâinile sale.’”
Despre acest tip de idolatrie Rabbi Meir spunea că este precum un mare preot. Şi aduce drept dovadă că este scris, „Dacă un om le face, va trăi după ele.” Interpretează că dacă cineva se angajează în Tora cu scopul de a trăi după aceasta, dacă motivul pentru care se angajează este că îşi doreşte să fie răsplătit cu viaţă şi să nu fie păcătos – un idolatru, care este un Dumnezeu străin în corpul omului – dar singurul său scop este să fie răsplătit cu viaţă, acest vers „Dacă un om le face, va trăi prin ele,” este despre acela.
Aceasta este aşa deoarece dacă se angajează în Tora, va fi precum un mare preot. Şi nu doar un preot, dar va fi un preot, adică va obţine calitatea Hesed (milă), care este denumită „un preot” adică va fi recompensat cu vase de dăruire, şi de asemenea va fi răsplătit cu Gadlut (măreţie/maturitate). De aceea el spune că va fi precum un mare preot.
În conformitate, ar trebui să întrebăm de ce Rabbi Meir spune, “ chiar şi un idolatru.” Aşa cum am explicat, este dimpotrivă deoarece un astfel de idolatru este vrednic să fie un mare preot. Putem explica şi spune că cuvântul “chiar” înseamnă că chiar dacă o persoană ajunge la o asemenea josnicie încât vede că este cu adevărat un idolatru, dacă vede că până acum nu a câştigat nimic în viaţa sa, ci numai şi-a servit inclinaţia rea. Cu alte cuvinte, toate gândurile şi dorinţele au fost în favoarea receptorului. Nici măcar nu a atins calea adevărului, adică a avut posibilitatea să creadă în Creator deasupra raţiunii, dar numai conform cu cât i-a permis raţiunea să o vadă – lucrând specific pentru aceasta, va primi energie să se angajeze în Tora şi Mitzvot. Unei asemenea persoane Rabbi Meir vine şi-i spune: “nu regreta această josnicie. În schimb, trebuie să crezi că chiar şi atunci când ai ajuns atât de jos, Creatorul te poate încă ajuta să ieşi din exilul dominaţiei ei în care te-ai aflat tot acest timp.” Aşa că motivul este din contră: înţelesul a ceea ce spune este, “chiar dacă lumea este de acord.”
Oricum, cu adevărat numai acum este o nevoie de Tora. Numai acum ai adevăratele Kelim (vase), adevărata nevoie pentru ajutorul Creatorului, deoarece ai ajuns la punctul adevărului, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Înclinaţiile omului îl depăşesc în fiecare zi. Dacă nu ar fi Creatorul, nu ar învinge-o” acum vede adevărul, că are cu adevărat nevoie de ajutorul Creatorului.
Acum putem înţelege cuvintele mai sus menţionate ale Zoharului, unde spune că în faţa sa ar trebui să facem trei discernăminte în muncă: 1) idolatri, 2) Iacob, 3) Israel. Această diferenţă între ei este aceea că idolatrilor le este interzis să studieze chiar şi Tora literară. Şi învăţăm asta din ceea ce este scris, “El nu a făcut asta cu orice naţiune.” În general este permis să îl înveţi literar, specific în chestiunile revelate. Reiese aceasta din versul, “Şi-a dat cuvântul către Jacob,” care este un grad inferior. Când este la un grad superior, este permis să fie învăţat secretele Torei. Aceasta reiese din versul, “legile şi hotărârile Sale către Israel.
Este scris în Zohar, Yitro (p 69, Paragraf 265 Comentariul Sulam), „’aşa să spui casei lui Iacob’ în acel loc ce se potriveşte nivelului lor. ‘Și spune-le copiilor lui Israel,’ deoarece Iacob şi Israel sunt două niveluri. Iacov este nivelul VAK şi Israel este nivelul GAR. Totuşi Israel este denumit ’perfecţiune a tot,” ceea ce înseamnă a arăta Hochma (înţelepciune) şi a vorbi în spiritul Hochma.”
Şi este scris în Zohar, Yitro (Paragraf 260), „’astfel a zis casei lui Iacob’ este către femei, ‘Şi spune-le copiilor lui Israel’ este către bărbaţi.” De asemenea, în Zohar, Yitro (Paragraf 261), “‘astfel vei zice casei lui Iacob’ adică o zicere din partea Din (judecată). ‘Şi spune-le copiilor lui Israel’ este aşa cum a spus ‘El le va spune legământul său.’ A spune este Rachamim (milă) pentru copii lui Israel, adică bărbaţii ce vin din partea Rachamim. De aceea aminteşte ‘spusele’ despre ei.”
