În al treilea rând, el se teme că se va amârî din cauza acestei implicări. Asta întrucât au existat deja incidente de abatere de la calea Torei din cauza implicării în Cabala. De unde şi întrebarea „De ce am nevoie de această belea? Cine este atât de nechibzuit încât să se pună în pericol fără niciun motiv? ”

În al patrulea rând: Chiar și cei care susţin implicarea în Cabala o îngăduie numai celor sfinți, slujitori ai Creatorului și nu toţi cei care doresc să-L ia pe Dumnezeu pot să şi ajungă să-L ia.

În al cincilea rând, și cel mai important, „Există între noi uzanţa  ca, atunci când ai o urmă de îndoială, să respecţi zicala: «Fă așa cum face toată lumea»”, iar ochii mei văd că toți cei din generația mea, care studiază Tora, au o singură părere și se abțin de la a studia ce este ascuns. Mai mult decât atât, ei îi sfătuiesc pe cei care îi întreabă că este, fără îndoială, de preferat să studiezi o pagină de Ghemara în locul acestei implicări în Cabala.

2) Într-adevăr, dacă ne potrivim, însă, inimile să răspundă unei întrebări care ne frământă de când lumea, sunt încredinţat că toate aceste întrebări și îndoieli vor dispărea de la orizont și vom constata că în locul lor nu a rămas nimic, şi mă refer la această întrebare obsedantă pe care şi-o pune o întreagă lume, anume „Care este sensul vieții mele?” Cu alte cuvinte, cine este cel care se bucură de acești ani numărați ai vieții noastre care ne costă atât de mult, inclusiv numeroasele suferinţe și chinuri pe care le îndurăm pentru ei, pentru a îi fructifica la maximum? Sau, încă şi mai precis, cine este cel căruia îi produc eu încântare?

Într-adevăr, este adevărat că istoricii s-au săturat să reflecteze la această problemă și, în special, în generația noastră, nimeni nu dorește să o ia în considerare. Cu toate acestea, întrebarea ne lasă acelaşi gust amar și este la fel de obsedantă ca întotdeauna. Uneori, dă peste noi fără să fie invitată, ne ciuguleşte mințile și ne doboară la pământ, înainte să fi găsit faimoasa strategie de a ne avânta prosteşte în curenţii vieții, ca de obicei.

3) Într-adevăr, trebuie rezolvată această mare enigmă pe care o formulează versetul: „Gustă și vezi că Domnul este bun”. Cei care respectă întocmai Tora și Miţvot (poruncile) sunt cei care gustă gustul vieții. Ei sunt cei care văd și adeveresc că Domnul este bun, așa cum spun înțelepții noștri, anume că El a creat lumile pentru a face bine creațiilor Sale, întrucât aceasta este calea Celui Bun, de a face bine.

În orice caz, cei care nu au gustat încă gustul vieții, anume să respecte Tora și Miţvot, nu pot simți sau înțelege că Domnul este bun, așa cum au spus înțelepții noștri, că atunci când Creatorul  ne-a creat, singurul său scop a fost să ne facă bine. Prin urmare, nu avem alt plan de urmat decât să respectăm Tora și Miţvot așa cum ar trebui.

Este scris în Tora (porțiunea Niţavim): „Uite, am pus înaintea ta viața aceasta și binele, și moartea și răul”. Aceasta înseamnă că, înainte de a ni se fi dat Tora, nu aveam decât moarte și rău în fața noastră, după cum spun înțelepții noștri: „Cei răi, în viața lor, sunt numiţi «morţi»”, deoarece moartea lor este mai bună decât viața lor, așa cum durerea și suferința pe care le suportă pentru subzistenţă sunt de multe ori mai mari decât puținele plăceri pe care le simt ei în această viață.

Acum, însă, ne-au fost date Tora și Miţvot și, respectându-le, suntem recompensaţi cu adevărata viață, bucurie și încântare, așa cum este scris: „Gustă și vezi că Domnul este bun”. Prin urmare, textul spune: „Uite, am pus înaintea ta viața aceasta și binele”, pe care nu le-ai avut deloc în realitate înainte de a fi dată Tora.

Și textul se încheie: „Aşadar, alege viața, pentru ca tu să trăiești, tu și urmașii tăi”. Există ici o afirmație care pare a fi o repetiţie: „alege viața, ca să poți trăi”. Cu toate acestea, este o referire la viața în respectarea Torei și Miţvot, care este atunci când există viață reală. Însă, o viață fără Tora și Miţvot este mai grea decât moartea. Aceasta este semnificaţia cuvintelor înțelepților noștri: „Cei răi, în viața lor, sunt numiți «morți»”.

Textul spune: „ca tu să trăiești, tu și urmașii tăi”. Asta înseamnă că o viață fără Tora nu numai că este lipsită de fericire pentru cel care o trăieşte dar el nu-i poate ferici nici pe ceilalţi. El nu găsește nici-o bucurie nici chiar în descendenţii săi, întrucât şi viaţa acestora este mai grea decât moartea. Întrucât, ce dar le lasă el, oare, moştenire?

În orice caz, nu numai că cel care trăiește în Tora și Miţvot se bucură de propria sa viață, ba chiar este fericit să aibă copii și să le lase moştenire această viață bună. Acesta este sensul cuvintelor „ca tu să trăiești, tu și urmașii tăi”, pentru că el primește o plăcere suplimentară din viața descendenților săi, a cărei cauză a fost el.

4) Acum putem înțelege cuvintele înțelepților noștri cu referire la versetul „Aşadar, alege viața” (Vezi interpretarea lui RAŞI). Acesta afirmă: „Te învăț să alegi partea vieții, ca unul care îi spune fiului său: «Alege pentru tine o parte bună în țara mea». El îl așează de partea bună și îi spune: «Alege asta pentru tine».” S-a spus despre asta, „O Doamne, parte a moștenirii mele și a paharului meu, Tu îmi susţii destinul. Mi-ai pus mâna pe soarta cea bună, pentru a spune: «Ia asta pentru tine.»”

Cuvintele sunt vădit tulburătoare. Versetul spune: „Aşadar, alege viața”. Aceasta înseamnă că omul face alegerea de unul singur. Cu toate acestea, ei spun că El îl aşează de partea bună. Prin urmare, nu mai există alegere aici? Mai mult, ei spun că Creatorul îi aşează mâna pe soarta cea bună. Acest lucru este într-adevăr surprinzător, pentru că, dacă este așa, unde este alegerea omului?

Acum putem înţelege adevăratul sens al cuvintelor lor. Este adevărat, într-adevăr, că Însuși Creatorul îi pune mâna pe soarta cea bună, oferindu-i o viață de plăcere și încântare în existenţa corporală, plină de chin și suferinţă și lipsită de orice conținut. Inevitabil omul se îndepărtează şi scapă de ele atunci când i se pare că întrevede, chiar dacă numai prin nişte fisuri, un loc liniştit unde să se refugieze din această viață, care este mai grea decât moartea. Într-adevăr, nu există o punere de către El a mâinii omului mai importantă decât aceasta.

Iar alegerea omului se referă numai la întărire. Este aşa întrucât, cu siguranță, este necesar un mare efort și străduinţă înainte ca cineva să-şi purifice trupul pentru a putea respecta întocmai Tora și Miţvot, nu pentru propria plăcere, ci pentru a aduce mulțumire Creatorului său, care se numește Lişma (în numele ei). Numai în felul acesta este omul înzestrat cu o viață de fericire și plăcere care vine cu respectarea Torei.

Înainte ca omul să ajungă la acea purificare, există în mod cert o alegere de a se întări pe calea corectă prin tot felul de mijloace şi tactici. El ar trebui să facă orice poate face cu forţa mâinilor lui până când va încheia munca de purificare și nu se va prăbuşi sub povara ei la mijlocul drumului.

5) În concordanţă cu cele de mai sus, vom înțelege cuvintele înțelepciunilor noștri din Masechet Avot: „Aceasta este calea Torei: mănânci pâine cu sare, bei puțină apă, dormi pe pământ, duci o viață jalnică și munceşti în Tora. Dacă faci aşa, fericit ești; fericit în această lume și fericit în lumea următoare.”

Trebuie să ne întrebăm în legătură cu cuvintele lor: Prin ce diferă înțelepciunea Torei de celelalte învățături din lume, care nu cer această viață chinuitoare și jalnică, iar munca în sine este suficientă pentru a dobândi învățătura? Chiar dacă muncim intens în Tora, tot nu este suficient să dobândim înțelepciunea Torei, decât prin mortificarea cu pâine şi sare și o viață jalnică.

Sfârșitul acestor cuvinte este și mai surprinzător, întrucât ele spun: „Dacă faci aşa, fericit ești; fericit în această lume și fericit în lumea următoare”. Întrucât e clar că este posibil să fii fericit în lumea următoare. Dar în această lume, în timp ce mă chinui să mănânc, să beau și să dorm, și duc o viață mizerabilă, s-ar putea spune despre o astfel de viață, „fericit eşti în această lume”? Acesta este sensul unei vieți fericite în această lume?

6) În orice caz, potrivit celor explicate mai sus, această angajare în Tora și respectarea întocmai a Miţvot – în condițiile sale stricte pentru a da încântare Creatorului și nu pentru propria plăcere – este imposibil de realizat fără o muncă susţinută şi străduinţă întru purificarea trupului.

Prima tactică este aceea de a te obișnui să nu primeşti nimic pentru propria plăcere, chiar și acele lucruri care sunt permise și necesare pentru existența trupului, cum ar fi mâncatul, băutul, dormitul și alte astfel de necesități. În acest fel, te vei detașa complet de orice plăcere pe care o ai, chiar și în satisfacerea celor necesare subzistenţei, până când vei ajunge să duci o viață jalnică în sens literal.

Apoi, după ce te vei fi obişnuit cu asta și trupul tău nu mai are nicio dorință de a primi vreo plăcere pentru sine, acum poţi să te angajezi în Tora și să respecţi Miţvot în aceeaşi manieră cu intenţia de a da încântare Creatorului și deloc pentru propria plăcere.

Atunci când dobândești această stare, eşti răsplătit cu degustarea vieții fericite, plină de încântare și plăcere, fără urmă de întristare, care apare în practica Torei și Miţvot Lişma. Este așa cum spune Rav Meir (Avot 6), „Oricine se angajează în Tora Lişma este răsplătit cu multe lucruri. Mai mult, întreaga lume este benefică pentru el, secretele Torei îi sunt dezvăluite, iar el devine ca un izvor abundent.”

La el se referă versetul care spune: „Gustă și vezi că Domnul este bun”. Cel care are gustul practicii Torei și Miţvot Lişma este înzestrat cu capacitatea de a înţelege intenția creației, care este aceea de a face numai bine creațiilor Sale, întrucât este calea prin care Cel Bun face bine. Atunci el se bucură și se încântă de numărul de ani ai vieţii pe care Creatorul i-a dat-o, şi întreaga lume îi este benefică.

7) Acum vom înțelege cele două feţe ale monedei privind angajarea în Tora și Miţvot: Prima faţă a monedei este calea Torei, adică antrenamentul extensiv pe care trebuie să îl faci pentru a pregăti purificarea trupului înainte de a fi răsplătit cu respectarea efectivă a Torei și Miţvot.

În acea stare, omul se implică cu necesitate în Tora și Miţvot Lo Lişma (nu în numele ei), dar în acelaşi timp cu încântare pentru sine, întrucât încă nu și-a purificat şi curățat trupul de voința de a primi plăcere de la nimicniciile acestei lumi. În timpul ăsta, el trebuie să ducă o viață și o muncă jalnice în Tora, așa cum este scris în Mişna.

După ce şi-a desăvârşit, însă, calea Torei, și-a purificat deja trupul și este acum gata să urmeze Tora și Miţvot Lişma, pentru a aduce încântare Creatorului său, el ajunge la cealaltă parte a monedei, care este o viață de plăcere și mare liniște, la care se referă intenția creației – „de a face bine creaturilor Sale” –  adică cea mai fericită viață în această lume și în lumea următoare.

8) Acest lucru explică marea diferență dintre înțelepciunea Torei și restul învățăturilor din lume: dobândirea oricăreia dintre celelalte învățături nu îmbunătățește viața în această lume, întrucât ele nu oferă nici măcar o biată mulţumire pentru caznele și suferinţele pe care le trăim în timpul vieții. Aşadar, omul nu trebuie să-şi corecteze trupul, iar munca pe care o depune în schimb este suficientă, ca și pentru oricare dintre celelalte posesiuni lumești dobândite în schimbul muncii și trudei sale.

Singurul scop al angajării în Tora și Miţvot este, însă, acela de a-l face pe om vrednic de a primi tot binele din intenția creaţiei, anume „să facă bine creaturilor Sale”. Aşadar, trebuie neapărat să ne purificăm trupul pentru a fi vrednici de acest bine dumnezeiesc.

9) Asta clarifică pe deplin și cuvintele din Mişna: „Dacă faci aşa, fericit ești; fericit în această lume”. Ei au făcut această precizare în mod voit, pentru a indica faptul că o viață fericită în această lume este disponibilă numai pentru cei care au desăvârşit calea Torei. Astfel, mortificarea prin a te abţine de la mâncat, băut, dormit și printr-o viață jalnică menționate aici se aplică numai în timp ce sunt pe calea Torei. Acesta este motivul pentru care au afirmat-o cu meticulozitate: „Aceasta este calea Torei”.

Și atunci când cineva desăvârşeşte această cale în Lo Lişma într-o viața jalnică și prin mortificare, Mişna încheie cu: „… fericit ești în această lume”. Asta întrucât ţi se va acorda acea fericire și bunătate din intenția creației, iar întreaga lume va fi benefică  pentru tine, chiar și în această lume și, cu atât mai mult, la fel în lumea următoare.

10) Zohar-ul (Bereşit, pct. 348 Zohar cu comentariul Sulam, Bereşit 1) scrie despre versetul: „Și Dumnezeu a spus:«Să fie lumină» și a fost lumină”, să fie lumină pentru această lume și să fie lumină pentru lumea următoare. Aceasta înseamnă că lucrările creației au fost create în măsura și forma lor deplină, așa cum au spus înțelepții noștri, însemnând în deplina lor glorie și perfecțiune. În consecință, lumina creată în prima zi a apărut în toată desăvârșirea ei, care conține și viața acestei lumi, în absolută plăcere și blândețe, cum este exprimat în cuvintele: „Să fie lumină”.

În orice caz, pentru a pregăti un loc al alegerii și al muncii, El a stat și l-a ascuns pentru cei drepți la sfârșitul corecției, așa cum au spus înțelepții noștri. De aceea, au spus în cuvintele lor pure: „Să fie lumină pentru această lume”. Cu toate acestea, nu a rămas așa, ci mai curând „să fie lumină pentru lumea următoare”.

Cu alte cuvinte, cei care practică Tora și Miţvot Lişma sunt răsplătiți cu ea doar la sfârșitul corecției, la sfârșitul zilelor, după sfârșitul purificării trupului lor pe calea Torei. Atunci sunt răsplătiți cu acea lumină puternică şi în lumea aceasta, după cum au spus înțelepții noștri: „Îți vei vedea lumea ta în timpul vieții tale”.

11) Cu toate acestea, aflăm și înţelegem din cuvintele înțelepților Talmudului că acestea ne-au făcut mai ușoară calea Torei decât înțelepții Mişnei. Asta întrucât ei au spus: „Omul ar trebui să practice întotdeauna Tora și Miţvot, chiar și Lo Lişma, iar de la Lo Lişma va ajunge la Lişma, deoarece lumina din ea îl reformează”.

Astfel, ne-au oferit un mijloc nou în locul penitenței prezentate în Mişna, Avot, menționată anterior: „lumina din Tora”. Ea deţine suficientă putere pentru a-l reforma și a-l aduce la practica Torei  și Miţvot Lişma.

Ei nu au menționat aici penitența, ci doar faptul că singur angajamentul în Tora și Miţvot îi furnizează omului acea lumină care reformează, astfel încât el se poate angaja în Tora și Miţvot pentru a-I aduce încântare Creatorului său și deloc pentru propria sa plăcere. Iar asta se numește Lişma.

12) Se pare, însă, că trebuie să punem la îndoială cuvintele lor. Până la urmă, am găsit câțiva studenți a căror practică în Tora nu  i-a ajutat să ajungă la Lişma cu ajutorul luminii din ea. Într-adevăr, a practica Tora și Miţvot Lo Lişma înseamnă să crezi în Creator, în Tora și în răsplată și pedeapsă și să te angajezi în Tora, întrucât Creatorul a poruncit angajamentul, asociindu-ţi însă propria plăcere cu a aduce încântare Creatorului tău.

Dacă, după toate problemele pe care le-a avut în a practica Tora și Miţvot, omul află că nicio plăcere sau beneficiu personal nu i-au parvenit drept urmare a acestor strădanii şi încordări, el va regreta că a depus toate eforturile. Asta întrucât, de la bun început, s-a înșelat crezând că și el s-ar bucura de strădaniile lui. Asta se numește Lo Lişma (așa cum este scris în Tosfot, Roş Haşana).

In orice caz, înțelepții noștri au permis începerea practicii în Tora și Miţvot şi în Lo Lişma, întrucât de la Lo Lişma se ajunge la Lişma. Nu există niciun dubiu, însă, că dacă acest student nu a fost recompensat cu credință în Creator și în legea Lui, dar are încă îndoieli, nu la el s-au referit înțelepții noștri când au spus: „De la Lo Lişma el va ajunge la Lişma.” Nu la el s-au referit când au spus că, angajându-se în ea, „lumina din ea îl reformează” (Midraş Raba, Ptihta de Eicha și Talmudul Ierusalmitean, Hagiga, Capitolul 1, Regula 7, „De la Lo Lişma, el va ajunge la Lişma”(Eicha Raba, Pticha 2).

Asta se întâmplă întrucât lumina din Tora strălucește numai pentru cei cu credință. Mai mult, măsura acelei lumini este măsura forței credinței tale. Cu toate acestea, pentru cei fără credință, este exact opusul, așa cum este scris: „În stânga înclinându-se către ea – o poțiune a morţii” (Șabat 88), căci ei primesc întuneric de la Tora și ochii lor se întunecă.

13) Înțelepții au reprezentat deja această chestiune, printr-o frumoasă alegorie, referitoare la versetul: „Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, și nu lumină ”(Amos 5:18). Este o alegorie cu un cocoș și un liliac care așteptau lumina. Cocoșul a spus liliacului: „Aștept lumina pentru că lumina este a mea. Dar tu, tu de ce ai nevoie de lumină? ” (Sanhedrin 98b).

În mod evident, acei studenți care nu au fost înzestrați să ajungă de la Lo Lişma la Lişma din cauza lipsei lor de credință și care, de aceea, nu au primit nicio lumină de la Tora, drept urmare vor merge în întuneric și vor muri fără înțelepciune.

Dar acelora care au fost recompensaţi cu credința completă, le este garantat în cuvintele înţelepţilor noştri că, angajându-se în Tora chiar și Lo Lişma, lumina din ea îi reformează. Ei vor fi recompensaţi cu Torah Lişma, care aduce o viață fericită și bună în această lume și în lumea care va veni, chiar fără suferințe prealabile și fără o viață jalnică. Despre ei spune versetul că: „Atunci te vei bucura în Domnul și te voi face să călărești pe culmile pământului.”

14) În legătură cu o chestiune ca cea de mai sus, am interpretat odată spusele înțelepților noștri: „Cel pentru care Tora este propriul negoţ”. Măsura credinței sale este evidentă în modul cum practică Tora, întrucât literele cuvântului Umanuto (propriul negoţ) sunt aceleași (în ebraică) cu cele ale cuvântului Emunato (credința lui).

Este ca o persoană care are încredere în prietenul său și îi împrumută bani. El poate avea încredere să-i dea un leu, dar dacă prietenul îi va cere doi lei va refuza să-l împrumute. S-ar putea să aibă, de asemenea, încredere să-i dea o sută de lei, dar nu mai mult. De asemenea, s-ar putea să aibă încredere în el suficient pentru a-i împrumuta jumătate din averea sa, dar nu întreaga avere. În cele din urmă, s-ar putea să aibă încredere să-i dea toată averea sa, fără a-i fi câtuşi de puţin teamă. Această ultimă încredere este considerată a fi „încredere fără limite”, iar formele anterioare sunt considerate „încredere limitată”. Întrucâtva este, mai mult sau mai puțin,  încredere  parțială,.

În mod similar, cineva îşi rezervă doar o oră pe zi pentru a practica Tora și pentru a munci în măsura credinței sale în Creator. Un altul îşi rezervă două ore, conform măsurii credinței sale în Creator. Al treilea nu trece cu vederea nici măcar un singur moment din timpul său liber fără a-l dedica Torei și muncii. Astfel, numai credința celui din urmă este fără limite, întrucât are credinţă în Creator cu tot ce are el. Cât despre ceilalţi, însă, credința lor este încă limitată.

15) Aşadar, s-a lămurit pe deplin faptul că nu trebuie să ne așteptăm ca angajamentul în Tora și Miţvot Lo Lişma să te aducă la Lişma, în afară de cazul în care omul știe, în inima lui, că a fost recompensat cu credinţa în Creator și în Tora Lui în mod adecvat. Asta pentru că atunci lumina din ea îl reformează și el va fi recompensat cu „ziua Domnului”, care este toată lumină, întrucât Kduşa (sfințenia) credinței purifică ochii omului pentru a se bucura de lumina Lui până când lumina din Tora îl va reforma.

Cei fără credință sunt, însă, precum liliecii. Ei nu pot privi lumina zilei, deoarece lumina zilei a fost inversată pentru ei într-un întuneric mai groaznic decât întunericul nopții, întrucât ei sunt hrăniți doar în întunericul nopții.

La fel, ochii celor fără de credinţă sunt orbiți de lumina Creatorului. Prin urmare, lumina devine pentru ei întuneric, iar poțiunea vieții devine pentru ei o poțiune a morții. La ei se referă taxtul: „Vai ţie, cel care-ţi doreşti ziua Domnului! De ce ai nevoie tu de ziua Domnului? Este întuneric și nu lumină.” Aşadar, mai întâi, omul trebuie aibă credință fără limite.

16) Asta oferă răspunsul şi unei alte întrebări din Tosfot (Ta’anit, pct. 7). Se spune acolo: „Oricine practică Tora Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a vieţii. Și oricine practică Tora Lo Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a morţii.” Ei au întrebat: „Am spus, însă: «Omul ar trebui să practice întotdeauna Tora și Miţvot, chiar și Lo Lişma, iar de la Lo Lişma va ajunge la Lişma»”.

