Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Care este substanţa calomniei şi împotriva cui este aceasta
Articol Nr. 10, 1986-87
Este scris în Zohar (Metzora, p 2, şi în Comentariul Sulam, paragraful 4)` „Vino şi vezi, cu calomnia pe care şarpele a spus-o femeii, a cauzat ca femeia şi Adam să fie condamnaţi la moarte, ei, şi întreaga lume. Este scris despre calomnie, ‘Şi limba lor, o sabie ascuţită.’ Din acest motiv, ‘fii atent la sabie,’ însemnând calomnie. ‘Mânia aduce pedeapsa sabiei.’ Ce este ‘mânia aduce pedeapsa sabiei?’ Este sabia pentru Creator, aşa cum am învăţat Creatorul are o sabie prin care îi judecă pe păcătoşi. Este scris despre asta ‘Domnul are o sabie plină de sânge,’ ‘şi sabia Mea trebuie să mănânce carne,’ care este Malchut din partea Din [judecăţii] în ea. De aceea, ‘Fii atent la sabie, căci mânia aduce pedeapsa sabiei, ca să ştii că este o judecată.’
“Este scris Din, dar înseamnă, ‘Ca să ştii că astfel este judecat,’ că oricine cu o sabie în limbă, care spune calomnii, sabia care consumă totul este pregătită pentru el – Malchut cu forma Din în ea. Este scris despre asta ‘Aceasta va fi legea leprosului.’ Malchut, care este denumită ‘aceasta’, condamnă leprosul deoarece el calomniază, iar chinul vine din cauza calomniei.” Până acum cuvintele lui.
Aceasta trebuie să fie înţeleasă, deoarece Zohar spune că pentru oricine cu o sabie pe limbă, adică acela care calomniază, sabia care consumă totul este gata pentru el – Malchut cu forma Din în ea. Şi învăţăm asta din ceea ce este scris despre şarpe, că a calomniat femeia. Totuşi, acolo calomnia a fost despre Creator; cum este aceasta o dovadă între o persoană şi prietenul ei, că aceasta trebuie să fie atât de gravă încât să cauzeze moartea, aşa cum explică despre versul “Şi limba lor, o sabie ascuţită,” despre calomnie între o persoană şi prietenul ei?
Cu alte cuvinte, este aceeaşi măsură şi severitate a păcatului calomniei între o persoană şi prietenul ei ca în calomnia între o persoană şi Creator. Este posibil ca cineva care îşi calomniază prietenul să fie similar cu unul care calomniază Creatorul? Când este calomniat Creatorul, putem înţelege că asta cauzează moartea, deoarece calomniind Creatorul el devine separat de Creator. Din acest motiv, deoarece este separat de Viaţa Vieţilor, el este considerat mort. Dar de ce să cauzeze moartea atunci când calomnia este între o persoană şi prietenul său?
Zohar spune că durerile vin din cauza calomniei. Înţelepţii noştri au spus (Arachin, 15b) „în vest ei spun: Discursul unui terţ omoară trei: îl omoară pe cel care spune, pe cel care ascultă, şi pe cel despre care se vorbeşte.” RASHI interpretează „Discursul unui terţ” ca bârfă, care este terţa între o persoană şi prietenul ei, revelându-i un secret. De asemenea, acolo, Rabi Yohanan, în numele lui Rabbi Yosi Ben Zimra, „Oricine calomniază, este ca şi cum ar nega învăţătura.” Şi Rav Hasda a spus „Dl Ukva a spus, ‘Oricui calomniază, Creatorul îi spune, ‘El şi Eu nu putem locui în lume.’’”
De asemenea, ar trebui să înţelegem asprimea interdicţiei asupra calomniei, până în punctul în care este ca şi cum ar nega învăţătura, sau conform cu ce spune Dl Ukava, Creatorul spune “El şi Eu nu putem locui în lume.” Înseamnă că dacă spunem, de exemplu, că dacă Reuben îl bârfeşte cu Shimon pe Levi ca făcând ceva rău, Creatorul nu poate sălăşlui în lume cu el, din cauza lui Reuben care îl vorbeşte de rău pe Levi. Dar cu alte păcate pe care Reuben ar fi putut să le comită, Creatorul poate să locuiască în lume cu el. Astfel, dacă aceasta este o chestiune atât de gravă, atunci trebuie să înţelegem ce este calomnia şi ce o face atât de rea.
Vom interpreta aceasta în muncă. În cartea “Daruirea Torei,” se explică marea importanţă a poruncii ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.” “Rabi Akiva spune ‘Aceasta este marea lege a Torei.’ Această afirmaţie a înţelepţilor noştri are nevoie de o explicaţie. Cuvântul Klal (colectiv – regulă) indică o sumă de detalii care, puse laolaltă, formează colectivul de mai sus. Aşadar când spune despre porunca ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’ că este mare Klal din Tora, noi trebuie să înţelegem că restul de 612 porunci ale Torei, cu toate interpretările lor, nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât suma detaliilor inserate şi conţinute în această singură poruncă ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.’”
“Este destul de surprinzător deoarece poţi spune asta referitor la Mitzvot (porunci) între om şi om, dar cum poate acea singură Mitzva (poruncă) să conţină toate Mitzvot între om şi Dumnezeu, care sunt esenţa şi marea majoritate a legilor?”