Ar trebui să înţelegem distincţia în cuvintele Zoharului, ce spune în capitolul Aharei, că Iacob şi Israel sunt două niveluri: 1) Iacob este jos cu care cineva studiază literar; 2) Israel este nivelul superior cu care cineva studiază secretele Torei.
Este scris în Zohar, Yitro (Paragraf 260), “Iacob este femei, Israel este bărbaţi.” Spune (Paragraf 261), “Iacob este din partea Din (a judecăţii), de aceea este scris ’zis,’ şi Israel este Rachamim, deoarece ’spus’ este Rachamim.” Zice (Paragraf 265), “Iacob este considerat VAK şi Israel este considerat GAR. De aceea este scris, ’şi spune-le copiilor lui Israel,’ ceea ce înseamnă să arate Hochma şi să vorbească în spiritul Hochma, din moment ce a spune implică Hochma.”
Mai întâi vom explica cum Zoharul interpretează discernământul Iacob. Spune, 1) VAK, 2) femei, 3) Din, 4) un nivel revelat, nivelul inferior, cel literar.
Ordinea muncii pe care o persoană trebuie să o înceapă pentru a obţine scopul este să-şi ştie stare în munca Creatorului şi care este scopul pe care trebuie să îl atingă. Cu alte cuvinte care este integritatea pe care o persoană trebuie să o atingă?
Prima stare este ca o persoană să ştie că este într-o stare de închinător la idoli, denumită “idolatru”(păgân). Aceasta este înclinația rea care există în corpul omului. Este denumită, “un Dumnezeu extern” sau “un Dumnezeu străin.” Aceasta este pentru a clarifica această stare, unde el este cu adevărat – că este cu adevărat într-o stare de închinător la idoli.
Totuşi acela trebuie să facă mari eforturi pentru a vedea adevărul deoarece este imposibil să ajungi la adevăr decât prin Tora şi muncă, aşa cum au spus înţelepţii noştri, “de la Lo Lishma (nu pentru numele Ei) acela ajunge la Lishma (pentru numele Ei)”. În starea de Lo Lishma, când o persoană se străduiește în Tora şi în muncă, este natura umană să se uite la oameni şi la împrejurări. Şi vede că nu sunt alţi oameni precum el, dedicându-şi atâtea ore muncii Creatorului.
În acea stare, se simte superior celorlalţi şi asta îl face să uite scopul, adică chestiunea importantă este să obţină Lishma. Aceasta este deoarece oamenii din afară l-au determinat să se simtă împlinit, şi împlinirea este motivul principal pentru care el nu poate simţi că a deviat de la ţelul principal – să ajungă la Lishma.
Este în special aşa dacă este respectat ca fiind un servitor al Creatorului. Cu adevărat, toţi oamenii care îl onorează, îşi instalează opiniile aşa încât va crede ce cred ei despre el, că este un om foarte virtuos fără nici un defect. Astfel cum este posibil ca o persoană să zică despre el că este într-o stare de idolatrie, că încă este necircumcis? Rezultă că adeziune sa la mase, adică adeziunea lor la Tora lui şi munca i-au adus împlinire. În muncă aceasta este “o influenţă a celor exteriori.”
Şi ce pierde dacă ei au o influenţă? Răspunsul este că influenţa este motivul pentru care nu poate să-şi vadă starea adevărată, că încă este într-o stare de idolatrie, şi caută sfat despre cum să iasă din dominaţia răului.
A doua stare a unei persoane este atunci când se circumcide. “Circumcizia” înseamnă tăierea prepuţului. Prepuţul reprezintă cele trei Klipot (coji) impure, denumite “Vânt furtunos,” “Nor mare” şi “Foc puternic,” şi dorinţa de a primi vine de acolo.
Totuşi nu este în puterea cuiva să taie acest prepuţ. Baal HaSulam a spus despre asta că este nevoie de ajutorul Creatorului pentru ca o persoană să poată tăia prepuţul. Este scris despre aceasta, “Şi fă un legământ cu el.” Întelesul a “cu el” este ca să îl ajute Creatorul. Totuşi este pentru ca o persoană să înceapă.
