GLOSAR – Litera D

A B C D E G H I K L M N O P R S T Y Z

Dadei Behema (דדי בהמה)

Sfârcurile unei fiare – Iluminarea lui Malhut, fără atenuare de către lumina Hasadim, treimea inferioară a Sfirot, Neţah și Hod ale Parţuf-ului Atik, poziționată în lumea Briya.

Dadim (דדים)

Sfârcuri – mediator între nivelurile superior și  inferior, atunci când cel superior îl afectează pe cel inferior, chiar înainte ca cel inferior să se poată ridica la el.

Dalet (ד)

Cea de-a patra literă a alfabetului ebraic, valoarea numerică: 4.

Dalet Ţurot („Aviut„)

Patru forme – grosieritatea (Aviut) sau dorința în ființa creată se numește materia sa. Cele patru niveluri de Aviut sunt numite „Dalet Ţurot.”

Dalet Yesodot (ד ‘יסודות)

Patru fundamente – patru proprietăţi ale grosierităţii (Aviut) în Kli-ul lui Malhut.  

Dam (דם)

Sânge – Aviut a lui Malhut, guvernată de TA, care împiedică primirea luminii, ceea ce o face pe Malhut „însângerată”; dorește să primească lumina, de aici numele de „sânge”. Când această Aviut se referă la NHY, este numită „Dam BeMakor” (sânge în sursă). Primirea ei este interzisă. Însă, atunci când această Aviut se ridică la HaGaT, care nu este locul său, este atenuată (îndulcită) acolo și se transformă în „lapte”.

Dam Lida (דם לידה)

Sângele nașterii – atunci când se ridică MAN din Zeir Anpin în Parţuf-ul AVI, MAN din Zeir Anpin și toţi Parţufim care vor ieși din ZA în viitor până la ultimul Parţuf al lumii Asiya, se ridică simultan cu el. În timpul lunilor de sarcină (Ibur) numai MAN din ZA este purificat. Ai săi Parţufey de Ibur se nasc pe acest MAN. În timpul nașterii, fiecare MAN fără legătură cu ZA, ies afară ca Dam Lida. Sângele naşterii se numește și „sânge impur”.

Dam Mitapech LeHalav (דם מתהפך לחלב)

A se vedea Dam.

Dam Tameh (דם טמא)

Sânge necurat – sângele naşterii.

Dereh Ţar (דרך צר)

Drum îngust – o primiree limitată a luminii Hasadim.

Dibur (דיבור)

Discurs – Cele 10 Sfirot ale luminii care trece prin Malhut a Roş-ului numită Peh (gură) la Toh (corp). Parţuf-ul interior al lui Nukva este numit „Dibur” (discurs). Dacă dispare iar Nukva rămâne numai cu Parţuf-ul exterior, i se spune că e “Ilem” (mut), întrucât  Parţuf-ul interior este GAR iar cel exterior este VAK.

Dmut (דמות)

Imagine – Literele Yud, Hey și Vav ale numelui HaVaYaH constituie „Ţelem„, în timp ce ultima literă Hey a numelui HaVaYaH este “Dmut”.

Dofen (דופן)

Latură, parte – Aviut (grosieritatea) unui ecran este un vas de primire a luminii. Este numită “Dofan Kli”, pentru că fiecare Kli este alcătuit din laturile sale (Dfanot – pluralul pentru Dofen). Patru grade de Aviut sunt patru Klipot (părţi) în grosieritate ale lui Dofen îmbrăcate una în alta înăuntru şi în afară. Proprietatea mai grosieră în Dofen Kli atrage mai multă lumină și este considerată partea interioară a Kli-ului, adică Bhina Dalet este mai la interior decât Bhina Gimel, în timp ce Bhina Gimel este mai la interior decât Bhina Bet etc.

Dormita (דורמיטא)

Somn – atunci când Parţuf-ul inferior se ridică la cel superior ca MAN,toate luminile dispar din el; Parţuf-ul este considerat a fi dedesubt și are suficientă lumină pentru a susține viața, ceea ce este privit ca o stare de „aţipire”.

Dvekut (דבקות)

A fuziona, a se contopi – similaritatea proprietăților a două entităţi spirituale.

error: Content is protected !!