El scrie aici “Despre un convertit care a venit în faţa lui Hillel (Shabbat 31) şi i-a spus: ‘Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior.’ Şi el a răspuns ‘Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău (traducere a ‘iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’) şi restul este comentariu; du-te şi studiază.’”
“Aici înaintea noastră este o lege clară, că în toate cele 612 porunci şi în toate scrierile din Tora nu este niciuna preferată poruncii ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’… din moment ce el spune anume ‘restul este comentariu; du-te şi studiază.’ Asta înseamnă că restul Torei înseamnă interpretări ale acelei singure porunci, că porunca să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi nu ar fi putut fi desăvârşită fără ele.”
Noi ar trebui să înţelegem de ce, atunci când convertitul i-a spus în limba sacră (Ebraica), “Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior”, Hillel nu i-a răspuns în limba sacră, ci i-a răspuns în limba traducerii (Aramaica) şi i-a spus “Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău.”
Ar trebui să înţelegem de asemenea că în Tora este scris „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, care este o Mitzva pozitivă (porunca de a face o acţiune), dar Hillel a vorbit în termeni negativi (porunca de a evita o acţiune) căci i-a spus, „Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău,” care este o formulare negativă.
În cartea „Dăruirea Torei”, se explică măreţia şi importanţa porunci „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaturilor Sale şi ele să simtă încântare şi plăcere fără nicio lipsă. Este o regulă conform căreia orice ramură doreşte să se asemene rădăcinii ei. Şi din moment ce rădăcina noastră este Creatorul, care a creat toate creaturile, El nu are nicio deficienţă sau nevoie să primească ceva de la cineva.
De aceea, când creaturile primesc de la cineva, ele se simt ruşinate faţă de binefăcătorul lor. Aşadar, pentru ca creaturile să nu fie ruşinate în timp ce primesc plăcere şi încântare de la Creator, a fost aranjată chestiunea cu Tzimtzum (restricţie) în lumile superioare. Aceasta a făcut ca abundenţa superioară să ne fie ascunsă, astfel încât să nu simţim binele pe care El l-a ascuns în Tora şi Mitzvot pe care Creatorul ni le-a dat.
Şi deşi suntem făcuţi să credem că plăcerea corporală pe care o vedem înaintea noastră, simţindu-i virtutea şi beneficiul, întreaga lume – însemnând toate creaturile din lume urmăresc cu devotare să obţină plăcerea – totuşi, nu este decât o lumină mică în ele, o foarte mică iluminare comparată cu ceea ce se poate obţine respectând Tora şi Mitzvot. Este scris despre aceasta în Zohar că Kedusha (divinitate) susţine Klipot (carapace). Aceasta înseamnă că dacă Kedusha nu ar întreţine Klipot, acestea nu ar fi putut exista.
Şi este un motiv pentru care Klipot trebuie să existe, din moment ce la sfârşit, totul va fi corectat şi va intra în Kedusha. Aceasta a fost dată pentru a fi corectată de creaturi, pentru ca având conceptul de timp în ele, pot fi două subiecte în acelaşi subiect, chiar dacă sunt în contrast. Este scris despre aceasta (Introducere la Cartea Zohar, articol 25) „Din acest motiv, sunt două siteme, Kedusha şi ABYA impură, care sunt opuse una alteia. Aşadar, cum le poate corecta Kedusha?”
Aceasta nu este aşa cu omul, care este creat în această lume. Deoarece este o chestiune de timp, ele (cele două sisteme) sunt într-o persoană, dar câte una pe rând. Şi atunci este o cale pentru ca Kedusha să corecteze impuritatea. Aceasta este aşa deoarece până la vârsta de treisprezece ani, o persoană atinge voinţa de a primi care este în sistemul impurităţii. Apoi, prin angajarea în Tora, începe să primească Nefesh de Kedusha şi apoi este susţinut de sistemul lumilor Kedusha.
Totuşi, toată abundenţa pe care o are Klipot, pe care o primeşte de la Kedusha, nu este decât o mică lumină care a căzut din cauza spargerii vaselor şi prin păcatul arborelui cunoaşterii, prin care ABYA impură a fost creată. Şi totuşi, ar trebui să credem, să ne imaginăm, şi să observăm cum toate creaturile urmăresc cu toată puterea acea lumină mică, şi niciuna nu spune „Mă voi mulţumi cu ce am dobândit.” În schimb, fiecare îşi doreşte să adauge la ceea ce are, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Unul care are o sută doreşte să aibe două sute.”
Şi motivul pentru care nu a fost unitate în ei este faptul că nu au avut perfecţiune în ei de la care să pornească. Dar în spiritualitate, lumina superioară ia forma a orice spiritual. De aceea, când o persoană dobândeşte o oarecare iluminare a spiritualităţii, nu poate spune dacă este la un nivel mic sau mare, deoarece în spiritual, chiar şi nivelul Nefesh de Nefesh, care este o parte a Kedusha – şi ca şi restul Kedusha, este perfecţiune – este unitate chiar şi într-o parte a lui. Asta este aşa deoarece discernămintele „mare” şi „mic” în lumina superioară sunt conform valorii celui care primeşte.
