(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Universul, lumea cabalistului începător, se împarte în două: starea de suferinţă şi starea de senzaţie a Creatorului. Până ce nu-şi va rectifica egoismul, până ce nu va fi capabil să-şi îndrepte toate dorinţele şi gândurile numai şi numai înspre Creator şi de dragul Creatorului, omul va continua să sufere. Dar după rectificarea egoismului său, şi după ce a avut parte să perceapă Creatorul, cel care studiază Cabala, va realiza faptul că toată lumea este plină de însuşi Creatorul. Întregul Univers reprezintă entităţile spirituale deja rectificate. Doar un punct de vedere spiritual permite o astfel de percepţie a Lumii. Din această dobândire, chiar şi suferinţele trecute sunt resimţite ca dulci, după ce au fost rectificate.
Omul trebuie să ţină minte mereu că există o Providenţă Divină; tot ceea ce se întamplă, este potrivit cu voinţa Sa, în ciuda faptului că trupul, potrivit cu rolul său predestinat de Creator, consideră cu încăpăţanare că orice se întâmplă este doar un rezultat al hazardului. Omul trebuie să gândească, în ciuda aparenţelor, că pentru orice faptă a sa există un rezultat necesar, exprimat prin răsplată sau pedeapsă.
Dorinţa de a se ridica spiritual, trebuie interpretată ca o răsplată pentru fapte bune din trecut. Faptele bune sunt constituite de rugăciunile şi solicitarea ajutorului din partea Creatorului de a înfăptui aceste fapte bune. Dat fiind că răsplata nu este oferită imediat, omul este înclinat să uite legătura dintre cele cerute şi ceea ce primeşte.
A ajunge la studiu şi la percepţia Creatorului, este tot o răsplată, şi nu rezultatul unei întâmplări. Din acest motiv este recomandat să ne îndreptăm dorinţele spre „dorinţa” Creatorului, şi să intensificăm încrederea noastră în Providenţa Divină. Astfel creşte necesitatea omului întru Creator, şi se consolidează legătura dintre el şi Creator. Aceasta va culmina cu reunirea omului cu Creatorul, în viitor. Trebuie să înţelegem cele două forţe opuse, care acţionează asupra omului: Forţa altruismului – care hotărăşte că totul în lume izvoreşte din voinţa şi acţiunea Creatorului, totul este creat de dragul Lui – şi forţa egoismului – care defineşte totul ca fiind creat de dragul omului. Deşi în orice caz va învinge forţa altruistă, superioară, drumul care duce spre ea în modul automat, inconştient, se numeşte „calea suferinţei”. Pe când calea Cabalei este mai scurtă şi mai plăcută, aşadar omul ar face mai bine dacă ar urma calea Cabalei, de bună voie, scurtându-şi perioada rectificării; dacă nu va face aşa, Creatorul îl va îndrepta oricum către „calea Cabalei”, dar prin suferinţă.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)