(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Noi suntem fiinţe muritoare, iar ce ne înconjoară este etern
Să nu greşim cumva, întrucât noi nu avem posibilitatea să realizăm imaginea autentică, obiectivă, a Creaţiei; noi o putem dobândi doar prin intermediul simţurilor, atât cele spirituale cât şi cele materiale. Tot ceea ce există se împarte în concepţia noastră în „real” sau existent, şi „vid”, deşi oamenii de ştiinţă susţin că nu există spaţiu vid. Şi, într-adevăr, acest concept este deasupra înţelegerii noastre, întrucât pană şi lipsa unui obiect noi o percepem prin simţuri.
Prin încercarea de a ne imagina în ce raport se află obiectele înconjurătoare faţă de noi, raport schimbat după moartea noastră, s-ar putea să realizăm ce este lipsa şi vidul. Dar noi suntem lipsiţi chiar şi de experienţa realităţii aflate în afara noastră, dat fiind că suntem total sub stăpânirea egoismului – prezenţa Eu-lui. În realitate, opusul este cel adevărat. Cel aflat în afara noastră, şi numai El, este Cel în posesia existenţei eterne, pe când noi, iată-ne, vid şi lipsă, deficienţă.
Noi avem tendinţa să asociem, în mod eronat, tot ceea ce există, legat de noi, ca fiind existent, considerând tot ceea ce se află în afara noastră ca fiind lipsit de valoare, ca gol. Dar iarăşi, realitatea atestă cu totul altceva. Noi suntem fiinţe muritoare, trecătoare, iar ceea ce există în jurul nostru este veşnic.
Secretele Cabalei sunt interzise a fi relevate. Scopul este acela de a păstra preţuirea Cabalei. Un obiect intangibil trezeşte atracţie, este privit ca respectabil, preţios, în caz contrar fiind în pericol de a fi dispreţuit. Este în natura omului să preţuiască ceea ce nu posedă. Şi în ştiinţă, tot ceea ce încă nu este cunoscut, omul de ştiinţă urmăreşte să descopere, fiind considerat ca preţios şi demn de cercetat. Dar, la scurt timp după descoperire, noutăţile îşi pierd cu totul valoarea, iar savanţii urmăresc să realizeze noi descoperiri.
Revelarea către mase a misterelor Cabalei prezintă pericolului ca aceasta să-şi pierdă din valoare; ea este, însă, deschisă cabaliştilor, care caută noi şi noi revelări. Acest lucru aminteşte, într-o anumită măsură, de savanţi, cu deosebirea faptului că aceştia, pierzând respectul pentru ce au descoperit, continuă cu fervoare să caute noi obiecte de cercetare, spre a le revela.
Cojile (haKlipot) trebuie să fie îndepărtate, căci ele stau în calea primirii plăcerilor spirituale care ne sunt destinate.
În lumea noastră, ajungem să-i cunoaştem pe oamenii din jurul nostru în funcţie de faptele şi acţiunile lor faţă de noi sau faţă de alţii. După ce am recunoscut felul în care aceştia fac distincţia între bine şi rău, ori măsura în care sunt maleabili sau încăpăţanaţi în raport cu ceilalţi, putem spune că îi cunoaştem. În acelaşi fel Îl ating cabaliştii pe Creator, cunoscându-i faptele, iar prin faptele Lui, ei ajung să-L cunoască pe El însuşi. Atunci când gradele sunt pline de lumină, dar nu-L conţin pe Creator, noi spunem că ele sunt impure (Tmeim) sau coji (Klipot). Sau mai spunem că este vorba de cee ace numim “cealaltă parte”, Sitra Achra. Iar ceea ce nu percepem de loc, nu ne poate atrage.
Forţele impure (Tmeim, Klipot, Sitra Achra) sunt forţele care îl stăpânesc pe om, nepermiţându-i să aibă plăcere din voluptăţile care ajung la el. Ele au scopul de a-l menţine mic, mulţumindu-se cu puţinul pe care îl ştie. Atâta timp cât haKlipot rămân stăpâne, omul nu va putea ajunge la înţelegerea muncii spirituale, de dragul Creatorului. Mintea sa nu va concepe înţelesul secret al acestei munci interioare.
Cojile (haKlipot) trebuiesc înlăturate aşa cum decojim fructele pentru a ajunge la miezul lor.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)