(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Frica de a nu respecta legile spirituale –frica de pedeapsă; frica de Creator – respect plin de reverenţă, născută din iubire.
Egoismul nostru ne permite să progresăm numai dacă este pătruns de frică. Teama ne împinge la îndeplinirea tuturor faptelor, menite să o neutralizeze. Astfel, dacă omul se teme de Creator, el are capacitatea să-şi adune forţele şi să muncească pentru Creator. Există două tipuri de frică: teama de a nu respecta legile spirituale, şi teama de Creator. Există teama care nu permite omului să comită un delict, şi fără această teamă, omul ar fi un delicvent, păcătos. Atunci când omul este sigur că nu va greşi, şi toate faptele lui sunt pentru Creator, el respectă totuşi toate legile spirituale, semn că execută toate aceste legi, nu de teamă, ci doar cu scopul de a îndeplini dorinţa Creatorului.
Frica de a greşi, este o teamă egoistă, întrucât omul care se teme, de fapt are grijă să nu îşi dăuneze sieşi. Iar frica de Creator, este o teamă altruistă căci, de dragul Creatorului, omul începe să fie îngrijorat de a nu împlini voinţa Lui. Dar, cu toată bunăvoinţa omului de a produce plăcere Creatorului, îi este greu să urmeze legile Creatorului – fapte care sunt iubite de Creator – pentru că îi este greu să le găsească necesare. Frica izvorâtă din iubire trebuie să fie tot atât de puternică precum teama egoistă. De exemplu: atunci când omul este îngrijorat că va fi prins asupra faptului, în timp ce a greşit, el este profund ruşinat.
Cabalistul îşi dezvoltă singur, treptat, sentimentul de frică de a nu fi destul pe placul Creatorului, din respect pentru El. Acest sentiment este tot atât de puternic cât şi frica egoistă de a fi pedepsit pentru un delict grav. Creatorul schimbă inima de piatră – Lev haEven, într-o inimă vie şi, pe loc, omul doreşte să fie rectificat.
Omul nu poate studia decât într-un loc pe care îl doreşte din inimă. Deci, nici nu va învăţa legi şi reguli, pe care nu le doreşte. Omul nu simte nevoia de etică, şi nu se grăbeşte să asculte de ea, aşadar, atunci, cum ajunge el să dorească să fie rectificat? El a fost creat astfel încât doreşte doar să simtă plăcere.
De aceea studiile au menirea să-i satisfacă cele necesare. Prin natura sa, omul este gata să depună efort pentru a studia doar cu acest scop. Astfel, dacă omul doreşte să se apropie de Creator, şi să înveţe metode pentru a acţiona de dragul Creatorului, este obligatoriu să-i ceară Creatorului o altă inimă; să apară în el o voinţă nouă, altruistă, în locul celei egoiste.
Dacă Creatorul îi va implini dorinţa, el va găsi în tot ce învaţă o cale de a-I face placere Creatorului. Omul nu poate, însă, niciodată să vadă ce este dincolo de dorinţa inimii sale, chiar dacă inima sa este altruistă. Omul niciodată nu se simte dator pentru că inima sa nu simte satisfacţie din asta.
Atunci, însă, când Creatorul preschimbă inima de piatră într-o inimă vie, omul se simte imediat profund îndatorat: să se rectifice prin intermediul darului primit. Ca urmare el va descoperi că nu există pe lume o ocupaţie mai importantă decât aceea de a-I produce încântare Creatorului.
Pe parcursul rectificării, dezavantajele devin avantaje: prin rectificarea lor, avem posibilitatea să-I dăruim plăcere Creatorului. Defectele îi vor fi revelate omului doar atunci când va fi capabil să şi le rectifice.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)