Cu alte cuvinte, depinde de nivelul în care receptorul este capabil să obţină măreţia şi importanţa luminii. Dar nu este nici o schimbare în lumina însăşi, aşa cum este scris „Eu Domnul (HaVaYaH) nu mă schimb” (aşa cum se explică în „Prefaţa la înţelepciunea Cabala”, paragraf 63)
Prin urmare, apare întrebarea „De ce întreaga lume urmăreşte mica lumină care străluceşte în plăcerile corporale, în timp ce pentru plăcerile spirituale, care reprezintă majoritatea încântării şi plăcerii, nu vedem pe nimeni care să dorească să facă asemenea eforturi mari aşa cum o fac pentru corporalitate?”. Totuşi, plăcerile corporale sunt în impura ABYA. Nu sunt restricţii sau ascunderi asupra lor, şi e intenţionat aşa, sau lumea nu ar fi existat, din moment ce este imposibil să se trăiască fără plăcere.
De asemenea, se extinde de la scopul creaţiei de a face bine creaturilor Sale. De aceea, fără plăcere nu este o existență a lumii. Reiese că plăcerea trebuia să fie descoperită în ei. Aceasta nu este aşa cu adăugările, însemnând cu a primi încântarea şi plăcerea mai mult decât pentru întreţinere corpului, care este plăcerea adevărată. Pentru aceasta, au fost restricţii şi ascunderi aşa încât să nu vadă lumina vieţii care este îmbrăcată în Tora şi Mitzvot, înainte ca o persoană să se obişnuiască să muncească pentru ca să dăruiască, denumită „echivalenţă de formă.” Aceasta este aşa deoarece dacă lumina ascunsă în Tora şi Mitzvot ar fi fost revelată, nu ar fi fost loc pentru alegere.
Cu alte cuvinte, unde lumina este revelată, plăcerea pe care cineva ar simţi-o în respectarea Tora şi a Mitzvot ar fi sub forma primirii pentru sine. Aşadar, nu ar putea spune că respectă Tora şi Mitzvot datorită poruncii Creatorului. Dimpotrivă, ar trebui să respecte Tora şi Mitzvot din cauza plăcerii pe care o simte în ele. În timp ce o persoană simte plăcere în păcat, poate calcula că plăcerea este numai o mică lumină în compatraţie cu adevăratul gust al Torei şi Mitzvot şi cât este de dificil să înfrângi pofta şi cu cât este mai mare dorinţa, cu atât este mai greu să înduri durerea.
Reiese că în timp ce imensitatea plăcerii în Tora şi Mitzvot este revelată, o persoană nu poate spune „Fac această Mitzva deoarece este voinţa Creatorului,” însemnând că vrem să-i dăruim Creatorului prin a respecta Mitzva (porunca) sa. În definitiv, fără poruncile Creatorului, el tot ar fi urmat Tora şi Mitzvot, dar pentru dragostea de sine şi nu pentru că vrea să-i dăruiască Creatorului.
Acesta este motivul pentru plasarea restricţiei şi a ascunderii în ceea ce priveşte Tora şi Mitzvot. Şi de aceea, întreaga lume urmăreşte plăceri corporale, în timp ce nu au energie pentru plăcerile din Tora şi Mitzvot, deoarece plăcerea nu este revelată din motivul menţionat mai sus.
Rezultă că în ceea ce priveşte credinţa, trebuie să ne asumăm importanţa din Tora şi Mitzvot, şi în general să credem în Creator – că veghează peste creaturile Sale. Aceasta înseamnă că cineva nu poate spune că el nu ţine Tora şi Mitzvot deoarece nu simte îndrumarea Creatorului, cum dă abundenţă creaturilor, deoarece şi aici, trebuie să creadă chiar dacă nu o simte.
Aceasta este aşa deoarece dacă ar simţi că ghidarea Sa este binevoitoare, nu ar mai fi fost o chestiune de credinţă acolo. Dar de ce Creatorul a făcut în aşa fel încât să Îl servim cu credinţă? Nu ar fi fost mai bine dacă L-am fi servit într-o stare de cunoaştere?
Răspunsul este, aşa cum Baal HaSulam l-a spus, că cineva nu ar trebui să se gândească la faptul că Creatorul vrea ca noi să Îl servim cu credinţă deoarece El nu poate străluci sub forma de cunoaştere. Dimpotrivă, Creatorul ştie că credinţa este o cale mai de succes pentru noi ca să ajungem la scop, denumit „Dvekut (adeziune) cu Creatorul,” care este echivalenţă de formă. Prin asta, vom avea puterea de a primi binele, fără „pâinea ruşinii,” însemnând fără ruşine. Aceasta este aşa deoarece singurul motiv pentru care vom vrea să primim încântare şi plăcere de la Creator este acela că vom şti că asta îi va face plăcere Creatorului, şi din moment ce noi vrem să dăruim Creatorului, vrem să obţinem încântare şi plăcere de la El.
Aşadar, vedem că principala muncă pe care trebuie să o facem ca să îndeplinim scopul pentru care a fost creată lumea – să facă bine creaturilor Sale – este să ne pregătim ca să primim vasele de dăruire. Aceasta este corecţia pentru a face cadoul Regelui desăvârşit, astfel încât ei nu vor simţi ruşine la primirea plăcerii. Şi tot răul din noi ne îndepărtează de binele pe care suntem destinaţi să îl primim.
