(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Egoismul pare celor care nu sunt drepţi neînsemnat, ca un fir de păr, iar celor “drepţi” el pare ca un munte înalt
În cărţile de studiu al Cabalei, se spune despre egoişti că ei văd egoismul ca pe o piedică infimă, subţire ca un fir de păr; invers, cei drepţi văd în acesta un munte înalt. Aici e locul să accentuăm faptul că este vorba de trăsăturile de Ţadik şi de „păcătos” sau egoist, aflate amândouă în aceeaşi persoană, şi nu despre două persoane diferite!!
În textele de Cabala este vorba întotdeauna despre un singur om, ale cărui însuşiri, dorinţe, gânduri, primesc denumiri diferite, prin termeni folosiţi în lumea noastră. Astfel, cei “drepţi”, precum şi cei ”păcătoşi”, reprezintă de fapt diverse posibilităţi de a exista, deschise fiecăruia din noi. Când discutăm despre „ascunderea” Creatorului, este vorba pe lângă aceasta, şi de ascunderea omului de sine însuşi.
De fapt noi nu ne cunoaştem, cu adevărat, trăsăturile de caracter. Acestea ne sunt relevate doar în măsura în care suntem capabili a le rectifica. De aceea, celor care abia şi-au început drumul, Creatorul le dă a înţelege că nu sunt chiar aşa de răi, că egoismul lor nu e atât de grav, pentru ca să nu-şi piardă forţele necesare muncii spirituale. În schimb, celor mai înaintaţi, Creatorul le pune în faţă adevărul adevărat, în privinţa egoului lor, pe măsura percepţiei importanţei rectificării, proporţională cu puterea de împotrivire contra ego-ului. Celor drepţi (Ţadikim) Creatorul le dezvăluie tot răul din egoismul lor, iar acesta le apare cât un munte înalt: (în ebraică, Har Gavoah).
Pe măsura avansării, omului îi sunt revelate trăsăturile rele, în funcţie de potenţialul său de a le rectifica. Când omul işi descoperă vreo nouă trăsătură urâtă de care înainte nu fusese conştient şi este surprins de aceasta, nu trebuie să fie deprimat, ci dimpotrivă să-şi amintească faptul, că este deja capabil să o rectifice, în mod corect.
Tot ce are de făcut este doar să ceară ajutorul Creatorului, rugându-L să-l rectifice. Omul care abia a plonjat în această muncă spirituală poate să primească, de exemplu, o plăcere echivalentă cu 10 grame de satisfacţie în lumea materială. În această etapă, este capabil să se împotrivească şi să renunţe la plăcerea egoistă. Dar, după un timp Creatorul îi măreşte pofta care este egală acum cu 15 grame de plăceri lumeşti.
Omul se simte vinovat şi plin de remuşcări, mic, înfruntând plăcerile crescute din lumea aceasta, şi aici începe adevărata muncă spirituală. Acum nu mai are puterea de a rezista plăcerilor egoiste, care au crescut inundându-l înainte să fi apucat să se întărească destul pentru a li se împotrivi.
Acentuez iar, nu este nevoie să disperi, ci să înţelegi necesitatea de a pretinde ajutor de la Creator, pentru care ajutor trebuie să ne rugăm. Din moment ce omul obţine iar forţe, de Sus, pentru a-şi înfrunta pasiunea de 15 grame, imediat îi sunt adăugate încă 5 grame de greutate de atracţii şi pasiuni. Astfel se repetă ciclul: de a se simţi neputincios, urmat apoi de cerinţa de a fi ajutat, prin rugăciuni către Creator, proces care se repetă pană la desăvîrşirea rectificării: Gmar Tikun.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)