ECRANUL SPIRITUAL AL AVATARULUI – PARŢUF-UL

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Ecranul spiritual al Avatarului – Parţuf-ul

Tora scrisă şi Tora orală descriu de fapt toate legile spirituale, de sus în jos, cu ajutorul limbajului legendelor, a limbajului istoric, a limbajului profeţilor şi judecătorilor, şi prin limbajul specific al Cabalei. Aceste descrieri ne ghidează pe drumul spre scopul descris de ştiinţa Cabala.

Scopul acestei ştiinţe este acela de a ne conduce pe calea spirituală, înaintând de jos în sus, până la Creator. Omul care parcurge acest traseu, înaintează pe un drum propriu, individual, potrivit cu însuşirile specifice şi structura sufletului său. Astfel, dobândirea gradelor scării spirituale este o trăire personal, specifică fiecărui om.

Aceasta constituie revelarea individuală a Torei de sus în jos, şi se numeşte Tora orală, întrucât este imposibil şi chiar interzis a descrie oricui cele aflate în Tora. Omul trebuie singur să o descopere prin propriile rugăciuni îndreptate spre Creator, din „gura sa” – Be Al Peh.

Cabala explică modul în care „Ecranul spiritual al Avatarului” – Parţuf-ul – sau „corpul spiritual”, prin care omul primeşte  Lumina, denumită Tora, se află la nivelul spiritual numit Peh (gură). De aici numele pe care-l poartă: Tora Şe Be Al Peh (Lumina din gură); Cabala explică în ce fel să studiem pentru a obţine această Lumină. Este obligatoriu să depunem eforturi; numai un prost stă degeaba plin de regrete.

Efortul investit în studiu şi munca spirituală, sunt menite a ne conduce spre sentimentul neputinţei în urma căreia să ne rugăm pentru ajutor de la Creator. Adresarea către Creator poate avea loc numai dintr-o nevoie profund sinceră. Fără rugăciuni, nu va veni ajutorul de la El. Deci, cine doreşte să înainteze, trebuie să facă eforturi prin fapte şi acţiuni. Iar despre cel care stă şi aşteaptă, se spune „prostul stă degeaba, mâncându-şi carnea”.

Ma’amaţ (efort) se cheamă tot ce înfăptuieşte omul împotriva dorinţelor corporale, oricare ar fi acestea. De pildă, dacă omul doarme contra voinţei sale, şi aceasta se consideră efort. În decursul muncii spirituale, este necesar să dorim să lucrăm, să dăruim, fără a primi nici o răsplată. Pentru acest lucru este necesar să cerem, să pretindem, ajutorul Creatorului, căci corpul material în mod natural este capabil să muncească numai în schimbul unei simbrii.

Precum profesionistul care este atât de fericit în munca sa încât uită de plata care i se cuvine, astfel trebuie să fie împlinită munca spirituală. Omul se roagă să primească forţe care să-l ajute să-şi învingă egoismul, întrucât aceasta este voinţa Creatorului, şi nu pentru cadoul mult aşteptat – plăcerea nemărginită…

Tocmai pe când omul înfăptuieşte munca sa fără răsplată, chiar atunci este cel mai răsplătit, dobândind o fericire nesfârşită. De asemenea caştigă o mai mare capacitate de a se îndrepta spre Creator, astfel încât cresc atât bucuria sa, cât şi cea a Creatorului.

Dificultatea şi lipsa bucuriei în timpul muncii interioare, semnalează faptul că omul nu este deocamdată printre Cei drepţi (Ţadikim), care trudesc de dragul Creatorului, nu pentru ei înşişi. Confruntarea cu cel mai mic efort , care nu este destinat pentru sine, îl înalţă pe Om pe calea care îl conduce spre cei drepţi (Ţadikim).

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!