Conform celor explicate mai sus, ar trebui să facem o distincţie simplă: Cel care se angajează în Tora datorită poruncii (Miţva) de a învăța Tora, și crede în răsplată și pedeapsă, asociind însă propria plăcere și propriul beneficiu cu intenția de a aduce încântare Creatorului său, lumina din ea îl va reforma și el va dobândi Lişma. Iar cel care învață Tora nu datorită poruncii (Miţva) de a învăța Tora, întrucât nu crede în răsplată și pedeapsă în măsura în care ar trebui să muncească atât de mult pentru asta, ci o practică doar pentru propria lui plăcere, ea devine pentru el o poțiune a morţii, întrucât pentru el, lumina din ea devine întuneric.

17) Aşadar, studentul se angajează, înainte de studiu, să se întărească în credința sa în Creator și în conducerea Lui, în răsplată și pedeapsă, după cum au spus înțelepții noștri: „Cel care te angajează este dator să te recompenseze cu răsplata pentru munca ta.” Omul ar trebui să își propună ca munca sa să fie conform poruncilor (Miţvot) Torei și, astfel, el va fi răsplătit prin a se bucura de lumina din ea, iar credința lui se va întări și va spori datorită puterii din această lumină, așa cum este scris: „Asta va aduce sănătate trupului tău şi măduvă oaselor tale”(Proverbe 3: 8).

Atunci va putea el să fie sigur că de la Lo Lişma va ajunge la Lişma, în modul în care chiar și cel care știe despre sine că nu a fost recompensat cu credință are încă speranțe prin practica Torei, căci dacă își dispune inima și mintea pentru a dobândi prin asta credința în Creator, nu există o Miţva mai mare decât aceasta. Așa cum spuneau înțelepții noștri, „Habakuk a venit și a subliniat doar acest lucru:«Cel drept va trăi prin credința sa»”(Makot, 24).

Mai mult, nu există nicio altă povaţă în afară de asta, așa cum este scris (Baba Batra, pct. 16a) ”Raba a spus: «Iov a dorit ca întreaga lume să fie scutită de judecată. Şi I-a spus Lui: ‘Stăpâne al lumii, Tu l-ai creat pe cel drept; Tu l-ai creat pe cel rău; cine Te poate reţine? ‘»”

Iar RAŞI explică: „L-ai creat pe cel drept prin înclinația bună; L-ai creat pe cel rău prin înclinația rea. Aşadar, nimeni nu a scăpat de mâna Ta, căci cine Te poate reţine? Constrânşi sunt cei păcătoși.” Și ce i-au răspuns prietenii lui Iov? „Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.”(Iov, 15:4). “Creatorul a creat înclinația rea, El a creat pentru ea Tora ca mirodenie.”

RAŞI interpretează acolo: „El a creat pentru ea Tora, care este  mirodenia care anulează „gândurile de nelegiuire”, așa cum este scris: „Dacă îl întâlnești pe acest nemernic, adu-l la seminar. Dacă este dur, se va înmuia. De aceea, ei nu sunt constrânși, întrucât s-ar putea salva”(Kiduşin, pct. 30).

18) În mod clar, ei nu pot scăpa de judecată. Dacă spun că au primit acea mirodenie și încă au gânduri de nelegiuire, însemnând că sunt încă în îndoială iar înclinaţia rea încă nu s-a topit, întrucât Creatorul, Care a creat-o și i-a dat înclinației rele puterea, evident a știut să creeze remediul și mirodenia potrivită pentru a elimina puterea înclinaţiei rele și să o eradice cu totul.

Și dacă practici Tora și nu reușești să îndepărtezi ​​din tine înclinația rea, este fie din cauză că ai neglijat să depui munca şi efortul necesare pentru studierea Torei, cum este scris: „Nu m-am străduit şi am găsit, să nu crezi,” fie ai depus, poate, cantitatea de efort necesară dar ai fost neglijent în ce privește calitatea.

Asta înseamnă că, în timp ce practicau Tora, ei nu și-au îndreptat mintea și inimile în sensul de a atrage lumina din Tora, lumină care aduce credința în inima omului. Ci, mai curând, au fost neatenţi cu privire la principală cerinţă a Torei, anume lumina care dă credință. Și deși inițial au avut în gând acest lucru, mintea a luat-o razna în timpul studiului.

Oricum, nu te poţi salva de judecată dând vina pe faptul că ai făcut-o în silă, pentru că înțelepții noștri o spun cu fermitate: „Am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora ca mirodenie.” Dacă ar fi existat excepții în acest sens, atunci întrebarea lui Iov ar fi rămas valabilă.

19) Prin tot ceea ce s-a explicat până acum, am eliminat o doleanţă importantă cu privire la cuvintele lui Rav Haim Vital în introducerea sa la Sha’ar HaHakdamot (Poartă către introduceri) a lui ARI și introducerea la cartea Pomul vieții. El scrie, „Într-adevăr, nu ar trebui să spunem: «Mă voi duce și mă voi angaja în Înțelepciunea Cabala» înainte să ne fi angajat în Tora, Mişna și Talmud. Asta întrucât înțelepții noștri au spus deja: «Nu trebuie să intri în PARDESS⁽¹⁾ până n-ai mâncat pe săturate carne și vin».”

Asta seamănă cu un suflet fără trup: care nu are nici recompensă, nici acţiune, nici consideraţie până când nu este legat de un trup, când este întreg, corectat prin poruncile Torei, prin cele 613 Miţvot.

În schimb, atunci când omul este preocupat cu înțelepciunea Mişnei şi Talmudului Babilonian, fără să dea atenţie secretelor Torei și ascunzişurilor ei, în aceeaşi măsură, este ca un trup care stă în întuneric fără un suflet uman, lumânare a Domnului, care să strălucească în el. Astfel, trupul este uscat și nu suge dintr-un izvor de viaţă.

Aşadar, un discipol înțelept, care practică Torah Lişma, ar trebui să se angajeze mai întâi în înțelepciunea Bibliei, a Mişnei și  Talmudului, atât cât mintea lui poate îngădui. După aceea, se va adânci în cunoaşterea Creatorului său în Înțelepciunea adevărului.

Este așa cum i-a poruncit regele David fiului său Solomon: „Cunoaște-l pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-L”. Și dacă vei găsi studiul Talmudului greoi și dificil, este mai bine să renunţi  odată ce ţi-ai încercat norocul în această înțelepciune și să te angajezi în Înțelepciunea adevărului.

Este scris: „Un discipol care nu a văzut un semn bun în învățătura sa în cinci ani, nu va mai apuca să-l vadă” (Hullin, pct. 24). În orice caz, cel care învaţă uşor trebuie să-şi dedice o oră sau două pe zi pentru a studia Halacha (legile evreiești), pentru explicarea şi interpretarea cerinţelor din Halacha în sens literal.

20) Aceste cuvinte ale lui par foarte derutante: El spune că înainte de a reuşi să studiezi aspectele literale, ar trebui să te angajezi deja în înțelepciunea adevărului. Acest lucru contrazice propriile sale cuvinte de mai înainte, anume că Înțelepciunea Cabala fără Tora literală este ca un suflet fără trup, fără acţiune, fără considerație sau răsplată.

Exemplul pe care îl dă cu discipolul care nu a văzut un semn bun este și mai derutant, întrucât au spus oare înțelepții noștri că ar trebui el, drept urmare, să abandoneze studierea Torei? Cu siguranță, trebuie ca el să fie atenţionat să-și examineze căile și să încerce cu un alt învăţător sau într-o altă parte. Dar, cu siguranță, el nu trebuie să abandoneze Tora, chiar și Tora literală.

21) O altă nedumerire este aceea că atât cuvintele lui Rav Haim Vital, cât și cele din Ghemara presupun că ai avea nevoie de o anume pregătire şi merite specifice pentru a fi recompensat cu înțelepciunea Torei. Însă, înțelepții noștri au spus (Midraş Raba, porțiunea „Și aceasta este binecuvântarea”) „Creatorul le-a spus lui Israel: «Priviţi, întreaga înțelepciune și întreaga Tora sunt ușoare: Oricine se teme de Mine și urmează cuvintele Torei, toată ințelepciunea și întreaga Tora sunt în inima lui.»”

Aşadar, nu avem nevoie de niciun merit prealabil aici, ci doar prin teama de Creator și respectarea Miţvot suntem recompensaţi cu întreaga înțelepciune a Torei.

22) Într-adevăr, dacă-i examinăm cuvintele, ele vor deveni pentru noi la fel de clare ca puritatea unor obiecte pe un cer senin. Ceea ce a scris el, cum că „este mai bine să renunţi odată ce ţi-ai încercat norocul în această înțelepciune și să te angajezi în înțelepciunea adevărului”, nu se referă la norocul înteligenţei și erudiției. Este vorba, mai curând, despre ce am explicat anterior: „Am creat înclinația rea; am creat pentru ea Tora ca mirodenie.” Ceea ce înseamnă că el s-a adâncit în studiul şi practicarea Torei revelate și totuși înclinația rea este în putere și nu s-a topit deloc. Asta întrucât nu este încă salvat de gândurile de nelegiuire, după cum scrie RAŞI în expunerea de mai sus: „Am creat pentru ea Tora ca mirodenie”.

De aceea îl sfătuiește să abandoneze și să se angajeze în înțelepciunea adevărului, căci este mai ușor să atragi lumina din Tora în timp ce practici şi munceşti în înțelepciunea adevărului decât să munceşti în Tora revelată. Motivul este foarte simplu: înțelepciunea Torei revelate este îmbrăcată în straie exterioare, corporale, cum ar fi furtul, jaful, delictele etc. De aceea, este greu și anevoios pentru orice persoană să își îndrepte mintea și inima către Creator în timp ce învață, astfel încât să atragă lumina din Tora.

Cu atât mai mult este dificil pentru acela pentru care învățarea Talmudului în sine este grea și anevoioasă. Cum poate să-și amintească de Creator în timpul studiului, atâta timp cât cercetarea privește chestiuni corporale și nu poate să-şi găsească loc în el simultan cu intenția pentru Creator?

Prin urmare, îl sfătuiește să se implice în Înțelepciunea Cabala, întrucât această înțelepciune este îmbrăcată în întregime în numele Creatorului. Atunci, cu siguranță va putea, în timpul studiului, să-și îndrepte cu ușurință mintea și inima către Creator, chiar dacă îi este foarte dificil să studieze, întrucât studiul în sine al chestiunilor privind înțelepciunea și Creatorul sunt unul și același lucru, şi de aceea este foarte simplu.

23) Aşadar, el vine cu dovezi clare preluând cuvintele Ghemarei:   „Un discipol care nu a văzut un semn bun în învățătura sa în cinci ani, nu va mai apuca să-l vadă.” De ce nu a văzut un semn bun în studiul său? Cu siguranță, este numai datorită faptului că-i lipseşte intenția inimii și nu pentru că nu ar avea aptitudini, întrucât înțelepciunea Torei nu necesită nicio aptitudine specifică.

În schimb, așa cum este scris în Midraş-ul de mai sus: „Creatorul le-a spus lui Israel: «Priviţi, întreaga înțelepciune și întreaga Tora sunt ușoare: Oricine se teme de Mine și urmează cuvintele Torei, toată ințelepciunea și întreaga Tora sunt în inima lui.»”

Cu siguranţă e nevoie de timp pentru a te obișnui cu lumina Torei și a poruncilor (Miţvot) deși nu știm cât timp anume. Ai putea să aştepţi o viaţă întreagă. De aceea, Braita avertizează (Hulin, 24) să nu aștepţi mai mult de cinci ani.

Mai mult, Rav Yosi spune că doar trei ani sunt aproape suficienți pentru a primi înțelepciunea Torei (Hulin, 24). Dacă nu întrevezi un semn bun după acest timp, nu ar trebui să te minţi singur cu speranțe false și amăgeli, ci poţi fi sigur că nu vei vedea niciodată un semn bun.

Aşadar, trebuie să găseşti imediat o tactică bună prin care să reușeşti să dobândeşti Lişma și să fii recompensat cu înțelepciunea Torei. Braita nu specific ce tactică anume, dar avertizează să nu rămâi în aceeași situație și să aștepţi mai mult.

Acesta este sensul cuvintelor lui Rav Yosi, anume că cea mai sigură și de succes tactică o constituie angajarea în Înțelepciunea Cabala. Omul ar trebui să-şi ia cu totul mâna de pe implicarea sa în înțelepciunea Torei revelate, întrucât și-a încercat deja norocul în asta și nu a reușit. Ar trebui, în schimb, să-și dedice tot timpul Înțelepciunii Cabala, unde succesul îi este asigurat din motivele mai sus menționate.

24) Este foarte simplu, întrucât aceste cuvinte nu au nicio legătură cu studiul Torei revelate, privind orice lucru care ar trebui practicat în fapt, căci „răul nu îl face nici ignorantul cel pios, şi nici o învățătură greșită, ci un păcătos este acela care distruge binele.” Prin urmare, trebuie neapărat să repeţi aceste cuvinte atât de mult cât este necesar, pentru a nu da greş în practică.

El vorbeşte aici, oarecum, numai despre studiul înțelepciunii Torei revelate, pentru a explica și a examina problemele care apar în interpretarea legilor, așa cum deduce însuşi Rav Haim Vital, adică despre acea parte a studiului Torei care nu este practicată nici prin acţiuni şi nici prin legi.

Într-adevăr, aici este posibil să fii indulgent și să înveți din prescurtări și nu din surse autentice. Totuși, chiar și acest lucru necesită o învățare extensivă, întrucât cel care știe din surse autentice nu este ca acela care ştie dintr-o scurtă scanare a unor prescurtări. Pentru a nu greși în acest sens, Rav Haim Vital spune încă de la bun început, în cuvintele sale, că sufletul se conectează la trup doar atunci când este împlinit, corectat prin poruncile Torei, adică prin cele 613 Miţvot.

25) Acum vom vedea cum toate problemele pe care le-am formulat la începutul introducerii nu sunt decât trivialităţi. Ele constituie capcanele pe care înclinația rea le întinde pentru a vâna suflete nevinovate, şi a le alunga din lume, jefuite și abuzate.

Prima problemă este legată de faptul că unii îşi imaginează că pot respecta întreaga Tora fără să cunoască Înțelepciunea Cabala. Le spun acestora: este adevărat, dacă puteți să vă urmaţi studiul Torei și să îndepliniţi în mod corespunzător Miţvot, Lişma, adică numai cu intenţia de a aduce încântare Creatorului, atunci într-adevăr, nu trebuie să studiați Cabala. Pentru că atunci se spune despre tine că „sufletul lui îl va învăța”. Asta întrucât atunci toate secretele Torei ţi se vor înfăţişa precum un izvor veşnic curgător, ca în cuvintele lui Rav Meir din Mişna (Avot) de mai sus, și nu vei avea nevoie de ajutorul cărților.

Totuşi, dacă încă înveți Lo Lişma, sperând ca astfel să meriţi Lişma, atunci te întreb: „Câți ani ai făcut asta?” Dacă eşti încă în limita celor cinci ani, așa cum spune Tanna Kama, sau a celor trei ani, cum spune Rav Yosi, atunci poţi încă să aștepţi şi să speri.

Dar dacă practici Torah Lo Lişma de mai mult de trei ani, cum spune Rav Yosi, sau cinci ani, după cum spune Tanna Kama, atunci Braita te avertizează că nu vei vedea un semn bun pe această cale pe care mergi! De ce să-ţi amăgeşti sufletul cu false speranțe atunci când ai la îndemână o tactică atât de sigură precum studiul Înțelepciunii Cabala, motivul fiind cel pe care l-am arătat mai sus, anume că studiul în problemele Înțelepciunii și al Creatorului Însuși sunt Unu?

26) A doua problemă este aceea că trebuie mai întâi să mănânci pe saturate din Mișna și Ghemara. Toată lumea e de acord că aşa este. Cu toate astea, acest lucru este adevărat dacă ai fost deja înzestrat cu învățarea Lişma, sau chiar Lo Lişma, dacă te afli încă în limita celor trei ani sau cinci ani. După această perioadă, însă, Braita avertizează că nu vei vedea niciodată un semn bun, așa că trebuie să îţi încerci norocul în studiul Înţelepciunii Cabala.

27) De asemenea, trebuie știut că există două părți ale înțelepciunii adevărului: prima, numită „secretele Torei”, nu trebuie revelată  decât implicit și din gura unui înțelept Cabalist către un discipol care înțelege cu propria sa minte. Ma’ase Merkava și Ma’ase Bereşit ţin de această parte. Înțelepții Zohar-ului se referă la această parte ca fiind „primele trei Sfirot, Keter, Hohma şi Bina” şi care mai este numită și „Roș-ul (capul) Parţuf-ului”.

A doua parte este numită „miresmele Torei”. Este permis să le dezvăluim şi există, într-adevăr, o Miţva importantă în acest sens. Zohar-ul se referă la această parte ca la cele „șapte Sfirot inferioare ale Parţuf-ului”, ea mai fiind numită şi Guf-ul (corpul) Parţuf-ului.

Fiecare Parţuf de Kduşa (al sfințeniei) este format din zece Sfirot. Acestea se numesc Keter, Hohma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod, Yesod şi Malhut. Primele trei Sfirot sunt considerate     Roş-ul Parţuf-ului, iar cele șapte Sfirot inferioare sunt numite Guf-ul Parţuf-ului. Chiar și sufletul omului inferior conține cele zece Sfirot purtând numele de mai sus ca, de altfel, fiecare discernământ, incluse într-o parte superioară și una inferioară.

Motivul pentru care cele șapte Sfirot inferioare, care constituie Guf-ul Parţufului, sunt numite „miresmele Torei” se găseşte în semnificaţia versetului, „iar palatul își gustă mâncarea”. Luminile care apar sub primele trei Sfirot, adică sub Roş, se numesc Ta’amim (miresme), iar Malhut de Roş se numește Hech (palat, cerul gurii).

Din acest motiv, ele sunt numite miresmele (Ta’amim) Torei. Asta înseamnă că apar în palatul Roș-ului, sursa tuturor Ta’amim, care este Malhut de Roş. De acolo în jos nu este interzisă revelarea lor. Dimpotrivă, recompensa celui care le revelează este nelimitată și nemăsurată.

De asemenea, aceste prime trei Sfirot și aceste șapte Sfirot inferioare se extind atât în ansamblul general, cât și în cel mai mic segment în care acesta poate fi împărțit. Astfel, chiar și primele trei Sfirot de Malhut de la capătul lumii Asiya aparțin secțiunii „secretele Torei”, a căror revelare este interzisă. Iar cele șapte Sfirot inferioare ale lui Keter de Roș de Aţilut aparțin secțiunii „Ta’amim ale Torei”, a căror revelare este permisă, iar aceste cuvinte sunt scrise în cărțile de Cabala.

28) Vom găsi sursa acestor cuvinte în Masehet Pesahim (p. 119), unde se spune: este scris (Isaia, 23) „atât negoţul cât și câştigul ei vor fi sfinţenie pentru Domnul; ea nu trebuie să fie strânsă sau adunată; căci câștigul ei va fi pentru cei care locuiesc în fața Domnului, pentru a-i hrăni din plinul ei şi a-i înveşmânta impunător (literal: acoperindu-l pe Atik).” „Ce este «înveşmântarea impunătoare (acoperindu-l pe Atik) ?” Este ceea ce acoperă lucruri pe care Atik Yomin le-a acoperit. Și care sunt acelea? Secretele Torei. Alții spun că acest lucru dezvăluie lucruri pe care Atik Yomin le-a acoperit. Ce sunt acelea? Miresmele Torei.”

RAŞBAM interpretează, „Atik Yomin este cel Sfânt, binecuvântat fie El”, așa cum este scris, „Atik Yomin este aşezat”. Secretele Torei sunt Ma’ase Merkava și Ma’ase Bereşit. Semnificaţia  „numelui” e după cum este scris, „Acesta este numele Meu pe vecie”. „Înveşmântarea” înseamnă că El nu le dă oricui, ci doar acelora a căror inimă este neliniştită. Așa cum este scris în „asta nu se învață”: „Aceasta este ceea ce dezvăluie lucrurile pe care Atik Yomin le-a acoperit”. Asta înseamnă acoperirea secretelor Torei, care au fost mai întâi acoperite, şi pe care Atik Yomin le-a dezvăluit și a permis să fie dezvăluite. Cel care le dezvăluie este recompensat cu ceea ce este  spus în acest verset.

29) Iată în mod explicit care este marea diferență dintre secretele Torei, pentru care toți aceia care le dobândesc primesc această mare recompensă (explicată în Ghemara, în interpretarea versetului) întrucât le-au acoperit pentru a nu fi dezvăluite. Și sunt, dimpotrivă, miresmele (Ta’amim) Torei, pentru care toţi aceia care le dobândesc primesc această mare recompensă tocmai pentru că le dezvăluie altora.

Unii spun că nu există nicio contradicţie între cele două poziţionări, ci ar fi vorba numai de o examinare a înţelesurilor lor diferite. Într-un prim înţeles se explică sfârșitul, după cum spune, „înveşmântare impunătoare (acoperindu-l pe Atik)”. Prin urmare, ei interpretează dobândirea marii recompense ca fiind pentru acoperirea secretelor Torei.

Alții spun, conform unui alt înţeles, că se explică începutul, „să mănânci pe săturate”, adică Ta’amim (miresmele) Torei, așa cum este scris, „iar palatul gustă mâncarea”. Asta întrucât luminile Ta’amim sunt numite „mâncare”; prin urmare, ei interpretează dobândirea marii recompense, menționată în verset, ca fiind pentru cel care dezvăluie Ta’amim (miresmele) Torei. În orice caz, şi unii şu alţii cred că secretele Torei trebuie să fie acoperite, iar Ta’amim ale Torei trebuie dezvăluite.

30) Astfel, avem un răspuns clar la cea de-a patra şi cea de-a cincea problemă, enunţate la începutul introducerii. Ceea ce găsim atât în cuvintele înțelepților noștri, precum și în cărțile sfinte, şi care sunt date numai acelora care au inima neliniştită, reprezentând acea parte numită „secretele Torei”, care sunt primele trei Sfirot, Roș-ul, sunt date numai în ascundere și în anumite condiții, căci nu vom găsi nici măcar o urmă a lor în toate cărțile de Cabala, în ce este scris sau tipărit, întrucât acestea sunt lucrurile pe care Atik Yomin le-a acoperit, așa cum este scris în Ghemara.