Ne-a fost dat remediul Torei şi Mitzvot pentru a obţine acele Kelim. Acesta este înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştri (Kidushin, 30) “Creatorul spune ‘Am creat înclinaţia rea; am creat pentru aceasta mirodenia Torei’ prin care vom îndepărta toate scânteile de dragoste de sine din el şi vom fi recompensaţi cu dorinţa numai de a dărui mulţumire Făuritorului său.”
În eseul “Daruirea Torei” (Articol 13) el spune “Sunt două părţi în Tora 1)Mitzvot (porunci) între om şi Dumnezeu şi 2) Mitzvot între om şi om. Şi ambele conduc spre acelaşi lucru – să aducă creatura la scopul final de Dvekut cu El.
“Mai departe, chiar şi partea practică în ambele este una şi aceeaşi. …Către cei care respectă Tora şi Mitzvot Lishma, nu este nicio diferenţă între cele două părţi ale Torei, chiar şi pe partea practică. Aceasta este deoarece înainte ca cineva să o împlinească, acela este constrâns să simtă orice act de dăruire – fie către altă persoană fie către Creator – ca o deşertăciune dincolo de înţelegere…
“Deoarece aceasta este situaţia, este rezonabil să credem că partea Torei care se ocupă de relaţia omului cu prietenul lui este mai capabilă să îl aducă pe acesta la scopul dorit. Aceasta este aşa deoarece munca în Mitzvot între om şi Dumnezeu este fixă şi specifică, nu este solicitantă, şi cineva ajunge să se obişnuiască uşor cu ea, şi tot ceea ce este făcut din obisnuinta nu mai este folositor. Dar Mitzvot între om şi om sunt schimbătoare şi neregulate şi dorinţele îl înconjoară oriunde s-ar întoarce. De aceea, remediul lor este mai sigur şi scopul lor este mai aproape.”
Acum înţelegem de ce Rabi Akiva a spus despre versul “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” că este “marea regulă a Torei.” Este deoarece lucrul important este să fie recompensat cu adeziune cu Creatorul, care este denumit “vas de dăruire,” adică echivalenţă de formă. Şi de aceea remediul Torei şi Mitzvot a fost dat, aşa încât prin acesta vom fi capabili să ieşim din dragostea de sine şi să ajungem la dragostea pentru ceilalţi, deoarece primul stadiu este dragostea între o persoană şi prietenul său, şi apoi putem dobândi dragostea pentru Creator.
Acum putem înţelege ce am întrebat mai sus, de ce atunci când convertitul a venit la Hillel şi i-a spus “Învaţă-mă toată Tora în timp ce eu stau într-un picior”, Hillel nu i-a răspuns în limba sfântă, aşa cum a fost întrebat “Învaţă-mă toată Tora în timp ce eu stau într-un picior”, ci i-a răspuns în limbajul interpretărilor (Aramaic) “Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău” (interpretare a “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”). Şi mai este mult de înţeles, din moment ce în Tora este scris “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, care este o Mitzva pozitivă (porunca de a face o acţiune), în timp ce răspunsul dat convertitului a fost într-un limbaj negativ “Nu face” deoarece i-a spus “Ceea ce urăşti, nu fă prietenului tău.”
Conform cu ceea ce s-a explicat despre importanţa Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, în explicaţia sa a cuvintelor lui Rabbi Akiva, care a spus că “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” este marea regulă a Torei, că anume această Mitzva are puterea să-i aducă cuiva remediul pentru a ajunge la dragostea pentru Creator, din acest motiv, când convertitul a venit la Hillel şi i-a spus “Învaţă-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior” a vrut să-i spună regula “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, aşa cum este scris în Tora. Totuşi, a vrut să îi explice grava nedreptate denumită “calomnie”, care este chiar mai aspră decât Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”
Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” îi dă lui puterea să biruiască şi să iasă din dragostea de sine, ieşind din dragostea de sine el obţine dragostea pentru Creator.
Prin urmare, dacă el nu se angajează în Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, el este într-o stare de “a sta şi a nu face nimic. “Nu a progresat în ieşirea din dominaţia dragostei de sine, dar nici nu a regresat. Cu alte cuvinte, deşi nu a dăruit dragoste altora, el nici nu a recidivat şi nu a făcut nimic ca să trezească ura faţă de ceilalţi.
Totuşi, dacă îşi calomniază prietenul, prin asta recidivează. Nu numai că nu se angajază în dragostea pentru ceilalţi, el face contrariul – se angajează în acţiuni care provoacă ura faţă de ceilalţi calomniindu-i pe prieteni. În mod natural, cineva nu-l calomniază pe cel pe care îl iubeşte, deoarece asta separă inimile. De aceea, nu dorim să-l calomniem pe cel pe care îl iubim ca să nu stricăm dragostea dintre noi, deoarece calomnia pricinuieşte ură.
De aceea rezultă că gravitatea nedreptăţii calomniei este aceea că dragostea de prieteni aduce dragostea pentru Creator. Dar ura faţă de ceilalţi aduce ura faţă de Creator, şi nu este nimic mai rău în lume decât ceea ce aduce ură faţă de Creator. Dar când o persoană păcătuieşte cu alte păcate şi nu-şi poate răzbi dorinţa de a primi deoarece este scufundată în dragostea de sine, asta tot nu o face să Îl urască pe Creator. De aceea, este scris despre restul nedreptăţilor “Eu sunt Domnul care locuieşte cu ei în mijlocul impurităţii lor.” Dar în ceea ce priveşte calomnia, prin această acţiune el ajunge să Îl urască pe Creator, care este actul opus al dragostei pentru ceilalţi.
