CREATORUL TRIMITE

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Creatorul trimite oponenţi contra aleşilor săi pentru a-I apăra de căderea spirituală

Când omul câştigă cinste şi onoare, egoismul său se amplifică, iar spiritualitatea sa este subminată. Mari înţelepţi, ajunşi de notorietate şi adoraţi de popor, au fost de fapt prin aceasta pedepsiţi de Creator. Astfel reiese că tocmai oamenii cei mai preţuiţi, atunci când Creatorul vrea să le apere spiritualitatea, trimite împotriva lor forţe care să li se împotrivească. Omul care încă nu a pătruns în lumea spirituală, şi nu simte forţe şi dorinţe spirituale, depune mari eforturi pentru a se menţine şi a-şi îndrepta gândurile şi faptele spre scopul său. Dar din moment ce a primit forţe spirituale şi natura superioară, devine pentru el de la sine înţeles să acţioneze în concordanţă cu sferele spirituale.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!