(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Omul ce se află în stări în care nu-l poate percepe pe Creator, se consideră a fi în întuneric, în ceaţă. El se aseamănă cu cineva care merge într-un tunel şi susţine că soarele nu există. Chiar în astfel de situaţii, dacă eu mă sprijin pe învăţătorul meu şi pe cărţile potrivite, este posibil progresul pe drumul spiritualităţii. Progresând, omul va ajunge să perceapă că starea în care şi-a pierdut credinţa a fost determinată de sus, cu un scop anume, pentru a-i îngreuna situaţia, până ce va abdica şi va striga după ajutor, astfel deschizându-i-se calea apropierii de El. Aceste greutăţi sunt „dăruite” de Creator celor pe care doreşte să şi-i apropie.
Cu cât este mai mare trecerea de la întuneric la lumină, cu atât e mai mare schimbarea realizată în om şi, odată cu aceasta, creşte şi bucuria Creatorului. De asemenea, cu cât e cufundat mai adânc în ceaţă, cu atât i se va mări capacitatea de a-l percepe pe Creator în măreţia sa, acest lucru producându-i o fericire cu atât mai intensă cu cât noua sa condiţie spirituală este mai înaltă. În perioada în care se afla în întuneric, în care era ca şi pierdut, neavând parte de senzaţia Creatorului, lipsit fiind de credinţă, îi rămânea doar posibilitatea să se agaţe de ajutorul venit din cărţi şi de la învăţătorul său, căutând calea de a ieşi din acest hău.
O rază de lumină, foarte subţire, o iluminare a senzaţiei Creatorului, va anunţa începutul recuperării, al ”salvării”(Gheula). Această perseverare în a se menţine în sentimentul primordial, printr-o conştientizare permanentă şi intenţionată, va face posibilă evadarea din starea de necredinţă. Cu timpul, omul va învăţa că aceste stări de întuneric sunt menite să-l ajute şi nu să-i dăuneze. Ele sunt trimise anume, de Sus pentru acest scop. Astfel va învăţa să le accepte cu înţelegere, chiar cu dragoste; va accepta faptul că Creatorul a creat în el ceaţa aceasta, va învăţa să nu se teamă de obscuritate, fiind sigur că în fiecare ungher licăresc razele de lumină care aşteaptă să fie captate şi îmbrăţişate de el. Omul care nu va încerca să capteze razele de lumină hoinare, e în pericol să rămână în întuneric, Creatorul ascunzându-se total din calea lui. Atunci când se află într-o asemenea stare, când este izolat de senzaţia guvernării Creatorului atotprezent, atunci omul îşi pierde sensul care l-a însoţit înainte în spiritualitate. În acest moment nu mai înţelege cum a putut să creadă, renunţând la raţiune şi la simţul realităţii. E total lipsit de credinţă şi continuă în acest mod până când Creatorul trimite noi iluminări, care-l recuceresc.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)