(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Cand un student observă că se află cufundat cu totul în dorinţele sale egoiste, fără a înainta spre ţinta dorită, el devine plin de disperare. El realizează că nici nu a înaintat, iar dorinţele egoiste i-au crescut în aşa măsură încât plăcerile dispreţuite deja, îl tentează din nou, cu intensitate. În această situaţie nici nu poate studia cu bucurie, nici nu poate înfăptui acţiuni de HaŞpa’a (dăruire), astfel că studentul nefericit se revoltă împotriva scopului Creaţiei, regretând că a investit atatea eforturi.
Această stare se numeşte Kav Smol (linia stângă), pentru că omul are nevoie de Tikun (rectificare). El îşi simte golul din el, şi trebuie să treacă la Kav Yemin (linia dreaptă), pentru a deveni împăcat cu sine şi deconectat total de propria condiţie. Înainte de a fi devenit nemulţumit, el era de fapt într-o singură linie, neavând a doua linie, cea a autoanalizei. Dar dacă, realizându-şi imperfecţiunea, pe linia stângă, reuşeşte să revină, în ciuda acesteia, la sentimentul original de armonie cu sine, de perfecţiune, deci la linia dreaptă, se pot descrie deja două linii prin care omul lucrează spiritual: linia dreaptă şi linia stângă.
Drumul spre distrugerea egoismului, spre ieşirea din cadrul meschin al propriilor interese este edificat pe fundamentul scopului important în Univers, întâlnirea cu Creatorul.
Totuşi omului îi este greu să renunţe la dorinţele şi ideile lui, pentru că el nu simte nimic, decât propria sa fiinţă. Singurul lucru care este în puterea sa, este acela de a crede în existenţa Creatorului, care e Atotputernic, şi în scopul propriei sale creaţii şi în necesitatea de a-şi atinge acest scop, în ciuda opoziţiei trupului. Omul este obligat să creadă deasupra oricărei raţiuni, a oricărei cunoaşteri sau priceperi, prin Emuna Lemala Me haDa’at (credinţa deasupra raţiunii). Tocmai urmând drumul „liniei din stânga” ajunge la figurarea acestei realităţi. Omul este fericit să fi fost ales pentru a îndeplini voinţa Creatorului, deşi nu percepe exact plăcerea provenită din asta. Totuşi este plin de recunoştinţă pentru darul făcut lui, anume, de către Creator, şi bucuros de a-I urma voinţa, nu de dragul propriei încântări şi nu în conformitate cu educaţia primită.
Omul înţelege că tot ceea ce îndeplineşte este împotriva propriului trup, a propriei dorinţe. Deci, în interiorul său el este deja devotat Creatorului, şi nu este de partea propriului trup. El crede că totul vine de la Creator, şi că tot ce i se întâmplă este expresia modului deosebit în care Creatorul se raportează la el. Omul apreciază cele dăruite lui de Creator, entuziasmându-se de parcă ar fi atins cele mai înalte piscuri ale cunoaşterii spirituale. În acest caz, prima este Linia Dreaptă, a perfecţiunii, a împăcării. Bucuria omului nu-şi are originea în starea sa reală, ci în modul în care Creatorul se raportează la el, permiţându-i efectuarea unor acţiuni dincolo de meschinăria sa egoistă. În această stare, omul este pregătit să primească de Sus Iluminarea spirituală, deşi mai este înlănţuit de ego. Dat fiind că Lumina Superioară nu poate pătrunde în dorinţele egoiste, această Lumină rămâne periferică, înconjurându-l pe om, rămânând în afara lui, ca Ohr Makif.
Lumina Înconjurătoare, Ohr Makif, îi mijloceşte omului contactul cu spiritualitatea, şi conştientizarea valorii enorme a acestei legături cu Creatorul, oricât ar fi ea de minusculă, legătură pe care a început să o construiască. El trăieşte sentimentul iluminării, cu o voluptate intensă, văzând în ea un dar uriaş; totuşi, este obligat să-şi reamintească faptul că nu este încă în stare să aprecieze valoarea reală a Luminii. Linia dreaptă este numită şi Linia adevărului: omul percepe foarte clar că nu se află încă în lumea spirituală, şi linia dreaptă nu minte. Ea îi spune că totul vine de la Creator, şi i se cuvine, chiar în momentele cele mai amare. Împotriva a ceea ce simte, prin „credinţa deasupra raţiunii”, el realizează că a dobândit un lucru de mare valoare, şi acest lucru este comunicarea sa cu Creatorul.
Deci, linia dreaptă este total construită pe baza recunoaşterii lipsei de împlinire a spiritualităţii, prin sentimentul modestiei şi a anulării sale, prin detaşarea de gânduri egoiste: ”nu contează ce am, ci doresc doar ceea ce Creatorul vrea”.
