A TRUDI PENTRU CREATOR

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

A trudi pentru Creator, din toată inima, cu voie bună

Reducerea egoismului, şi concentrarea dorinţelor noastre potrivit cu dorinţa Creatorului, pregătesc fundamentul pentru primirea Luminii Creatorului, care însă nu este îndestulătoare. Încântarea şi voia bună sant condiţii esenţiale. Omul se dăruie din toată inima, iar acest lucru permite alipirea la El, pe când omul nu a devenit întru totul asemănător Creatorului, dar nici nu i se pretinde acest lucru. Încântarea provine din dăruirea de sine Creatorului. Această voie bună are mare însemnătate în munca interioară, constituind chiar partea cea mai importantă, întrucât dăruirea plăcerii însuşi Creatorului duce la apropierea dintre cei doi. Omul devine conştient la fiecare adresare a sa către Creator, că acest lucru poartă cu sine o dulce încântare, cu fiece gând sau sentiment legat de El.

Perioadele de slăbiciune şi vid sunt foarte propice cercetării măreţiei Creatorului, când cel creat poate să se roage pentru ajutor, spre a fi înaintat spiritual. În schimb, Creatorul îi va dezvălui măreţia Sa cu scopul de a-i furniza puterile necesare călătoriei către El.

Atunci când raţiunea micşorează din valoarea măreţiei Creatorului, El se grăbeşte să-i vină în ajutor omului ce i se adresează pentru ajutor, revelându-i măreţia.

Sentimentul de gol interior i se dă anume omului, ca să persiste în a cere ajutor prin adresări repetate către Creator, care va umple acest gol, prin perceperea Lui şi a măreţiei Lui, până când omul va ajunge la starea denumită în Cabala credinţă – Emuna.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!