(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Progresul spiritual continuă pas cu pas cu descoperirea propriului egoism care creşte neîncetat, şi cu pretenţia de a i se adăuga noi forţe pentru a învinge iar şi iar acest ego crescut, acest rău. Într-adevăr puterea vine de Sus, sub forma Luminii Superioare, mai mare de fiecare dată. Acest proces este continuat pană la corectarea în întregime a egoismului, adică pană ce omul ajunge la dimensiunea originară a sufletului său, şi atunci este iluminat pe deplin. Gânduri străine, obstacole, dorinţe egoiste, nu neapărat împiedică avansarea spirituală ci, dimpotrivă, acestea îi sunt chiar de folos, cu condiţia să nu-şi piardă credinţa în adevărata vitalitate aflată numai în dăruire, HaŞpa’a. Prin alegerea HaŞpa’a, cu toate piedicile, omul caştigă transcenderea la Lumina Superioară care îl înalţă la sferele cele mai înalte, aflate mai presus de starea în care fusese. Însă, nu este posibilă învingerea greutăţilor fără ajutorul Creatorului. Egoismul nu-i permite omului, care încă este închis în ego, să efectueze vreo faptă fără să tragă vreun folos din aceasta. Inima, mintea, trupul, nu au nimic de câştigat din altruism. De aceea, o acţiune altruistă cât de măruntă, nu are parte de sprijinul acestora. Aşadar, nu-i rămane omului decât să ceară ajutorul Creatorului pentru o activitate altruistă. Prin implorarea ajutorului, omul se apropie de Creator, până ce ajunge la unificarea deplină cu El.
Materializarea însuşirilor pozitive pe drumul care conduce spre gradul de Ţadik, cel drept, neprihănit, însuşiri pozitive ca de exemplu inteligenţă, curaj sau putere, nu ajută la împlinirea scopului unificării cu Creatorul. Ci trebuie mers pe calea potrivită acestuia. Omul înzestrat cu talente, chiar dacă e un mare om de ştiinţă sau un erudite, cunoscător al Talmudului (colecţie de învăţături ale Tanaim), dacă nu-şi îndeplineşte menirea sa de a se reuni cu Divinitatea, va rămane doar un om obişnuit. Omul talentat, deştept, trebuie să-şi ducă la îndeplinire talentele astfel încât să meargă pe drumul care-l conduce la statutul de Ţadik. Altfel îşi risipeşte degeaba talentele, energia i se va pierde în vid, nefiind utilizate pentru împlinirea scopului cel mai înalt.
Memoria cărării parcurse prin Emuna Lema’alah mi haDa’at – ca busolă pentru vremurile când suntem pierduţi – sau în cădere, yerida. Adam (omul), care se găseşte pe panta căderii spirituale, pierzându-şi credinţa, este reticent la a asculta sfaturi şi explicaţii. Exemplele altora, descriind calea străbătută şi greutăţile întâmpinate, nu-l conving. Nu are rost să-i intrăm în suflet, căci el şi-a pierdut credinţa în totul, inclusiv in succesele altora. Leacul care să-i vindece durerea în care se frămantă şi-l va găsi numai şi numai în sine însuşi. Iar acest lucru va fi atins doar prin ridicarea deasupra durerii, cu ajutorul memoriei, a amintirilor care-l poartă spre malul sigur al înălţării spirituale, spre vitalitate, înfiorare, freamăt, admiraţie. Atunci când este purtat pe aripile amintirilor înspre ambiţiile şi realizările din timpurile bune, ale înălţării spirituale, este în stare să adune puteri pentru a se reculege. Amintirea drumului parcurs prin „Credinţă deasupra raţiunii”, îi serveşte ca busolă care îl readuce pe calea vieţii, prin abandonarea drumului pierzaniei.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)