Mai mult, spune dacă este chiar posibil să gândeşti sau să imaginezi că toate acele cărţi sfinte și acei drepţi renumiţi, care sunt cei mai măreţi și mai buni ai națiunii, cum ar fi Sefer Yeţira (Cartea Creației), Cartea Zohar-ului și Braita a lui Rav Işmael, Rav Hai Gaon și Rav Hamai Gaon, Rav Elazar din Garmiza și restul de Rişonim (cei dintâi) de la Nahmanides, Baal HaTurim și Baal Şulhan Aruch până la Vilna Gaon (GRA) și Ladi Gaon și restul celor drepți, de la care am primit întreaga Tora revelată și prin cuvintele cărora trăim, pentru a ști ce acțiune să facem în așa fel încât să fim pe plac Creatorului. Toți aceștia au scris și au publicat cărți în Înțelepciunea Cabala. Și nu există o dezvăluire mai profundă decât scrierea unei cărți, al cărei autor nu știe cine îi citește cartea şi este posibil ca cei rău intenţionaţi să-l critice. Aşadar, nu există o revelare a secretelor Torei mai măreaţă decât aceasta.

Și nu trebuie să ne îndoim de aceştia, sfinţi și puri, că ar putea încălca chiar și o iota din ceea ce este scris și explicat în Mişna și Ghemara, anume că le este interzisă dezvăluirea, tot așa cum este scris şi privind interdicția de a învăța (în Masechet Hagiga).

Mai degrabă, toate cărțile scrise și tipărite sunt considerate în mod necesar Ta’amim ale Torei, pe care Atik Yomin le-a acoperit mai întâi și apoi le-a descoperit, așa cum este scris, „palatul gustă  mâncarea”. Nu numai că aceste secrete nu sunt interzise revelării ci, dimpotrivă, este o poruncă importantă aceea de a le dezvălui (așa cum este scris în Pesahim 119).

Iar pentru acela care știe cum să le dezvăluie și chiar le dezvăluie, răsplata este din belșug. Este aşa întrucât de revelarea acestor lumini multora, mai ales mulţimii, depinde venirea lui Mesia, curând în zilele noastre, Amin.

31) Este foarte necesar să explicăm odată pentru totdeauna de ce venirea lui Mesia depinde de studiul în masă a Înţelepciunii Cabala, fapt prevalent atât în Zohar cât și în toate cărțile de Cabala. S-a discutat public despre asta fără rost, până la punctul în care a devenit intolerabil.

Desluşirea acestei chestiuni este prezentată în Tikuney (corecțiile) Zohar-ului (care fac parte din Zohar, Tikun 30, „A doua cale”). Acestea sunt cuvintele sale: A doua cale, „Și duhul (Ruah) lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor.” Ce este „Ruah”? Într-adevăr, când Şhina (Divinitatea) coboară în exil, Ruah (duhul / vântul) suflă asupra celor care se angajează în Tora, întrucât Şhina se află printre ei.

“Orice făptură este ca iarba”, toate sunt ca niște fiare care mănâncă iarbă și “strălucirea ei este ca floarea de pe camp”, toată milostenia ei este ca floarea câmpului. (Isaia 40:6) Fiecare milostenie pe care o fac ei, o fac pentru ei înșiși. Chiar și toți cei care practică Tora, fiecare milostenie pe care o fac, o fac pentru ei înșiși.

În acel moment, și “El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce” (Psalmi 78:39). Acesta este spiritul lui Mesia. Vai celor ca-l fac să plece şi să nu se mai întoarcă în lume. Ei fac Tora să se usuce și nu vor să facă eforturi în Înțelepciunea Cabala. Ei sunt cei care fac ca izvorul  înțelepciunii, care este Yod din HaVaYaH, să se îndepărteze. Spiritul care pleacă este duhul lui Mesia, duhul sfânt, “duh de  înțelepciune și de înţelegere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoştinţă și de frică de Domnul.”(Isaia 11:2)

A doua poruncă: „Și Dumnezeu a spus:«Să fie lumină» și a fost lumină.” Aceasta este lumina iubirii, iubirea graţiei, așa cum este scris: „Te-am iubit cu o iubire eternă; de aceea, te-am atras cu graţie.” Se spune despre asta: „Dacă te trezești și stârnești iubirea în timp ce îţi face plăcere”, etc., iubirea și frica sunt miezul ei. Fie că e bună sau rea, de aceea, se numește frică și iubire cu scopul de a primi o răsplată. Și de aceea, Creatorul a spus: vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele și ciutele câmpului, să vă treziți și să stârniți iubirea în timp ce vă face plăcere, care este iubire fără răsplată, și nu pentru a primi recompensă. Asta întrucât frica și iubirea pentru a primi recompensă sunt cele ale unei slujnice, în trei ipostaze: când se cutremură pământul, când un sclav devine rege și când o slujnică o moștenește pe stăpâna ei.

32) Vom începe să explicăm Tikunim ale Zohar-ului de la un cap la altul. Cartea spune că frica și iubirea pe care le simte omul atunci când practică Tora și Miţvot cu intenţia de a fi răsplătit, adică, sperând să obţină un anume beneficiu din Tora și din muncă, asta se consideră a fi slujnica. Este scris despre ea, „o slujnică ce o moşteneşte pe stăpâna ei.”

Acest lucru este aparent derutant, întrucât este aceptat faptul că “Omul ar trebui totdeauna să se angajeze în Tora și Miţvot, chiar și Lo Lişma”, și atunci de ce s-ar cutremura pământul? În plus, trebuie să înțelegem corelația între angajarea Lo Lişma şi slujnică,  și, totodată, alegoria după care ea o moștenește pe stăpână. Despre ce moștenire este vorba aici?

33) Vom înțelege această chestiune prin tot ceea ce s-a explicat mai sus în această introducere, anume că nu a fost permis studiul Lo Lişma, ci numai pentru că de la Lo Lişma ajungi la Lişma, deoarece lumina din ea reformează. Prin urmare, angajarea Lo Lişma este considerată a fi slujnica ce vine în ajutor şi care efectuează munca de jos pentru stăpâna ei, care este Şhina.

Este aşa întrucât în cele din urmă, omul va dobândi Lişma și va fi recompensat cu instaurarea Şhina. Apoi, slujnica, cea care este angajarea Lo Lişma, va fi, de asemenea, considerată o slujnică pentru Kduşa (sfințenie), pentru că ea susţine și pregătește Kduşa, până când va fi considerată lumea Asiya a lui Kduşa.

În orice caz, dacă credința omului este incompletă, și el se angajează în Tora și în muncă numai pentru că i-a poruncit Creatorul să studieze, atunci am văzut anterior că, în astfel de Tora și de muncă, lumina nu va fi deloc revelată, întrucât ochii lui au o hibă și transformă lumina în întuneric precum un liliac.

O astfel de manieră de a studia o face să iasă de sub autoritatea slujnicei sfinţeniei (Kduşa), întrucât nu va fi recompensat prin ea cu Lişma. Drept urmare, el se va găsi sub autoritatea celei ce slujeşte Klipa (coajă / ​​cochilie), care moștenește această Tora și această muncă și şi le apropriază.

De aceea, „pământul s-a stârnit”, ceea ce înseamnă Şhina, numită „pământ”, întrucât chiar acea Tora și acea muncă ce ar fi trebuit să ajungă la ea, pentru a aparţine de domeniul Şhina, sunt apropriate de acea slujnică rea care le coboară în domeniul Klipot (pluralul pentru Klipa). Astfel, slujnica o moșteneşte pe stăpână.

34) Tikuney Zohar interpretează sensul jurământului: „Dacă te trezești și stârnești iubirea în timp ce îţi face plăcere”. Se insistă pe faptul că Israel va atrage lumina lui Hesed superior (milostenia), numită „iubirea milei”, întrucât asta este ce se doreşte. Ea este atrasă în special prin angajarea în Tora și Miţvot, fără a primi vreo răsplată. Raţiunea este aceea că lumina înțelepciunii superioare (Hohma) se extinde asupra lui Israel prin această lumină a milosteniei (Hesed), revelându-se şi îmbrăcându-se în această lumină Hesed, pe care Israel o dă mai departe.

Iar această lumină a înțelepciunii constituie semnificaţia versetului: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11:2), spus despre regele lui Mesia. Este așa cum se spune acolo, în continuare, „Și El va stabili un standard pentru națiuni și îi va aduna pe cei dispersați ai lui Israel și va strânge împrăștiații lui Iuda din cele patru colțuri ale pământului.” Acest lucru se datorează faptului că după ce Israel extinde lumina înțelepciunii prin lumina milosteniei, ca și în „duhul înțelepciunii și înțelegerii” etc., Mesia apare și-i adună pe  Israel cei împrăştiaţi.

Astfel, totul depinde de practica Torei și de munca Lişma, care poate extinde marea lumină a milosteniei, care îmbracă şi extinde lumina înțelepciunii. Aceasta este semnificaţia jurământului, „Dacă te trezești și stârneşti”. Este așa întrucât răscumpărarea completă și adunarea celor împrăştiaţi sunt imposibile fără ea, fiindcă așa sunt aranjate căile sfinţeniei (Kduşa).

35) Ei au interpretat şi versetul: „și duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor”(Geneza 1:2). Ce este „duhul lui Dumnezeu”? Când Şhina este în exil, acel vânt (totodată şi „duh”) se mişcă deasupra celor care se angajează în Tora, pentru că Şhina este alături de ei.

Interpretare: În timpul exilului, când Israel erau încă angajaţi în Tora și Miţvot Lo Lişma, dacă erau astfel întrucât din Lo Lişma omul ajunge la Lişma, atunci Şhina se afla printre ei, deși se găsea într-o stare de exil, căci ei nu dobândiseră încă Lişma. Aşa cum s-a spus mai sus, este ca slujnică a lui Kduşa.

Acesta înseamnă că Şhina se află printre ei, adică în ascundere. Oricum, ei sunt obligați să ajungă la revelația sfinţeniei (Şhina), şi atunci duhul regelui Mesia se mişcă deasupra celor angajaţi Lo Lişma și îi trezește pentru a ajunge la Lişma, pentru că „lumina din ea îi reformează”, ajutând și pregătind instalarea Şhina, care este stăpâna ei.

Dacă, însă, această învățare Lo Lişma nu este potrivită pentru a îi aduce la Lişma, din motivul menționat mai sus, Şhina regretă și spune “Orice făptură este ca iarba”, toate sunt ca niște fiare care mănâncă iarbă. Cu alte cuvinte, acel duh al omului, care se ridică în sus, nu este prezent printre cei care se angajează în Tora. Mai degrabă, aceştia se mulțumesc cu spiritul fiarei, care coboară în jos.

Ei interpretează astfel motivul: Toată milostenia ei este ca floarea câmpului. Chiar și toți cei care practică Tora, fiecare milostenie pe care o fac ei, o fac pentru ei înșiși. Chiar și toți cei care practică Tora, fiecare milostenie pe care o fac, o fac pentru ei înșiși. Adică, întreaga lor angajare în Tora și Miţvot este numai pentru beneficiul și plăcerea lor, iar angajamentul în Tora nu îi poate aduce în Lişma.

El scrie acolo, „El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce”, și acesta este spiritul lui Mesia. Asta înseamnă că spiritul lui Mesia nu se mişcă deasupra lor, ci îi părăsește și nu se va întoarce întrucât slujnica impură le fură Tora și îi moștenește stăpâna, pentru că ei nu se află pe calea pe care să ajungă de la Lo Lişma la Lişma.

De aceea, el deduce acolo că ei sunt aceia care fac Tora să fie uscată și nu vor să se angajeze în Înțelepciunea Cabala. Adică, chiar dacă nu reușesc în practica Torei revelate, întrucât nu există nicio lumină în ea și este uscată datorită micimii minții lor (vezi Pct. 16), ei ar putea să reușească, totuşi, angajându-se în studiul Înţelepciunii Cabala, căci lumina din ea este îmbrăcată în veşmintele Creatorului – Sfintele nume și Sfirot. Astfel, ei ar putea ajunge cu ușurință la acea stare de Lo Lişma care îi aduce în Lişma. Atunci duhul lui Dumnezeu s-ar mişca deasupra lor, așa cum este scris, „lumina din ea îi reformează”.

Ei nu au, însă, nicio dorință pentru a studia Cabala. Și acesta este sensul  versetului „Vai de ei, pentru că ei cauzează sărăcie, ruină, jafuri, ucidere și distrugere în lume.” Acest spirit care a plecat este duhul lui Mesia, cum s-a spus, duh sfânt, duh de înţelepciune şi de pricepere, etc.

36) Aflăm din Tikuney Zohar că există un jurământ ca lumina milostivirii și iubirii să nu se trezească în lume până când munca lui Israel în Tora și Miţvot nu va fi cu intenția de a nu primi recompensă, ci doar de a-I dărui încântare Creatorului. Acesta este sensul jurământului: „Vă conjur, fiice ale Ierusalimului”.

Astfel, durata exilului și a suferinţelor pe care le îndurăm depinde de noi și ne așteaptă să fim vrednici de a ne angaja în Tora și Miţvot Lişma. De îndată ce dobândim acest lucru, această lumină a iubirii și a milosteniei, se va extinde imediat după cum este scris: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere…etc.”, și atunci vom fi recompensaţi cu izbăvirea completă.

S-a lămurit, totodată, că este imposibil pentru întregul Israel să ajungă la această mare puritate altfel decât prin studiul Înţelepciunii Cabala, care este cel mai simplu mod, potrivit chiar și pentru cei obișnuiți.

Dimpotrivă, atunci când te angajezi doar în Tora revelată, este imposibil să fii recompensat prin ea, în afara câtorva aleşi și după mari eforturi, nu însă pentru majoritatea oamenilor (din motivul explicat la pct. 22). Asta explică întru totul irelevanța problemelor a patra și a cincea menţionate la începutul acestei introduceri.

37) Referitor la cea de-a treia problemă, anume teama că cineva se va amârî din cauza acestei angajări, ei bine, nu există nicio frică aici. Întrucât abaterea de la calea Creatorului, care s-a petrecut înainte, a fost din două motive:

1) fie că au ruinat cuvintele înțelepților noștri prin lucruri ce le   era interzis a fi dezvăluite,

2) fie că au perceput cuvintele Cabalei în sens superficial, ca pe nişte instrucțiuni corporale, încălcând porunca „Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare…”(Deuteronom 5:8).

Aşadar, până în ziua de azi a existat într-adevăr un zid fortificat în jurul acestei înțelepciuni. Mulți au încercat să înceapă să studieze, dar nu au putut continua din lipsa înțelegerii și din cauza denumirilor corporale. De aceea am elaborat lucrarea, Panim Meirot uMasbirot, ca interpretare a importantei cărţi a lui ARI, Pomul Vieții, pentru a face ca formele corporale să devină abstracte și pentru a le stabili drept legi spirituale, dincolo de timp şi spaţiu. Astfel, orice începător poate înțelege problemele, raţiunile și explicațiile lor foarte clar și foarte simpu, nu mai puțin decât poate să înțeleagă Ghemara prin interpretarea lui RAŞI.

38) Să continuăm să analizăm practicarea Torei și a Miţvot Lişma despre care am început să vorbesc. Trebuie să înțelegem această denumire, „Tora Lişma”, de ce o muncă completă, aşa cum e de droit, este definită prin numele Lişma iar munca, aşa cum nu este de droit, este numită Lo Lişma.

Înțelesul literal implicând faptul că cel care se angajează în Tora și Miţvot îşi îndreaptă inima către scopul de a aduce încântare Creatorului său și nu către sine, ar fi trebuit fie acela de Tora Lishmo (în numele Lui) și Tora Lo Lishmo (nu în numele Lui), referindu-se la Creator. Atunci de ce este definit acest lucru prin numele Lişma și Lo Lişma, cu referire la Tora?

Există aici, cu siguranță, un înţeles dincolo de cel menționat mai sus, deoarece versetul probează faptul că Tora Lishmo, adică să aducă încântare Creatorului, nu este încă suficient. Mai degrabă, învățarea trebuie să fie Lişma, însemnând în numele Torei. Acest lucru necesită explicații.

39) Fapt este că se știe că numele Torei este „Tora vieții”, după cum este scris: „Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc” (Proverbe 4:22). De asemenea, este scris: „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi: este viața voastră” (Deuteronom 32:47). Aşadar, semnificația Torei Lişma este aceea că a practica Tora și Miţvot îţi aduce viață și zile multe, iar atunci Tora este precum îi este numele. Iar cel care nu-și îndreaptă inima și mintea spre cele menționate mai sus, practica Torei și Miţvot îi va aduce opusul vieții și al zilelor multe, adică Lo Lişma în totalitate, întrucât numele său este „Tora vieții”. Aceste cuvinte sunt explicate în cuvintele înțelepților noștri (Ta’anit 7a): „Oricine practică Tora Lo Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a morţii, iar oricine practică Tora Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a vieții “

Totuşi, cuvintele lor necesită explicații, pentru a înțelege cum și prin ce devine sfânta Tora pentru el o poțiune a morţii? Nu numai că munca și strădaniile sale sunt zadarnice și nu primește niciun beneficiu din munca și efortul său, dar Tora și munca în sine devin pentru el o poțiune a morţii. Acest lucru este într-adevăr surprinzător.

40) În primul rând, trebuie să înțelegem cuvintele înțelepților noștri (Megila 6b), care au spus: „Am muncit și am găsit – să crezi; Nu am muncit și am găsit – să nu crezi. ”

Trebuie să ne întrebăm despre „am muncit și am găsit”. Par să se contrazică una cu cealaltă, deoarece munca se referă la lucrarea și la eforturile pe care le depui în schimbul a ceva ce ai vrea să ai. Pentru a avea ceva deosebit, depui nişte eforturi deosebite, iar pentru a avea ceva neînsemnat, te străduieşti mai puţin.

Opusul este găsirea. De obicei aceasta se întâmplă să vină la unul care este complet distrat și fără să fi făcut nicio pregătire în muncă, vreu efort sau sacrificiu. Aşadar, cum poți spune: „Am muncit și am găsit”? Întrucât dacă ar fi existat aici un efort, ar fi trebuit să spună: „Am muncit și am căpătat” sau „Am muncit și am fost recompensat”, etc. iar nu „am muncit și am găsit”.

41) Zohar-ul scrie referitor la textul „Cei ce Mă caută … Mă găsesc” și întreabă: „Unde-L găsește omul pe Creator?” Ei au spus că Creatorul se găsește numai în Tora. Tot aşa au spus referitor la versetul, „Într-adevăr, ești un Dumnezeu care Se ascunde”, cum că El Se ascunde în Sfânta Tora.

Trebuie să înțelegem pe deplin cuvintele lor. Pare că Creatorul este ascuns numai în ​​lucrurile și obişnuinţele corporale și în toate futilitățile acestei lumi, care se află în afara Torei. Astfel, cum poți spune exact contrariul, cum că El Se ascunde numai în ​​Tora?

Există, totodată, semnificația generală, conform căreia Creatorul se ascunde pe Sine Însuși într-un mod în care El trebuie căutat; de ce are El nevoie de această tăinuire? Și, tot aşa, „Toți cei care Îl caută Îl vor găsi”, ceea ce se înţelege din versetul: „Cei ce Mă caută … Mă găsesc”. Trebuie să înțelegem pe deplin această căutare precum și această găsire, ce sunt ele și ce sens au ele.

42) Într-adevăr, ar trebui să știm că distanța mare dintre noi şi Creator și faptul că suntem atât de predispuși să încălcăm voința Lui, nu au decât o singură cauză, care a devenit sursa tuturor chinurilor și suferințelor pe care le îndurăm și a tuturor păcatelor și greșelilor în care cădem. În mod clar, eliminând această cauză, vom fi instantaneu scăpați de orice amărăciune sau durere. Vom fi imediat recompensaţi cu contopirea cu El în inimă, în suflet și putere. Și vă spun că această cauză preliminară nu este alta decât „lipsa noastră în a înțelege guvernarea Lui asupra creaturilor Lui”, faptul că nu Îl înțelegem corect.

43) Dacă, de pildă, Providenţa Lui ar fi revelată în mod deschis creaturilor Lui, astfel încât, dacă ai mânca ceva interzis, te-ai sufoca pe loc, în schimb, oridecâteori ai îndeplini o Miţva,ai descoperi în asta minunate plăceri, precum cele mai fine plăceri din această lume corporală, atunci:

1)  ce nebun ar întenţiona chiar să guste ceva interzis, știind că, drept urmare, își va pierde imediat viața, tot aşa cum nu-ţi trece prin minte să te arunci în foc? şi,

2)  ce fraier ar abandona o Miţva fără să o îndeplinească, cu promptitudine şi cât mai repede, la fel cum n-ar putea să abandoneze sau să întârzie o mare plăcere corporală care i se iveşte, fără să se bucure de ea imediat şi cât mai repede posibil?

Este evident că, dacă Providența ar fi manifestă pentru noi,  am fi cu toţii drepți desăvârșiți.

44) Aşadar, vedem că tot ce ne trebuie în lumea noastră este Providența deschisă. Dacă am avea Providența deschisă, toți oamenii din lume ar fi drepți desăvârșiți și s-ar contopi cu El în iubire absolută, căci cu siguranță ar fi o mare onoare pentru oricare dintre noi să-I fim apropiaţi și să-L iubim cu inima și sufletul nostru, și întotdeauna să ne alipim Lui fără să pierdem nici măcar un minut.

Şi deşi nu este așa întrucât pentru îndeplinirea unei Miţva nu eşti răsplătit în această lume, iar cei care sfidează voiarerea Lui nu sunt pedepsiți în fața ochilor noștri, Creatorul are totuşi răbdare cu ei și, în plus, uneori opusul pare să fie realitatea, după cum este scris, „Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile” (Psalmii 73:12). Prin urmare, nu toți cei care vor să-L ia pe Domnul pot veni să-L ia. În schimb, ne împiedicăm la fiecare pas, până când, după cum spuneau înțelepții noștri (VaYikra Raba 2) referitor la versetul, „Am găsit un om dintr-o mie, în sensul că o mie intră într-o cameră și unul iese pentru a preda învăţătura.“

Astfel, înțelegerea Providenței Lui este raţiunea binelui, iar lipsa înțelegerii este cauza răului. Rezultă că aceasta este axa în jurul căreia se mişcă toți oamenii din lume, în bine sau în rău.

45) Dacă privim îndeaproape dobândirea Providenței pe care oamenii ajung să o perceapă, găsim că există patru tipuri. Fiecare dintre aceste tipuri primește Providența specifică de la Creator, în aşa fel încât distingem aici patru discernăminte în dobândirea Providenței. De fapt, ele sunt numai două: 1) ascunderea feței, 2) și revelarea feței, dar sunt împărțite în patru.

