(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Concepţia ştiinţifică, telologică şi filozofică a noţiunilor de trup şi suflet – Guf veNefeş
Capacitatea noastră de a cunoaşte lumea şi de a ne cunoaşte pe noi este foarte limitată. Înţelegerea ne este limitată de percepţia subiectivă prin intermediul celor cinci simţuri, limitate şi ele doar la o parte a tot ce ne înconjoară. Aşadar informaţia care ajunge la noi depinde de capacitatea noastră de a o percepe.
Creatorul trimite informaţia potrivită exact cu gradul nostru de evoluare şi cu posibilitatea noastră de a reacţiona la această informaţie. Astfel noi nu avem nici o cunoaştere concretă în ce priveşte existenţele superioare, conformaţia lor, sau felul lor de a acţiona. De aceea noi discutăm doar ipotetic referitor la ele, ca şi copiii, care vor să arate că au dreptate deşi habar nu au despre ce este vorba. Filozofii au încercat din toate timpurile să dea explicaţii referitoare la ceea ce reprezintă trupul şi sufletul Guf veNeşama. Aceste teorii se pot clasifica în patru categorii:
Teoria teologică – care susţine că însăşi existenţa obiectului este sufletul său. Sufletele se deosebesc între ele prin însuşirile lor, care sunt de fapt însuşirile spirituale ale omului. Sufletele există independent de prezenţa trupului. Deci sufletul există înainte de apariţia sa în trup şi continuă să existe după moartea trupului. Teologia susţine că moartea nu e decat descompunerea materiei organice şi atât. Astfel moartea trupului nu are nici o influenţă asupra sufletului, doar atât că ea separă sufletul de trup. Sufletul este etern, nefiind compus din materie organică sau de alt gen, care să poată fi desfăcută în componente. Trupul e doar un înveliş pentru suflet, îmbrăcându-l. Omul acţionează prin intermediul trupului, descoperindu-şi caracteristicile sufleteşti şi spirituale. Sufletul atribuie trupului viaţă şi mişcare, şi are grijă să-l întreţină. Trupul în sine este materie inertă. În momentul morţii, sufletul iese din trup.
Teoria dualistă – care a evoluat odată cu dezvoltarea ştiinţei. Ea presupune că existenţa trupului depinde de o existenţă de ordin spiritual, care i-a dat viaţă. Trupul poate exista independent de prezenţa spiritului, de aceea fiind posibilă reanimarea biologică a organelor trupului. Sufletul e cel care atribuie trupului caracterul, raţiunea şi însuşirile spirituale. Totuşi trupul se poate menţine în viaţă fără ajutorul sufletului, a forţelor spirituale superioare.
Teoria ateistă – care nu crede în existenţa vreunei forţe superioare, nici în prezenţa sufletului în trup. Sufletul primeşte materia concretă şi însuşirile ei. Din negarea sufletului rezultă că raţiunea şi toate caracteristicile omului sunt roadele propriului său trup care reprezintă un mecanism de transmitere a semnalelor electrice prin terminaţiile nervilor. Toate senzaţiile percepute de trup nu sunt decât efectul contactului reciproc dintre nervi şi stimulii exteriori, care sunt transmise creierului. Aici ele sunt interpretate ca aparţinând categoriilor, fie a plăcerii, fie a durerii, organismul reacţionând ca atare. Reglarea acestor reacţii ar fi datorită procesului de bio-feedback. Activitatea creierului se bazează pe principiul plăcerii, atracţia spre plăceri şi respingerea durerii. Toată atitudinea omului faţă de viaţă este dictată de acest principiu al voluptăţii, în funcţie de care îşi potriveşte reacţiile faţă de semnalele sosite din mediul înconjurător.