Acum putem să înţelegem cuvintele lui Rabi Yohanan în numele lui Rabi Yosi Ben Zimra: “Oricine calomniază este ca şi cum ar nega învăţătura”. Se poate întâmpla ca bârfa să facă pe cineva să nege învăţătura? Totuşi, deoarece îl face să Îl urască pe Creator, neagă însuşi scopul creaţiei – de a face bine. Şi vedem că cineva care face bine altuia şi îi dă mai multă încântare şi plăcere de fiecare dată, cu siguranţă îl iubeşte. Dar când o persoană bârfeşte, asta o aduce la ura faţă de Creator. Aşadar, această persoană neagă chiar scopul creaţiei – de a face bine.
Acum putem să înţelegem şi ce am întrebat despre ce a spus Rav Hasada în numele domnului Ukva: “Oricine calomniază, Creatorul spune, ‘el şi cu Mine nu putem locui în lume.’” Este posibil ca bârfa să-L facă pe Creator să nu stea în lume cu el?
Aşa cum am spus mai sus, cineva care calomniază ajunge să-L urască pe Creator. Precum în corporalitate, o persoană poate fi într-o casă cu multe persoane şi să fie totuşi indiferentă dacă sunt oameni buni sau nu. Dar când îl vede acolo pe cel care îl urăşte, imediat fuge de acolo, deoarece nu poate sta în aceeaşi cameră cu cel ce îl urăşte. În acelaşi fel, spunem că cu cineva care ajunge să Îl urască pe Creator, Creatorul nu poate fi în lume.
Putem întreba „Dar şi cineva care fură ceva de la prietenul lui provoacă ura prietenului său, deoarece acela de la care s-a furat află că el a furat, va vedea că acesta este cel ce îl urăşte?” Sau, putem spune că chiar dacă nu va şti niciodată cine l-a furat, însuşi hoţul, în loc să se angajeze în dragostea pentru ceilalţi, se angajează în actul opus, în ura faţă de ceilalţi, prin care el se scufundă mai adânc în dragostea de sine. Şi totuşi, ei nu spun că furatul e la fel de rău ca şi calomnia. De asemenea, înseamnă că a jefui nu este la fel de rău cu a calomnia.
Răspunsul ar trebui să fie că cineva care se apucă de furat sau jefuit nu fură sau jefuieşte din cauza urii. Motivul este acela că iubeşte banii sau bunurile importante, şi de aceea fură şi jefuieşte, nu pentru că urăşte, Doamne fereşte. Dar în ceea ce priveşte calomnia (bârfa), nu este dintr-un capriciu ci numai din ură.
Este aşa cum Rish Lakish a spus (Arachin 15) „Rish Lakish a spus ‘De ce este scris ‘Dacă şarpele muşcă fără să şoptească, nu este niciun avantaj pentru cel cu limba? Pe viitor, toate animalele vor veni la şarpe şi îi vor spune ‘Leul vânează şi mănâncă; un lup vânează şi mănâncă. Dar tu, ce plăcere ai tu?’ El le va spune, ‘Şi care este avantajul celui cu limba?’’”
RASHI interpretează „‘un leu vânează şi mănâncă’ toţi cei ce la fac rău oamenilor simt plăcere. Leul vânează şi mănâncă. El mănâncă ceea ce este viu. Şi dacă un lup vânează, ucide mai întâi şi apoi mănâncă. Are plăcere. Dar pentru tine, ce plăcere este în a-i muşca pe oameni? Şarpele a răspuns ‘şi care este avantajul aceluia cu o limbă? Cel care calomniază, ce plăcere are el? Similar, când muşc, nu am nicio plăcere.’”
Cu cele spuse mai sus, putem vedea că este o diferenţă între a le face rău oamenilor deoarece cineva simte plăcere, precum leul sau lupul, care nu au dorinţa de a face rău deoarece urăsc oamenii, ci din cauza dorinţei, din moment ce primesc plăcere de la oameni. Aşadar, motivul pentru care le fac rău celorlalţi este din dorinţă.
Nu este aşa cu calomnia. Cineva nu primeşte nicio recompensă din asta, ci este un act care produce ura pentru oameni. Şi conform regulei “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, unde de la dragostea pentru om cineva ajunge la dragostea pentru Creator, rezultă că de la ura faţă de oameni cineva ajunge la ura faţă de Creator.
Similar, găsim aceste cuvinte (Berachot 17a): “’Frica de Domnul este începutul înţelepciunii; o bună înţelegere o au toţi cei ce le fac.’ Nu au spus ‘Acela ce’ ci ‘cei ce le’, cei ce fac Lishma (pentru numele Ei) şi nu cei ce fac Lo Lishma (nu pentru numele ei). Şi oricine care face Lo Lishma, este mai bine pentru el dacă nu s-ar fi născut. În Tosfot, întreabă ‘şi dacă cel ce spune ar trebui să spună ‘Rav Yehuda a spus ‘’Rav a spus ‘Cineva trebuie să se angajeze în permanenţă în Tora şi Mitzvot, chiar şi în Lo Lishma, şi din Lo Lishma va ajunge la Lishma.’’’” Ar trebui să spunem ‘aici avem de-a face cu cineva care studiază numai pentru a-şi enerva prietenii, şi acolo a fost despre cineva care studiază pentru a fi respectat.’”
