LUMINA CARE DA VIAŢĂ EMANAŢIEI

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Lumina – haOhr, care dă viaţă Emanaţiei – Briya, şi prima emanaţie – egoismul, fiind chiar catalizatorul eliberării – Gheula

Deşi noi nu simţim acest lucru, Lumina Creatorului, pătrunde şi reumple, inundă întreaga Emanaţie, inclusiv lumea noastră. Aceasta este lumina care dă viaţă Creaţiei, Emanaţiei, haOhr haMechayeh et haBriya, fără de care viaţa nu ar fi posibilă şi fără de care ar dispare materia din care a fost făurită întreaga realitate, toate fiinţele. Această Lumină a vieţii, o putem regăsi în toate obiectele materiale din jurul nostru, din lumea noastră, în care ea este îmbrăcată, înfăşurată, ascunsă.

Majoritatea oamenilor nu au capacitatea de a percepe Lumina Creatorului, ci doar expresia sa exterioară. Puţini sunt aceia care o ajung să o simtă, prin studiul ştiinţei Cabala, şi rareori unii, deosebit de dotaţi au capacitatea de a simţi în totul Lumina Creatorului. Aceştia din urmă percep tot ceea ce există şi se întâmplă ca fiind emanat de către Creator care inundă totul.

Scopul Creatorului prin crearea Omului (Adam), a fost acela de a-l înălţa spiritual până la nivelul Lui, până ce va fi devenit întocmai precum El. Iar aceasta se va împlini prin aducerea omului în stările cele mai umilitoare, de unde să strige după ajutor, pentru a fi eliberat de suferinţă. Egoismul i-a fost dat omului pentru a-l conduce la decădere, de unde nu va mai avea încotro, ci doar să caute drumul spre Gheula, către eliberare, salvare, mântuire. Egoismul reprezintă primul emanat – Nivra Rişon, sau Briya.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!