(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Creatorul ne-a zămislit cu o anumită putere de a alege prin liberul arbitru. Dar adevărata putere de a ne conduce şi stăpani dorinţele, o dobândim doar o dată cu atingerea nivelului Da’at (cunoaşterea). Cu cât ne ridicăm mai sus pe scara spiritualităţii, cu atât avem mai multă libertate de a alege. Natura şi tot Universul sunt de fapt compuse doar din dorinţa de a primi. Ea este diferită de la obiect la obiect. Cu cât dorinţa de a primi este mai mare, cu atât obiectul dorinţei este mai evoluat, întrucât pentru a o împlini este nevoie de o minte mai dezvoltată, mai sofisticată.
Ideile, raţionarea, sunt întotdeauna rezulatul dorinţelor omului, ele conduc la împlinirea acestora, şi nimic mai mult. Totuşi, gândirea are un rol deosebit; prin ea omul îşi poate lărgi spectrul dorinţelor. Cu cât omul se gândeşte mai mult la o anumită dorinţă, cu atât dorinţa aceea creşte, comparative cu celelalte. Astfel, stă în puterea omului să schimbe raportul dintre dorinţele sale. O permanentă preocupare faţă de o dorinţă mică, poate să conducă la creşterea acesteia până ce va deveni o mare pasiune, care le va înlocui pe toate celelalte, devenind însăşi esenţa omului.
Nivelul cel mai de jos în evoluţia spirituală este cel al obiectului mineral, neînsufleţit – Domem. Acesta este comparabil cu lucrurile fără viaţă din natură, inclusiv stelele, planeta noastră Pământul, cu tot ceea ce cuprinde ea. Nivelul mineral (Domem), referitor la spiritualitate, asemenea celui din natură, nu este capabil de a acţiona în mod independent şi nu are caracteristici individuale. De aceea mica dorinţă de a primi pe care o posedă, se aseamănă cu dorinţa obiectului din natură, aceea de a-şi păstra însuşirile esenţiale de bază. Obiectul (Domem) nu are nimic independent în el, şi singurul său rol este acela de a executa în mod automat voinţa Creatorului, fără vreo intenţie în plus. Toate obiectele au primit de la Creator nivelul inferior de dorinţă, în care nu există necesitatea de a se dezvolta, iar entităţile din această categorie posedă doar însuşirile fundamentale cu care au fost create. Ele au grijă numai de propriile necesităţi şi nu au percepţia lumii care le înconjoară.
En exemplu îl constituie indivizii care nu duc o viaţă spirituală. Aceştia nu au dorinţe individualizate, ci dorinţele lor sunt cele ale Creatorului, care îi conduc şi îi manipulează fără ca ei să fie conştienţi, conform programului imprimat în ei de Creator. De aceea, cei aflaţi la acest nivel primordial al creşterii spirituale – denumiţi Domem, sau neînsufleţiţi – se percep numai pe ei înşişi, nu au capabilitatea de a sluji pe altcineva, de a acţiona în favoarea altcuiva. Ei pot munci doar pentru ei înşişi.
Nivelul următor al dezvoltării se numeşte în natură Vegetalul, planta, (Ţomeah, adică cel care creşte).
Entităţile spirituale de la acest nivel au fost zamislite de Creator cu o poftă de a se încânta, mai mare decât cele de la nivelul mineral. Această dorinţă de a primi, a vegetalului, trezeşte nevoia de a se dezvolta, de a creşte, pe lângă satisfacerea cerinţelor de bază. Dorinţa de a Creşte, Ţomeah, nu este a individului, ci aparţine grupului, comunităţii. Pe aceasta treaptă există o certă libertate spirituală faţă de Creator, aspirând spre o înălţare deasupra lumii materiale, iar aceştia au o certă capacitate de a acţiona în favoarea altora, adică în chiar contra naturii proprii.
Tot aşa cum plantele cresc în grupuri şi se întind în toate direcţiile, tot astfel, indivizii aflaţi la acest nivel se pot dezvolta ca societate, dar nu ca indivizi. „Planta” nu se poate dezvolta ca individ, neavând o dorinţă de a primi îndeajuns de mare pentru asta. Dorinţa sa spre spiritualitate este aceea a comunităţii, în general. Ea nu poate vâsli contra curentului, şi nu va alege progresul personal dacă aceasta nu va fi în conformitate cu societatea, cu educaţia sa. Dorinţa sa este doar aceea de a conserva activităţile şi însuşirile „plantelor” din grupul său. Viaţa individului pe treapta Ţomeah, se roteşte în jurul societăţii sale, alături de mulţi alţii, într-un mod uniform. Libertatea de a se opune naturii egoiste este minusculă, aceşti indivizi fiind supuşi părerii majorităţii, care impune regulile, neavând dorinţe specifice, individuale.
Următorul nivel pe scara spiritualităţii este acela al vietăţilor (animalelor), Chay; acestea au primit dorinţe din partea Creatorului mult mai mari. Aceste dorinţe pretind o libertate de deplasare mult mai mare decat a „plantelor”. De asemenea, vietatea este nevoită să gândească în mod independent pentru a plănui modul în care să-şi satisfacă dorinţele. Fiecare vietate are o certă personalitate şi posedă un sistem de trăiri independente de mediul înconjurător. Omul aflat la acest nivel are mai multă libertate de a acţiona contrar egoismului său înnăscut, fiind în stare şi de acţiuni în favoarea celor aflaţi în afara lui, asta însemnând ceilalţi, tot ce nu este el. Cu toate că depinde de societate, el duce o viaţă privată, viaţa sa interioară nedepinzând în totul de părerea celorlalţi. Totuşi, încă nu este în stare să simtă empatie, să „intre în pielea altuia”, ci se simte numai pe el însuşi.
Nivelul de „vorbitor”, Medaber, este unicul în care omul poate acţiona împotriva naturii sale egoiste. Cei aflaţi la acest nivel nu mai depind de cei din jurul lor, ei simt fiece creatură, având astfel posibilitatea de a le purta de grijă şi de a veni în ajutorul lor, spre efectuarea rectificării. Spre deosebire de nivelul “animal”, cel vorbitor are percepţia timpului, a trecutului şi a viitorului, şi are astfel posibilitatea de a acţiona spre dobândirea scopului în final, în viitor.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)