Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 7 şevat, 18 ianuarie 1948
Gândul este consecinţa dorinţei. O persoană se gândeşte la ceea ce vrea, şi nu se gândeşte la ceea ce nu vrea. De exemplu, omul nu se gândeşte niciodată la ziua morţii sale. Din contra, el va contempla mereu eternitatea, din moment ce îşi doreşte eternitatea. Aşadar, omul se va gândi în fiecare clipă la ceea ce este dezirabil.
Cu toate acestea, gândul are un rol special: el intensifică dorinţa. Dorinţa rămâne la locul ei; ea nu are puterea de a se extinde şi de a efectua acţiunea. Totuşi, pentru că omul se gândeşte la o situaţie şi o contemplă, iar dorinţa cere gândirii un sfat şi o îndrumare pentru îndeplinirea ei, în acest fel dorinţa creşte, se extinde şi face munca pe care o are de făcut.
Aşadar, gândul serveşte dorinţa, iar dorinţa este Eul omului. După cum ştim, există oameni puternici şi oameni slabi, iar cei puternici îi domină pe cei slabi. Cel slab şi fără putere este sfătuit să se gândească cu insistenţă la dorinţa lui, deoarece gândul se intensifică pe măsură ce omul gândeşte. Şi astfel, „în legea Lui el cugetă zi şi noapte“, pentru că perseverând, Eul lui creşte până când devine adevăratul conducător.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)