Totuşi dacă spunem că nu se poate circumcide singur, atunci de ce ar trebui ca o persoană să înceapă dacă spunem că nu poate termina? Pare că munceşte degeaba. Totuşi este cunoscut că nu este o lumină fără Kli (vas), şi un Kli este denumit “o deficienţă,” căci acolo unde nu este o deficienţă nu este nici o umplere.
Astfel, o persoană ce trebuie să înceapă se referă la deficienţă. Nu înseamnă că o persoană trebuie să înceapă cu o umplere. Dimpotrivă, când spunem, “porneşte,” este vorba despre a da nevoia şi lipsa. Asta se numeşte “Şi a făcut un legământ cu el,” Creatorul îl ajută.
Aceasta este de asemenea considerată ca linia dreaptă, ceea ce are înţelesul “Tatăl dă albul,” aşa cum este explicat în Talmud Eser Sefirot. Asta înseamnă că atunci când străluceşte lumina superioară – adică Ohr Hohma (lumina Hochma), denumită Aba (tata) – este posibil să vezi adevărul, că prepuţul – dorinţa de a primi – este un lucru rău. Numai atunci ajunge cineva să realizeze că ar trebui să se lepede de dragoste de sine. Acesta este ajutorul pe care o persoană îl primeşte de la Creator – el vine la recunoaşterea răului.
Înainte ca o persoană să ajungă la concluzia că nu merită să folosească receptorul, ea nu poate folosi vasele de dăruire, din moment ce una o contrazice pe cealaltă. Din acest motiv o persoană trebuie să se circumcidă, şi apoi poate să-şi asume dorinţa de a dărui.
Înseamnă că îndepărtarea prepuţului, denumită “circumcizie,” vine prin ajutor de Sus. Cu alte cuvinte, este cu exactitate atunci când lumina superioară străluceşte atunci acela îşi vede josnicia, că nu poate primi nimic din cauza diferenței de formă. În lumi aceasta este denumită, “Tatăl dă albul.”
Şi după ce ajunge la recunoaşterea răului, atunci vine o a doua corectare: începe să lucreze pentru a dărui. Dar şi aceasta necesită ajutor de sus. Aceasta este denumită, “Mama sa oferă roşul.” În Talmud Eser Sefirot, el interpretează că asta se referă la dorinţa de a dărui. Rezultă că atât puterea de a anula dorinţa de primire cât şi puterea de a face acte de dăruire sunt date de cel de sus. Cu alte cuvinte, ajutorul vine de sus.
Aceasta scoate la iveală întrebarea, “Ce oferă cel de jos?” Din moment ce se spune că cel de jos trebuie să înceapă, cu ce începe, pentru ca apoi Creatorul să-i dea asistenţa necesară?
Aşa cum a fost spus, tot ce poate cel de jos să ofere Creatorului este lipsa, ca să aibă Creatorul un loc pe care să-l umple. Cu alte cuvinte, unul care doreşte să fie un servitor al Creatorului şi nu un închinător la idoli, trebuie să ajungă să-şi simtă josnicia. În funcţie de cât de mult simte aceasta, o durere se formează gradual în interiorul lui pentru că este atât de afundat în dragostea de sine, asemănător unui animal, şi că nu are nicio conexiune cu discernământul unui om.
Totuşi, o persoană poate ajunge la o stare unde vede josnicia sa şi nu-i pasă că este afundat în dragoste de sine, şi nu simte cu adevărat josnicia până la nivelul în care are nevoie de Creator ca să o scape din ea.
În această stare o persoană îşi spune, „nu sunt inspirată; sunt precum o bestie ce face numai lucruri animalice, şi singura mea grijă în acea stare este să-i cer Creatorului să mă lase să simt mai multă desfătare în plăcerile corporale, şi nu simt altfel de dorinţe.” În acea stare, o persoană trebuie să-şi spună că acum este într-o stare de inconştienţă. Şi dacă nu se poate ruga la Creator să o ajute, mai este o singură soluţie: să se alăture oamenilor care, crede ea, au o senzaţie de lipsă, care sunt în unitate, şi care îi cer Creatorului să îi aducă mai aproape, să îi elibereze de probleme către alinare, şi de la întuneric către lumină, deşi nu au fost eliberaţi încă.
