(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
În mod natural, omul cufundat până peste urechi într-un anumit subiect, nu este în stare să analizeze în mod obiectiv subiectul studiat, fiind ferm convins de adevărul acestuia. În măsura în care se va obiecta împotriva modului său de a gândi, sau de a acţiona, el va fi şi mai înverşunat în a-şi apăra principiile. Acestea fiindu-i convenabile, nu va renunţa să le apere.
Un om care este gata să renunţe la mersul pe drumul obişnuit, şi se oferă să fie guvernat de Sus, descoperă treptat că ideile şi acţiunile de până acum sunt departe de a fi perfecte. Încetul cu încetul el ajunge la concluzia că adevărul se află anume în cele ce urmeaza a fi învăţate, pe principiul denumit în Cabala: ”vom face şi vom auzi” .
Dacă ne vom focaliza pe altruism, lumina va veni de la sine. Scopul Creatorului este acela de a face bine creaturilor, adică nouă. Toate celelalte lucruri care există, au fost create doar pentru a servi acestui scop principal.
Însă pentru a câştiga binele acesta, este obligatorie rectificarea dorinţei de a primi – dorinţa egoistă – şi de a o transforma în modul de a ne încânta dorit de Creator, rectificat. Aşadar, conform acestuia, omul poate înceta să mai alerge după voluptăţi, având doar o singură grijă: să ajungă la corectarea sa.
Putem face comparaţia cu un om care doreşte să cumpere o casă. În loc să viseze la cum o să fie acea casă, el are nevoie de un proiect pentru cum să câştige banii necesari cumpărării ei. Cu banii în mână, casa va fi a lui.
Exact aşa se întâmplă şi cu dobândirea lumii spirituale. Trebuie să ne îndreptăm toate eforturile spre a ajunge la condiţiile potrivite în care Lumina să poată ajunge la noi, ca să o putem primi. Cu alte cuvinte, să fim preocupaţi numai de gânduri şi dorinţe altruiste, şi nu de Lumina în sine. Atunci vom simţi plăcerea spirituală imediat.
Mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la concluzia că este inevitabilă împlinirea rectificării sufletului Neşama.
Evoluţia umanităţii, care greşeşte necontenit, fără să se înveţe minte, este înmagazinată în Sufletul etern, şi nu în trupul material. Suferinţele trăite de noi nu se pierd, şi nu sunt de prisos.
Într-una dintre încarnări, va sosi momentul fermecat în care Adam ajunge la acceptarea necesităţii rectificării sufletului. Atunci, drumul presărat cu dureri va face loc dezvoltării spirituale.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)