Ar trebui să înţelegem răspunsul din Tosfot, atunci când spune că trebuie să facem diferenţa între Lo Lishma pentru a enerva şi Lo Lishma pentru a fi respectat, adică pentru a-l numi ,,Rabbi” şi tot aşa. Ar trebui să înţelegem asta conform regulii pe care Rabbi Akiva a spus-o “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei”. Prin ceea ce explică în eseul “Dăruirea Torei”, este deoarece prin această Mitzva (poruncă) va obţine dragostea pentru ceilalţi, şi din asta va ajunge la dragostea pentru Creator.
De aceea, cineva trebuie să încerce să iasă din dragostea de sine, şi apoi va fi capabil să se angajeze în Tora şi Mitzvot Lishma, însemnând pentru a dărui şi nu pentru propriul beneficiu. Şi aceasta se face prin respectarea Torei şi Mitzvot. Aşadar, atâta timp cât nu iese din dragostea de sine, nu se poate angaja în Lishma. Şi deşi se angajează în dragostea de sine, este putere în a ţine Tora şi Mitzvot pentru a ieşi din dragostea de sine şi din asta mai târziu să ajungă la dragostea pentru Creator, moment în care el va face totul pentru a dărui.
Să ajungă la Lishma este posibil numai când se angajează în Tora şi Mitzvot pentru a fi respectat. Aceasta înseamnă că el studiază dar tot nu poate lucra în beneficiul altora, deoarece nu a obţinut calitatea de dragoste pentru ceilalţi. De aceea, angajarea în Tora şi Mitzvot îl va ajuta să obţină calitatea de a-i iubi pe ceilalţi.
Dar când studiază pentru a enerva, ceea ce este un act opus dragostei pentru ceilalţi, respectând Tora şi Mitzvot pentru ura faţă de ceilalţi, ca să enerveze, cum pot fi două chestiuni opuse în acelaşi loc? Adică este spus că Tora ajută în obţinerea dragostei pentru ceilalţi când cineva face un act de dăruire – chiar dacă intenţia este de a primi un privilegiu, Tora îl sprijină de asemenea spre intenţia de a obţine dorinţa de a dărui. Dar aici se angajează în exact opusul, în ura faţă de ceilalţi. Cum poate asta cauza dragoste pentru ceilalţi?
Este aşa cum am spus despre diferenţa între un hoţ sau un tâlhar şi un calomniator. Hoţii şi tâlharii iubesc banii, aurul, şi alte lucruri importante. Nu au nicio treabă personală cu individul însuşi. Cu alte cuvinte, hoţii şi tâlharii nu au niciun gând sau consideraţie pentru persoana însăşi, dar gândurile lor sunt concentrate de pe unde pot lua mai mulţi bani mai uşor, şi cu o greutate mai mare pentru ca poliţia să-i descopere ca hoţi şi tâlhari. Dar nu se gândesc niciodată la persoana însăşi.
În ceea ce priveşte calomnia, totuşi, cineva nu are consideraţie asupra actului în sine când calomniază. Dimpotrivă, singurul său gând este să-şi umilească prietenul în ochii lumii. Aşadar, singurul gând este unul de ură. Este o regulă că cineva nu-l calomniază pe cel pe care îl iubeşte. De aceea, este tocmai calomnia cea care cauzează ura faţă de ceilalţi, care duce mai târziu la ura faţă de Creator. Din acest motiv, calomnia este o chestiune foarte gravă, care aduce de fapt distrugerea lumii.
Acum vom explica măsura calomniei – cum şi cât de mult este considerat calomnie, dacă un cuvânt sau o propoziţie spuse despre un prieten se consideră calomnie. Găsim această măsură în răspunsul lui Hillel către convertit “Ceea ce urăşti, nu face prietenului tău”. Aceasta înseamnă că cu fiecare cuvânt pe care vrei să îl spui despre prietenii tăi, observă şi consideră dacă ai urî dacă asta s-ar fi spus despre tine. Cu alte cuvinte, dacă tu nu ai avea plăcere din aceste cuvinte “nu face asta prietenului tău.”
Aşadar, atunci când cineva doreşte să spună ceva despre un prieten, ar trebui imediat să se gândească “Dacă asta ar fi spus despre mine, aş urî eu acel cuvânt?” “Nu-i fă prietenului tău”, aşa cum i-a spus Hillel convertitului. De aici ar trebui să învăţăm măsura calomniei pe care ne este interzis să o spunem.
Şi cu cele spuse mai sus, putem înţelege de ce Hillel a vorbit cu un convertit în limbajul interpretărilor şi nu în limba sfântă (Ebraica), exact cum pentru convertit, care i-a spus (în ebraică) “Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior.” În schimb, el a vorbit în limbajul interpretării, însemnând că ceea ce i-a spus a fost “Ceea ce urăşti, nu fă prietenilor tăi” (în aramaică), interpretare a “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”
În primul rând, ar trebui să înţelegem ce implică limba interpretărilor faţă de noi. Ari a spus (Talmud Eser Sefirot Partea 15, p 1765) “‘Şi Domnul Dumnezeul a cauzat un somn adânc’ este interpretare în Gematria [Tardema (somn) = Targum (interpretare)], şi se consideră Achoraim (posterior).” Asta înseamnă că limba sfântă (Ebraica) este denumită Panim (anterior) şi interpretarea (Aramaica) este denumită Achoraim (posterior).