După aceea ea ar trebui să spună, „desigur că ei nu şi-au completat Kliul de deficienţe, denumit ‘nevoia de a fi eliberat din exil.’ Totuşi, probabil că au traversat partea cea mai grea simţind adevărata nevoie.” Astfel, prin acestea, poate simţi de asemenea senzaţiile lor, adică va simţi durere fiind în josnicie. Totuşi, este imposibil să primească influenţa societăţii dacă nu este ataşată de societate, adică dacă nu îi apreciază. În funcţie de nivelul la care îi apreciază, poate să primească de la ei influenţa fără muncă, simplu aderând la societate.
Rezultă că a doua stare, adică atunci când este circumcis şi a trecut prin cele două discernăminte – 1) îndepărtarea răului, ceea ce înseamnă anularea vaselor de primire, şi 2) obţinerea vaselor de dăruire – se consideră că acum primeşte nivelul de VAK. Asta se consideră jumătate de nivel, deoarece un nivel întreg înseamnă că poate folosi şi vasele de primire pentru a dărui.
Şi din moment ce el a obţinut numai vasele de dăruire după ce a fost circumcis să fie pentru dăruire, este cu totul considerat ca nivel VAK. Acesta este numit „nivelul Iacob.” Este, de asemenea, denumit „femeie,” ca în, „Forţa sa este la fel de slabă ca a unei femei,” ceea ce înseamnă că nu le poate depăşi şi îndrepta pentru a dărui.
La acest nivel, de asemenea, este denumit Din. Asta înseamnă că încă este Midat ha Din (caliatea de judecată) deasupra vaselor de recepţie, că este interzis să le foloseşti deoarece nu le poţi îndrepta pentru a dărui. Este, de asemenea, denumit „un nivel descoperit,” ca să ști că există un alt nivel, care îi este ascuns. Se mai numește și un „nivel inferior,” ca să ştii că există și un nivel superior. Trebuie să ştim acestea pentru a înțelege că mai este muncă de făcut, adică să urcăm la un nivel mai sus.
Acest nivel este denumit, de asemenea, „literar,” deoarece acum că s-a circumcis a devenit un “simlu Evreu.” Aceasta este, înainte de a fi circumcis a fost păgân, iar acum este simpu distins ca „Evreu.”
De asemenea, acum este denumit „Iacob,” aşa cum este scris, „Aşa să zici casei lui Iacob,” însemnând „zice,”ceea ce este un limbaj moale, deoarece nivelul Iacob este considerat ca lucrând numai cu vasele de dăruire, care sunt Kelim pure. De aceea se „zice” este un limbaj moale.
Aceasta nu este aşa cu discernământul „Israel.” Zoharul a interpretat Israel ca fiind 1) nivelul GAR, desăvârşirea totului; 2) bărbaţi; 3) Rachamim; 4) un nivel înalt şi ascuns, secretelei Tora.
Vom explica acestea câte unul pe rând.
1) Nivelul GAR. Din moment ce fiecare nivel conţine 10 Sefirot, ce se împart în Rosh şi Guf (cap şi corp), Rosh este denumit GAR, adică Keter, Hochma, Bina şi Guf este denumit ZAT. Sunt două jumătăţi de nivel. De aceea VAK este considerat un nivel inferior şi GAR este considerat un nivel superior. Este ştiut că atunci când vorbim despre nivelul VAK este denumit „jumătate de nivel.” Acesta este un semn că GAR este absent. Din acest motiv când spunem, „nivelul de GAR,” înseamnă că este un nivel complet acolo căci adevărul este că atunci când sunt două nivele la un loc, cel superior este menţionat şi inclus în cel de jos. De aceea Zoharul denumeşte perfecţiunea a tot “Israel.”
2) Nivelul de bărbaţi. Fiecare nivel conţine două tipuri de Kelim: Zach (pure, fine), care sunt vase de dăruire, şi Av (groase) care sunt vase de primire. Este posibil să fie folosite numai dacă intentia de a dărui este aşezată deasupra lor. Şi din moment ce pentru a dărui este împotriva naturii, necesită mult efort cu multă forţă împotriva naturii. Şi când cineva poate să biruiască numai Kelim cele fine, aceasta este denumită o „femeie,” ce implică că puterea sa este slabă precum a unei femei. Dar când poate birui şi vasele de recepţie, atunci este numit „un om,” „bărbat,” „puternic.” Şi din moment ce Israel este considerat GAR, perfectiune a tot, folosind şi vasele de primire, sunt consideraţi “bărbaţi.”
