Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 27 adar Alef
„Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine? Şi dacă eu sunt pentru mine, ce sunt eu?“ Acesta este un paradox. Problema este că omul ar trebui să îşi facă munca în conformitate cu „dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?“, în sensul că nu există nimeni care să îl poată salva, doar „în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci“, adică sub formă de recompensă şi pedeapsă. Cu toate astea, în inima lui el trebuie să ştie că „atunci când eu sunt pentru mine, ce sunt eu?“ Aceasta înseamnă că totul stă sub Providenţa personală şi nimeni nu poate face nimic.
Şi dacă totul stă sub Providenţa personală, atunci de ce munca are forma „dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?“ Cu toate acestea, lucrând în forma „dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?“, omul este răsplătit cu Providenţa personală. Astfel, totul merge pe calea corectării. Iar această împărţire între datorie şi Tora care se numeşte „copiii Creatorului“, este dezvăluită doar în cazul în care este precedată de munca în forma „dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?“
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)