ÎNTR-O INIMĂ ADEVĂRATĂ
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Starea în care omul recunoaşte Guvernarea supremă a Creatorului şi o îndreptăţeşte pe deplin, se numeşte Linia dreaptă – Kav Yemin, sau credinţă – Emuna. Din momentul în care omul face primii paşi pe calea dezvoltării spirituale şi progresează în ea, el trebuie să acţioneze de parcă ar şti cu siguranţă că este înconjurat şi dominat de forţa absolută a Creatorului, generoasă faţă de tot Univerul.
Deşi conştient de starea reală a sa, în care nu posedă nimic din cele dorite, observându-i pe cei din jur într-o suferinţă fără sfârşit, el trebuie, totuşi, să-şi amintească faptul că înţelegerea sa este de fapt limitată, fiind reflectarea propriului său ego. Tabloul adevărat al lumii i se va dezvălui omului doar atunci când va atinge starea de altruism absolut, stare în care va avea credinţa mai puternică decât aparenţa lumii materiale, denumită„credinţă deasupra raţiunii”. Omul nu are posibilitatea să-şi aprecieze corect starea reală, înainte de a-L percepe pe Creator şi de a-i simţi Supravegherea, Providenţa Divină; omul nu-şi dă seama dacă se află în ascensiune spirituală, sau în cădere. El poate crede orice, când de fapt se poate afla într-o stare opusă.
De pildă, el poate crede că se află în cădere, când de fapt este în plină ascensiune, stare în care Creatorul îi prezintă pe deplin cine este cu adevărat, fiind paralizat de lipsa oricărei plăceri, neputând face nimic. El este însă astfel apropiat de adevăr, chiar mai mult decat anterior, când se bucura ca un copil, pur şi simplu. Acum, sporindu-i înţelepciunea, îi creşte şi suferinţa, precum e scris: „Marbeh Hochma, Marbeh Makov!”; adevărul este însă acela că omul este înălţat pe scara spirituală. Invers, un om poate crede că se află în ascensiune spirituală, cand de fapt este în starea opusă.
Numai cei care-L pot simţi pe Creator ca Cel Guvernează absolut totul, sunt capabili să-şi dea seama de poziţia adevărată în care se află. Cu fiece zi care trece ei sunt mai conştienţi de natura lor adevărată, realizând cât de neputincios este omul în a se rectifica de unul singur, în a se trasforma în altruist. Cu cât este mai disperat, cu atât i se adresează el mai ardent Creatorului, implorându-L să-l elibereze din închisoare, văzând că nu are nici o şansă să se ajute singur, ci doar adresându-I-se prin rugăciuni din adâncul inimii; iar atunci El îi va veni în ajutor.
O implorare atât de profundă, sinceră, disperată, din adâncul inimii, este posibilă doar după ce şi-a epuizat toate opţiunile, şi devine conştient de acest lucru: de faptul că nu a rămas cu nimic. Atunci, dorinţa unică, ardentă de a-L percepe pe Creator conduce la rugăciunea adevărată, izvorâtă din intraga sa fiinţă : aceea de a fi eliberat de marele său duşman, propriul egoism. Această dorinţă de a fi salvat, necesită o minune din afara lui, şi el într-adevăr se roagă pentru un miracol, iar Creatorul îi va răspunde atunci şi numai atunci, prefăcându-i inima de piatră, a egoismului într-o inimă palpitând de spiritualitate.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)