Ideile noastre conştiente sunt de fapt reflectarea proceselor care au loc în trupul nostru. Omul este superior vietăţilor prin gradul înalt de dezvoltare a raţiunii, până la sinteza a tot ceea ce se petrece în biologia trupului într-un tablou clar de inteligenţă şi de raţiune. Omul are capacitatea de a traduce procesele biologice la înţelegerea sintetizată sub formă de idei. Fără îndoială, această teorie este cea mai ştiinţifică şi uşor de înţeles, şi se bazează numai pe experimente concrete în cadrul cercetării ştiinţifice, ignorând realitatea sufletului, care nu permite cercetarea prin această metodă. Această metodică este întru totul potrivită cunoaşterii trupului biologic.
Problematica acestei metodici constă în prezentarea omului ca un robot, pus în acţiune de o natură oarbă. Chiar şi unui simplu ateist îi este greu să se mulţumească doar cu aceasta teorie mecanică, prin care, caracteristicile i-ar fi conferite omului în mod absolut de materialul genetic, şi cerinţele materiale, bazate pe principiul plăcerii. Atunci omul, ca fiinţă inteligentă nu îsi găseste locul acţionând sub influenţa legilor societăţii în care trăieşte, şi prin însuşirile moştenite, ireversibile. El se regăseşte fără drept la liberul arbitru, fără libertatea de a reacţiona în mod individual, fără posibilitatea de a raţiona independent şi obiectiv.
Omul, deşi originea sa este Natura, simte că înţelepciunea sa depăşeşte limitele existenţei materiale, fiindu-i inacceptabilă teoria după care omul e supus orbeşte, mecanic, legilor inexorabile ale naturii, şi având o existenţă fără vreun scop sau vreun înţeles.
Punctul de vedere ştiinţific, negând sufletul, nu are capacitatea să răspundă la întrebările existenţiale. Teoria modernă, care se află în progres, încearcă să corecteze această concepţie a omului, şi adaugă această componentă, a existenţei sufletului, din ce în ce mai larg acceptată. Această componentă, spirituală şi nemuritoare este acceptată de toţi. Sufletul, haNeşama, care se îmbracă în trup, este esenţa adevărată a omului, iar trupul nu este decât învelişul său. Cu toate că această teorie a fost adoptată de marea parte a umanităţii, totuşi ea nu are răspunsuri la întrebările : cum se îmbracă sufletul în trup, care este esenţa relaţiilor dintre trup şi suflet, ce este de fapt spiritul, sufletul – haNeşama, şi unde îşi are el originea. Majoritatea populaţiei pământului nu se interesează de loc de asta, fiind ocupată cu lupta pentru a supravieţui.
Cine poate să priceapă ce înseamnă trupul şi ce este sufletul, şi care sunt relaţiile lor reciproce? De ce credem noi că suntem compuşi din două părţi – o parte materială şi o alta spirituală? Unde se găseşte elementul Eu-lui nostru etern? Ce se întâmplă cu Eu-l înainte de naştere şi după moarte? Este acesta oare acelaşi Eu pe care îl percep acum?
Aceste întrebări şi altele ca ele apar din când în când şi noi reflectăm asupra lor. Nu ştim dacă acestea sunt autentice, existenţialiste, sau îşi au originea în fantezii, pe care le-am creat noi bazându-ne pe realitatea cunoscută nouă. Atâta timp cât nu avem în posesia noastră informaţii care transcend realitatea acestei lumi, nu avem decât posibilitatea de a naviga în imaginaţie, în marea de personaje cunoscute de noi, şi fapt este că nu suntem în stare să descriem o fiinţă extraterestră care să nu fie asemănătoare cu noi cât de cât.
Fundamentul solid al tuturor teoriilor noastre va fi totdeauna legat de lumea aceasta, chiar şi dacă ne-am permite unele fantezii extravagante. Nu avem mijloacele pentru compunerea unui tablou autentic în lipsa faptelor deja cunoscute de noi. Iar atunci cum o să putem răspunde la întrebarea: ce este trupul şi ce este sufletul (Neşama), bazându-ne pe existenţa materială din lumea noastră?
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)