A-L SIMŢI PE CREATOR

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Omul (haAdam) care este pătruns de credinţă, trebuie să se simtă în faţa Creatorului, de parcă l-ar avea în faţa lui pe Stăpânul lumii. Astfel se umple de sentimentele de iubire şi de respect de care are atâta nevoie. Cât timp nu a ajuns la o astfel de credinţă, nu are dreptul să se relaxeze. Însăşi ambiţia de a fi astfel îi conferă dreptul la o viaţă spirituală. Totodată, aceasta îl protejează faţă de tentaţiile pentru plăcerile materiale, care l-ar deruta. El trebuie să fie preocupat de un singur gând, acela al necesităţii perceperii Creatorului. Acesta va deveni un obicei, o a doua sa natură. Exact precum un îndrăgostit este obsedat de obiectul iubirii, care-i determină dimensiunea eforturilor pentru a-l dobândi. Lumea înconjurătoare ascunde din faţa noastră urgenţa acestei necesităţi a întâlnirii cu Creatorul, întrucât vidul spiritual ne este întreţinut prin satisfacţiile trecătoare, prin plăcerile lumii, care neutralizează durerea existenţială, acest vid, şi ne întârzie evoluţia către sublim.

Omul este singura fiinţă care poate resimţi o astfel de doleanţă interioară: dobândirea lumii spirituale. Aceasta izvoreşte din dorul de a afla cine este el, care este sensul existenţei sale, care îi este originea şi care este scopul său în viaţă. Astfel este adus spre căutarea intensă a originii vieţii, şi a vieţii sale în particular. Tot astfel este purtat spre cercetarea şi descoperirea secretelor naturii, ale vietăţilor şi ale obiectelor, iar acestea îl vor conduce pe om în cele din urmă la pasiunea din ce în ce mai intensă de a-L descoperi pe cel care a dat naştere la tot ceea ce există, pe Creatorul lumii. Oriunde ar fi, chiar fiind singur pe lume, omul ar ajunge la căutarea sensului existenţei sale, adică la căutarea Divinităţii.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!