LEGEA ECHIVALENŢEI DE FORMĂ

A ENTITAŢILOR LUMII SPIRITUALE

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Dorinţele omului constituie aşa numitul vas (în ebraică Kli). În acest vas omul poate primi plăcere sau Lumină Superioară. Aceste dorinţe trebuie obligatoriu să se asemene, prin natura şi atributele lor, cu Lumina Superioară, altfel ea nu poate intra în vas.

Acest fapt este în concordanţă cu legea ”echivalenţei de formă a entităţilor spirituale” – Hok Hiştavut Haţurah şel HaObiektim HaRuhanim. Apropierea sau îndepărtarea, contopirea reciprocă şi unificarea sunt posibile numai în funcţie de aceasta lege, sau ”legea echivalenţei, a nivelării atributelor”.

Astfel dacă omul reuşeşte să se debaraseze de egoismul său, să-şi sublimeze inima, inima i se va umple de percepţia Creatorului, potrivit acestei „legi a echilibrării atributelor Luminii şi vasului”. Omul poate iesi din starea în care se află şi chiar poate să avanseze în ea, doar cu o condiţie: aceea de a crede că absolut toate întamplările din viaţa lui sunt alese anume pentru el de către Creatorul său, pentru a-l împinge înainte spre următoarea treaptă spirituală. Prin urmare va accepta cu drag chiar şi greutăţile întâmpinate pe drum, chiar în situaţii disperate, după cum îi apar lui. Acestea sunt stărilele care-i oferă ocazia să cheme în ajutorul său pe Creator, şi chiar să-i aducă mulţumire, indiferent cât de jos şi cât de disperat ar fi.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!