3) Nivelul Rachamim. Din moment ce a fost un Tzimtzum (restricţie) şi Din (judecată) peste vasele de recepţie, şi este interzis să le folosească decât pentru a dărui, când cineva nu se poate orienta pentru a dărui cu vasele de primire, atunci este Din peste ele şi este interzis să le folosim de aceea o femeie este numită Din.
Dar un bărbat înseamnă că acela poate depăşi, pentru a dărui în vasele de primire, de asemenea, şi Din este îndepărtat de acestea. El foloseşte vasele de primire pentru a dărui şi asta este denumit Rachamim (milă). Se consideră că precedentul Din a fost atenuat de calitatea Rachamim, că acum primeşte la nivelul pentru a dărui. De aceea un bărbat este denumit Rachamim.
Aceasta înseamnă că bărbaţii sunt denumiţi Rachamim şi nu Din, aşa cum e scris în Zohar (Aliniat 261), „Astfel vei zice casei lui Iacob,” adică zicere este din partea Din, şi, „Spunele copiilor lui Israel” înseamnă că spunere este din partea Rachamim.
RASHI interpretează versul, „aşa vei zice casei lui Iacob”: „Numele Mekhilta (o interpretare a cărţii Exodul) sunt femeile, zile lor cu limbaj moale, şi ‘spune copiilor lui Israel,’ bărbaţii, cuvintele sunt tari ca tendoanele.”
O să interpretăm cuvintele, “Către femei cu limbaj moale.” A fost menţionat mai sus că femeile sunt cele care nu au multă putere să biruie, ci numai peste Kelim fine. Aceasta este numită “delicat,” adică este delicat şi nu atât de dificil de biruit vasele de dăruire [„dificil” este aceelași cuvânt precum „greu” în Ebraică].
Dar vasele de recepţie sunt foarte greu de biruit. De aceea, bărbaţilor – aceia care sunt la nivelul de bărbaţi, care au puterea de a birui – li s-a dat muncă în lucruri ce sunt la fel de tari precum tendoanele, referindu-se la vasele de recepţie. Dar de ce scrie Zoharul că bărbaţii sunt Rahamim? Dimpotrivă, spune, “Tari precum tendoanele,” şi tari înseamnă Din, nu Rachamim. De aceea, pe de o parte, spune bărbaţi, adică tari precum tendoanele, şi pe de altă parte spune că sunt Rachamim.
Se interpretează că bărbaţii au puterea să învingă vasele de recepţie, de asemenea, care sunt greu de învins. Şi când sunt învinse vasele de recepţie, denumite Midat ha Din (calitatea judecăţii) care este asupra lor, atunci este Rachamim în acel loc, şi nu Din. Dar cu femeile, care nu au nicio putere de a învinge vasele de recepţie, este Midat ha Din asupra lor şi este interzis să fie folosite.
4) Un nivel înalt şi ascuns, considerat “secretele Torei.” “Ascuns” înseamnă că chiar dacă o persoană s-a circumcis deja, şi a fost recompensată cu nivelul literal, ceea ce înseamnă că este un simplu Evreu, aceasta este, a ajuns la un nivel la care nu comite idolatrie ci serveşte Creatorul, lumina Hochma – revelată deasupra vaselor de recepţie – este încă ascunsă de el.
Dar acela care a fost recompensat cu cel mai înalt discernământ, care este bărbat şi are puterea să învingă vasele de recepţie, de asemenea, lumina Hochma, denumită „secretele Torei,” apare peste aceste Kelim. De aceea, Zoharul spune (Paragraf 265), „şi spune-le copiilor lui Israel,” adică arată Hochma şi vorbeşte în spiritul Hochma, deoarece „spunere” implică Hochma, aşa cum este scris, „Şi o să le spună legământul său.”
Spunând că este interzis să predai Tora celor ce venerează idolii ar trebui interpretată că, „este imposibil să îi înveţi pe cei ce venerează idolii Tora.” Aşa cum Baal HaSulam a spus, când se vorbeşte despre chestiunile muncii, unde este scris „interzis,” înseamnă „imposibil.” Dar după ce este circumcis, sunt două niveluri – de sus şi de jos – adică literar şi ascuns.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)