(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Odată Cu apariţia senzaţiei minimale a ceea ce înseamnă altruism, omul intră pe un traseu întortocheat al înălţărilor şi căderilor spirituale.
Progresul spiritual se aseamănă cu acela al unui copilaş care învaţă să umble cu ajutorul mamei. Ea îl ţine de mână, el se simte sprijinit, şi deodată, mama îşi retrage mainile lăsându-l pe copilul ei cam dezorientat, totuşi continuând să înainteze spre ea. Doar în acest fel va putea să-şi înveţe copilul să meargă de unul singur. Tot astfel, Creatorul ne aşteaptă să păşim spre El cu voia noastră, iar noi ne simţim părăsiţi de El.
Este scris de înţelepţi că Lumina Superioară este în repaos absolut. În lumea spirituală, repaosul înseamnă lipsa unei dinamici a voinţelor, adică acestea nu se schimbă.
În lumea materială, schimbarea unei dorinţe prin alta nouă duce la înfăptuirea oricărei acţiuni a noastră. Mişcarea este posibilă doar prin înlocuirea dorinţelor cu altele. Lumina Superioară, dăruirea permanentă venită de la Creator, este în repaos absolut, fiind neschimbată, gata mereu să fie a noastră. Noi ne aflăm mereu, chiar şi acum, într-un ocean de lumină, dar din cauza ego-ului încăpăţanat al nostru nu putem simţi plăcerea adusă de această lumină care ne inundă permanent.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)