„CALEA CABALEI” ŞI „CALEA SUFERINŢEI”

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Drumul recomandat şi deschis larg în faţa omului pentru dobândirea înălţării spirituale, este „calea Cabalei”. Omul va merge pe cealaltă cale, cea „a suferinţei”, doar în cazul în care nu a putut fi urnit în nici un fel spre a-l face să păşească pe calea Cabalei, pentru îndeplinirea menirii sale, cea a scopului creaţiei (Matarat haBriya).

Omul merge pe calea Cabalei în măsura în care îi sunt trimise de sus dorinţe potrivite pentru creşterea spirituală. Aceasta are loc printr-o succesiune a urcuşurilor şi căderilor spirituale. I se dă omului şi posibilitatea de a experimenta şi de a se convinge de existenţa luminii spirituale plină de tandreţe, dulceaţă, iar pe de altă parte, i se trimit evenimente dureroase, de negare a luminii ! Aceste două experienţe, opuse, trezesc în om nevoia de Lumina Superioară, de înălţare catre percepţia Creatorului.

Fără a experimenta succesiunea apariţiei şi dispariţiei Luminii, care alternează între ele, nu se va crea dorinţa puternică de a o dobândi. Cu cât va creşte Lumina care umple omul, cu atât va fi mai adânc întunericul şi cu atât se va intensifica dorinţa omului spre a dobândi Lumina. Aceasta esta calea Cabalei, sau a Luminii. Dar la acelaşi rezultat conduce calea suferinţelor. Omul care evadează din suferinţele insuportabile care îl urmăresc fără încetare, caută mereu mijloace noi de a dobândi satisfacţia primordială, dreptul său dintotdeauna. Cu cât se umple mai mult sacul său de suferinţe, cu atât se apropie de înţelegerea faptului că numai Lumina spirituală îl va salva.

El înţelege că cele două căi, cea a Cabalei şi a cea a suferinţei, conduc la acelaşi final. Diferenţa dintre ele constă în faptul că acea cale a Cabalei îl farmecă pe om atrăgându-l spre lumina promiţătoare de voluptăţi, pe când calea suferinţelor, îl împinge de la spate pe om, care încearcă doar să scape de ele, îndreptându-se către lumina salvatoare.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!