(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Omul se află într-o luptă permanentă în a-şi îndeplini dorinţele. O altă luptă îl conduce pe om împotriva lui însuşi. Războiul cu sine constă în aceea de a dărui Creatorului tot ce se află în inima sa, pentru ca astfel inima omului să se umple cu altruism, inamicul egoismului. Omul doreşte ca Creatorul să ocupe tot spaţiul din inima sa, prin propria sa alegere, nu fiind determinat de El. Omul Îl doreşte pe Creator ca Stăpân asupra lui, potrivit cererii omului, guvernâdu-l în mod deschis, sincer. În această luptă, omul trebuie să înceteze să se identifice cu trupul. Este necesar să se examineze, ca şi cum şi-ar observa, din afara lui, senzaţiile, ideile, raţiunea, şi să realizeze că acestea îi sunt trimise de Creator.
Aceste idei îi sunt trimise pentru ca să nu se poata lipsi de ajutorul Creatorului, pentru a-L implora să le învingă, să il ajute să îşi întărească credinţa în măreţia Lui, Guvernarea Lui şi Unicitatea Lui ca Atotputernic. De exemplu, chiar atunci cand omul este pătruns de credinţă în Creatorul Atotputernic, linia dreaptă, are totuşi dificultatea de se debarasa de ideile care i-au dăunat, l-au întristat – adică linia stângă – cu toate că este convins, pe de o parte, că totul îi este trimis de Creator (linia dreaptă), nu este în stare totuşi să elimine gândul existenţei unei alte forţe acţionând în paralel asupra sa (în afară de Creator), determinând rezultatele sale (linia stângă). Aceste conflicte interne dintre sentimente opuse, au loc în stări diferite, în funcţie de relaţiile cu societatea.
Acestea au loc până în momentul in care Creatorul vine în ajutorul omului, pentru consolidarea liniei de mijloc – Kav Emţayi. Lupta este abandonată de dragul de a trăi Unicitatea Creatorului, pe când ideile distructive, îi sunt trimise special omului, pentru ca el să le înfrunte pană la victorie, pe care o va realiza cu sprijinul Creatorului. Victoria îi va întări sentimentul încrederii în Guvernarea Sa, deci îi va adânci credinţa. În mod natural, omul se zbate sa-şi împlinească nevoile egoiste, plăceri, comori, proprietăţi. Lupta contra acestora, contra naturii sale egoiste, este împotriva naturii, nu îndreptată împotriva unui „duşman”. Dar, spre deosebire de lupta obişnuită împotriva unui inamic, aici este vorba de a-i da inamicului dreptul de a învinge, de a-i cuceri întrutotul raţiunea. De asemenea, aceasta luptă împotriva naturii, are ca scop cucerirea lumii întregi de către Creator, inclusiv lumea privată a omului individual, insuflându-ne altruismul Lui în măsura în care este dorit de fiecare dintre noi.
Starea în care dorinţele şi calităţile Creatorului ocupă toate gândurile şi toate dorinţele omului, se numeşte starea de altruism, de dăruire. Sau, starea de „a dărui pentru a dărui”. Sau, a înmâna Creatorului trupul viu, material, animalic,. Asta se întâmplă datorită prezenţei Luminii Hasadim, a dăruirii, primită de la El, care aduce forţa de împotrivire ideilor deranjante ale trupului.
Această stare nu este neapărat una de permanenţă. Omul poate depăşi anumite idei, dar va fi copleşit de noi gânduri, care-l distrag, învingându-l. Iar le va înfrunta cerând ajutor de la Creator, iarăşi va primi lumina victoriei, şi va atribui şi controlul asupra acestor idei, Creatorului. Starea în care omul trăieşte plăcerile de dragul Creatorului, deci nu numai se predă „duşmanului” – Creatorul, ci chiar trece de partea acestui „duşman”, această stare se numeşte “a primi pentru a dărui” Creatorului. Alegerea naturală a omului, conştientă dar şi în subconştient, va fi totdeauna a căii pe care va găsi cele mai mari plăceri, adică în mod clar omul va alege totdeauna plăcerea cea mai intensă posibil. Aici, în aceste acţiuni, nu există alegere, liber arbitru.
Dar omul, care îşi bazează alegerile pe adevăr şi nu pe plăceri, are parte de dreptul de a alege şi de libertatea de a hotărî. El consimte să meargă pe calea adevărului, cu toate că aceasta este presărată cu suferinţe; totuşi dorinţa naturală a trupului este aceea de a scăpa de dureri, şi de a căuta voluptate. Această tendinţă îngreunează mersul pe calea adevărului, judecând lucrurile în funcţie de parametrul adevărului (versus minciună). Cei ce acţionează pentru a fi răsplătiţi, sau pentru a evita pedeapsa, nu au drept scop măreţia Creatorului, pentru că au alte interese. Ei se aşteaptă la plată în această lume şi în cea viitoare. Nu au nevoie de Creator, de aceea nu au nicio legătură cu El. Dacă nu ar fi existat El, iar plăcerea ar fi provenit din alt izvor, omul s-ar fi grăbit să mulţumească acelui izvor de bucurii.
Cel care doreşte să fie în voia Creatorului, este nevoit să-şi ignore dorinţele, din motivul că asta este ceea ce vrea Creatorul. El este nevoit încontinuu să aibă grijă să perceapă Grandoarea Lui, care îi dă forţa de a alege şi a îndeplini voinţa Creatorului, în loc de a se satisface pe sine – dorinţa egoismului. Cu cât crede mai tare în măreţia şi atotputernicia Sa, cu atât îi va fi mai uşor să acţioneze de dragul Creatorului. Astfel omul trebuie să-şi concentreze toate puterile în adâncirea sentimentului Măreţiei Creatorului.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)