(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Numai sufletul face diferenţa între cei creaţi, între fiinţe
Tot ce avem nevoie să ştim despre lumea aceasta, se poate defini ca rezultat al Creaţiei şi a Guvernării divine. Oamenii de ştiinţă denumesc lumea aceasta “natură”. Prin descoperirile sale omul încearcă să imite amănuntele, obiectele emanaţiei (Briya), încercând să reproducă ceea ce a înţeles despre legile Naturii, adică să imite acţiunile Creatorului, doar că prin materiale mai grosiere, şi la un nivel inferior. Dat fiind limitările cunoaşterii naturii de către om, deşi tot timpul sunt adăugate cunoştinţe noi, încă şi astăzi, corpul omenesc este explicat fiind considerat doar ca un trup material. Această explicaţie nu dă răspunsul privind cauza diferenţelor dintre indivizi, aceste deosebirile decurgând din însuşiri şi forţe spirituale unice şi specifice fiecăui om, fără să depindă de expresia trupului material.
Corpurile nu se disting din punct de vedere material, în ciuda numărului uriaş de oameni. Creatorul se raportează la aceştia ca şi cum ar fi un singur corp, de aceea pentru a înţelege umanitatea întreagă, este de ajuns să înţelegem natura unui singur corp şi constituţia sa. Cunoştinţele acumulate referitor la un om ne vor servi în înţelegerea funcţionării tuturor celorlalţi. Astfel funcţionăm, precum am fost creaţi, şi de aceea noi percepem tot ce pătrunde în noi din afara noastră, noi reacţionăm la influenţe exterioare, exercitate asupra noastră din afară.
Omul care nu-şi însuşeşte o unicitate spirituală, care să-l deosebească de restul oamenilor, este ca şi inexistent. Atunci când doar diferitele aspecte ale trupului nostru material ne separă unii de alţii, noi nu suntem demni de a fi numiţi entităţi independente. Întreaga noastră existenţă se rezumă la un singur trup, care reprezintă toate trupurile laolaltă. Cu alte cuvinte, doar sufletul este cel care determină diferenţa dintre oameni. Un om fără de suflet, nu există în natură ca persoană de sine stătătoare. Cu cât este un individ mai deosebit de ceilalţi din puct de vedere spiritual, cu atât creşte importanţa existenţei sale. Dacă nu se deosebeşte de ceilalţi deloc, este ca şi inexistent. Diversitatea spirituală, oricât ar fi de minimă, reprezintă naşterea omului. Momentul naşterii conţine, în sine, primul moment în care este salvat noul născut din masa totală a trupurilor, deoarece în acest moment, pentru prima oară, apare diferenţa spirituală dintre el şi toţi ceilalţi, deci naşterea individualităţii are loc prin apariţia diferenţierii spirituale a individului din generalitate.
Ne întoarcem acum iarăşi la exemplul sămânţei plantate în pământ, care încolţeşte ca o plantă delicată, pe când ţâşneşte din sămânţa care s-a descompus. Nucleul sămânţei descompuse este asemănat cu părinţii. Procesul continuă cu eliberarea din forma primordială; atâta timp cât planta nu s-a eliberat total din forma existenţei fizice precedente, ea nu se poate transforma din corp fizic în corp spiritual, şi nu va putea parcurge procesul care continuă până la a da fructe. Fără eliberarea ei din forma materială, nu se va putea naşte în ea forţa primordială spirituală, pentru a începe creşterea şi dobândirea nivelului celui care i-a dat naştere. Procese asemănătoare au loc în Natură, la toate nivelurile: material, vegetal şi animal. Prin aceleaşi procese trece şi omul, deşi printr-o altă modalitate.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)