INFLUENŢA ASUPRA ÎNCEPĂTORULUI

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Influenţa asupra începătorului a anturajului, a mediului

Omul care vrea să se înalţe spiritual, este obligat să se îndepărteze de influenţe străine şi să nu-şi ascundă noile concepţii. Asta, doar până va primi, de Sus, senzaţiile necesare care îl vor păzi şi susţine în continuare. Oamenii îndepărtaţi de spiritualitate sunt cel mai puţin dăunători, împotrivirea lor sau indiferenţa lor fiind lipsită de influenţă.

Dar cei care sunt în vreun fel ataşaţi de concepţii spirituale sau de Cabala, sub diversele prezentări neautentice ale ei, reprezintă o piedică în faţa acelora care vor să se înalţe spiritual în mod autentic. Dat fiind că ştiinţa Cabala „slăbeşte” aparent puterile omului, ca să depindă de Creator, cabaliştii autentici tind să-i impresioneze mai puţin pe începători prin exteriorul lor. Dacă începătorul simte atracţie faţă de acţiunile exterioare ale cabaliştilor neautentici, mincinoşi, ei vor cădea în capcana robiei lui Faraon – Paroh. Aşa cum se povesteşte în „Exodul din Egipt”, oamenii se complăceau în această robie.

Aceasta este o povestire care tratează numai subiectul stărilor spirituale prin care trece o persoană; este vorba aici de o înrobire neautentică într-un spiritual spectaculos, spre care un student începător se simte atras irezistibil, fără să-şi dea seama. Mai târziu omul regretă că a pierdut energie şi timp pe când trebuia să fi luptat împotriva egoismului.

În sfârşit, aşa cum am mai declarat mai sus, omul nu trebuie să se teamă de anturajele cu totul deconectate de spiritualitate, neavând nimic de asimilat de la acestea, nefiind supus la vreo influenţă din partea acestora.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!