Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 9 nisan, 18 aprilie 1948
În Sfântul Zohar el explică motivul pentru care Ruben a fost născut de către Lea, pe când Iacov se gândea la Rahela în timpul faptei. Legea spune că dacă omul se gândeşte la altcineva, copilul este numit „înlocuit“. Sfântul Zohar explică faptul că el se gândea la Rahela şi credea că este într-adevăr cu Rahela, iar „înlocuit“ înseamnă că se gândea la Rahela dar, în faptă, el ştia că este cu Lea. Aici, cu toate acestea, el se gândea la Rahela şi în faptă credea că, de asemenea, este cu Rahela.
El a explicat astfel: se ştie că în spiritualitate nivelurile se comportă ca sigiliul şi urma lăsată de el: fiecare nivel este marcat de nivelul Superior. Caracteristica sigiliilor şi a mărcilor este că au mereu un comportament opus: marca (urma lăsată) este întotdeauna opusă faţă de sigiliu. Rezultă că ceea ce este considerat Klipa (coajă) în Bria, este Kduşa (Sfinţenie) în Yeţira, iar ceea ce este Klipa în Yeţira, este Kduşa în Asiya.
Prin urmare, dacă cel drept atinge un anumit nivel, el în mod sigur se va uni cu Kduşa de la acel nivel. Iar dacă în timpul actului el se gândeşte la un alt nivel, iar ceea ce se consider Kduşa în acel nivel este Klipa în alt nivel, atunci acesta se numeşte „înlocuit“. Astfel, urmaşul acestei uniuni este înlocuibil, deoarece nivelurile sunt opuse unul faţă de celălalt.
Cu toate acestea, Iacov se gândea la Rahela, adică la Kduşa din discernământul lui Rahela. Iar în privinţa acţiunii el a crezut, de asemenea, că este Rahela. Prin urmare, gândul a fost despre Kduşa din Rahela, dar şi actul a fost destinat nivelului lui Rahela. Deci, nu există niciun discernământ al lui Lea aici care să fie considerat înlocuit.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)