(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Calea Înţelepciunii Cabala, tunelul care duce către Curtea Regală a Creatorului
Călătoria spirituală a omului se împarte în două etape: prima este aceea a căii către Cabala, iar a doua este însăşi Cabala. Omul aflat pe calea Cabalei trece prin vremuri grele, în care reconsideră de la început toate proiectele vieţii sale, şi îşi analizează propria sa natură. El recapitulează motivaţiile care-i determină orice mişcare, încercând totodată să-şi învingă pretenţiile trupului şi ale raţiunii.
Acest proces continuă pană la recunaşterea totală a cauzei răului. Acesta este un proces îndelungat şi chinuitor, de căutare a dorinţelor adevărate şi de încercări pentru a le împlini. Pe parcurs, omul îşi pierde speranţa de a ajunge vreodată să-şi ducă la bun sfarşit împlinirea acestei dorinţe. În acelaşi timp, îi devine din ce în ce mai clar faptul că doar modul de a raţiona altruist reprezintă salvarea de suferinţele cauzate de egoism. Încetul cu încetul el este copleşit de senzaţia dulce produsă de fiecare gând îndreptat către Creator. Ori de cîte ori va dori să se întoarcă la această senzaţie dulce, va împlini acest lucru, prin gânduri despre Creator. După porţiunea de drum către Cabala, în care omul trece prin fazele de pregătire pentru calea de dezvoltare spirituală, omul trece la faza propriu-zisă a Cabalei. În acest stadiu el dobândeşte Lumina Cabalei, care reprezintă însăşi lumina divină, care radiază din ce în ce mai intens, pe măsura înaintării sale pe scara spirituală. Pe treapta cea mai înaltă a scării el dobândeşte unificarea deplină cu Creatorul.
Aşadar, calea spirituală este compusă din două faze: prima este cea a pregătirii gândurilor şi a dorinţelor, sau calea Cabalei, în timpul căreia omul trece prin încercări chinuitoare. După ce depăşeşte această perioadă, după ce parcurge tunelul conducând către “curtea regelui”(Heychal haMeleh), el intră în spiritualitate, faza numită Tora sau Cabala. Din acest moment omul intră în Împărăţia Luminii (Malhut haOhr) şi ajunge să împlinească însuşi scopul Creaţiei (Matarat HaBriya) care este revelarea absolută a însuşi Creatorului, numită Tora – Lumina.
Tot ceea ce se cere de la noi este să schimbAm „păpuşa” într-un bebeluş adevărat. Oamenii diferă între ei prin obiectele plăcerilor, specifice fiecăruia dintre noi. Din momentul naşterii şi până la ultima suflare, fiecare om se distinge prin sursa plăcerilor care îl satisfac. Senzaţia însăşi a plăcerii este de natură spirituală, şi doar „ambalajul” în care este introdusă aceasta plăcere, creează în ochii noştri aparenţa sa materială. În subconştient, noi avem tendinţa de a schimba îmbrăcămintea exterioară a plăcerilor, şi sperăm să realizăm plăcerea prin lumina divină, într-un mod abstract.
Oamenii diferă între ei doar prin forma exterioară pe care doresc s-o dea voluptăţii, iar noi îi judecăm conform cu ceea ce vedem pe dinafară, după ”ambalajul” ales pentru a se exprima. Există ambalaje ale plăcerilor spirituale, mai mult sau mai puţin acceptate de societate. Omul ascunde înclinările sale spre plăcerile mai puţin acceptate de societate. Egoismul este apreciat de întreaga lume, care se foloseşte de el în mod cinic, în cadrul limitelor în general acceptate, şi care diferă de la o societate la alta şi în perioade diferite ale istoriei. Egoismul se transformă chiar şi în individ, potrivit cu vârsta şi cu circumstanţele vieţii.
Diferenţa dintre “ambalaje” este uneori proeminentă: O fetiţă are plăcere de a se juca cu păpuşa, dar nu este de loc atrasă de un bebeluş adevărat. Iar mama nu înţelege faptul că zâmbetul fericit al bebeluşului o lasă indiferentă pe fetiţa care în schimb e fericită cu jucăria rece din plastic. În ochii fetiţei, mama munceşte din greu de dragul bebeluşului, fără a avea vreo plăcere. Fatiţa poate totuşi să înţeleagă mulţumirea pe care o va primi mama în viitor, ea fiind însă preocupată numai de prezent, iar plăcerea resimţită prin joacă întruchipează acest prezent, în ceea ce o priveşte. Obiectul jocului din copilărie îi va apare în realitatea vieţii adulte ca un surogat, o copie falsă a realităţii adevărate!
În esenţa sa, omul este atras de plăceri care vin de la Creator, acestea având calitatea de a conferi senzaţia de plenitudine, de vitalitate. Această dorinţă profundă este ascunsă în adâncul fiinţei noastre, unde sufletele nu diferă prin nimic de sufletul pe care-l vom avea la săvârşirea rectificării, după toate reîncarnările, când cu toţii vom reveni la Creator.
Noi suntem construiţi în aşa fel încât primim plăcere de la Lumina emanată de Creator. Nu se poate şi nici nu e nevoie să schimbăm acest lucru! Am fost creaţi anume cu menirea de a schimba „păpuşa” cu obiectul original, şi să ne încântăm prin acesta cu adevărat!
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)