(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Omul care ajunge la decizia de a înceta goana după bunurile materiale pentru a urma calea spiritualităţii, simte că s-a despărţit de întreaga lume. El este singur, plutind în spaţiul infinit, fără sprijin, fără rost. Toate cunoştinţele adunate de-a lungul anilor îi sunt acum de prisos. Simte chiar că îşi pierde prietenii, familia, totul, pentru a putea păşi pe calea care-l duce spre întâlnirea cu Creatorul, spre a deveni Unul cu El.
Faptul că aceste sentimente îl fac să sufere, provine din lipsa unei credinţe suficient de intense, din lipsa posibilităţii de a-L percepe pe Creator – haBoreh. Omul care suferă, nu a interiorizat încă definitiv încrederea în Providenţa Creatorului, netrăind Prezenţa Lui în absolut tot ce îl înconjoară, şi guvernarea Lui peste absolut tot ce se întamplă. Suferinţa sa se micşorează pe măsură ce i se întăreşte credinţa, percepându-L în tot şi toate pe Creator. Paralel, creşte în el dorinţa de a se abandona Creatorului, dorinţa de a-L urma cu ochii închişi. În acest stadiu, al progresului spre lumea spirituală, omul e gata să renunţe la tezaurul cunoştinţelor sale, mândria sa, în mod de la sine înţeles, pentru a se reuni cu unicul posesor al inteligenţei supreme şi absolute – Creatorul. Percepţia prezenţei Creatorului se numeşte în Cabala credinţă (Emunah). Procesul acesta al obţinerii Credinţei, pretinde abandonare totală acestui scop, care este de importanţă majoră. Cu cât îi acordă mai multă importanţă, cu atât se scurtează drumul şi cu atât îi creşte credinţa, având şansa de a-i rămâne pe veci în inimă.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)