Acest sentiment ajunge la o astfel de intensitate, încât omului i se pare că are tot ce şi-a dorit. Omul poate să-şi spună că are parte de o atenţie deosebită din partea Creatorului, spre deosebire de ceilalţi oameni, care se ocupă de socotelile meschine şi de problemele materiale. Totuşi, acestea nu ţin de „credinţa deasupra raţiunii”. Dacă doreşte să-şi bazeze pe credinţă bucuria şi sentimentul perfecţiunii, omul trebuie să nutrească sentimentul importanţei nesfârşite a spiritualităţii: să-şi declare, să afirme, că activitatea sa este de importanţă capitală, iar el este fericit şi satisfăcut cu ceea ce posedă.
Kav Smol, linia stângă, constă din examinarea critică, în ce priveşte autenticitatea iubirii omului faţă de ceilalţi, faţă de semenii săi. Oare este capabil de fapte altruiste? Este oare lipsit într-adevăr de pofta de a primi recompensă pentru munca sa? Dacă va remarca faptul că nu poate renunţa la interesele sale egoiste, nici înt-o mică măsură, omul nu are altă alegere decât să invoce ajutorul Creatorului. Astfel linia stângă readuce omul la Creator. Linia dreaptă îi permite omului să-I mulţumească Creatorului pentru sentimentul de perfecţiune care izvoreşte din perceperea calităţilor Creatorului. Această linie nu conduce la perceperea adevăratei stări în care se află, cu lipsa ei de spiritualitate; de aceea linia dreaptă nu îl conduce pe om la pretenţia de a fi sprijinit de Creator, sprijin fără de care nu poate progresa spre dobândirea Luminii Scopului Creaţiei – Matarat haBriya.
În schimb, linia stângă” îi permite omului aprecierea adevărată a stării sale deznădăjduite, şi de aici încercarea de a o depăşi, care trezeşte în el nevoia de a se ruga pentru ajutorul Creatorului. El realizează faptul că numai forţe supranaturale îl mai pot ajuta. Astfel linia stângă este absolut necesară pentru realizarea scopului său. Dar, cele două linii trebuie să fie echilibrate, iar atunci va apare linia de mijloc, care le reuneşte pe cele două într-una singură. Dacă una din linii este mai mare, nu va permite reunirea, ea fiind cea care se simte mai puternic necesară. Liniile trebuie să fie echivalente.
Pe baza formării celor două linii, omul poate primi de Sus linia de mijloc, Lumina Superioară (Ohr Elyion), care este revelată şi percepută în sentimentele din cele două linii.
Linia dreaptă care dă sentimentul de perfecţiune, exprimă perfecţiunea Creatorului. Totul este perfect în lume, cu excepţia egoismului. Linia stângă permite examinarea stării, permite strecurarea unui sentiment de îndoială, de lipsă. Linia stângă nu trebuie să depăşească linia dreaptă, sub nici o formă! Linia dreaptă trebuie să fie exprimată cu o astfel de intensitate încât să dea sentimentul că nu se mai poate adăuga nimic fericirii prezente. Omul este în stare de perfecţiune, şi toate socotelile, calculele sale exclud propriul interes, el fiind de partea Creatorului, şi nu mai are nevoie de nimic altceva pentru a fi fericit.
Transferul de la linia dreaptă către linia stângă şi viceversa, trebuie efectuat în mod conştient, prin reguli în prealabil hotărâte. De exemplu, trebuie decis timpul exact şi perioada de timp în care se va afla într-o anumită linie, şi trecerea la linia opusă; trecerea de pe o linie pe cealaltă nu se poate lăsa în voia unor decizii repezite, sau a stării de spirit. Uneori, ajungând la linia stângă, omul descoperă că nu progresează spiritual, ba a şi regresat în viaţa personală, iar ego-ul i-a devenit şi mai puternic.
Această stare necesită imediata întoarcere spre Creator, prin cerere şi rugăminţi de a fi rectificat – Tfila leTikun. Această stare este descrisă în legenda despre ieşirea din Egipt, adică ieşirea din egoism, care are loc numai atunci când omul a ajuns în starea cea mai decăzută, a 49-a treaptă a dorinţelor impure, Reţonot Tmeim. Numai atunci şi acolo omul recunoaşte adâncimea adevărată a egoismului său, răul din el.
Această cunoaştere îl aduce la implorarea ajutorului Creatorului. Şi abia atunci Creatorul îl înalţă, dăruindu-i linia de mijloc. Adică îi dăruieşte Sufletul (Neşama). O dată cu trecerea pe linia de mijloc, omul începe să fie iluminat de Sus prin Lumina Creatorului, care îi dă forţa să treacă la altruism, să se „nască” în lumea spirituală.
Pentru împlinirea Scopului Creaţiei, este nevoie de o mare putere de voinţă, chiar de foame, fără ea fiind imposibilă pătrunderea in profunzimea voluptăţilor trimise chiar de Creator, iar fără a trăi plăcerile, nu vom produce încântare Creatorului (Nahat Ruah LaBore). Avem nevoie de egoismul rectificat, pentru a ne încânta de dragul Creatorului.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)