Panim înseamnă ceva ce iluminează sau ceva întreg. Achor (spate) înseamnă ceva care nu luminează sau este incomplet. În limba sfântă, care este denumită Panim, este scris „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi,” ceea ce este unitate deoarece prin dragostea pentru om se ajunge la dragostea pentru Creator, care este îndeplinirea scopului, deoarece cineva trebuie să dobândească Dvekut (adeziune), aşa cum este scris „Şi să te alipeşti Lui.”
Dar interpretarea a „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” pe care Hillel i-a spus-o „Ceea ce urăşti, nu-i face prietenului tău”, ar trebui să spunem că se referă la calomnie, care este despre negaţie, că bârfa este interzisă deoarece aduce ură, şi de la asta, cineva poate ajunge la ura de Creator. Totuşi, asta încă nu este considerată unitate deoarece prin a nu calomnia, cineva tot nu ajunge la dragostea pentru ceilalţi şi de la dragostea pentru ceilalţi va ajunge la unitate, denumită Dvekut cu Creatorul.
Totuşi, de aceea calomnia este mai rea, deoarece nu numai că nu implică dragostea pentru ceilalţi, face opusul – se ocupă cu ura faţă de ceilalţi. Din acest motiv, când învăţăm grupul să înceapă munca, ei sunt prima dată învăţaţi cum să nu strice şi să-i facă rău grupului. Aceasta se numeşte „evitare.” Altfel, vei face rău grupului făcând lucruri care dăunează.
De aceea Hillel a spus celui convertit care a venit la el numai interpretarea a „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”: 1) Deoarece este mai dăunător când se calomniază, deoarece cauzează ură, care este opusul dragostei pentru ceilalţi. 2) Deoarece este mai uşor de respectat, deoarece asta este numai „stai şi nu fă.” Dar „Iubeşte-ţi prietenul” este „ridică-te şi fă”, când unul trebuie să facă acţiuni ca să-şi întreţină dragostea de prieteni.
Totuşi, la urma urmei există excepţii: oamenii care vor să-L servească pe Creator personal. Unei persoane i se spune că „Iubeşte-ţi prietenul”, care este regula pe care a spus-o Rabi Akiva, cum e mai sus menţionat, că acea dragostea pentru ceilalţi o poate aduce la dragostea pentru Creator. Acesta este principalul scop – că cineva va avea vase de dăruire şi că în aceste vase el va fi capabil să primească încântare şi plăcere, care este scopul creaţiei, să facă bine creaturilor sale.
Şi două metode în educaţie se extind din asta:
- Concentrând studiul pe a nu calomnia deoarece este cea mai rea nedreptate.
- Concentrând educaţia pe „iubeşte-ţi prietenul”, deoarece asta va aduce omul la dragostea pentru ceilalţi, şi de la dragostea pentru ceilalţi va junge la dragostea pentru Creator, şi de la dragostea pentru Creator poate primi scopul creaţiei – să facă bine creaturilor Sale. Aceasta este aşa deoarece va avea deja vasele potrivite pentru a primi abundenţa superioară, aşa cum va avea vase de dăruire, pe care le-a obţinut prin dragostea pentru ceilalţi. Şi apoi nu va mai fi loc pentru calomnie.
În ceea ce priveşte calomnia, Zohar spune că şarpele ce a calomniat femeia, a cauzat moartea lumii. Spune acolo că sabia ce consumă totul este pregătită pentru oricine cu o sabie pe limba sa, însemnând cel ce calomniază. Şi Zohar trage concluzia „Aşa cum este scris ‘Aceasta va fi legea leprosului’ căci chinuri vin pentru cel ce bârfeşte.” Prin urmare, a început cu moartea şi a terminat în chinuri, ceea ce înseamnă că numai chinuri vin şi nu moartea.
Cu siguranţă, sunt explicaţii pentru înţelesul literal. Dar în muncă, ar trebui să interpretăm că chinurile şi moartea sunt unul şi acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, scopul muncii este de a obţine Dvekut cu Creatorul, să ne alipim la Viaţa Vieţilor. Făcând asta, vom avea vase potrivite pentru primirea plăcerii şi încântării care se găsesc în scopul creaţiei, de a face bine creaturilor Sale. Şi prin calomnie, el ajunge să-L urască pe Creator, şi nu este o separare mai mare decât aceasta. Şi, cu siguranţă, prin asta el se separă de Viaţa Vieţilor.
Aşadar, acolo unde ar fi trebuit să primească încântare şi plăcere de la Creator, el primeşte opusul. Cu alte cuvinte, în locul plăcerii, devine chin (în ebraică ,,plăcere,, şi ,,chin,, conţin aceleaşi litere). Acesta este înţelesul că prin calomnie vin chinurile în locul plăcerilor. Acesta este înţelesul a „Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi morţi”, deoarece ei sunt separaţi de Viaţa Vieţilor. Prin urmare, în muncă, moartea şi chinurile sunt acelaşi lucru.