Există două discernăminte în Providența ascunderii feței, care sunt 1) „simpla ascundere”, și 2) „ascunderea în ascundere”, și două discernăminte în Providența revelării feței, care sunt 3) Providența „ recompensei și pedepsei” şi 4) „Providența veşnică”, aşa cum vor fi explicate mai jos.

46) Versetul spune (Deuteronom 31:17): „În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri şi atunci va zice: «Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?»Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei.”

Când veți examina aceste cuvinte, veți constata că la început se spune: „în ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie, adică o ascundere. După aceea, afirmă: „ şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri … Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea“ (în ebraică,„ascunde”apare de două ori), adică o dublaă ascundere. Trebuie să înțelegem care este această „dublă ascundere”.

47) Mai întâi trebuie să înțelegem sensul termenului„Fața Creatorului”, despre care textul spune „şi-Mi voi ascunde Faţa.” Îţi poţi imagina că vezi chipul prietenului tău și îl recunoaștei imediat. Cu toate acestea, când îl vezi din spate, nu eşti sigur de identitatea lui. S-ar putea să ai o îndoială: „Ar putea să fie altcineva și nu prietenul meu?”

La fel este şi problema cu care ne confruntăm: Toată lumea știe și simte că Creatorul este bun iarși că acţiunile Celui bun sunt de a face bine. Prin urmare, atunci când Creatorul dăruiește cu generozitate creaturilor Sale, se consideră că Ffața Lui este revelată creaturilor Sale. Este aşa întrucât atunci toată lumea îl recunoaște și îl simte, pentru că El se comportă după numele Lui, așa cum am văzut mai sus cu privire la Providența deschisă.

48)Atunci, însă, când El se comportă faţă de creaturile Sale contrar celor sus-menționate, adică atunci când acestea îndură necazuri și suferinţe în lumea Lui, se consideră a fi Spatele Creatorului. Asta întrucât chipul Lui, însemnând atributul Lui complet de bunătate, le este ascuns în totalitate, iar asta nu este o conduită potrivită cu numeluie Lui. Este ca atunci când îţi vezi prietenul din spate și s-ar putea să ai o îndoială gândind că: „Ar putea să fie altcineva?”

Textul spune: „în ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie… …şi-Mi voi ascunde Faţa de ei.” În timpul mâniei, atunci când oamenii îndurăsuferă necazuri și suferinţe, înseamnă că Creatorul își ascunde Fața, care este deplina Lui benevolenţă și este revelat numai Spatele Lui. În acea stare, este nevoie de o mare întărire îna credințaei în El, pentru a te feri de gândurile de a comite nelegiuiri, deoarece este greu să-L recunoaștem din Spate. Asta se numește „simpla ascundere”.

49) Totuși, când necazurile și chinurile se acumulează într-o mare măsură, asta provoacă o dublă ascundere, pe care cărțile o numesc „ascundere în ascundere”. Asta înseamnă că nici măcar Spatele Lui nu este revelat, ceea ce înseamnă că ei nu cred că Creatorul este mâniat pe ei și îi pedepsește, ci atribuie totul întâmplării sau naturii și ajung să nege Providența Lui în răsplată și pedeapsă. Aceasta este semnificaţiansul versetului: „Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei”. Adică devin eretici și se îndreaptă către idoliatrie.

50) Înainte, însă, când în text sescrierea vorbește doar din perspectiva unei simple ascunderizări, cele scrise se termină cu: „Ei vor spune în acea zi: «Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?»” Asta înseamnă că ei încă mai cred în Providența răsplăţii și a pedepsei și spun că necazurile și suferința le vin pentru că nu s-au alipit Creatorului, așa cum este scris,  „m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu.“ Se consideră că, astfel, el îl vede încă pe Creator, dar numai din Spate. De aceea, asta se numește „simplăascundere”, adică numai ascunderea Feței.

51) Acum am explicat cele două discernăminte referitoare la modul de percepereția a Providenței ascunse, pe care o simt oamenii: „simplă ascundere” și „ascundere în ascundere”. O ascundere se referă numai la ascunderea fFeței, în timp ce Spatele le este revelat. Aceasta înseamnă că ei cred că Creatorul le-a dat suferinţa ca pedeapsă. Și deși le este greu să-l cunoască întotdeauna pe Creator prin Spatele Său, ceea ce îi conaduce la a comite nelegiuiri, chiar și atunci ei sunt considerați „răi nedesăvârşiţi”. Cu alte cuvinte, aceste nelegiuiri sunt ca precum niște greșeli, întrucât vin la ei ca urmare a acumulării de suferințe pentru că, în general, ei cred în răsplată și pedeapsă.

52) Ascunderea în ascundere înseamnă că până și Spatele Creatorului le este tăinuit, întrucât ei nu cred în răsplată și în pedeapsă. Aceste nelegiuiri ale lor sunt considerate păcate iar ei sunt considerați a fi „răi desăvârșiți” pentru că se răzvrătesc și spun că Creatorul nu veghează deloc asupra creaturilor Lui. Astfel ei se îndreaptă către idolatrie, așa cum este scris, „din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei”.

53) Trebuie să știm că întreaga chestiune a muncii înde a respecta Tora și Miţvot, conform propriaei opţiunei, se bazează în principal pe cele două discernăminte ale Providenței ascunse menționate anterior. Ben He He spune despre aceal moment (Avot, Tratatul pentru taţi, Capitolul 5:26): „Răsplata este după cum e suferinţa.”

Întrucât Providenţa Lui nu este revelată, şi că nu este posibil să-L vedem, decât numai din Spate, în ascunderea Feței, ca atunci când îţi vezi prietenul din spate și ari putea avea o îndoială crezând că este altcineva. În felul acesta, omului nu-i rămâne decât să aleagă, întotdeauna, fie să respecte voia Lui, fie să o încalce. Este aşa întrucât necazurile și suferinţele pe care le îndură îl fac să se îndoiască de realitatea Providenţei Lui asupra creaturilor Lui, fie conform primului discernământ, care sunt greșelile, fie conform celui de-al doilea, care sunt păcatele.

Oricum, omul se află încă într-o mare suferinţă şi face multe eforturi. Referitor la acest moment textul spune: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10). Asta întrucât nu va fi recompensat cu revelarea Feței, adică cu măsura completă a benevolenţei Lui, înainte să fi făcut toate eforeturile posibile din toată puterea sa, iar răsplata este după suferinţă.

54) Când Creatorul vede că omul şi-a dat măsura eforturilor sale și a făcut tot ce putea să facă cu propriile forţe, conform propriei alegeri şi prin întărirea credinței sale în Creator, Creatorul îl ajută şi el dobândeşte Providența deschisă, adică revelareația fFeței. El este atunci recompensat cu completa pocăinţă, ceea ce înseamnă că se alipeşte încă o dată Creatorului cu inima, sufletul și puterea sa, ca și cum ar fi atras de la sine către dobândirea Providenței deschise.

55) Aceste dobândiri şi pocăinţe menţionate îi vin omului în două grade: Primul este dobândirea Providenței răsplăţii şi pedepsei absolute. Pe lângă dobândirea clară a recompensei pentru fiecare Miţva în lumea ce va să vină, el este răsplătit și cu dobândirea plăcerii minunate în îndeplinirea imediată a acelei Miţva în această lume.

La fel, pe lângă dobândirea acelei amare pedepsei ce urmează fiecărui păcat după moarte, el este recompensat şi cusimţirea gustului  amărăciunii fiecărei abateri în timp ce încă este în viață.

Evident, cel căruia i se dă această Providență deschisăeste sigur că nu va păcătui din nou, întrucât poţi fi sigur că nu își va tăia din propria carne provocându-şi, astfel, suferințăe teribilăe. În plus, poţi fi sigur că nu va neglija nicioun Miţva fără să o îndeplinească imediat ce-ieste la îndemână, tot aşa cum poţi fi sigur că nu va neglija nicio plăcere lumească sau un beneficiu important care îi sunt la îndemână.

56) Acum putem înțelege cuvintele înțelepților noștri: „Ce înseamnă pocăința? Este atunci când Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omulnu va reveni la nebunie.” Sunt aparent cuvinte derutante, căci cine s-ar ridica la cer să audă mărturia Creatorului? La fel, înaintea cui ar trebui să depună mărturie Creatorul? Nu este, oare, suficient ca Însuși Creatorul să știe că acela s-a pocăit din toată inima și nu va păcătui din nou?

În urma explicației, problema devine foarte simplă: într- adevăr, nu poţi fi sigur că omul nu va păcătui din nou înainte de a fi recompensat cu dobândirea răsplăţiişi pedeaps ca mai sus, adică revelarea Feței. Această revelareție a Feței, din perspectiva mântuirii lui de către Creator, se numește „mărturie”, întrucât mântuirea de către El, în sine, până la această dobândire a răsplăţii şi pedepseii, este ceea ce garantează că omul nu va păcătui din nou.

Prin urmare, se consideră că Creatorul îi mărturisește pentru el. Este scris: „Ce înseamnă pocăința?” Cu alte cuvinte, când va fi sigur omul că a fost recompensat cu pocăință completă? Pentru asta, i se dă un semn clar: „Este atunci când Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omul nu va reveni la nebunie ”. Aceasta înseamnă că va atinge dobândi revelareația Feței, moment în care propria mântuire va mărturisi pentru el că nu va reveni la nebunie.

57) Această pocăință menționată mai sus este numită „pocăință din frică”. Este aşa întrucât, deși omul se întoarce la Creator cu inima și sufletul său, până când Cel care cunoaște misterele mărturisește că nu va reveni la nebunie, certitudinea că nu va păcătui din nou se datorează dobândirii și sentimentului pe care-l are el cu privire la pedeapsa cumplită și chinurile teribile care sunt urmare a unei nelegiuiri. De aceea, poţi fi sigur că nu va păcătui, la fel cum este sigur că nu se va lăsa afectat de suferințe oribile.

În final, însă, aceasteă pocăință și această certitudine sunt doar consecinţa fricii de pedeapsa care ar urma nelegiuirilor. Rezultă că pocăința se datorează numai fricii de pedeapsă. De aceea, este numită „pocăință din frică”.

58) Astfel înțelegem cuvintele înțelepților noștri,după care acela care se pocăiește din frică este răsplătit prin faptul că păcatele sale sunt considerate greșeli. Trebuie să înțelegem cum se întâmplă acest lucru. Conform celor de mai sus (Pct. 52), putețim înțelege perfect că păcatele săvârşite de cineva sunt urmare a primireaii Providenţei în dublă ascundere, adică ascunderea în ascundere. Asta înseamnă că acela nu crede într-o Providenţă a răsplăţii şi pedepsei.

Simpla ascundere înseamnă că el crede într-o Providenţă a răsplăţii şi pedepsei, dar din cauzaurmare a acumulării suferințeilor, îi vine uneori gânduri de a comite nelegiuiri. Asta întrucât, deși crede că suferința i-a venit ca o pedeapsă, se află în situaţia în care îţi vezi prietenul din spate și ari putea să avea o îndoială ca nu cumva și să-l iei drept altcineva, așa cum este scris acolo, că aceste păcate sunt doar greșeli întrucât, în general, el crede în Providenţa răsplăţii și pedepsei.

59) Prin urmare, atunci când omul este recompensat cu pocăințăa din frică, ceea ce înseamnă o dobândire clară a răsplăţii și pedepsei până când va fi sigur că nu va păcătui, ascunderea în ascundere este corectată în întregime în el. Asta întrucât acum el vede în mod evident că există o Providenţă a răsplăţii şi a pedepsei. Îi este clar că toată suferința pe care a simțit-o vreodată a fost o pedeapsă din partea Providenței Sale pentru păcatele pe care le-a săvârşit. Retrospectiv, descoperă că a săvârşit o greșeală gravă; prin urmare, el smulge din rădăcină aceste păcate.

Totuși, lucrurile nu sunt aşa în totalitate. Mai curând, acestea devin greșeli, similar nelegiuirilor pe care le-a săvârşit în simplă ascundere , când a dat greş din cauza confuziei ce l-a dominat urmare a multitudinii de suferinţe care-l pot scoate pe om din minţie. Acestea sunt considerate doar greșeli.

60) În această pocăință, însă, el nu a corectat deloc prima ascundere a Feței, pe care o avusese înainte, ci abia de acum înainte, după ce a fost recompensat cu revelarea Feţei. În trecut, însă, înainte de a fi răsplătit cu pocăințăa, ascunderea fFeței și toate greșelile au rămas așa cum au fost, fără nicio schimbare sau corectare, întrucât şi atunci el credea că necazurile și suferința i-au venit ca o pedeapsă, așa cum este scris, „Ei vor spune în acea zi: Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?”

61) Prin urmare, el este încă considerat un drept nedesăvârşi, întrucât acela care este recompensat prin revelațreaia feței, și anume măsura completă a benevolenţei Lui, așa cum este potrivitește numelui Lui, este numit „drept” (pct. 55). Este aşa întrucât el îndreptățește Providenţa Lui așa cum este cu adevărat, anume că El este binele absolut și absolut perfect cu creaturile Sale, căci El este bun atât pentru cel bun cât şi pentru cel rău.

62) El este numit și „intermediar”, deoarece, după ce este răsplătit cu pocăința din frică, devine potrivit, prin împlinirea sa înTora și prin faptele bune, pentru a fi răsplătit și cu pocăință din iubire. Atunci unul ajunge omul să fie un „drept desăvârşit”. Prin urmare, acum el este intermediarul dintre frică și iubire și, prin urmare, este numit „intermediar”. Înainte de asta, însă, el nu a fost întru totul potrivit pentru a se pregăti chiar pentru pocăința din iubire.

63) Acest lucru explică pe de-a-ntregul primul grad de dobândire a revelăriiației Feței, dobândirea și sentimentul unei Providenţe a răsplăţii și pedepsei într-un mod în care “Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omul nu va reveni la nebunie”. Asta se numește „pocăință din frică”, când păcatele lui devin pentru el greșeli. Acest lucru este, de asemenea, numit „drept nedesăvârşit” și „intermediar”.

64) Acum vom explica cel de-al doilea grad al dobândirii revelării Feței – dobândirea Providenţei complete, adevărate și veşnice. Asta îÎnseamnă că Creatorul veghează asupra creaturilor Sale precum Cel bun care face bine atât celui bun cât şi celui rău. Acum omul este considerat „drept desăvârşit” și este recompensat cu „pocăința din iubire”, transformându-și păcatele în virtuți.

Aceasta explică toate cele patru discernăminte de înțelegere a Providenţei care se aplică creturilor. Primele trei discernăminte – dubla ascundere, simpla ascundere și dobândirea unei Providenţe a răsplăţii și pedepsei – nu sunt decât pregătiri prin care omul ajunge la cel de-al patrulea discernământ: dobândirea adevăratei și veșnicei Providențe.

65) Însă trebuie, încă, să înțelegem de ce al treilea discernământ nu este suficient pentru om, și anume dobândirea Providenţei răsplăţii şi pedepsei. Am spus că a fost deja recompensat cu faptul că Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omul nu va reveni la nebunie. De aceea, de ce oare este el încă numit „intermediar” sau „drept nedesăvârşit”, nume care dovedește că munca lui nu este încă de dorit în ochii Creatorului și că există încă no deficienţă şi  o prihană în Tora lui și muncalui?

66)Mai întâi, să examinăm ceea ceea ce au întrebat interpreții despre porunca (Miţva) de a-L iubi pe Creatorul. Cum de ne obligă Tora la o Miţva pe care nu o putem respecta deloc? Te poţi constrânge sau aservi pe tine însuţi oricărui scop dar nicio constrângere sau aservire din lume nu vor fi de foloscând e vorba de iubire.

Ei au explicat că respectând în mod corespunzător toate cele 612 Miţvot, iubirea Creatorului se va extinde asupra ta cu siguranţă. Aşadar, se consideră că este posibil ca acestea să fie respectate, întrucât te poţi constrânge şi aservi pe tine însuţi întru a respecta cele 612 Miţvot în mod corespunzător, pentru ca apoi să fii recompensat și cu iubirea Creatorului.

67) Într-adevăr, cuvintele lor necesită explicații elaborate. Până la urmă, iubirea Creatorului nu ar fi trebuit să ajungă la noi sub forma unei Miţva, întrucât în ea nu există niciun act sau aservire din partea noastră. Mai curând, iubirea vine de la sine după îndeplinirea celor 612 Miţvot. Cele 612 Miţvot ne sunt într-un fel suficiente, aşadar de ce oare a fost scrisă această Miţva a iubirii?

68) Pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să dobândim o înțelegere autentică a însăși naturii iubirii pentru Creatorului însuși. Trebuie să știm că toate înclinațiile, tendințele și proprietățile insuflate omului, cu ajutorul cărora să-i putem slujim pe prietenilor, toate aceste tendințe și proprietăți naturale sunt necesare pentru munca întru Creator.

În primul rând, acestea au fost create și imprimate în om doar datorită rolului lor final – scopul suprem al omului, așa cum este scris, „Niciun proscris nu va fi alungat de ladin El”. Omul are nevoie de toate acestea pentru a se desăvârşi în modalităţile de a primi abundența și pentru a împlini voința Creatorului.

Acesta este semnificația cuvintelor „toți cei chemați ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea” (Isaia 43: 7) și, la fel, „Domnul^* a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău”(Proverbe 16: 4). Între timp, însă, omului i-a fost oferită o lume întreagă pentru ca toate aceste înclinații și calități naturale îndin el să se dezvolte și să se împlinească, aplicându-le oamenilor în aşa fel încât să fie potrivite scopului lor.

Este așa cum spuneau înțelepții noștri: „Omul trebuie să-şi spună sieşi: «Lumea a fost creată pentru mine»”, pentru că pentru fiecare om este nevoie de toţi ceilalţi oameni din lume, întrucât ei dezvoltă și califică atributele și înclinațiile fiecăruia în a deveni un instrument potrivit pentru lucrarea Lui.

69) Astfel, trebuie să înțelegem esența iubirii pentru Creatorului din proprietățile iubirii prin care un om se raportează la un altul alta. Iubirea pentru Creator este dată neapărat prin aceste calități, întrucât ele au fost doar imprimate în om în primul rând de dragul Lui. Când ne uităm la atributele iubirii dintre un om și un altul, găsim patru măsuri ale iubirii, una deasupra celeilalte, adică două care sunt patru.

70) Prima este „iubirea condiționată”. Asta Îînseamnă că, din cauza marii bunătăți, plăceri și a beneficiilor pe care omul le primeşteo de la un prieten, sufletul său se agață de acesta cu o minunată iubire.

Există două măsuri în acest sens: prima măsură este aceea că, înainte de a se fi întâlnit și să fi început să se iubească unul pe celălalt, ei şi-au făcut rău unul altuia. Acum, însă, nu vor să-și amintească de asta, căci „Iubirea va acoperi toate crimele”. A doua măsură este că întotdeauna ei şi-au făcut bine și s-au ajutat unul pe altul, și nu există nicio urmă de rău sau prejudiciu între ei. 

(Nota editorului: articolul 71 lipsește din manuscris) 

72) Al doua este „iubirea necondiționată”. Asta înseamnă că cineva omul ştie că virtutea prietenului său este sublimă, dincolo de orice măsură imaginabilă. De aceea, sufletul său se agață de el cu iubire inemăsurată.

Si aici există două măsuri: prima măsură este înainte ca omul să cunoască fiecare comportament și faptă a prietenului faţă de ceilalți. În aceal moment, această iubire este considerată a fi „mai puțin decât iubirea absolută”. Asta întrucât prietenul său are relații cu alţii, iar la prima vedere, pare că le face rău celorlalţi din neglijență. În felul acesta, dacă el ar şti, meritul prietenului său ar fi complet pierdut iar iubirea dintre ei ar fi alterată. Şi totuşi, întrucât el nu ştie despre aceste lucrurii, iubirea lui este încă întreagă, mare și cu adevărat minunată.

73) Al doilea atribut al iubirii necondiționate este al patrulea atribut al iubirii în general, care vine și din cunoașterea meritelorului prietenului său. Aşadar, el cunoaşte acum, în plus, toate relațiile și comportamentele sale cu ceilalţi, fără să-i lipsească nimic. El a verificat și a constatat că nu numai că nu există nicio urmă de cusurecte în ele, ci bunătatea lui este mai mare decât orice poate fi imaginat. Acum este „iubire veşnică și desăvârşită”.

74) Să reținețim că aceste patru atribute ale iubirii dintre un om și un altul se aplică și între om și Creator. Mai mult, aici, în iubirea pentru Creator, ele devin grade prin cauză și consecință.

Este imposibil să dobândești vreunul dintre ele înainte să fi dobândit primul atribut al iubirii condiționate. După ce este căpătat în întregime, acel prim atribut determină dobândirea celui de-al doilea atribut. După ce este dobândit cel de-al doilea atribut la maximum, asta determină dobândirea celui de-al treilea atribut. În cele din urmă, de la al treilea atribut la cel de-al patrulea atribut, iubirea eternă.

75) În consecință, se pune întrebarea: „Cum se poate dobândi primul grad de iubire pentru Creator, primul grad de iubire condiționată, care este iubirea care vine urmare a abundenței de bunătate pe care o primești de la Cel iubită, atunci când acceptăm că nu există nici o recompensă pentru o Miţva în această lume? „

Mai mult, potrivit celor de mai sus, trebuie să treci prin primele două forme ale Providenței prin ascunderea Feței. Cu alte cuvinte, chipul Său, însemnând măsura Lui de benevolenţă – obişnuinţa Celui bun este de a face binele – este ascunsă în acel moment (Pct. 47). Prin urmare, în acel moment, omul îndură necazuri și suferință.

În orice caz, învăţăm că întreaga practică a Torei și a muncii prin propria alegere se desfășoară în primul rând în acea stare de ascundere a Feței. Dacă este aşa, atunci cum de este posibil ca omul să fie recompensat cu cel de-al doilea atribut al iubirii condiționate, dat fiind faptul că Cel iubită a făcut întotdeauna numai bine minunat și abundent, neprovocându-i niciodată vreun rău, și nu poate fi vorba de a fi recompensat cu gradul al treilea sau al patrulea? 

