MĂREŢIA CREATORULUI

CALEA DE A TE REUNI CU EL

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Doar scăpând de orgoliul nostru şi prin conştientizarea meschinăriei aspiraţiilor noastre, slăbiciunii noastre, omul devine demn de a realiza măreţia Divinităţii. Cu cât îşi va renega mai mult amorul propriu şi se va lăsa atras mai mult de dorinţa spre această măreţie, cu atât mai mult va creşte întrânsul perceperea sublimului, cu nuanţe din ce în ce mai numeroase ale Creatorului aflat înaintea sa.

Admirandu-l şi palpitând de bucurie va descoperi că a avut mereu parte de atenţie din partea Creatorului, atenţie deosebită, de care cei din jurul său nu au avut parte, aceştia neavând nicio idee că ar exista astfel de posibilităţi, de a fi în relaţie cu Creatorul, de a percepe senzaţia sublimului!

El este cel căruia i s-a oferit dreptul (de ce oare ?, nu e clar), de către însuşi Creatorul, de a plonja în aceste mari întrebări ale existenţei. De aici porneşte în om un profund sentiment de reverenţă faţă de Creator, simţindu-se ca scăldat într-un ocean de fericire, fără limite, crescându-i din ce în ce recunoştinţa faţă de Creator, haBoreh, paralel cu nenumăratele senzaţii pe care le simte în fiecare moment de reunire cu Creatorul.

De asemenea i se aprofundează cunoaşterea şi aprecierea lumii spirituale care i-a fost deschisă, a forţelor uriaşe, atotputernice ale Creatorului. Pe parcurs îi creşte şi nerăbdarea de a ajunge la momentul unificării cu EL. Pe acest drum omul descoperă prăpastia care îl desparte de Creator, totodată realizând că numai debarasându-se de ego în mod absolut, va putea sări peste această prăpastie!

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!