(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Egoismul şi suferinţele care îl însoţesc pe om, reprezintă “ajutorul dat prin contrariu”
„Am creat Universul pentru a-i produce bucurie, pentru a-l face fericit.” Universul, Lumea (Olam), înseamnă a ascunde, a face să dispară. Cele două antonime fac posibilă perceperea plăcerii (ca de exemplu: foame – saţietate). Acesta este sensul expresiei „am creat ajutorul prin contrariu”. Egoismul are rolul să-l ajute pe om. Prin intermediul luptei contra ego-ului, omul îşi construieşte vasele, instrumentele spirituale necesare.
De aceea trebuie să acceptăm eşecurile şi suferinţa, cu înţelegere deplină, ştiind că scopul lor este să ne accelereze traseul care duce la comunicarea cu Creatorul, pe care Îl vom ruga să ne elibereze de tortură. În acest fel, suferinţa şi egoismul devin ajutorul în lupta împotriva egoismului.
Egoismul stă împotriva noastră, despărţindu-ne de Creator, pe care îl acoperă. Eu-l nostru este cel care ne separă de Creator, stă între amândoi; Egoismul are un aspect dual, pe de o parte îndepărtându-ne, pe de altă parte apropiindu-ne de Creator. Nu este nevoie să muncim în ideile care ne distrag; din clipa în care ne trezim, este recomandat să ne concentrăm orice gând, oricât ar fi de neînsemnat, asupra Creatorului, iar gândurile distractive trebuie contrabalansate prin idei îndreptate către Creator, încontinuu. A uita cu totul de Creator, se consideră singurul păcat.
Egoismul înşelător îl poate conduce pe om către iluzia că ar fi ajuns deja printre cei drepţi (Ţadikim), în timp ce el este foarte departe de aceast grad. Egoismul său, în căutare de noi evenimente entuziasmante, de emoţii necunoscute, colorează cu fantezia sa munca banală, constantă şi grea, îndepărtându-ne astfel de adevăr, în loc să mergem pe calea care duce spre El. Uneori, omul crede în aşa măsură în cele imaginate de el, încât îi convinge şi pe cei apropiaţi de el să i se încreadă. Astfel, atunci când deja aceştia sunt convinşi că a devenit Ţadik, cel drept, îi va fi şi mai greu să se debaraseze de minciună.
Înţeleptul Yakov din Lublin a spus o dată: “mie-mi plac mai mult păcătoşii care ştiu că sunt păcătoşi, decat cei drepţi care se ştiu (se cred) drepţi. Păcătosul care se crede drept nu are, însă, nici o şansă în a găsi drumul spre Adevăr, căci chiar şi în Infern (Ghehenom), vor pretinde că au fost trimişi spre a salva alte suflete.”
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)