76) Într-adevăr ne avântăm în ape adânci. Ar trebui, Ccel puțin, să ne alegem cu o comoară prețioasă. De aceea, vom examina cuvintele înțelepților noștri (Berachot 17), „Când înțelepții au ieșit din casa lui Rav Ami iar unii spun din casa lui Rav Hanina, ei i-au spus următoarele: «Îţi vei vedea lumea ta în timpul vieţii tale, și după tineviața ta în lumea care va veni, iar pașii tăi vor alerga pentru a auzi cuvintele lui Atik Yomin.»„

Trebuie să înțelegem de ce nu au spus ei: „îți vei primi lumea în viața ta”, ci doar „vei vedea”. Dacă ar fi vrut să binecuvânteze, ar fi trebuit să binecuvânteze în întregime, adică săcapete și să primească lumea sa în viața sa. Totodată, trebuie să înțelegem, de ce ar trebui să-şi vadă omul  următoarea lume în viața lui? Cel puțin sfârșitul îi va fi viața din lumea următoare. Mai mult, de ce au plasat ei această binecuvântare în primul rând?

77) În primul rând, trebuie să înțelegem cumvede omul lumea care vine în viaţa lui? Este evident că nu poţi vedea nimic spiritual cu ochii fizici. Nici nu-i stă în obişnuinţă Creatorului să schimbae legile naturii. Asta întrucât, Creatorul nu a aranjat inițial lucrurile aşa cum sunt, decât pentru că acestea sunt cele mai propice pentru scopul doritele, omul ajunge să i se alipească Lui, așa cum este scris: „Domnul^* a făcut toate pentru o ţintă.” Prin urmare, trebuie să înțelegem cum îşi vede omul lumea în viaţa lui? 

78) Pot spune că această viziune îi apare omului atunci când i se deschid ochii în Tora, așa cum este scris: „Deschide-mi ochii,să pot zări lucrurile minunate din legea Ta”. Pe această viziune a jurat sufletul înainte de a veni în trup. (Nida, p. 30b), unde „Chiar dacă întreaga lume îți spune că ești drept, fii rău în ochii tăi”, mai ales în ochii tăi. 

Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu ai fost răsplătit cu „deschiderea ochilor” în Tora, privește-te ca fiind rău. Nu te amăgi cu reputația ta în întreaga lume că eşti drept.

Acum putemți înțelege şi de ce au pus binecuvântarea: „Îţi vei vedea lumea ta în timpul vieții tale”, la începutul binecuvântărilor. Este aşa întrucât înainte de aceasta, nici măcar nu i se acordă proprietatea celui „drept nedesăvârşit”.

79) Mai trebuie, încă, să înțelegem, dacă omul știe despre sine că a urmat deja întreaga Tora și lumea întreagă este de acord cu el în acest sens, de ce asta nu este deloc suficient pentru el? În schimb, i se cere  să-şijurate că va continua considerându-se pe sine ca fiind păcătos. Oare, pentru faptul că acel grad minunat al deschiderii ochilor în Tora îi lipsește, îl compari cu un păcătos? Fireşte, acest lucru este foarte derutant.

80) Pe de altă parte, cele patru căi prin care oamenii dobândesc Providența Lui au fost deja explicate. Două dintre ele sunt în ascunderea feței, iar două sunt în dezvăluirea Feței.

De asemenea, a fost explicată raţiunea ascunderii Feței faţă de oameni: în mod deliberat se dă oamenilor spaţiu pentru a depune eforturi şia se angaja în munca Lui în Tora și Miţvot prin propria voinţă, pentru că atunci încântarea Creatorului din munca lor în Tora Sa și Miţvot crește mai mult decât încântarea Lui de către îngerii de sus, care nu au de ales și a căror misiune este obligatorie. Există, de asemenea, și alte raţiuni, dar nu este aici locul să discutăm despre ele.

81) În ciuda aprecierii anterior a căii ascundereaii Feței, aceasta nu este încă considerată perfectă, ci numai o etapă de „tranziție”, întrucât acesta este locul unde este dobânditădorința perfecţiunii. Aceasta înseamnă că orice recompensă pentru o Miţva care este pregătită pentru un om, nu este dobândită decât prin munca lui în în Tora și prin faptele sale bune în timpul ascunderii Feței, adică atunci când se angajează prin voia sa. Este aşa întrucât atunci omul se simte îndureratîntărindu-şi credința în El pentru a împlini voințeia Lui. Iar întreaga recompensă se măsoară numai în funcție de durerea pe care o resimt în respectarea Torei și a Miţvot, așa cum reiese dinîn cuvintele lui Ben He He, „ Răsplata este după cum e suferinţa ”.

82) Prin urmare, fiecare trebuie să treacă prin experienţa acelei perioade de tranziție, de ascundere a Feței. Când o desăvârşeşte, el este răsplătit cu Providența deschisă, adică revelarea Feței.

Înainte de a fi răsplătit cu revelarea Feței, deși vede partea din Spate, el nu se poate abține să comită nelegiuiri. Nu numai că nu este în stare să respecte toate cele 613 Miţvot, întrucât iubirea nu vine prin constrângere și nici cu forţa, dar el nu poate nici măcar să îndeplinească celelalte 612 Miţvot, întrucât la el nici măcar frica nu este resimţităașa cum ar trebui.

Acesta este sensul Torei care înseamnă611 în Gematria, întrucât orice în Ghematria reprezintă partea din Spate, căci omul nu poate respecta în mod corespunzător nici măcar cele 612 Miţvot. Acesta este sensul cuvintelor „El nu se va lupta veşnic”. În cele din urmăva fi recompensat cu revelarea Feței.

83) Primul grad de revelare a Feței este dobândirea Providenţei răsplăţii și pedepsei în cu o claritate absolută. Omul o capătă doar prin mântuirea de către ElSa, fiind atunci recompensat prin a i se  deschide ochii în Tora în minunată dobândire, devenind „un izvor veşnic curgător”, după cum spune Rav Meir (Avot 6). Pentru orice Miţva din Tora pe care o îndeplineşti prin propria-ţi voinţă, eşti recompensat să-ţi vezi răsplata în însăşi acea Miţva, răsplată ce îţi este destinată în următoarea lume, la fel ca și marea pierdere prin comiterea unor nelegiuiri.

84) Și deși nu are încă în mâinile lui recompensa, întrucât răsplata pentru o Miţva nu este în această lume, dobândirea clară este suficientă pentru ca, de acum încolo, el să simtă o marea plăcere în timp ce îndeplineşte fiecare Miţva, căci „Tot ceea ce este aproape de a fi desăvârşit este considerat desăvârşit. „

De pildă, să luăm un negustor care a făcut o tranzacție și a câștigat o sumă mare. Chiar dacă profitul va intra în posesia lui după o vreme, dacă este sigur, dincolo de orice umbră ade îndoială, că profitul va ajunge la el la timp, el este la fel de fericit ca și când banii i-ar fi venit imediat.

85) În mod firesc, o asemenea Providență deschisă probează faptul că de acum încolo el se va agăța de Tora și Miţvot cu inima și sufletul și cu toată puterea sa și se va abţine de la a comite nelegiuirie, ca și cum ar scăpa dintr-un foc. Și, deși nu este încă un drept desăvârşit, întrucât nu a fost răsplătit cu pocăințăa din iubire, marea sa Dvekut (alipirea) la Tora și faptele bune îl ajută să fie treptat recompensat cu pocăința din iubire, ceea ce înseamnă cel de-al doilea grad al revelării Feţei. Atunci el va putea îndeplini toate cele 613 Miţvot, şi devine un drept desăvârşit.

86) Acum înțelegem pe deplin întrebarea pe care ne-am pus-o relativ la jurământ, anume că sufletul a jurat înainte de a veni pe această lume: „Chiar dacă întreaga lume îți spune că ești drept, fii rău în ochii tăi.” Ne-am pus deja întrebarea: „Dacă întreaga lume este de acord că este drept, de ce ar trebui ca el să se considere în continuare rău? Nu are el încredere într-o lume întreagă? ”

Mai este de lămurit un lucru referitor la cuvintele „Chiar dacă întreaga lume îți spune”. Anume, care este legătura dintre acestea și mărturia lumii întregi, întrucât omul se cunoaște pe sine mai bine decât o întreagă lume? Ar fi trebuit să jure astfel: „Chiar dacă știi despre tine că ești drept.”

În orice caz, cel mai derutant este faptul că Ghemara afirmă în mod explicit (Berachot 61), „Raba a spus: „Trebuie să știi în sufletul tău dacă eşti drept sau nu”. Astfel, există o obligație și o posibilitate de a fi drept desăvârşit cu adevărat.

Mai mult decât atât, omul trebuie să cerceteze şi să fie în stare să recunoască acest adevăr în sine însuşi. Dacă este așa, atunci cum de a jurat sufletul să fie întotdeauna rău în ochii săi și să nu știe niciodată adevărul real, când înțelepții noștri l-au obligat contrariul?

87) Într-adevăr, cuvintele sunt foarte exacte. Atâta timp cât nu a fost recompensat cu deschiderea ochilor în Tora în minunata dobândire, suficientă pentru el pentru dobândirea completă şi clară a Providenţei răsplăţii și pedepsei, cu siguranță nu va putea să se înșele și să se considere drept. Asta întrucât el va simți ogligatoriu că îi lipsesc cele două cele mai cuprinzătoare Miţvot ale Torei, și anume iubirea și frica.

Chiar și dobândirea completă a fricii, într-un mod în care „Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omul nu va reveni la nebunie”, din cauza teribilei sale frici de pedeapsă și a uriaşei pierderi urmare a unei nelegiuiri, este cu totul inimaginabilă înainte de a fi fost recompensat cu dobândirea completă, clară şi absolute a Providenţei răsplăţii și pedepsei.

Asta se referă la dobândirea primului grad de revelare a Feței, care i se întâmplă omului deschizându-şi ochii în Tora. Cu atât mai mult în ce priveşte iubirea, care este complet dincolo de capacităţile omului, întrucât depinde de înțelegerea inimii și aici nu vor fi de folos nici străduinţa, nici constrângerea.

88) De aceea, jurământul statuează: „Chiar dacă întreaga lume îți spune că ești drept.” Asta întrucât cele două porunci (Miţvot), privind iubirea și frica, sunt date numai individului și nimeni altcineva din lume nu le poate distinge și cunoaște.

Astfel, de vreme ce văd că el este desăvârşit în 611 Miţvot, ei îşi spun imediat că probabil are și cele două Miţvot al iubirii și fricii. Și întrucât natura umană te face să crezi ce spune lumea, s-ar putea să cazi într-o greșeală gravă.

De aceea, sufletul a jurat în acest sens chiar înainte de a veni în această lume și poate că asta ne va ajuta. În orice caz, individul însuși este cel care trebuie să se îndoiască și să știe în inima lui dacă este un drept desăvârşit.

89) Putem să înțelegem şi ceea ce ne-am întrebat cu privire la faptul de a fi recompensat cu iubire. Ne-am pus întrebarea: „Cum am putea dobândi chiar şi primul grad de iubire atunci când nu există nici o răsplată pentru îndeplinirea unei Miţva în această lume?” Acum este clar că de fapt omul nu trebuie să primească efectiv o răsplată pentru o Miţva în viața sa, de unde și precizarea lor, „ Îți vei vedea lumea ta în timpul vieții tale și după tine, viaţa în lumea care va veni”, ceea ce presupune că răsplata pentru o Miţva nu este în această lume, ci în lumea care va veni.

Totuși, pentru a vedea, a şti și a simți viitoarea răsplată pentru o Miţva în lumea care va veni, omul trebuie să o ştie cu deplină certitudine și claritate, încă din această viață prin minunata sa dobândire în Tora. Asta întrucât atunci el încă dobândeşte iubirea condiționată, care este primul grad al ieșirii din ascunderea Feței și intrarea la revelarea Feței, iubire pe care trebuie să o avem pentru a respecta în mod corespunzător Tora și Miţvot, de maniera în care „Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omulnu va reveni la nebunie”.

90) Și muncind pentru a respecta Tora și Miţvot în forma unei iubiri condiționate, pe care o primeşte din cunoașterea viitoarei recompense în lumea care va veni, întrucât prin ​​„tot ceea ce este aproape de a fi desăvârşit este considerat desăvârşit”, omul dobândeşte al doilea grad de revelare a Feței – Providenţa Lui asupra lumii din eternitatea și veracitatea Sa, ceea ce înseamnă că El este bun și face bine atât celui bun cât şi celui rău.

În această stare, omul dobândeşte iubirea necondiționată și păcatele devin pentru el ca şi merite. Începând de atunci, el este numit „drept desăvârşit”, întrucât poate urma Tora și Miţvot cu iubire și frică. El este numit „desăvârşit”, întrucât are îndeplinite toate cele 613 Miţvot în totalitate.

91) Astfel avem răspunsul la ce ne-am întrebat anterior cu privire la cel care dobândeşte a treia măsură a Providenței, și anume Providența răsplăţii și pedepsei, când „Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omulnu se va reveniîntoarce la nebunie”. Și totuși, el este încă considerat ca fiind drept nedesăvârşit. Acum înțelegem pe deplin că îi lipsește încă o Miţva, anume acea Miţva a iubirii. Desigur, el este incomplet, întrucât el trebuie să îndeplinească în mod necesar toate cele 613 Miţvot, care constituie obligatoriu primul pas pus pe pragul plenitudinii.

92) Cu toate cele ce s-au spus mai sus, înțelegem ceea ce se întrebau ei: „Cum de ne-a obligat Tora la porunca iubirii atunci când această Miţva nici măcar nu este la îndemâna noastră să ne-o asumăm sau chiar să o dobândim într-un fel?” Acum vedem și înțelegem că este vorba despre înțelepții noștri care ne-au avertizat: „Am muncit și nu am găsit, să nu crezi” și, tot aşa, „ să practice întotdeauna Tora și Miţvot, chiar și Lo Lişma, iar de la Lo Lişma va ajunge la Lişma”(Pesahim 50). Şi versetul „Cei ce Mă caută … Mă găsesc” (Proverbe 8:17), mărturisește acest lucru.

93) Acestea sunt cuvintele înțelepților noștri (Megila, p. 6b): „Rabinul Yiţhak a spus: «Dacă cineva îți spune ‘Am muncit și nu am găsit’, să nu crezi; ‘Nu am muncit și am găsit’, să nu crezi; ‘Am muncit și am găsit’, să crezi»”. Aceste chestiuni se referă la cuvintele Torei, dar în negociere, este ajutor de sus. Ne-am întrebat mai sus (pct. 40) referitor la cuvintele „Am muncit și am găsit, să crezi”. Cuvintele par să se contrazică singure, întrucât munca se referă la dobândire, în timp ce găsirea se referă la ceva ce capeţi fără muncă, pe negândite. Ar fi trebuit să spună: „Am muncit și am căpătat”.

Cu toate acestea, ar trebui să știm că acest termen „găsire”, menționat aici, se referă la versetul: „Cei ce Mă caută … Mă găsesc”. El se referă la găsirea (revelarea) Feței Creatorului, așa cum este scris în Zohar, anume că El se găsește doar în Tora, ceea ce înseamnă că omul este recompensat cu revelarea Feței Creatorului muncind în Tora. Prin urmare, înțelepții noștri au fost exacţi în cuvintele lor când au spus „Am muncit și am găsit, să crezi”, căci munca este în Tora, iar găsirea este în revelarea Feței Providenței Lui (vezi Pct. 47).

Ei s-au abținut în mod deliberat să spună: „Am muncit și am câștigat, să crezi” sau „Am muncit și am căpătat”. Asta pentru că atunci ar fi loc pentru o eroare de conţinut, întrucât câștigarea sau posesia se referă doar la posesia Torei. Prin urmare, ei au ales cu precizie cuvântul „găsire”, indicând faptul că se referă la altceva decât la dobândirea Torei, și anume revelarea Feței Providenței Sale.

94) Acelaşi lucru îl stabileşte şi versetul: „Nu am muncit și am găsit, să nu crezi”. Pare încâlcit, pentru cine ar fi atât de credul încât să creadă că este posibil să fii recompensat cu Tora fără să fie nevoie să muncești pentru asta? Din moment, însă, ce cuvintele se referă la versetul: „Cei ce Mă caută … Mă găsesc” (Proverbe 8:17), înseamnă că oricine, oricât de important sau neînsemnat, care Îl caută, Îl găsește imediat. Aceasta este semnificaţia cuvintelor „Cei ce Mă caută”.

S-ar putea crede că acest lucru nu necesită atât de multă  muncă, și chiar și oricine, care nu dorește să depună eforturi în acest sens, îl va găsi pe El. În această privință, înțelepții noștri ne avertizează să nu tragem o astfel de concluzie. Mai curând, munca este necesară aici, aşadar „nu am muncit și am găsit, să nu crezi”.

95) Acum vedem de ce Tora este numită „viață”, așa cum este scris în versetul: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul” (Deuteronom 30:15) şi în versetul, „Alege viața” (Deuteronom 30:19) sau „Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc”(Proverbe 4:22). Aceasta rezultă şi din versetul „Seninătatea Feţei Împăratului este viaţa” (Proverbe 16:15), întrucât Creatorul este sursa întregii vieți și a tot ce este bine.

Prin urmare, viața se extinde la acele ramuri care aderă la rădăcina lor. Asta se referă la cei care s-au străduit și au găsit lumina Feței Lui în Tora, adică la cei care au fost răsplătiţi  deschizându-li-se ochii în Tora în minunata dobândire până când au fost recompensaţi cu revelarea Feței, ceea ce înseamnă dobândirea adevăratei Providențe, căreia i se potrivește numele Lui, Cel Bun, căci calea Binelui este de a face bine.

96) Iar cei care au câștigat nu se mai pot retrage din a respecta în mod corect Miţva, întrucât nu te poţi da înapoi de la o plăcere minunată care îţi este la îndemână. Prin urmare, ei fug de comiterea nelegiuirilor aşa cum ar fugi de foc.

Se spune despre ei: „Dar voi, care vă alipiţi Domnului, Dumnezeul vostru, sunteţi în viață fiecare dintre voi în această zi”, întrucât iubirea Lui vă este dăruită vouă din abundenţă într-o iubire firească prin canalele naturale pregătite pentru om prin natura creaţiei. Este astfel întrucât acum ramura s-a alipit de rădăcina sa aşa cum trebuie, iar viața se revarsă asupra ei din abundență și fără încetare de la originea ei. De aceea, Tora este numită „viață”.

97) Din acest motiv, înțelepții noștri ne-au avertizat în multe locuri cu privire la condiția necesară pentru practicarea Torei, anume că va fi în mod special Lişma, de maniera în care, prin ea, omul va fi recompensat cu viața, întrucât este o Tora a vieții și de aceea ne-a fost dată, așa cum este scris: „Alege viața, ca să trăieşti”.

Prin urmare, în timpul practicii Torei, fiecare om trebuie să muncească în ea și să-și îndrepte mintea și inima să găsească în ea „Seninătatea Feţei Împăratului”, adică dobândirea Providenței deschise, numită „lumina Feței”. Oricine este capabil de asta, așa cum este scris, „cei ce Mă caută … Mă găsesc”, după cum este scris, de asemenea „Am muncit și nu am găsit, să nu crezi”.

Astfel, omului nu-i trebuie nimic în această direcţie, în afară de munca în sine. Este scris: „ Oricine practică Tora Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a vieţii” (Ta’anit 7a). Înseamnă că ar trebui doar să-şi îndrepte mintea și inima către a dobândi viața, care este semnificaţia pentru Lişma.

98) Acum putem vedea că întrebarea pe care şi-au pus-o înţelepţii referitor la porunca iubirii, spunând că această Miţva nu se află în mâinile noastre, întrucât iubirea nu ne este dată prin constrângere cu de-a sila, nu constituie deloc o întrebare, dat fiind că ea se află în întregime în mâinile noastre. Oricine poate munci în Tora până va găsi dobândirea Providenței Lui deschise, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit, să crezi”.

Când omul este răsplătit cu Providența deschisă, iubirea vine de la sine prin canalele fireşti. Cel care nu crede că o poate dobândi prin eforturile sale, indiferent de motiv, se găseşte în mod necesar în situaţia de a nu crede cuvintele înțelepților noștri. În schimb, el își imaginează că pentru unii munca nu este suficientă, ceea ce contrazice versetul: „Am muncit și nu am găsit, să nu crezi”. De asemenea, contrazice cuvintele: „cei ce Mă caută … Mă găsesc”, adică în mod special cei care „caută”, oricare ar fi ei, importanţi sau neînsemnaţi. În orice caz, el trebuie cu siguranță să muncească.

99) Din cele de mai sus, vom înțelege sensul cuvintelor „Oricine practică Tora Lo Lişma, Tora lui devine pentru el o poțiune a morții” (Ta’anit 7a), precum și ceea ce au spus despre versetul: „Într-adevăr ești un Dumnezeu care se ascunde”, căci Creatorul se ascunde în Tora.

Ne-am spus anterior că: „Este logic faptul că Creatorul este ascuns în special în problemele lumești și în vanitățile acestei lumi, care sunt în afara Torei, și nu în Tora în sine, întrucât numai acolo este locul revelării. Pentru ca apoi să ne întrebăm: Această ascundere prin care Creatorul se ascunde pe Sine, pentru a fi căutat și găsit, așa cum este scris şi în Zohar, „De ce am nevoie de toate acestea?”

100) Din cele explicate mai sus, putem înțelege pe deplin că această ascundere prin care Creatorul se ascunde pe Sine pentru a fi căutat este acea ascundere a Feței, prin El îşi conduce creaturile Sale în două maniere: simpla ascundere și ascunderea în ascundere.

Zohar-ul ne spune că nici nu ar trebui să luăm în considerare faptul că Creatorul dorește să rămână în Providenţa Feței ascunse din creaturile Sale. Mai degrabă, este ca cineva care se ascunde în mod deliberat, în aşa fel încât prietenul său să-l caute şi să-l găsească.

La fel, Creatorul se comportă în ascunderea Feței faţă de creaturile Sale doar pentru că vrea ca oamenii să caute revelarea Feței Sale și să-L găsească. Cu alte cuvinte, nu ar exista niciun mod prin care oamenii să fie recompensaţi cu dobândirea Feței Regelui dacă El nu s-ar fi comportat mai întâi faţă de ei în ascunderea Feței. Astfel, întreaga ascundere nu este decât o pregătire pentru revelarea Feței.

101) Este scris că Creatorul se ascunde în Tora. În ceea ce privește chinurile și suferinţele pe care le îndură omul în timpul ascunderii feței, sunt diferite pentru cel care comite nelegiuiri și care a făcut puțin în Tora și Miţvot faţă de cel care practică Tora și face fapte bune permanent. Primul este destul de îndreptăţit să-l condamne pe Creator în ceea ce priveşte meritul şi să creadă că suferința a ajuns la el din cauza păcatelor și a sărăciei sale în Tora.

Pentru celălalt, însă, este mult mai greu să-l condamne pe Creator în ceea ce priveşte meritul, întrucât după ​​mintea lui el nu merită pedepse atât de dure. Mai mult, el vede că prietenii săi, care sunt mai răi decât el, nu suferă atât, așa cum este scris: „Cel rău și cel calm au dobândit bogății” sau „în zadar mi-am curățat inima”.