Cu alte cuvinte, dacă cineva se alipeşte de Viaţa Vieţilor, el primeşte abundenţă de la El. Şi dacă este din contră şi el se separă de El, atunci este plin de chinuri când ar fi trebuit să fie plin de plăceri.
Cu cele spuse mai sus, putem interpreta ce au spus (Arachin 15) „În vest spun: Discursul celui de-al treilea omoară trei: îl omoară pe cel care spune, pe cel care ascultă, şi pe cel despre care se spune.” Ştim cuvintele înţelepţilor noştri „Tora, Israel şi Creatorul sunt una.” Asta înseamnă, aşa cum este explicat în carte, Fructul unui înţelept (Partea 1 p 65), că Israel este acela care vrea să se lipească de Creator. El obţine asta prin cele 613 Mitzvot (porunci) ale Torei, moment la care el este recompensat cu Tora, care este numele Creatorului. Şi apoi, totul devine unul. Prin urmare, unul ce calomniază cauzează moartea a trei: 1) a celui care spune; 2) a celui ce ascultă; 3) a celui despre care se vorbeşte.
Cele trei discernăminte trebuie făcute între o persoană şi prietenul ei.
Totuşi, şi între o persoană şi Creator există chestiunea calomniei, aşa cum am menţionat în ceea ce priveşte „Tora, Israel, şi Creatorul sunt una.” Când o persoană vine şi se uită în Tora, vede toate aceste lucruri bune pe care Creatorul ni le-a promis în respectarea Torei. De exemplu, este scris „Căci asta este viaţa ta” şi este de asemenea scris, „Sunt mult mai dorite decât aurul, sunt mai dulci decât mierea care picură din fagure”, sau alte astfel de versuri. Dacă o persoană nu este recompensată şi nu o simte, aceasta se numeşte „defăimând Creatorul.”
Prin urmare, trei discernăminte ar trebui făcute aici: 1) Persoana care calomniază 2) Tora; 3) Creatorul.
Când o persoană se uită în Tora, dacă nu este răsplătită, nu vede plăcerea şi încântarea în care este îmbrăcată în Tora şi se opreşte din studiul Torei deoarece spune că nu a găsit niciun înţeles în aceasta. Aşadar, vorbind de Tora, ea Îl calomniază pe Creator.
Prin urmare ea necinsteşte trei chestiuni: Tora, Israel şi Creatorul. Acolo unde acela ar trebui să depună efortul să facă unificarea a „Sunt unul” – ca ei toţi să strălucească, însemnând că discernământul lui Israel va obţine unificarea că întreaga Tora este numele Creatorului – ea cauzează separare în asta, prin calomnie.
O persoană trebuie să creadă deasupra raţiunii că ceea ce ne promite Tora este adevărat şi că singura greşeală este în noi – că suntem încă nepotriviţi să primim plăcerea şi încântarea, denumite „lumina ascunsă” sau „aromele Torei şi Mitzvot”, aşa cum este scris în Zohar că întreaga Tora este numele Creatorului.
Pentru a obţine asta, avem nevoie de vase de dăruire, să avem echivalenţă de formă între lumină şi Kli (vas). Obţinerea vaselor de dăruire se face prin dragostea de prieteni. Este aşa cum Rabbi Akiva a spus „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei”, deoarece prin ea ajungem la dragostea pentru ceilalţi, şi prin dragostea pentru ceilalţi ajungem la dragostea pentru Creator şi dragostea pentru Tora. Tora este denumită „un dar”, şi darurile sunt dăruite celor dragi. Opusul acesteia este calomnia care cauzează ura faţă de oameni şi ura faţă de Creator, aşa cum am spus mai sus.
Acum putem înţelege ceea ce au spus înţelepţii noştri despre calomnie „Vorba celui de-al treilea omoară trei: omoară pe cel ce spune, pe cel ce aude şi pe cel despre care se vorbeşte.” RASHI interpretează că din ură se provoacă şi se omoară unul pe altul. Putem înţelege că asta se aplică unei persoane şi prietenului său, dar cum se aplică asta unei persoane şi Creatorului?
Când o persoană se uită în Tora şi spune Torei că nu vede sau nu simte plăcerea şi încântarea pe care Creatorul a spus că le dă poporului lui Israel, ea îl calomniază pe Creator. Sunt trei lucruri acolo: persoana care spune, receptorul, însemnând Tora, şi cel despre care s-a spus, însemnând Creatorul. Şi din moment ce o persoană se angajează în dragostea pentru ceilalţi, ea obţine dragostea pentru Creator şi dragostea pentru Tora, în acea stare, Creatorul împarte peste el viaţă, aşa cum este scris „Deoarece cu Tine este sursa vieţii.” Aceasta este din partea Dvekut (adeziune), aşa cum este scris „Şi tu cel ce te alături.”
În acea stare, cineva este recompensat cu legea vieţii. Dar prin calomnie, viaţa de la Creator, pe care ar fi trebuit să o primească, îi este ascunsă. Aşadar, 1) viaţa din Tora – acolo unde ar fi trebuit să fi simţit Tora a vieţii – îi este ascunsă, 2) el însuşi devine fără viaţă, şi asta se consideră că este omorât, şi 3) viaţa se opreşte în trei locuri. Şi prin dragostea faţă de ceilalţi, viaţa curge din două locuri şi el este cel ce primeşte viaţa.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)