ISAAC LURIA (THE HOLY ARI) (1534-1572)

inapoi la MARI CABALIŞTI – link

Rabinul Akiva a trăit în primul şi al doilea secol ; a fost cel mai mare înţelept al timpului său. A fost un pedagog important, cel mai înţelept cabalist al timpului său şi a participat la lucrarea spirituală esenţială din acea perioadă – Mishnah şi Halacha. În acelaşi timp, a fost liderul spiritual al revoltei Bar-Kokheva şi a fost cel ce a revelat lumii legea iubirii.

Până la 40 de ani, Rabinul Akiva a fost un păstor neştiutor de carte care ducea o viaţă obişnuită. Nu visa că, într-o zi, toate acestea se vor schimba dramatic.

PUNCTUL DE COTITURĂ

Până în punctul de cotitură, Rabinul Akiva lucra ca păstor pentru Kalba Savua. În jurul vârstei de 40 de ani a început să simtă un impuls de necontrolat ca să afle scopul vieţii şi să descopere regulile care o guvernează. În acel timp, avea o legătură sentimentală cu Rachel, fiica lui Kalba Savua, unul dintre cei mai bogaţi şi respectaţi oameni din Ierusalimul de atunci. Tatăl fetei nu era mulţumit de pasiunea nebună a fiicei lui pentru un om simplu. Dar, ca în orice poveste frumoasă, dragostea a triumfat şi îndrăgostiţii s-au căsătorit, în ciuda voinţei tatălui.

Conform Talmud-ului ( un comentariu la Mishnah), Rachel l-a încurajat pe Rabinul Akiva să-şi părăsească locuinţa şi să se ducă să studieze Cabala cu cei mai mari cabalişti ai timpului. Inima i-a spus că numai astfel soţul ei va afla răspunsurile la aceste întrebări. L-a determinat să jure că nu se va întoarce până nu va cunoaşte legile Lumii Superioare. Astfel, cu binecuvântarea soţiei sale, a început calea spirituală a Rabinului Akiva.

Rabinul Akiva a studiat Cabala sub îndrumarea a trei cabalişti: Rabin Elazar, Rabin Yehoshua şi Nahum, Omul din Gamzu. El a urcat treptele scării spirituale grad după grad şi, încet, încet şi-a depăşit profesorii, în final ajungând cabalistul principal al generaţiei sale.

Odată ce a învăţat tot ce a putut de la mentorii săi, rabinul Akiva şi-a fondat propriul seminar. Vestea despre înţelepciunea sa s-a răspândit rapid şi 24000 de studenţi din toată ţara au venit să înveţe de la el.

DESCOPERIND LEGEA IUBIRII

Metoda de învăţare, unică, a Rabinului Akiva, a promovat dragostea frăţească între studenţi. Realitatea fizică ascultă de aceleaşi legi de iubire, de Creatorul care guvernează regatul spiritual. De aceea, când o persoană acţionează conform legii iubirii, ea sau el este în echilibru şi în unitate cu Natura, pe care o simte eternă. Când nu acţionăm din dragoste frăţească, suferim şi ne simţim nefericiţiy.

______________________________________________________

Fericirea sau nefericirea nu vin spre noi din afara noastră; ele sunt un efect direct al similarităţii noastre cu Natura (Creatorul). Creatorul ne dă numai lucruri bune, pentru că El este forţa dragostei. Dar, dacă noi îi suntem opuşi, nu le vom putea primi. Aceasta este cauza durerii şi a nenorocirilor din lume.

______________________________________________________

Rabinul Akiva a descoperit că legea Naturii, legea iubirii, este constantă şi nu se modifică. El a învăţat că, atunci când ne schimbăm atitudinea faţă de ceilalţi, dintr-o dată simţim întreaga schimbare a realităţii. El şi-a dat seama că relaţiile egoiste sunt cauza tuturor suferinţelor din lume.

Ego-ul, sau, aşa cum cabaliştii îl numesc, “dragostea de sine”, ne încuie în realitatea limitată pe care o simţim şi nu ne lasă în tărâmul etern şi spiritual al vieţii. Singurul mod ca să experimentăm eternitatea este să ne schimbăm atitudinea faţă de ceilalţi. Rabinul Akiva şi-a sintetizat constatările în faimoasa maximă “ Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi; aceasta este o mare lege a Torei (învăţături).”

REVOLTA BAR-KOKHEVA

În anul 132, sub conducerea lui Shimon Bar-Kokheva, Regatul Iudeea s-a răsculat împotriva romanilor. Se părea că vor învinge, romanii fiind forţaţi să se retragă. Disperaţi, romanii au cerut întăriri şi când au sosit trupe noi, balanţa forţelor s-a schimbat. Romanii au distrus totul în calea lor şi au cucerit regatul Iudeei. Au fost ucişi zeci de mii de iudei şi cei care au fost capturaţi au fost vânduţi ca sclavi.

Zdrobirea revoltei lui Bar-Kokheva a fost începutul celei mai semnificative perioade din istoria Cabalei. Distrugerea fizică a Iudeei a fost o exprimare a declinului spiritual al poporului şi cel mai clar simbol a fost construcţia oraşului păgân Aelia Capitolina pe ruinele Ierusalimului.

Cabaliştii care au continuat să înveţe, în ciuda prăbuşirii, au fost torturaţi până la moarte şi Rabinul Akiva a fost una dintre victime. El a continuat să înveţe şi să predea înţelepciunea Cabala până când a fost capturat de către romani. L-au trimis la închisoarea din Caesareea unde a fost executat de comisionarul roman.

Cabaliştii care au continuat să înveţe, în ciuda prăbuşirii, au fost torturaţi până la moarte şi Rabinul Akiva a fost una dintre victime. El a continuat să înveţe şi să predea înţelepciunea Cabala până când a fost capturat de către romani. L-au trimis la închisoarea din Caesareea unde a fost executat de comisionarul roman.

inapoi la mari cabaliştilink

error: Content is protected !!