Astfel, atâta timp cât omul nu este recompensat cu Providenţa revelării Feței, abundența Torei și Miţvot pe care le-a îndeplinit fac pentru el ascunderea Feței mult mai grea. Acesta este sensul cuvintelor „Creatorul se ascunde în Tora”.

Într-adevăr, toată această greutate pe care o simte prin Tora nu este altceva decât manifestări prin care Tora însăși îl cheamă, trezindu-l să se grăbească și să dea măsura necesară a muncii pentru a-l înzestra prompt cu revelarea Feței, așa cum o dorește Dumnezeu.

102) De aceea este scris că toți cei care învață Tora Lo Lişma, Tora lor devine pentru ei o poțiune a morții. Nu numai că nu ies din ascunderea Feței pentru a ajunge la revelarea Feței, întrucât nu    și-au îndreptat mintea să muncească și să o dobândească, dar Tora pe care o acumulează ei le sporeşte şi mai mult ascunderea Feței. În cele din urmă, ei cad în starea de ascundere în ascundere, care este considerată moarte, omul fiind complet detașat de rădăcina sa. Astfel, Tora lor devine pentru ei o poțiune a morţii.

103) Clarificăm astfel cele două nume aplicate Torei: „revelată” și „ascunsă”. Trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de Tora ascunsă și de ce nu este revelată Tora întreagă?

Într-adevăr, există o intenție profundă aici. Tora ascunsă presupune că Creatorul se ascunde în Tora, de unde și numele, „Tora a ascunderii”. În schimb, este numită „revelată”, deoarece Creatorul este revelat prin Tora.

Prin urmare, Cabaliștii au spus și găsim și în cartea de rugăciuni a lui Vilna Gaon (GRA), că ordinea dobândirii Torei începe cu ascunsul și se încheie cu revelatul. Asta înseamnă că prin munca corectă, în care omul se adânceşte mai întâi în Tora a ascunderii, el este astfel recompensat cu Tora revelată, adică cea literală. Aşadar, el începe în ascundere, numită Sod (secret), şi atunci când este recompensat, sfârşeşte în literal.

104) S-a clarificat pe deplin modul în care este posibil să fie dobândit primul grad de iubire, care este iubirea condiționată. Am învăţat că, deși nu există nicio recompensă pentru o Miţva în această lume, dobândirea recompensei pentru o Miţva există și în această lume. Asta se întâmplă omului prin faptul că i se deschid  ochii în Tora, iar această dobândire clară este întru totul similară cu primirea unei răsplăţi instantanee pentru Miţva (vezi Pct. 84).

De aceea, omul simte beneficiul minunat conținut în Gândul Creației, anume acela de a încânta creaturile Sale cu mâna Sa plină, bună și generoasă. Din cauza abundenței de beneficii pe care omul le obține, apare o iubire minunată între el și Creator. Ea se revarsă asupra lui neîncetat, prin aceleași căi și modalităţi prin care apare iubirea naturală.

105) În orice caz, toate acestea nu i se întâmplă omului decât din momentul dobândirii sale. Cu toate acestea, el nu vrea să-şi amintească toate suferinţele provocate de Providența în ascunderea Feței pe care le-a îndurat înainte de a ajunge la revelarea Feței, întrucât „iubirea acoperă toate nelegiuirile”. Ele sunt considerate, în orice caz, o mare problemă, chiar și în iubirea între oameni, dar sunt în contradicţie cu veracitatea Providenței Sale, întrucât El este bun și face bine atât celui bun cât şi celui  rău.

Prin urmare, trebuie să înțelegem cum poate fi recompensat omul cu iubirea pentru El astfel încât să simtă și să știe că Creatorul i-a făcut întotdeauna un bine minunat, de când s-a născut, şi că nu i-a făcut niciodată şi nici nu-i va face nici cel mai mic rău, ceea ce constituie a doua manieră a iubirii.

106) Pentru a înțelege acest lucru, avem nevoie de cuvintele înțelepților noștri. Ei au spus: „Cine se pocăiește din iubire, păcatele sale devin ca şi merite.” Înseamnă nu numai că Creatorul îi iartă păcatele, dar și transformă fiecare păcat și nelegiuire pe care el le-a săvârșit într-o Miţva.

107) Prin urmare, după ce omul este răsplătit cu iluminarea Feței într-o asemenea măsură încât fiecare păcat pe care l-a săvârșit, chiar și pe cele deliberate, este transformat și devine pentru el o Miţva, el se bucură de toate chinurile și suferințele pe care le-a îndurat vreodată din momentul în care s-a aflat în cele două stări de ascundere a Feței. Asta întrucât tocmai ele sunt cele care i-au adus toate acele păcate, care acum au devenit Miţvot prin iluminarea Feței Sale, care face minuni.

Și orice întristare și necaz care l-au scos din minţi și care l-au făcut să cadă în greșeală, ca în prima ascundere, sau să cadă în  păcat, ca în dubla ascundere, au devenit acum cauza și partea de pregătire pentru îndeplinirea unei Miţva dar și primirea pentru asta a unei veșnice și minunate recompense. Prin urmare, orice întristare s-a transformat pentru el într-o mare bucurie și orice rău într-un bine minunat.

108) Este similar cu acea poveste cunoscută despre un evreu care era administrator al casei unui proprietar. Proprietarul îl iubea cu mult drag. Odată, proprietarul a plecat și și-a lăsat afacerea pe mâna înlocuitorului său, care era antisemit.

Ce a facut el? L-a luat pe evreu și l-a biciuit de cinci ori în fața tuturor pentru a-l umili complet.

La întoarcerea proprietarului, evreul s-a dus la el și i-a spus tot ce i s-a întâmplat. Pe acesta l-a cuprins furia, l-a chemat pe înlocuitor și i-a poruncit să-i dea prompt evreului o mie de monede pentru fiecare lovitură de bici pe care i-a dat-o.

Evreul a luat monedele și s-a dus acasă. Soția sa l-a găsit plângând. Înfricoșată, ea l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu proprietarul?” El i-a povestit. Atunci ea l-a întrebat: „Dar de ce plângi?” El i-a răspuns: „Plâng pentru că m-a biciuit doar de cinci ori. Mi-aș fi dorit să mă fi biciuit de cel puțin zece ori, pentru că aș fi avut acum zece mii de monede.

109) Acum vedem că după ce omul a fost recompensat cu pocăința nelegiuirilor într-un mod în care păcatele au devenit pentru el ca şi merite, atunci el este răsplătit cu cel de-al doilea grad de iubire prentu Creator, în care cel care iubeşte nu-i face niciodată niciun rău celui iubit, nici măcar o umbră de rău. Dimpotrivă, El îi face un bine minunat și plin de abundenţă, mereu și pentru veşnicie (vezi Pct. 70), într-un mod în care pocăința din dragoste și transformarea păcatelor în merite sunt una, ca în cuvintele înțelepților noștri.

110) Până acum, am examinat doar cele două grade ale iubirii condiționate. Oricum, trebuie să înțelegem mai departe modul în care omul este recompensat prin dobândirea celor două moduri de iubire necondiționată pentru Creator.

Pentru asta, trebuie să înțelegem pe deplin cuvintele înțelepților noștri (Kiduşin, pct. 40b), „Înțelepții noștri au spus: «Omul trebuie să se considere întotdeauna pe sine însuşi pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat. Dacă îndeplineşte o  Miţva, fericit este el, pentru că s-a condamnat la partea de merit. Dacă va comite o nelegiuire, vai de el, pentru că s-a condamnat la partea de vină, așa cum s-a spus: „Și un păcătos… etc.”

„Rav Elazar, fiul lui Rav Şimon, spune: „Întrucât lumea este judecată de majoritatea sa, şi individul este judecat de majoritate. Dacă îndeplinește o Miţva, fericit este el, pentru că s-a condamnat pe el însuși și întreaga lume la partea de merit. Dacă va comite o nelegiuire, vai de el, căci s-a condamnat pe el însuși și întreaga lume la partea de vină, cum s-a spus: „Și un păcătos…etc.” ”Pentru acest păcat pe care l-a săvârşit, şi lumea și el au pierdut mult bine.”

111) Aceste cuvinte par derutante de la început până la sfârșit. El spune că cel care îndeplineşte o Miţva se simte imediat de partea meritului, pentru că este judecat după majoritate. Asta se referă, însă, doar la cei care sunt pe jumătate vinovați și pe jumătate nevinovați. Iar Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, nu vorbește deloc despre aceia. Aşadar, din carte lipsește esența.

RAŞI a interpretat cuvintele lui ca referindu-se la cuvintele primului Tanna, care spune: „Întotdeauna trebuie să te consideri pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat”. Rav Elazar adaugă că şi întreaga lume ar trebui să se considere ca și când ar fi pe jumătate vinovați și pe jumătate nevinovați. Totuşi, din carte lipseşte esența. Tot aşa, de ce și-a schimbat el cuvintele? De ce nu spune ceea ce a spus primul Tanna dacă sensul este același?

112) Este cu atât mai dificil când e vorba de obiectul în sine, ceea ce înseamnă ca omul să se vadă pe el însuşi ca fiind pe jumătate vinovat. Aceasta este o minune: Dacă şi-ar şti el multele sale nelegiuiri, s-ar minţi pe sine, oare, spunându-şi că este doar pe jumătate vinovat? Tora, însă, spune: „Ţine-te departe de un lucru fals!”

Mai mult, este scris: „Un singur păcătos distruge mult  bine.” Asta întrucât o nelegiuire condamnă individul și întreaga lume la partea de vină. Aşadar, este vorba despre realitatea concretă, nu de o falsă imaginație prin care omul ar trebui să se vadă pe sine și întreaga lume.

113) Mai există şi o altă confuzie: Este posibil, oare, să nu fie mulţi în fiecare generaţie care să îndeplinească o Miţva? Prin urmare cum ar putea lumea să fie condamnată la partea de merit? Oare, asta înseamnă că situația nu se schimbă deloc și lumea se comportă aşa cum o face întotdeauna? Într-adevăr, este nevoie aici de o mare profunzime, întrucât cuvintele nu pot fi înțelese printr-o abordare superficială.

În orice caz, Braita nu vorbește deloc despre cineva care-şi cunoaşte multele sale nelegiuiri, cu intenţia de a-l învăța cum să se amăgească, anume că este jumătate aşa şi jumătate altfel, sau să insinueze cum că i-ar lipsi o singură Miţva. Acesta nu este deloc drumul înțelepților. Mai curând, Braita vorbește despre acela care simte și își imaginează că este complet și absolut drept, și se găsește pe de-a dreptul întreg, întrucât a fost deja recompensat cu primul grad de iubire prin faptul că i s-au deschis ochii în Tora, iar “Cel care cunoaște misterele va depune mărturie că omulnu va reveni la nebunie”.

Pentru el, Tanna vorbește, îi arată calea și îi dovedește că nu este încă drept, ci undeva între, adică jumătate vinovat și jumătate nevinovat. Asta întrucât încă îi lipsește o Miţva din cele 613 Miţvot ale Torei, și anume Miţva a iubirii.

Întreaga mărturie a Celui care cunoaște misterele că el nu va păcătui din nou se datoreşte numai clarităţii înţelegerii lui a uriaşei pierderi în urma comiterii de nelegiuiri. Asta este considerată frica de pedeapsă și de aceea este numită „pocăință din frică”.

114) Am învăţat anterior şi că acest grad de pocăință din frică nu-l corectează încă pe om, asta întâmplându-se numai de la momentul pocăinței încolo. În orice caz, toată durerea și chinul pe care le-a suferit înainte de a fi recompensat cu revelarea Feței rămân așa cum erau, fără nicio corecție. La fel şi nelegiuirile pe care le-a comis nu sunt corectate în totalitate, ci rămân ca greșeli.

115) De aceea primul Tanna spune că un astfel de om, căruia îi lipseşte încă o Miţva, se va considera pe sine ca fiind pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat. Asta înseamnă că acela ar trebui să-și imagineze că momentul în care a fost recompensat cu pocăința a fost la mijlocul anilor săi. Aşadar, el este încă pe jumătate vinovat, în acea jumătate din anii lui care au trecut înainte de a se pocăi. În acel moment, el este cu siguranță vinovat, întrucât pocăința din frică nu le corectează.

De asemenea, rezultă că el este pe jumătate nevinovat, la jumătatea anilor săi întrucât a fost recompensat cu pocăința în continuare. În acel moment, el este cu siguranță nevinovat, pentru că este sigur că nu va mai păcătui. Aşadar, în prima jumătate a anilor lui el este vinovat, iar în a doua jumătate a anilor lui, el este nevinovat.

116) Tanna îi spune să se gândească că, dacă îndeplineşte o Miţva, adică acea Miţva care îi lipsește din totalul de 613, va fi fericit, căci s-a condamnat la partea meritului. Este aşa întrucât unuia căruia i se dă porunca iubirii prin pocăință din iubire, prin ea, el este răsplătit cu transformarea păcatelor sale în merite.

Apoi, orice întristare și suferință pe care a suferit-o vreodată, înainte de a fi fost recompensat cu pocăința, se transformă în plăceri minunate și nesfârșite pentru el. Mai mult, el va regreta că nu a suferit de câteva ori mai mult, ca în alegoria cu proprietarul și evreul pe care îl iubea.

Asta se numește „condamnarea la partea meritului”, deoarece toate emoțiile sale, greșelile și păcatele au devenit merite pentru el. Astfel, condamnarea la partea meritului înseamnă că întreaga cupă care a fost umplută cu păcate a fost acum transformată într-o cupă plină de merite. În cuvintele înțelepților, această inversare se numește „condamnare”.

117) Tanna îl avertizează în continuare și spune că, atâta timp cât el se află “între” și nu i-a fost dată acea Miţva care îi lipseşte din totalul de 613, nu ar trebui să creadă în el însuși decât în ​​ziua morții sale. El nu ar trebui, de asemenea, să se bazeze pe mărturia Celui care cunoaște misterele, că nu va reveni la nebunie, căci s-ar putea să păcătuiască.

Prin urmare, ar trebui să se gândească la sine însuşi că, dacă va comite o nelegiuire, vai de el, căci s-a condamnat la partea de vină. Asta întrucât atunci va pierde imediat toată dobândirea sa minunată în Tora și toată revelarea Feței cu care a fost recompensat și va reveni la ascunderea Feței. Astfel, se va condamna la partea de vină, căci va pierde toate meritele și tot binele, chiar din a doua jumătate a anilor săi. Drept mărturie, Tanna aduce versetul: „Un singur păcătos distruge mult bine”.

118) Acum vom încerca să înțelegem adăugirea pe care o face Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon și, totodată, de ce nu citează expresia, „pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat”, ca şi  primul Tanna. Este aşa întrucât primul Tanna vorbește despre al doilea și al treilea discernământ al iubirii, așa cum s-a explicat mai înainte (Pct. 70, 72), în timp ce Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, vorbește de al patrulea discernământ al iubirii, cel al iubirii veșnice … revelarea Feței, așa cum este ea cu adevărat, precum Cel Bun care face bine atât celui bun cât şi celui rău.

119) Am învăţat anterior că este imposibil să fii recompensat cu al patrulea discernământ, cu excepția cazului în care omul este foarte abil și cunoaște toate relațiile celui iubit, cum se comportă cu toți ceilalți, fără să-i lipsească nimic. De aceea până şi acel mare privilegiu, de a fi recompensat cu a se condamna pe el însuşi la partea meritului, nu este încă suficient pentru ca omul să fie răsplătit cu iubirea completă, însemnând al patrulea discernământ. Este astfel întrucât acum el nu-și dobândeşte meritul Lui de a fi bun, şi a face bine atât celui bun cât şi celui rău, ci doar Providența Lui asupra sa (așa cum se spune la pct. 77).

În orice caz, el încă nu cunoaște Providența Lui în această manieră sublimă și minunată cu restul oamenilor din lume. Astfel, am învăţat anterior că atâta timp cât nu cunoaștem toate relațiile celui iubit cu ceilalți, până nu lipsește niciuna dintre ele, iubirea nu este încă veșnică (așa cum se spune la pct. 73). Prin urmare, el trebuie să condamne și lumea întreagă la partea meritului și abia atunci i se va revela iubirea veșnică.

120) Asta spune Rav Elazar, fiul lui Rav Şimon: „Întrucât lumea este judecată de majoritatea ei, individul este şi el judecat de majoritatea ei” și, din moment ce se raportează la întreaga lume, nu poate spune ca primul Tanna, că ar trebui să le considere pe jumătate vinovat şi pe jumătate nevinovat, întrucât în acest grad ajunge omul doar atunci când este recompensat cu revelarea Feței și pocăința din frică. Aşadar, cum să spui acest lucru despre lumea întreagă, când nu au fost răsplătiţi cu această pocăință? De aceea, trebuie doar să spunem că lumea este judecată de majoritatea ei, iar individul este şi el judecat de majoritatea ei.

Explicație: S-ar putea crede că omul nu devine un drept desăvârşit, decât atunci când nu are păcate și nu a păcătuit niciodată. Iar cei care au căzut în păcat și au comis nelegiuiri nu mai merită să devină drepți desăvârşiţi.

Dar iată că Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, ne învață că nu este așa. Mai degrabă, lumea este judecată de majoritatea ei și la fel și individul. Asta înseamnă că după ce nu a mai fost considerat intermediar, adică după ce s-a pocăit din frică, omul este imediat recompensat cu cele 613 Miţvot și cu a fi numit „intermediar”, adică în jumătate din anii săi e vinovat, şi în jumătate din anii săi e nevinovat. După aceea, dacă se adaugă o singură Miţva, acea Miţva a iubirii, se consideră că el este în cea mai mare parte nevinovat și condamnă totul la partea meritului. Astfel, partea greșelilor devine şi ea a meritului, la fel ca în cuvintele primului Tanna.

Rezultă că, chiar dacă cineva are un vas plin de nelegiuiri și păcate, toate devin merite pentru el. Atunci, el este ca unul care nu a păcătuit niciodată și este considerat „drept desăvârşit”. Acesta este sensul celor spuse că lumea și individul sunt judecaţi de majoritate. Astfel, nelegiuirile din mâna sa, înainte de pocăință, nu sunt luate în considerare pentru că au devenit merite. În consecință, chiar și cei „răi desăvârșiți” sunt considerați „drepți desăvârșiți” odată ce au fost recompensaţi cu pocăință din iubire.

121) Prin urmare, el spune că, dacă un individ îndeplineşte o Miţva, adică după pocăința din frică, atunci nu-i lipseşte decât o singură Miţva și „este fericit pentru că s-a condamnat pe sine și întreaga lume de partea meritului.“ Aşadar, nu numai că este răsplătit, prin pocăința sa din iubire, cu condamnarea la partea meritului, așa cum spune primul Tanna, ci este chiar recompensat, condamnând întreaga lume de partea meritului.

Asta înseamnă că este răsplătit cu ridicarea în dobândirea minunată în Tora până când va descoperi cum toți oamenii din lume vor fi recompensaţi în cele din urmă cu pocăința din iubire. Atunci, ei, vor descoperi și vor vedea toată această minunată Providenţă aşa cum a dobândit-o el pentru sine însuşi. Și, ei toţi, vor fi, de asemenea, condamnați la partea meritului. În acel moment, „păcatele vor înceta pe pământ și cei răi nu vor mai exista.”

Și, deși oamenii din lume nu au fost răsplătiţi nici măcar cu pocăința din frică, în orice caz, după ce un individ dobândeşte această condamnare la partea meritului, care le este destinată şi lor ca o dobândire clară şi absolută, este la fel cu ce s-a spus despre cel care se pocăiește din frică: „Iţi vei vedea lumea ta în viața ta”. Am spus că el este impresionat și încântat de asta, ca şi când ar fi avut-o pe loc, căci „Tot ceea ce este aproape de a fi desăvârşit este considerat desăvârşit.”

Asta se referă şi la acel individ care dobândeşte pocăința întregii lumi întocmai ca și cum ei ar fi fost răsplătiţi şi au ajuns la pocăință din iubire. Fiecare dintre ei și-a condamnat partea sa de vină ca merite suficient pentru a cunoaște relațiile Lui cu fiecare om din lume.

De aceea Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, spune: „Fericit este el, pentru că s-a condamnat pe sine și întreaga lume de partea meritului.” De acum înainte, omul cunoaște pe deplin toate căile Providenţei Lui, cu fiecare creație, prin revelarea Feței Lui reale, adică a Binelui care face bine atât celui bun cât şi celui rău. Și întrucât o ştie, drept urmare, a fost recompensat cu al patrulea discernământ al iubirii, și anume „iubirea veşnică”.

Precum primul Tanna, așa că Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, avertizează că, chiar și după ce a condamnat întreaga lume la partea meritului, tot nu ar trebui să creadă în sine până în ziua morții sale. Dacă ar cădea în greşeală cu o singură nelegiuire, el își va pierde imediat toate dobândirile minunate, așa cum este scris: „Un singur păcătos distruge mult bine.”

Asta explică diferența dintre primul Tanna și Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon: Primul Tanna vorbește doar despre al doilea și al treilea discernământ al iubirii; prin urmare, nu menționează condamnarea întregii lumi. În timp ce Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, vorbește de al patrulea discernământ al iubirii, care nu poate fi înfățișat decât prin dobândirea condamnării întregii lumi la partea meritului. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem în continuare cum căpătăm această minunată dobândire a condamnării întregii lumi la partea meritului.

122) Aici trebuie să înțelegem cuvintele înțelepților noștri (Ta’anit 11a): „Când ceilalţi sunt în suferință, nu ar trebui să spui: «Mă duc la mine acasă și mănânc și beau și voi avea sufletul înpăcat.» Dacă cineva face acest lucru, textul spune despre el: «Și iată bucurie și veselie, ucidem un bou și tăiam o oaie, mâncăm carne și bem vin – hai să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!» Şi ce spune mai departe? «Și Domnul oștirilor S-a revelat pe Sine în urechile mele: Cu siguranță nelegiuirea ta nu va fi ispășită până nu vei muri.» Până acum, despre atributul celui intermediar. Ce spune, însă, despre atributul celui rău? «Vino, voi aduce vin și ne vom umple cu băutură tare, iar mâine va fi la fel ca şi ziua de azi.» Ce spune după aceea? «Cel drept piere și nimeni nu observă, pentru că din cauza răului, cel drept a pierit.» În schimb, atunci când omul suferă cu ceilalţi, el este recompensat cu consolarea celorlalţi.”

