EXPRESIA EGOISMULUI (ZULAT)

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Expresia egoismului (Zulat) nu poate fi rectificată de cineva din afara omului

Munca interioară, efectuată pentru a învinge egoismul, are loc pe ascuns, beMestarim, exact ca şi munca spirituală care se ocupă cu dezvoltarea credinţei în Măreţia Creatorului şi în Guvernarea sa absolută, supremă… Omul nu-l poate învăţa pe un altul ce este potrivit şi ce nu este potrivit să facă. Manifestările ego-ului în altcineva nu le putem rectifica noi. Ci chiar dimpotrivă: cel care observă trăsături egoiste în camaradul său, trebuie să se recunoască pe sine în aceste trăsături. Întrucât nu este nimeni altul în afara sa decât Creatorul şi El a dorit ca omul să descopere exact ceea ce simte şi vede.

Tot Universul, tot ce ne înconjoară, este creat doar pentru a ne produce nevoia de a reflecta asupra Creatorului, şi pentru a cere schimbarea, atât fizic cât si material şi social: precum este scris: „Nu a fost dată Tora – Lumina, decât celor ce mănâncă Mană (MAN). MAN în Cabala, înseamnă rugăciune (Tfila), deci omul care este capabil să se roage Creatorului, este cel care va primi Tora – Lumina Superioară.

În concepţia Eticii – Mosar, trebuie corectată fiecare lipsă sau deficienţă în mod separat, individual. Cabala, pretinde rectificarea egoismului, originea răului. În om se află un număr infinit de necesităţi (Hisronot) toate având originea în egoismul nostru, dorinţa de a ne încânta, dorinţa de a ne aduce în orice moment la poziţia cea mai convenabilă, la comoditate maximă. Cabala oferă metoda de a trata dorinţele aflate în noi. Chiar şi cei începători sunt primiţi sub aripile Cabalei, ale forţelor spirituale superioare, cu tot ceea ce acţionează aceste forţe. Astfel omul experimentează pe el însuşi „Cine este şi cine ar trebui să devină”, definind diferenţa dintre el şi entităţile spirituale.

Conflictul dintre natura sa egoistă şi natura sa spirituală, îl împing pe om înspre dorinţa de a-şi transforma natura egoistă     într-o natură spirituală, să-şi schimbe însuşirile pentru a fi asemenea Creatorului. Acest proces are loc fără presiune exterioară, fără să fim obligaţi. Cabala nu are ca scop schimbarea fiecărei însuşiri în mod separat, ci studiază modul de rectificare a egoismului, în ansamblu, ca rădăcină a răului.

În Cabala, senzaţiile diferite ale influenţei Luminii, crează senzaţia de Timp, de momente separate.

Omul are percepţia timpului prezent, trecut şi viitor, în timpul prezent. Acesta este felul de a percepe realitatea în lumea noastră, care este interpretată în trei tipuri de simţuri diferite, aranjate de mintea noastră pe vectorul timpului, propriu raţiunii, reflectând o astfel de imagine a realităţii. În limbajul Cabalei, timpul este definit ca Influenţe diferite ale Luminii, sau plăcerii. Plăcerea resimţită de noi în momentul de faţă se numeşte “prezent”. Atunci când influenţa interioară, directă, a Luminii s-a terminat, şi plăcerea a trecut, dispărând, ea ne iluminează de departe, iar noi trăim senzaţia de trecut. Atunci când lumina încântării trecute încetează de a mai ilumina, noi încetăm să o mai percepem ceea ce înseamnă că am uitat de trecut cu totul. Dar dacă plăcerea respectivă ne iluminează din depărtări, noi ne referim la ea ca la o plăcere din trecut, de care ne-am adus acum aminte.

Dacă o plăcere, Lumină, pe care nu am experimentat-o încă, ne luminează acum în organele de simţ, de departe, noi o percepem ca o promisiune pentru viitor, ca o „Lumină a încrederii în sine (Ohr Bitahon). Prezentul este interceptat de noi ca o “primire” în interior, ca senzaţie de Lumină, ca lumină a informaţiei şi a plăcerii. Iar trecutul şi viitorul sunt interpretate ca o iluminare din depărtări. Cu toate acestea, noi nu trăim în trecut sau în viitor, ci simţim diferitele modalităţi ale influenţei Luminii, care creează senzaţia unor momente separate. Omul care nu are plăcere în prezent, speră şi caută o sursă a plăcerii în viitor. El abia aşteaptă momentul următor, visând că acesta îi va aduce bucuria aşteptată, un nou sentiment.

Munca spirituală nu este bazată pe aşteptarea viitorului, ci pe efortul de a atrage spre sine Lumina din exterior, din depărtare, în interiorul senzaţiei noastre prezente.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!