NIMICNICIA OMULUI FAŢĂ DE CREATOR

OMUL CA CENTRU AL ÎNTREGII CREAŢII

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Pe calea studiului Cabalei, omul întâmpină greutăţi mari în a rămane concentrat pe direcţia sa, chiar şi cei care învaţă din proprie plăcere. Omul care doreşte a studia cu intenţie altruistă, de dragul Creatorului, se concentrează pentru a-L vedea în orice pe Creator. Aşadar, el se priveşte cu ochi critic, readucându-se în continuu la acest mod de a vedea lucrurile, de fiecare dată când se întâmplă să uite de acest lucru.

Singura însuşire creată în noi de Creator este aceea a egoismului nostru, astfel încât, dacă reducem ego-ul la punctul zero, reuşim din nou să-L simţim numai pe Creator, stare în care ne aflam înainte de Crearea Lumii, în care trăim contopirea trupului material cu sufletul Creatorului.

Munca interioară se efectuează prin întărirea senzaţiei de nimicnicie a omului în comparaţie cu Creatorul, pe de o parte, iar pe de alta, trezirea sentimentului de mândrie de a fi centrul, scopul însuşi al acestei Creaţii, calitate conferită doar acelui om care se străduieşte să împlinească scopul Creaţiei lumii.

Altfel, omul nu este demn de a se numi centrul Creaţiei, nefiind în niciun fel diferit de toţi ceilalţi. Din aceste două stări contradictorii se cristalizează în om două feluri de adresare către Creator, una pentru a-I cere ajutorul, iar cealaltă pentru a-I mulţumi că i-a oferit ocazia să-i devină apropiat.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!