123) Aceste cuvinte par complet irelevante. El dorește să aducă dovezi din text, după care omul ar trebui să sufere cu ceilalţi. De aceea, de ce am face distincţia între atributul de intermediar şi atributul de rău? Mai mult, de ce  această precizare pe care o face cu privire la atributul de intermediar și la atributul de rău? De ce nu spune „intermediar” și „rău”, de ce am nevoie de atribute?

De asemenea, de unde rezultă că textul vorbește despre o nelegiuire atunci când cineva nu suferă cu ceilalţi? Mai mult, nu vedem nici o pedeapsă dată atributului celui rău, ci dimpotrivă, în ceea ce este scris se spune: „Cel drept piere și nimeni nu observă”. Dacă cei răi păcătuiesc, ce a făcut cel drept că a fost pedepsit, și de ce i-ar păsa celui rău dacă cel drept este luat?

124) De fapt, trebuie ştiut că aceste atribute, „intermediar”, „nelegiuit” și „drept”, menționate în această Braita, nu se găsesc distinct în oameni. Mai degrabă, toate trei se află în interiorul fiecărui om din lume. Aceste trei atribute sunt perceptibile în fiecare om. În starea de ascundere a Feței, înainte să se fi pocăit din frică, el este văzut ca fiind în atributul celui rău.

După aceea, dacă este recompensat cu pocăința de frică, el este recunoscut ca fiind în atributul celui intermediar. Apoi, dacă este răsplătit cu pocăința din iubire, precum și în cel de-al patrulea discernământ, adică iubirea veșnică, el este considerat un „drept desăvârşit”. Prin urmare, ei nu au spus simplu, intermediari și drepți, ci atributul celui intermediar și atributul celui rău.

125) Ar trebui să ne amintim şi faptul că este imposibil să fii recompensat cu discernământul al patrulea de mai sus, fără a dobândi mai întâi revelarea Feței, la care este destinată a ajunge întreaga lume. Asta dă omului puterea să condamne întreaga lume la partea meritului, aşa cum spune Rav Elazar, fiul lui Rav Şimon. Am învăţat deja că problema revelării feței va transforma în mod inevitabil orice suferință și tristețe care a apărut în timpul ascunderii feței în plăceri minunate, până într-acolo încât omul va regreta regretă că a suferit atât de puțin, așa cum s-a explicat mai sus.

Aşadar, ar trebui să ne întrebăm: „Când omul s-a condamnat pe sine la partea meritului, el își aduce aminte cu siguranță de toată durerea și chinurile pe care le-a suferit în timpul ascunderii Feței.” De aceea este posibil ca toate să fie transformate în plăceri minunate pentru el, așa cum s-a spus mai sus. Dar când condamnă întreaga lume la partea meritului, cum poate cunoaște el măsura durerii și a chinurilor pe care le suferă toți oamenii din lume, astfel încât să înțeleagă cum de sunt condamnați la partea meritului în același mod în care am explicat noi anterior cu privire la propria condamnare?

Pentru a evita să nu existe partea de merit a întregii lumi, atunci când omul este calificat să-i condamne la partea de merit, el nu are altă soluţie decât să sufere mereu de necazurile celorlalţi, la fel cum suferă de propriile necazuri. Atunci partea de vină a întregii lumi va fi gata în el, ca și propria sa parte de vină. Astfel, dacă va fi răsplătit cu a se condamna la partea meritului, va putea să condamne și întreaga lume la partea meritului și va ajunge să fie un “drept desăvârşit”.

126) Din ceea ce s-a explicat, înțelegem corect cuvintele din Braita, cum că dacă cineva nu suferă cu ceilalţi, atunci chiar și când este răsplătit cu pocăință din frică, adică atributul celui intermediar, textul spune despre el și vorbește în favoarea lui, „Și uite bucurie și veselie”. Asta înseamnă că cel căruia i s-a dat binecuvântarea, „Îți vei vedea lumea ta în timpul vieții tale” și vede întreaga răsplată pentru a sa Miţva, care este pregătită pentru următoarea lume, este cu siguranță „plin de bucurie și veselie”. Și el își spune: „ucidem un bou și tăiam o oaie, mâncăm carne și bem vin – hai să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”

Cu alte cuvinte, este plin de o mare bucurie din cauza recompensei sale promise în lumea următoare. De aceea spune el atât de bucuros, „pentru că mâine vom muri” și voi strânge întreaga mea viaţă din lumea următoare după ce voi muri.

Ce scrie, însă, după asta? „ Și Domnul oștirilor S-a revelat pe Sine în urechile mele: Cu siguranță nelegiuirea ta nu va fi ispășită până nu vei muri.” Asta înseamnă că textul îl mustră pentru greșelile adunate în mâna lui, căci am învăţat că păcatele celui care se pocăiește din frică devin simple greșeli. Prin urmare, întrucât nu a suferit cu ceilalţi și nu poate ajunge la pocăința din iubire, moment în care păcatele devin merite pentru el, este necesar ca greșelile sale să nu fie niciodată ispășite în timpul vieții sale. Astfel, cum se poate bucura în viața sa din lumea următoare? Acesta este motivul pentru care este scris: „Cu siguranță nelegiuirea ta nu va fi ispășită”, însemnând greșelile, „ până nu vei muri”, adică înainte de a muri. Astfel, el este lipsit de ispășire.

127) Braita spune, de asemenea, că acesta este „atributul celui intermediar”, ceea ce înseamnă că acest text se referă la momentul de la care începând omul s-a pocăit din frică. În acel moment, el este considerat „intermediar”.

Cu toate acestea, ce se scrie în text despre „atributul celui rău”? Adică, ce va deveni el din momentul în care s-a aflat în ascunderea Feţei, care a fost numită atunci „atribut al răului”? Am învăţat că pocăința din frică nu corectează trecutul de dinainte de a se pocăi.

Prin urmare, Braita aduce un alt verset: „ Vino, voi aduce vin și ne vom umple cu băutură tare, iar mâine va fi la fel ca şi ziua de azi”. Asta înseamnă că acele zile și ani care au trecut de la vremea stării de ascundere a Feței, pe care nu a corectat-o, numită „atribut al celui rău”, nu vor ca el să moară, deoarece nu au nici o parte după moarte în lumea următoare, întrucât constituie atributul celui rău.

Prin urmare, de îndată ce atributul celui intermediar din el se bucură și se veseleşte, „pentru că mâine vom muri” și el va fi recompensat cu viața lumii viitoare, în același timp, atributul celui rău din el nu spune acelaşi lucru. Mai degrabă spune, „iar mâine va fi la fel ca şi ziua de azi”, ceea ce înseamnă că dorește să trăiască și să fie fericit în această lume pentru totdeauna, întrucât încă nu are nicio parte în lumea următoare, dat fiind că nu a corectat-o, pentru că ea este corectată doar prin pocăința din iubire.

128) Braita încheie astfel: „Ce spune după asta? «Dreptul piere.»” Adică atributul celui drept desăvârşit, pe care acel om ar trebui să-l merite, se pierde din el. „Și nimeni nu observă … căci din cauza răului, cel drept a pierit.” Asta înseamnă că, întrucât acel intermediar nu a suferit cu ceilalţi, el nu poate ajunge la pocăință din iubire, care transformă păcatele în merite și relele în plăceri minunate. În schimb, toate greșelile și răul pe care l-a suferit înainte de a fi dobândit pocăința din frică fac parte în continuare din atributul celui rău, care simte ca fiind rea Providența Lui. Și din cauza acestui rău pe care acesta îl simte încă, el nu poate fi recompensat cu a fi un drept desăvârşit.

Textul spune „și nimeni nu observă”, ceea ce înseamnă că acela nu observă „din cauza răului”. Cu alte cuvinte, din cauza răului pe care încă îl resimte în Providența Lui din trecut, „cel drept a pierit”, adică a pierdut atributul celui drept. Și va muri și va părăsi lumea ca simplu intermediar.

Toate acestea îl privesc pe cel care nu suferă cu ceilalţi și nici nu este răsplătit cu a vedea uşurarea celorlalţi, căci nu va putea   să-i condamne la partea meritului și să le vadă consolarea. Prin urmare, el nu va dobândi niciodată atributul celui drept.

129) Din toate cele menționate mai sus, am ajuns să știm că nu există niciun on născut din femeie care să nu trăiască experienţa celor trei atribute de mai sus: atributul celui rău, atributul celui intermediar și atributul celui drept.

Acestea sunt numite Midot (atribute), întrucât se extind din Midah (măsura) dobândirii Providenței Lui. Înțelepții noștri au spus: „Omului i se dă în măsura în care dă el” (Suta 8). Cei care dobândesc Providența Lui în ascunderea Feței sunt considerați răi sau răi nedesăvârşiţi, din perspectiva simplei ascunderi sau răi desăvârşiţi, din perspectiva dublei ascunderi.

Întrucât ei simt și cred că lumea este condusă de o Providenţă rea, este ca și cum s-ar condamna pe ei înșiși, deoarece primesc chinurile și durerile de la Providența Lui și se simt rău tot timpul. Ei condamnă încă şi mai mult gândul că o Providenţă rea veghează asupra tuturor oamenilor din lume, ca şi asupra lor.

Prin urmare, cei care dobândesc Providența din perspectiva ascunderii Feței sunt numiți „răi”, întrucât acest nume apare în ei din adâncul senzației lor. Depinde de înțelegerea inimii, iar cuvintele sau gândul care justifică Providența Lui nu contează deloc atunci când ea este contrară senzației fiecărui organ și simț, care nu se pot forța să mintă, cum poate ea să o facă.

Prin urmare, cei care sunt în această măsură a dobândirii Providenţei sunt considerați a se fi condamnat pe ei înșiși și întreaga lume la partea de vină, așa cum este scris în cuvintele lui Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon. Asta întrucât își imaginează o Providenţă rea care veghează asupra întregii lumi, ca şi asupra lor, după cum se potriveşte numelui Lui, „Bunul care face bine atât celui bun cât şi celui rău”.

130) Cei care au fost recompensaţi cu senzația Providenței Sale sub forma primului grad de revelare a Feței, numit „pocăința din frică”, sunt considerați intermediari, întrucât sentimentele lor se împart în două părți, numite cele „două talere ale balanţei.“

Acum, când au fost răsplătiţi cu revelarea Feței, prin „Îţi vei vedea lumea ta în timpul vieţii tale”, ei au dobândit cel puțin buna Lui Providență, aşa cum se potrivește numelui Lui, Cel Bun. Prin urmare, ei au partea de merit.

Însă, toată durerea și chinurile amare care au fost imprimate în simţămintele lor în toate zilele și anii în care au primit Providența Feței ascunse, din trecut, înainte de a fi fost răsplătiţi cu pocăința menţionată mai sus, toate acestea rămân și sunt numite „partea de vină.”

Și întrucât aceștia au aceste două talere stând unul opus celuilalt, în maniera în care partea de vină este așezată din momentul pocăinței lor și înainte de asta, iar partea de merit le este asigurată și garantată din momentul pocăinței mai departe, momentul pocăinței stând „între” merit și păcat. Acesta este motivul pentru care ei sunt numiți „intermediari”.

131) Iar cei care merită revelarea Feței în gradul al doilea, numită „pocăință din iubire”, atunci când păcatele devin merite pentru ei, se consideră că au condamnat partea de mai sus a vinovăției la partea meritului. Asta înseamnă că toată întristarea și suferința gravate în oasele lor, în timp ce se aflau sub Providența ascunderii Feței, au fost acum inversate și condamnate la partea meritului, întrucât fiecare întristare și suferință au fost acum transformate într-o minunată și nesfârșită plăcere. Acum ei sunt numiți „drepți”, pentru că justifică Providența Lui.

132) Trebuie să știm că atributul de intermediar se aplică chiar și atunci când omul se află sub Providența ascunderii Feței. Prin mare străduinţă în credința în răsplată și pedeapsă, le apare o lumină de mare încredere în Creator. Pentru un timp, sunt recompensaţi cu un grad de revelare a Feței Lui în atributul de intermediar. Dezavantajul, însă, este acela că nu pot rămâne permanent în gradul lor, întrucât a sta permanent într-un grad este posibil numai prin pocăința din frică.

133) Ar trebui, de asemenea, să știm că ceea ce am spus, anume că există alegere numai atunci când există ascunderea Feței, nu înseamnă că, după ce a dobândit Providența Feței revelate, omul nu mai are de muncit sau de făcut eforturi în practicarea Torei și Miţvot. Dimpotrivă, munca corectă în Tora și Miţvot începe în mai ales după ce a fost recompensat cu pocăința din iubire. Doar atunci este posibil ca omul să se angajeze în Tora și Miţvot cu iubire și frică așa cum ni se poruncește, iar „Lumea a fost creată numai pentru cei drepți desăvârşiţi” (Berachot 61).

Este ca şi un rege care voia să-i aleagă pentru el pe cei mai loiali dintre supușii din țara lui și să-i aducă să lucreze în interiorul palatului său. Ce a facut el? A emis un decret potrivit căruia oricine ar fi dorit, tânăr sau bătrân, putea veni la palatul său pentru a participa la muncile din interiorul palatului.

Cu toate acestea, el a pus pe mulți dintre slujitorii săi să păzească poarta palatului și toate drumurile care duc spre palat și le-a ordonat să-i deturneze cu şiretenie pe toți cei care se apropie de palatul său și să-i abată de la calea care duce la palat.

Desigur, toți oamenii din țară au început să alerge la palatul regelui. Dar paznicii cei harnici i-au respins cu şiretenie. Mulți dintre ei s-au dat peste cap și s-au apropiat de poarta palatului, dar paznicii de la poartă erau cei mai destoinici și, dacă cineva se apropia de poartă, îi distrăgeau atenţia și îl îndepărtau cu mare abilitate, până când acela dispera și se întorcea înapoi tot așa cum venise.

Și așa au venit și s-au dus mulţi, și-au refăcut forţele, au venit și s-au dus din nou, etc., timp de câteva zile și ani, până când s-au săturat să tot încerce. Doar cei mai puternici dintre ei, care au îndurat cu răbdare, au trecut de paznici și au deschis poarta. Ei au fost recompensaţi instantaneu văzând chipul regelui, care i-a numit pe fiecare în locul său potrivit.

Desigur, din acel moment, nu au mai avut nicio relație cu acești paznici, care i-au abătut și i-au indus în eroare și le-au făcut viața amară timp de câteva zile și ani, alergând înainte și înapoi în jurul porții. Asta întrucât au fost răsplătiți cu a munci și a sluji întru gloria Feței regelui în interiorul palatul său.

La fel este și cu munca celor drepți desăvârșiți. Alegerea ce se aplica în timpul ascunderii Feței nu se mai aplică, cu siguranță, odată ce au deschis ușa pentru a dobândi Providența deschisă.

În orice caz, ei își încep munca în primul rând de la revelarea Feței. În acel moment, ei încep să urce numeroasele trepte ale scării așezată pe pământ și al cărei vârf ajunge în cer, așa cum este scris: „Cei drepţi vor merge din forţă în forţă”. Așa cum spun înțelepții noștri: „Fiecare dintre cei drepţi este ars de baldachinul prietenului său.” Această muncă îi pergăteşte după voinţa Creatorului, pentru ca Gândul Creaţiei Lui să se împlinească în ei, adică „încântarea creaturilor Sale” conform mâinii Sale bună și generoasă.

134) Trebuie să cunoaştem această lege superioară, conform căreia există revelare doar acolo unde a fost ascundere. Este asemănător acestei lumi în care absența precede existența, întrucât grâul apare numai acolo unde a fost semănată și a putrezit o sămânţă.

Este la fel în lumea superioară, în care ascunderea și revelarea se raportează între ele, precum fitilul şi lumina pe care o aprinde. Asta întrucât orice ascundere, odată ce este corectată, constituie un motiv pentru revelarea luminii legată de acest tip de ascundere, iar lumina care apare se agață de ea precum lumina de fitil. Să ne amintim de lucrul acesta în drumul nostru.

135) Acum putem înțelege ce au spus înțelepții noștri, anume că întreaga Tora este numele Creatorului. Într-un fel, pare a fi surprinzător, întrucât găsim în ea multe lucruri grosiere, cum ar fi numele celor răi – Faraon, Balaam etc., interdicție, Tuma (impuritate), blesteme necruţătoare în cele două admonestări, ş.a.m.d. Aşadar, cum am putea deduce că toate acestea sunt nume ale Creatorului?

136) Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să știm că ale Sale căi nu sunt căile noastre. Drumul nostru este să ajungem de la imperfecţiune la desăvârșire. În calea Sa, toate revelațiile ne provin de la desăvârșire la imperfecţiune.

Mai întâi, perfecțiunea absolută emană și apare din El. Această perfecțiune coboară din Fața Lui și se înlănţuie din restricţie în restricție, prin mai multe grade, până ajunge la ultima fază, cea mai restricționată, potrivită pentru lumea noastră materială. Și atunci asta este ceea ce apare aici, în această lume.

137) Din cele spuse mai sus, învăţăm că Tora, a cărei sublimitate este nesfârșită, nu a fost emanată sau generată din El așa cum ni se arată aici, în această lume, întrucât se știe că „Tora și Creatorul sunt Unu”, iar acest lucru nu este deloc evident în Tora din această lume. Mai mult, acela care se angajează în Tora Lo Lişma, Tora lui devine o poțiune a morţii pentru el.

Mai degrabă, atunci când a fost emanată pentru prima dată din El, a fost emanată și generată într-o desăvârșită perfecțiune, adică în forma în care „Tora și Creatorul sunt Unu”. Aceasta se numește „Tora lumii Aţilut”, (în introducerea la Tikuney Zohar, pct. 3) „El, Viața Lui și Sinele Lui sunt Unu”. După aceea, a coborât din Fața Lui și s-a redus treptat prin numeroase restricții, până când a fost data pe muntele Sinai, când a fost scrisă așa cum se află înaintea noastră, în această lume, îmbrăcată în straiele grosiere ale lumii materiale.

138) Cu toate acestea, trebuie să știm că distanța dintre îmbrăcarea Torei din această lume și îmbrăcarea Torei din lumea Aţilut este incomensurabilă. Cu toate acestea, Tora în sine, însemnând lumina îmbrăcată în ea, nu se schimbă deloc între Tora lumii Aţilut și Tora din această lume. Aceasta este semnificaţia versetului, „Eu Domnul nu Mă schimb” (Maleahi 3: 6).

Mai mult decât atât, aceste straie grosiere ale Torei noastre din lumea Asiya nu scad în niciun fel valoarea luminii pe care o îmbracă. Mai degrabă, valoarea lor este de departe mai importantă, în raport cu sfârșitul corectării, decât toate veşmintele sale pure din lumile superioare. Asta întrucât ascunderea constituie cauza revelării. După corectarea sa, în timpul revelării, ascunderea este pentru revelare aşa cum este fitilul pentru lumina care se agaţă de el. Cu cât este mai mare ascundere, cu atât va fi mai mare lumina care se agăță de ea atunci când este corectată. Astfel, toate acestor straie grosiere care îmbracă Tora în această lume, nu diminuează deloc valoarea luminii care se îmbracă în ele, ba chiar dimpotrivă.

139) Acestea este triumful lui Moise asupra îngerilor cu argumentul său: „Există între voi invidie? Există între voi o înclinație malefică?” (Şabat 89). Ceea ce înseamnă că, cu cât ascunderea este mai mare cu atât revelează o lumină mai mare. El le-a arătat că, în veşmintele pure pe care se îmbrăcă Tora, în lumea îngerilor, luminile mai mari nu pot apărea prin ele în felul în care pot în straiele din această lume.

140) Învățăm astfel că nu este nicio schimbare din Tora de Aţilut, unde „Tora și Creatorul sunt Unu” până la Tora din această lume. Singura diferență constă din veşmintele lor, întrucât straiele  din această lume Îl acoperă pe Creator și Îl ascund.

Știm că datorită îmbrăcării Lui în Tora, aceasta este numită „învățătură”. Ea ne spune, chiar și în timpul ascunderii Feței, și chiar și în timpul dublei ascunderi, Creatorul este prezent, îmbrăcat în Tora, întrucât El este Moreh (Învățătorul) iar ea este Tora, dar straiele grosiere ale Torei dinaintea ochilor noştri  sunt ca niște aripi care acoperă și-L ascund pe Învățătorul care este acoperit și se ascunde în ele.

Cu toate acestea, când omul este recompensat cu revelarea Feţei în pocăința din iubire în cel de-al patrulea discernământ, se spune despre el: „Învățătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe Învăţătorul tău” (Isaia 30:20). Din acel moment, îmbrăcămintea Torei nu mai acoperă și nu-L mai ascunde pe Învățător și omul descoperă pentru totdeauna că „Tora și Creatorul sunt Unu”.

141) Acum putem înțelege spusele înțelepților noștri referitor la cuvintele: „Lasă-mă și păzește legea Mea”. Ei au interpretat astfel: „Aș vrea ca ei să Mă părăsească și să respecte Tora – lumina din ea îi reformează” (Talmudul Ierusalmitean, Hagigah, Capitolul 1, Halacha 7).

Acest lucru este derutant. Ei vor să spună că au postit și s-au chinuit să găsească revelarea Feței Lui, așa cum este scris: „Ei doresc să se apropie de Dumnezeu” (Isaia 58: 2). Cu toate acestea, textul le spune în numele Creatorului: „Aș vrea să Mă fi părăsit, căci toată munca voastră este în zadar și nu serveşte la nimic, căci nu mă aflu nicăieri decât în ​​Tora. De aceea, respectaţi Tora și căutaţi-Mă acolo, şi lumina din ea vă va reforma și Mă veţi găsi ”, așa cum este scris, „Cei ce Mă caută … Mă găsesc”.

142) Acum putem clarifica într-un fel esența înțelepciunii Cabala, suficient pentru o percepție încrezătoare în calitatea acestei înțelepciuni. Astfel, nu te vei amăgi cu false închipuiri, așa cum își imaginează mulţimea în majoritate.

Ar trebui să știm că Tora se împarte în patru aspecte (discernăminte), care cuprind întreaga realitate. Trei aspecte se disting în realitatea generală a acestei lumi. Ele sunt numite „lume”, „an”, „suflet”. Al patrulea aspect este modul de  existență a acestor trei părți ale realităţii, adică hrănirea lor, manifestările și toate incidentele lor.

143) Adică:

1) partea exterioară a realității, cum ar fi cerul și firmamentele, pământul și mările etc., care sunt scrise în Tora, toate acestea sunt numite „lume”.

2) partea interioară a realității – omul și animalele, fiarele și tot felul de păsări, etc., – care sunt aduse în Tora și există în locurile de mai sus, numite „partea exterioară”, poartă numele de „suflet”.

3) Evoluția realității de-a lungul generațiilor se numește „cauză și consecință”. De pildă, în succesiunea capilor generațiilor, de la Adam HaRişon până la Ioşua și Caleb, care au intrat în țară, aşa cum povesteşte Tora, tatăl este considerat a fi „cauza” fiului, care a fost „cauzat” de către el. Acest aspect al evoluției detaliilor realității prin relaţia de cauză și consecință menţionată mai sus se numește „an”.

4) Toate căile de susţinere a existenței realității, atât cea externă cât şi cea internă, în fiecare incident și manifestare a lor prezente în Tora, poartă în genere numele de „existența realității”.

144) Trebuie ştiut că atunci când cele patru lumi, numite în Înţelepciunea Cabala Aţilut, Bria, Yeţira și Asiya, au fost generate  în cascadă una sub alta, ele au apărut pe rând una din cealaltă precum amprenta generată de un sigiliu. Asta înseamnă că, aşa cum orice este întipărit în sigiliu apare în mod necesar şi în ceea ce este imprimat cu el, nici mai mult, nici mai puțin, tot așa au fost generate în cascadă şi lumile. Astfel, toate cele patru aspecte ale realităţii – lume, an, suflet – și modurile lor de existență, care existau în lumea Aţilut, au fost generate, imprimate și s-au manifestat în acelaşi chip în lumea Bria. La fel cele din lumea Bria în lumea Yeţira, coborând până la lumea Asiya.

Astfel, toate cele trei aspecte ale realităţii de dinaintea noastră, numite „lume, an, suflet”, cu toate modurile lor de existență, care ne sunt înfăţişate ochilor noștri aici în această lume, s-au extins și au apărut aici din lumea Yeţira, iar în Yeţira din lumea de deasupra acesteia.

În acest fel, sursa numeroaselor detalii pe care le avem în faţa noastră se află în lumea Aţilut. Mai mult decât atât, chiar și inovațiile care apar în această lume, astăzi, fiecare noutate trebuie să apară mai întâi sus, în lumea Aţilut. De acolo, se înlănţuie în jos până ne apare în această lume.

Acesta este semnificaţia celor spuse de înțelepții noștri: „Nu există niciun fir de iarbă jos, care să nu aibă Sus un destin și un păzitor, care îi dă brânci şi îi spune:„ Crește! ”(Bereşit Raba, Capitolul 10). Acesta este sensul cuvintelor „Nu mișcă un deget jos, fără ca înainte să fi fost stabilit Sus” (Hulin, p. 7b).

145) Trebuie ştiut faptul că, întrucât îmbrăcarea Torei în cele trei aspecte ale realității, „lumea”, „anul”, „sufletul” și în existența lor în această lume materială, produce interdicțiile, Tuma’a, și deficienţele ce se găsesc în Tora revelată. Anterior s-a explicat faptul că Creatorul este îmbrăcat în ea după principiul „Tora și Creatorul sunt Unu”, dar în mare ascundere, întrucât aceste veşminte materiale sunt aripile care Îl acoperă și îl ascund.

În orice caz, îmbrăcarea Torei sub forma „lumii”, „anului” şi „sufletului” pure precum și a existenței lor în cele trei lumi superioare, numite Aţilut, Bria, Yeţira, poartă în general numele de „Înțelepciunea Cabala”. “

146) Aşadar, Înțelepciunea Cabala și Tora revelată sunt una și aceeași. Oricum, deşi omul primește de la o Providență a ascunderii Feței, iar Creatorul se ascunde în Tora, se consideră că el practică Tora revelată. Cu alte cuvinte, el nu poate primi nicio iluminare de la Tora lumii Yeţira, ca să nu mai vorbim de deasupra lumii Yeţira.

Iar când omul este recompensat cu revelarea Feței, el începe să se angajeze în Înțelepciunea Cabala, întrucât straiele Torei revelate au fost purificate pentru el, iar Tora lui a devenit Tora lumii Yeţira, numită „Înțelepciunea Cabala”.

Chiar și pentru cel care este răsplătit cu Tora lumii Aţilut, faptul în sine nu înseamnă că literele Torei s-au schimbat pentru el. Mai degrabă, aceleași straie ale Torei revelate s-au purificat pentru el și au devenit unele foarte pure. Precum în versetul: „Învățătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe Învăţătorul tău.” În acel moment, acestea devin precum „El, viața Lui și sinele Lui sunt Unu”.

147) Pentru a înţelege mai bine acest lucru, vom da un exemplu. De pildă: Atunci când omul era în starea de ascundere a Feței, literele și straiele Torei Îl ascundeau în mod necesar pe Creator. Astfel, el a căzut în greşeală, prin păcatele și erorile săvârşite. În acel moment, el se afla sub pedeapsa straielor grosiere ale Torei, care sunt impuritate, interdicție și prihană.

Cu toate acestea, atunci când omul este răsplătit cu Providența deschisă și pocăința din iubire, când păcatele sale devin ca şi merite, toate păcatele și greșelile pe care le-a comis în timp ce se afla în ascunderea Feței și-au lepădat acum straiele grosiere şi foarte amare, şi s-au îmbrăcat în veşminte de lumină, Miţva și merite.

Asta întrucât aceleași straie grosiere s-au transformat în merite. Acum sunt ca veşmintele care se extind din lumea Aţilut sau Bria fără a acoperi sau a-L ascunde pe Învățător. Dimpotrivă, „Ochii tăi îl vor vedea pe Învățătorul tău”.

Astfel, nu există nicio diferență între Tora lumii Aţilut și Tora în această lume, între Înțelepciunea Cabala și Tora revelată. Mai degrabă, singura diferență se află în omul care se angajează în Tora. Doi oameni pot studia Tora în aceeași porțiune și aceleași cuvinte, însă pentru unul această Tora va fi ca Înțelepciunea Cabala și Tora lumii Aţilut, în timp ce pentru celălalt, va fi Tora lumii Asiya, cea revelată.

148) Acum vom înțelege adevărul în cuvintele lui Vilna Gaon din cartea de rugăciuni, în binecuvântarea pentru Tora. El a scris că Tora începe cu nivelul Sod (secret), adică Tora lumii Asiya, Tora revelată, care este considerată ascunsă, întrucât Creatorul este complet ascuns acolo.

După aceea, nivelul Remez (aluzie), ceea ce înseamnă că El este mai revelat în Tora lumii Yeţira. În cele din urmă, omul dobândeşte nivelul Peşat (literal), care este Tora lumii Aţilut. Se numește Peşat, pentru că este Mufşat (dezbrăcată) de toate straiele care-L ascund pe Creatorul.

149) Odată ce am ajuns aici, putem să ne facem o idee și să avem o perspectivă privind cele patru lumi, cunoscute în Înțelepciunea Cabala sub numele de Aţilut, Bria, Yeţira, Asiya ale sfinţeniei (Kduşa) precum și cele patru lumi ABYA impure (Klipot), dispuse una opusă celeilalte, vizavi de lumile ABYA ale sfinţeniei.

Vom înțelege toate acestea din explicația de mai sus a celor patru discernăminte ale dobândirii Providenței Lui și a celor patru grade de iubire. În primul rând, vom explica cele patru lumi ABYA ale lui Kduşa și vom porni de jos, din lumea Asiya.

150) Am explicat deja primele două discernăminte ale Providenței ascunderii Feței. Ar trebui să știm că ambele sunt considerate lumea Asiya. De aceea este scris în cartea Pomul vieții (Poarta 48, Capitolul 3), că lumea Asiya este în cea mai mare parte rea și chiar puținul de bine conținut în ea este amestecat cu rău fiind de nerecunoscut.

Interpretare: Din perspectiva primei ascunderi, rezultă că este în cea mai mare parte rea, însemnând suferinţele și chiurile pe care le îndură cei care primesc această Providență. Iar din perspectiva dublei ascunderi, binele este amestecat și cu răul, binele fiind în întregime de nedesluşit.

Primul discernământ al revelării Feței este discernământul lumii Yeţira. De aceea este scris în Pomul vieții (Poarta 48, Capitolul 3) că lumea Yeţira este pe jumătate bună și pe jumătate rea. Asta înseamnă că cel care dobândeşte primul discernământ al revelării Feței, care este prima formă de iubire condiționată, considerată doar „pocăință din frică”, este numit „intermediar” și este pe jumătate vinovat și pe jumătate nevinovat.

Al doilea discernământ al iubirii este de asemenea condiționat, dar nu există nicio urmă de vreun rău sau detriment între ele. Totodată, al treilea discernământ al iubirii este primul discernământ al iubirii necondiționate. Ambele sunt privite ca fiind lumea Bria.

Prin urmare, este scris în Pomul vieții (Poarta 48, Capitolul 3) că lumea Bria este în mare parte bună și doar o mica parte a ei este rea, şi această mică parte este de nedesluşit. Asta înseamnă că, întrucât celui intermediar i se dă o Miţva, el se condamnă de partea meritului și, de aceea, este considerat „în mare parte bun”, adică al doilea discernământ al iubirii.

Răul minuscul, de nedesluşit, care există în Bria este o prelungire a celui de-al treilea discernământ al iubirii, care este necondiționat. La fel, el s-a condamnat deja la partea de merit, dar nu a condamnat încă întreaga lume. Prin urmare, o mică parte din el este rea, întrucât această iubire nu este încă considerată veşnică. Totuși, această mică parte este de nedesluşit, întrucât el nu a simțit încă niciun rău sau detriment, nici măcar față de alții.

Al patrulea discernământ al iubirii, iubirea necondiționată, care este și veşnică, este considerată lumea Aţilut. Acesta este semnificaţia celor scrise în Pomul Vieții, după care în lumea Aţilut nu există nimic rău, și acolo, „răul nu va locui cu Tine”.

Asta întrucât după ce omul a condamnat şi întreaga lume de partea meritului, iubirea este veşnică, desăvârşită și nicio ascundere sau acoperire nu va fi concepută vreodată, fiindcă este locul revelării absolute a Feței, așa cum este scris: „ Învățătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe Învăţătorul tău.” Asta întrucât acum cunoaște toate relațiile Creatorului cu toți oamenii, căci Providența adevărată care apare din numele Lui, “Cel Bun care face bine atât celui bun cât şi celui rău”.

151) Acum putem înțelege și discernământul celor patru lumi ABYA impure (ale lui Klipa), duspuse vizavi de ABYA pure (ale lui Kduşa), precum în „Dumnezeu a făcut una opusă celeilalte”. Asta întrucât Merkava (carul / structura) de Klipot a lumii Asiya provine din discernământul Feței ascunse în ambele grade. Această Merkava domină cu scopul de a-l face pe om să condamne totul de partea de vină.

Iar lumea Yeţira din Klipa prinde în mâinile sale partea de vină, care nu este corectată în lumea Yeţira din Kduşa. Astfel ele îl domină pe cel intermediar, care primește din lumea Yeţira, conform cu „Dumnezeu a făcut una opusă celeilalte”.

Lumea Bria din Klipa are aceeași forţă de a anula iubirea condiționată, adică de a anula doar acel lucru de care atârnă iubirea, ceea ce înseamnă imperfecțiunea în iubirea celui de-al doilea discernământ.

Iar lumea Aţilut din Klipa este ceea care capturează în mână sa acea mica parte a răului a cărei existență în Bria nu este aparentă, datorită celui de-al treilea discernământ al iubirii. Chiar dacă este iubire adevărată, prin forța Celui Bun care face bine atât celui bun cât şi celui rău, considerată a fi lumea Aţilut din Kduşa, pentru că omul nu a fost răsplătit cu condamnarea întregii lumi de partea meritului, Klipa are încă puterea de a face să eşueze iubirea în raport cu Providența față de ceilalți.

152) Acesta este sensul celor scrise în Pomul Vieții, anume că lumea Aţilut din Klipot este opusă lumii Bria și nu lumii Aţilut. Asta întrucât numai al patrulea discernământ al iubirii se extinde din lumea Aţilut a lui Kduşa. Aşadar, nu există colo deloc o stăpânire asupra Klipot, întrucât el a condamnat deja întreaga lume de partea meritului și cunoaște şi toate relațiile Creatorului în Providența Lui asupra oamenilor, din Providența numelui Lui, „Cel Bun care face bine atât celui bun cât şi celui rău.”

În orice caz, în lumea Bria, din care provine al treilea discernământ, nu există încă o condamnare a întregii lumi. De aceea Klipot se agaţă încă de ea. Însă, aceste Klipot sunt considerate ca fiind lumea Aţilut de Klipa, întrucât se opun celui de-al treilea discernământ, iubirea necondiționată, iar această iubire este considerate a fi Aţilut.

153) Am explicat pe deplin cele patru lumi ABYA din Kduşa și Klipot, care sunt opusul fiecărei lumi. Ele sunt considerate deficiența care există în lumea lor corespunzătoare, în Kduşa, și sunt cele numite „cele patru lumi ABYA impure (ale acestor Klipot)”.

154) Aceste cuvinte sunt suficiente pentru ca orice cititor să simtă într-o oarecare măsură esența înțelepciunii Cabalei. Ar trebui să știm că majoritatea autorilor cărților de Cabala au dedicat aceste cărţi numai acelor cititori care au ajuns deja la revelarea Feței și la toate dobândirile sublime.

Nu trebuie să ne întrebăm, cum că: „Dacă au fost deja recompensaţi cu dobândiri, atunci ei știu totul prin propriile lor împliniri, aşadar de ce ar mai avea nevoie să se adâncească în cărțile de Cabala ale altora?”

Nu este, însă, înțelept să punem această întrebare. Este ca şi când omul s-ar angaja în Tora literală, fără să aibă cunoștințe despre regulile acestei lumi în ceea ce privește „lumea, anul, sufletul” acestei lumi și nu cunoaște comportamentul oamenilor și conduita lor faţă de ei înșiși și faţă de ceilalți. Și nu cunoaște nici sălbăticiunile, animalele și păsările din această lume. Ai putea oare lua în seamă faptul că un astfel de om ar fi în măsură să înțeleagă corect chiar și un singur aspect din Tora? El ar inversa aspectele Torei de la bine la rău și de la rău la bine și nu și-ar regăsi mâinile sau picioarele în nimic.

La fel este și problema cu care ne confruntăm noi: Chiar dacă omul a fost răsplătit cu dobândirea fie chiar şi a nivelului Torei lumii Aţilut, el nu va percepe încă mai mult decât ceea ce este în relaţie cu propriul său suflet. Trebuie, însă, să cunoaștem toate cele trei discernăminte, „lume, an şi suflet”, în fiecare incident și manifestare în deplină cunoştinţă, pentru a putea înțelege aspectele din Tora care se referă la acea lume.

Aceste aspecte sunt explicate în Cartea Zohar și în cărțile autentice de Cabala, cu toate detaliile și complexitatea lor. Astfel, orice înțelept și acela care înțelege cu propria sa minte trebuie să mediteze la ele zi și noapte.

155) Aşadar, ar trebuie să ne întrebăm: de ce atunci Cabaliștii obligă pe toată lumea să studieze Înțelepciunea Cabala? Într-adevăr, este un lucru minunat, care ar trebui făcut cunoscut tuturor: Este un remediu minunat, de neprețuit pentru cei care se angajează în Înțelepciunea Cabala. Deși nu înțeleg ce învață, prin dorința și nevoia mare de a înțelege ceea ce învață, ei trezesc asupra lor luminile care le înconjoară sufletele.

Asta înseamnă că fiecare om din Israel are garanția de a dobândi în cele din urmă toate împlinirile minunate pe care Creatorul le-a avut în vedere în Gândul Creației, anume de a încânta toate creaturile Sale. Iar cel care nu a fost răsplătit în această viață va fi în viața următoare, şi tot aşa, până când va fi recompensat cu împlinirea Gândului Lui, aşa cum a fost planificat pentru el, după cum este scris în Zohar.

Iar dacă omul nu a atins perfecțiunea, luminile care sunt destinate să ajungă la el sunt considerate lumini înconjurătoare. Asta înseamnă că stau pregătite pentru el, dar îl așteaptă să-și purifice vasele de primire, iar aceste lumini vor îmbrăca vasele potrivite.

De aceea, chiar și atunci când nu are vasele potrivite, atunci când se angajează în această înțelepciune, menționând numele luminilor și vasele legate de sufletul său, acestea îl iluminează imediat într-o anumită măsură. Cu toate acestea, ele iluminează pentru el fără să îmbrace interiorul sufletului său, din lipsa vaselor potrivite să le primească. Cu toate acestea, iluminarea pe care o primește din când în când în timpul angajării, atrage asupra lui harul de sus și îi împărtăşeşte abundența de sfințenie și puritate, care îl aduc mult mai aproape de a-și dobândi plenitudinea.

156) Există, însă, în timpul implicării în această înțelepciune, o condiție strictă de a nu materializa problemele cu aspecte imaginare și corporale. Asta întrucât astfel s-ar încălca porunca „Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare…”(Deuteronom 5:8).

În acest caz, omul este mai degrabă prejudiciat în loc să aibă vreun beneficiu. Prin urmare, înțelepții noștri ne-au prevenit să se studieze înțelepciunea abia după vârsta de patruzeci de ani, sau de la un Rav și alte asemenea avertismente. Toate acestea sunt din motivul menţionat anterior.

De aceea, am redactat comentariile Panim Meirot uMasbirot referitoare la Pomul vieții pentru a-i feri pe cititori de orice materializare. Cu toate acestea, după ce primele patru părți ale acestor comentarii au fost tipărite și vehiculate printre studenți, am văzut că explicația mea nu a fost atât de clară precum am crezut și tot efortul considerabil pe care l-am depus pentru a explica și comenta pentru ca problemele să fie înțelese cu ușurință au fost aproape complet inutile.

Asta întrucât cititorii nu simt nevoia imperioasă de a aprofunda înțelesul fiecărui cuvânt din fața lor și de a-l repeta de mai multe ori până când își aduc aminte oriunde apare acest cuvânt în întreaga carte. Și uitând un cuvânt, ei ajung să fie derutaţi în privința problemelor, întrucât subtilitatea acestora face ca lipsa interpretării unui singur cuvânt să le facă neclară întreaga problemă.

Pentru a îndrepta acest lucru, am început să scriu „explicația termenilor” în ordine alfabetică, pentru toate cuvintele care apar în cărțile de Cabala și care necesită explicații. Pe de o parte, am colectat comentariile lui ARI și ale restului primilor cabaliști cu privire la tot ce s-a spus referitor la respectivul cuvânt. Pe de altă parte, am explicat esența tuturor acelor interpretări și am compilat o definiție solidă pentru a explica acel cuvânt într-un mod care să fie suficient ca cititorul să-l înțeleagă în fiecare loc în care întâlnește acest cuvânt în toate cărțile autentice de Cabala, de la prima până la ultima. Asta am făcut cu toate cuvintele folosite în Înțelepciunea Cabala.

Am tipărit deja cuvintele care încep cu litera Aleph (A), precum şi unele dintre cele care încep cu litera Bet (B), dar numai în parte. Sunt deja aproape o mie de pagini. Din păcate, din lipsă de bani, am oprit lucrarea începută și de aproape un an nu am mai continuat această lucrare importantă și numai Creatorul știe dacă voi ajunge vreodată să o termin, pentru că sunt multe cheltuieli și în acest moment, nu există niciun suport.

Din acest motiv, am apucat-o pe alt drum, pentru că e „Mai bine să ai puțin, dar să ai”, iar aceasta este cartea Talmud Eser Sfirot (Studiul celor zece Sfirot) legată de ARI. Acolo culeg din cărțile lui ARI – și în special din cartea lui, Pomul vieții – toate eseurile principale referitoare la explicația celor zece Sfirot. Le-am poziționat în partea de sus a fiecărei pagini și am făcut o explicație largă despre aceasta, numită Ohr Pnimi (Lumina interioară) și o altă explicație numită Histaklut Pnimit (Reflecție interioară). Acestea explică fiecare cuvânt și problemă prezentate în cuvintele lui ARI din partea de sus a paginii cât de simplu și de facil am putut.

Am împărțit cartea în șaisprezece părți, astfel încât fiecare parte va fi o lecție specifică despre un subiect specific din cele zece Sfirot. Ohr Pnimi clarifică în principal cuvintele lui ARI prezentate în lecția respectivă, iar Histaklut Pnimit clarifică în principal problema în ansamblu. Pe deasupra, am configurat un tabel de întrebări și un tabel de răspunsuri pentru toate cuvintele și problemele prezentate în respectiva parte.

Odată ce cititorul termină acea parte, ar trebui să se verifice pentru a vedea dacă poate răspunde corect la fiecare întrebare prezentată în Lista de întrebări. După ce răspunde, ar trebui să privească răspunsul la această întrebare din Lista Răspunsurilor, pentru a vedea dacă a răspuns corect. Chiar dacă poate răspunde bine la întrebări din memorie, el ar trebui să repete întrebările de mai multe ori până când sunt ca și cum ar fi aranjate într-o cutie. În acel moment, el își va aminti fiecare cuvânt când va avea nevoie sau cel puțin el își va aminti locul pentru a-l căuta, „și voia lui Dumnezeu va reuși prin el”.

Ordinea învățării

Începe prin a învăţa Panim (anterior / față), adică cuvintele lui ARI care sunt tipărite în partea de sus a paginilor, până la sfârșitul cărții. Chiar dacă nu vei înțelege, repetă-le de mai multe ori, adică „Mai întâi înveţi, după aceea înțelegi”. Învață, apoi, comentariul Ohr Pnimi și pune în practică într-un mod în care să poți învăța și înțelege minuțios Panim chiar și fără ajutorul comentariului. După aceea, studiază comentariul Histaklut Pnimit până când înțelegi și îți aduci aminte de toate.

După toate astea, testează-te singur cu ajutorul Listei de întrebări. După ce ai răspuns la o întrebare, caută răspunsul care se referă la această întrebare. Fă acest lucru pentru fiecare întrebare; învață și memorează-le și repetă-le de mai multe ori până când ţi le amintești bine, ca şi când ar fi aranjate într-o cutie, întrucât prin fiecare cuvânt din a treia parte, trebuie să îţi aminteşti bine ansamblul primelor două părți, fără să îţi scape nici cea mai neînsemnătă semnificaţie. Mai rău decât orice este faptul că cel care citeşte nu simte ce a uitat. Mai curând, fie că problemele au devenit neclare pentru el, fie că el adoptă o interpretare greșită a problemei, dat fiind că a uitat. Cum e şi firesc, o greșeală conduce la alte multe greșeli până când ajungi să nu mai înţelegi nimic și vei fi forţat să opreşti totul.

Autorul